» înapoi la cuprins «

5. MUNCA ŞI SĂRBĂTOAREA ÎN FAMILIE

A. Cântul şi salutul de început

B. Invocarea Duhului Sfânt

C. Citirea Cuvântului lui Dumnezeu

"Şi a zis Dumnezeu: «Să facem om după chipul şi după asemănarea noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului,animalele domestice,toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!». Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: «Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!».

Apoi a zis Dumnezeu: «Iată, vă dau toată iarba ce face sămânţă de pe toată faţa pământului şi tot pomul ce are rod cu sămânţă în el. Acestea vor fi hrana voastră.

Iar tuturor fiarelor pământului şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor ce se mişcă pe pământ, care au în ele suflare de viaţă, le dau toată iarba verde spre hrană». Şi a fost aşa.

Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a şasea.

Aşa s-au făcut cerul şi pământul şi toată oştirea lor. Şi a sfârşit Dumnezeu în ziua a şasea lucrarea sa, pe care a făcut-o; iar în ziua a şaptea s-a odihnit de toate lucrurile sale, pe care le-a făcut. Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că într-însa s-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut şi le-a pus în rânduială. Iată obârşia cerului şi a pământului de la facerea lor, din ziua când Domnul Dumnezeu a făcut cerul şi pământul" (Gen 1,26-2,4).

D. Cateheza biblică

1. Şi a zis Dumnezeu: Să facem om. Relatarea biblică a începutului prezintă crearea omului - bărbat şi femeie - ca operă a lui Dumnezeu, ca rod al acţiunii sale. Dumnezeu creează lucrând asemenea olarului care plămădeşte lutul (Gen 2,7). Atunci când îi va da viaţă poporului său, Israel, eliberându-l din sclavia Egiptului şi călăuzindu-l către ţara promisă, opera lui Dumnezeu va fi asemenea celei a păstorului care lucrează conducându-şi turma la păşune (cf. Ps 77,21).

Opera creatoare a lui Dumnezeu este însoţită de Cuvânt, ba mai mult, se înfăptuieşte prin Cuvânt: "Şi a zis Dumnezeu: Să facem om după chipul şi după asemănarea noastră... şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul său...". Dumnezeu operează înainte de toate pentru ca lucrarea mâinilor sale să fie contemplată şi apoi folosită. Uitându-se la ceea ce a făcut e cuprins de uimire, se bucură de frumuseţea bunului creat. În ochii Săi munca este asemenea unei capodopere.

Cine ştie să se uimească de minunile lumii trăieşte într-un fel bucuria lui Dumnezeu. Şi astăzi frumuseţea universului, pentru cine priveşte cu simplitate şi credinţă, cheamă la recunoaşterea mâinii lui Dumnezeu şi la înţelegerea că acesta nu a apărut din întâmplare, fiind opera plină de iubire a Creatorului - pentru creatura umană - care nu este doar "bună" ca toate celelalte, ci "foarte bună".

Cuvântul care însoţeşte opera creatoare a lui Dumnezeu nu trebuie să lipsească omului care munceşte: niciodată nu ar trebui ca munca să sufoce omul până la punctul de a-l reduce la tăcere! Lipsit de dreptul la cuvânt, lucrătorul se prăbuşeşte în condiţia de sclav, acestuia fiindu-i cu neputinţă să se bucure de munca sa deoarece tot rodul muncii i-ar fi sechestrat de patron.

Ca să poată trăi omul trebuie să lucreze, dar condiţiile de muncă trebuie să protejeze şi să promoveze demnitatea sa de persoană. În zilele noastre piaţa muncii constrânge multe persoane, mai ales tineri şi femei, la situaţii de constantă nesiguranţă, împiedicându-le să lucreze în condiţii de stabilitate şi siguranţă de ordin economic şi social, singurele în măsură să garanteze tinerelor generaţii formarea unei familii şi familiilor să nască şi să crească prunci.

Oportunitatea flexibilităţii în câmpul muncii cerută de aşa-zisa globalizare nu justifică permanenta precaritate a celui care are ca unică resursă "forţa sa de muncă" pentru ca să-şi asigure sieşi şi familiei cele necesare traiului decent. Prevederile sociale adecvate şi mecanismele de protecţie trebuie să integreze economia muncii, ca astfel familiilor care se află în situaţii delicate - cum ar fi maternitatea, sau şi mai dificile, cum ar fi boala şi şomajul - să li se poată garanta o siguranţă economică raţională.

2. Dumnezeu le-a zis... umpleţi pământul şi-l supuneţi. Creaţia este "foarte bună" nu doar de contemplat, căci omului i se adresează apelul la colaborare. De fapt, fiecare om primeşte chemarea de a lua parte prin muncă la lucrarea lui Dumnezeu, şi tocmai din acest motiv, munca este loc adevărat şi specific de sfinţire. Prin transformarea realităţii omul recunoaşte că lumea vine de la Dumnezeu, fiind astfel implicat în a duce la bun sfârşit lucrarea bună începută de Creator. Prin urmare, acuta lipsă de locuri de muncă datorată actualei crize economice mondiale, nu numai că privează familia de mijloacele de susţinere necesare, dar prin negarea şi reducerea experienţei muncii se pune o piedică deplinei dezvoltări a omului.

Nu munca trebuie să supună omul, ci omul este chemat "să stăpânească" pământul (Gen 1,28). Întregul glob pământesc este la dispoziţia omului ca - prin dibăcia şi angajarea sa - să descopere resursele necesare pentru a trăi şi să le utilizeze în mod raţional. Mai mult decât în trecut să ne amintim că pentru un astfel de scop pământul ne-a fost încredinţat ca o grădină de preţuit şi cultivat (Gen 2,7).

Folosirea responsabilă a resurselor de pe glob, în perspectiva unei dezvoltări sustenabile şi justificate, a devenit o chestiune de prim ordin: chestiunea ecologică. Degradarea ambientală a multor zone ale planetei, creşterea nivelului de poluare şi alţi factori negativi - ca încălzirea globală - sunt un semnal de alarmă faţă de acea îndreptare a progresului tehnico-ştiinţific în care se neglijează efectele colaterale ale demersurilor sale. A propune politici industriale, agricole, urbanistice care îl au în centru pe om şi salvgardarea creatului sunt condiţii obligatorii pentru a garanta familiilor de acum şi mai ales celor din viitor o lume locuibilă şi primitoare.

După ce a lucrat la crearea omului şi a lumii şase zile, în cea de-a şaptea zi Dumnezeu s-a odihnit. Odihna lui Dumnezeu îi aminteşte omului de necesitatea de a suspenda munca, pentru ca viaţa sa religioasă personală, familială şi comunitară să nu fie sacrificată idolilor strângerii de bogăţii, avansării în carieră, creşterii puterii. Viaţa nu se compune numai din raporturi de muncă, nu este o funcţie a economiei. E nevoie de timp pentru a cultiva relaţiile gratuite care privesc afectele familiale şi legăturile de prietenie sau rudenie.

Din păcate, în Occident, cultura dominantă tinde să considere individul tot mai funcţional la societatea de producţie şi consum: productiv într-o măsură tot mai mare deoarece este dispus la mobilitate şi la flexibilitatea orarului, el consumă, în procente, mai mult decât cei care trăiesc în familie.

3. Să facem om după chipul şi după asemănarea noastră. Omul, creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (Gen 1,26), la fel ca Dumnezeu, munceşte şi se odihneşte. Timpul senin al odihnei şi cel bucuros al sărbătorii este spaţiul în care se aduce mulţumire lui Dumnezeu, creator şi mântuitor. Întreruperea muncii le îngăduie oamenilor să-şi amintească şi să experimenteze că la originea activităţii lor lucrative se află acţiunea creativă a lui Dumnezeu. Creativitatea umană îşi afundă rădăcinile în Dumnezeul creator: doar el creează din nimic.

Odihnindu-se în Dumnezeu oamenii regăsesc care este adevărata măsură a muncii lor ţinând cont de relaţia cu aproapele. Activitatea lucrativă este în slujba legăturilor profunde pe care Dumnezeu le-a voit pentru creatura umană. Pâinea câştigată cu sudoarea frunţii nu este doar pentru susţinerea celor ce muncesc ci şi pentru cei cu care se trăieşte laolaltă. Soţii hrănesc prin muncă relaţia lor şi viaţa copiilor. În plus, munca este actul de dreptate prin care persoanele participă la binele societăţii şi contribuie la bine comun.

Timp de har pentru relaţiile interpersonale şi sociale, repausul - de la muncă - este o bună ocazie de alimentare a afectelor familiale şi mai ales de întărire a legăturilor de prietenie cu alte familii. Actualele ritmuri de muncă dictate de economia de consum limitează sau chiar anulează, în cazul anumitor profesii, spaţiul vieţii în comun, în chip special în familie. Condiţiile actuale de viaţă par a dezminţi ceea ce ne închipuiam până nu demult. Ne aşteptam, ca progresul tehnologic să aducă mai mult timp liber. Freneticul timp de lucru, călătoriile pentru a merge la locul de muncă şi de a se întoarce acasă, reduc în mod drastic spaţiul de confruntare şi împărtăşire dintre soţi şi posibilitatea de a sta cu copiii. Printre provocările cele mai arzătoare din ţările dezvoltate economic se numără acea de a aduce echilibru între timpii în familie şi timpii la muncă. În ţările în curs de dezvoltare, în schimb, provocarea e de a creşte productivitatea fără a pierde bogăţia raporturilor umane, familiale şi comunitare, de a rezolva şi concilia raportul familie - lucru în contextul migraţiilor externe şi interne ale aceleaşi ţări.

4. Şi a binecuvântat Dumnezeu.... Din relatarea creaţiei se desprinde strânsa conexiune dintre iubirea conjugală şi lucru: binecuvântarea lui Dumnezeu are în vedere fecunditatea cuplului şi stăpânirea pământului. Dubla binecuvântare este o invitaţie la a recunoaşte bunătatea vieţii de familie şi a lucrului. În consecinţă, ea încurajează găsirea unui mod de a trăi echilibrat şi armonic în familie şi la muncă. Nu lipsesc - în zilele noastre - încercări de a merge în această direcţie ca, de exemplu, acolo unde sunt posibile şi oportune, orarele de muncă part-time sau învoirile şi concediile compatibile cu datoriile de muncă, dar corespunzătoare nevoilor din familie. Şi flexibilitatea orarelor poate favoriza echilibrul just dintre exigenţele familiale, mai ales cele legate de îngrijirea copiilor, şi cele de muncă.

Cuplurile primesc binecuvântarea de a se înmulţi şi de a obţine rod din rodnicia pământului. Familia, binecuvântată de Dumnezeu, este chemată să recunoască darurile pe care le primeşte de la Domnul. Un mod concret pentru a-şi aminti de acţiunea binevoitoare a Creatorului, originea oricărui bine, este rugăciunea de binecuvântare pe care familia o recită la masă. A se aduna împreună pentru a-l lăuda pe Dumnezeu şi a-i mulţumi pentru hrană este un gest pe cât de simplu pe atât de profund: este expresia de gratitudine către Tatăl ceresc care are grijă de copiii săi de pe pământ, împărţindu-le harul de a se iubi şi pâinea pentru a trăi.

E. Învăţătura Magisteriului

Nu numai munca ci şi repausul festiv sunt un drept fundamental şi împreună un bine indispensabil pentru indivizi şi familiile lor: învaţă exortaţia post-sinodală Sacramentum Caritatis. Bărbatul şi femeia au o valoare mai mare decât munca pe care o desfăşoară: ei sunt făcuţi pentru comuniune şi pentru întâlnire. În această perspectivă Duminica nu poate fi un interval de trudă care se umple cu activităţi frenetice şi activităţi extravagante, ci ziua de odihnă care deschide spre întâlnire, care duce la redescoperirea celuilalt, care aprobă dedicarea timpului relaţiilor de familiei, prietenilor şi rugăciunii.

Semnificaţia odihnei şi a muncii

În vremea noastră e deosebit de necesar să ne amintim că ziua Domnului este şi ziua de odihnă. Avem dorinţa fierbinte ca acest fapt să fie recunoscut şi de societatea civilă, încât posibilitatea de a fi liberi de la activităţile lucrative să nu fie penalizată. De fapt, creştinii, nu fără legătură cu însemnătatea sâmbetei în tradiţia ebraică, au văzut în ziua Domnului şi ziua de odihnă, de la truda zilnică. Sensul precis al acestui demers are în vedere recunoaşterea valorii relative a muncii, a cărei finalitate este omul: munca este pentru om şi nu omul pentru muncă. Cu uşurinţă putem intui că numai în acest fel persoana umană este ocrotită şi ferită de o posibilă formă de sclavie. (...) "Munca îmbracă o importanţă primară pentru realizarea omului şi pentru dezvoltarea societăţii. De aceea e mereu nevoie să fie organizată şi desfăşurată cu deplina respectare a demnităţii umane şi în slujba binelui comun. În acelaşi timp, este indispensabil ca omul să nu se lase aservit de muncă, să nu o idolatrizeze, pretinzând că găseşte în ea sensul ultim şi definitiv al vieţii". În ziua consacrată lui Dumnezeu omul înţelege sensul existenţei sale şi chiar al muncii sale (Sacramentum Caritatis, 74).

F. Întrebări pentru a dialoga în cuplu şi în grup

Întrebări adresate cuplului 1.

Ne aduce satisfacţie munca pe care o desfăşurăm? 2.

Avem discuţii pe teme legate de muncă? 3.

Exercitarea profesiei intră în conflict cu legăturile conjugale şi familiale? 4.

Obişnuim să ne rugăm la masă? Ce însemnă binecuvântarea mesei în familia noastră?

Întrebări adresate grupului de familii şi comunităţii 1.

Comunităţile noastre dau suficientă atenţie chestiunilor legate de muncă şi de economie? 2.

În Caritas in veritate Benedict al XVI-lea vorbeşte despre condiţii "decente de muncă" (CV, 63): în ce fel ne putem angaja ca să li se garanteze tuturor un loc demn de muncă? 3.

Flexibilitatea în câmpul muncii este o oportunitate sau o pagubă? 4.

Care sunt formele idolatrice de muncă din societatea în care trăim?

Angajament în viaţa de familie şi în societate

Rugăciuni spontane. Tatăl nostru

Cântul de încheiere