» înapoi la cuprins «

3. FAMILIA ÎN ÎNCERCARE

A. Cântul şi salutul de început

B. Invocarea Duhului Sfânt

C. Citirea Cuvântului lui Dumnezeu

"După plecarea magilor, iată îngerul Domnului i-a apărut în vis lui Iosif şi i-a zis: Scoală-te, ia copilul şi pe mama lui, fugi în Egipt şi stai acolo până când îţi voi spune, pentru că Irod are de gând să caute copilul ca să-l ucidă.

Sculându-se, a luat copilul şi pe mama lui, în timpul nopţii, şi a plecat în Egipt. A rămas acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească ceea ce a fost spus de Domnul, prin profetul care zice: «Din Egipt l-am chemat pe fiul meu». Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi. După moartea lui Irod, iată că îngerul Domnului i-a apărut în vis lui Iosif în Egipt, Şi i-a spus: Scoală-te, ia copilul şi pe mama Lui şi mergi în ţara lui Israel, căci au murit cei care căutau să ia viaţa copilului. El s-a sculat, a luat copilul şi pe mama lui şi a intrat în ţara lui Israel. Auzind că Arhelau domnea în Iudeea, în locul tatălui său Irod, s-a temut să meargă acolo. Înştiinţat în vis, s-a dus în părţile Galileii. Şi a venit să locuiască în cetatea numită Nazaret, ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profeţi: «Se va chema Nazarinean»" (Mt 2,13-14.19-23).

D. Cateheza biblică

1. Iată îngerul Domnului i-a apărut în vis lui Iosif. Mai devreme sau mai târziu viaţa de familie trece prin focul încercărilor. De fapt, aceasta este vremea înţelepciunii, discernământului şi speranţei, a marilor speranţe care trec dincolo de orice evidenţă umană. Suferinţa, limita, falimentul sunt parte a condiţiei noastre de creaturi; o condiţie semnată de experienţa păcatului, care este la rândul său ruină a oricărei frumuseţi, corupere a oricărei bunătăţi. Totuşi nu înseamnă că suntem sortiţi prăpădului; dimpotrivă, acceptarea condiţiei duce la a avea încredere în prezenţa benevolă a lui Dumnezeu care face noi toate lucrurile.

Pasajul evanghelic descrie pe un ton dramatic călătoria unei familii, cea a lui Isus, care în aparenţă este similară multor altor familii: pruncul este în pericol şi, în mare grabă, pe timp de noapte, trebuie să plece la drum către o ţară străină. Tânăra familie este constrânsă să parcurgă o cale neprevăzută, complicată, neliniştită. Câte familii nu sunt constrânse şi astăzi să-şi lase casele pentru a oferi celor mai mici o viaţă mai bună şi pentru a-i feri de pericole lumii din jur. Poate că povestirea fugii în Egipt trimite la un fapt universal, căruia nu i se poate sustrage nici o familie: necesitatea de a parcurge calea care îi duce pe părinţi la împlinirea maturităţii lor şi pe copii la vârsta adultă, conştienţi de vocaţia primită; fapt care are loc, nu rareori, cu preţul unor decizii dureroase. Călătoria de a deveni familie, de a genera şi educa pruncii, este una arzătoare, dificilă, solicitantă. Greutăţile, de care nici o familie nu este ferită, pot fi uneori copleşitoare şi descurajatoare.

În relatarea evanghelică Isus pleacă de copil, iar, la întoarcerea dobândeşte numele său de adult: "Se va chema Nazarinean", titlu care prefigurează deja răstignirea sa pe cruce; la fel este călătoria fiecărei familii în care şi părinţii se maturizează ducându-şi în acelaşi timp copiii spre vârsta adultă, ca să fie în stare - la rândul lor - să-şi asume propria vocaţie. Actorii principali ai acestei călătorii sunt părinţii, cu un rol aparte jucat de tatăl. Ei pregătesc cele mai bune împrejurări copiilor pentru a se bucura de o viaţă bună. Prin intermediul unui vis, un limbaj deosebit, Iosif primeşte vestea că trebuie să plece. Tot în vis (Mt 1,20-21) i-a fost adusă vestea că Maria este însărcinată şi i-a fost adresată chemarea de a o lua la sine.

Puţine se ştiu despre Iosif, dar un lucru e sigur: "era om drept" (Mt 1,19). Dreptatea, virtute a relaţiilor interpersonale, pune pe primul loc apărarea aproapelui. Iosif, din acest motiv, fiind drept, hotărâse să o lase în ascuns pe Maria, ca aceasta să nu fie expusă judecăţii publice. În simplitatea inimii întrezăreşte planul lui Dumnezeu şi în demersurile vieţii se lasă călăuzit de mâna dumnezeiască. E fundamental a şti "să asculţi de îngeri", a şti să discerni în mod spiritual evenimentele şi momentele vieţii de familie, ca relaţiile să fie mereu îngrijite, stimulate, vindecate. Familia trăieşte din relaţiile bune, din privirile bune ale unuia faţă de altul, din stima şi confortul reciproc, din apărare şi ocrotire: în această climă este făurit discernământul atent şi hotărârea fermă care îi dă siguranţă copilului în viaţă. Pentru orice familie, pentru cele care trăiesc în situaţii de pericol - dar şi pentru cele care se află în situaţii în aparenţă sigure - acest fapt e mereu valabil: părinţii trebuie să-şi îndrepte copiii către o viaţă bună, să-i ferească de ademeniri şi de pericole.

Invitaţia îngerului este de a se trezi, de a lua la sine, de a primi, de a fugi, de a se încrede, de a rămâne în ţară străină până când hotărăşte el, Domnul. Iosif îşi asumă toate aceste responsabilităţi, este protagonistul întâmplărilor, dar nu este niciodată singur, căci este sprijinit de privirea celui care se îngrijeşte de viaţa oamenilor... Încrederea în Dumnezeu nu-i suspendă cugetarea, nu-l suspendă de la evaluarea situaţiilor, nu-l îndepărtează de complexul drum al hotărârii, ci îl face capabil de a trăi în toate situaţiile fără a se descuraja ori resemna vreodată. Iosif este treaz, în stare să înfrunte evenimentele şi să ocrotească viaţa mamei şi a copilului; dar acţionează şi în deplina convingere că, la rândul său, este asistat de ocrotirea vie a lui Dumnezeu.

2. Scoală-te, ia copilul şi pe mama lui. Iosif ascultă, ia copilul şi mama, şi îi duce departe de sursa pericolului. Regele Irod, care trebuia să fie garantul vieţii poporului său, s-a transformat în persecutorul din faţa căruia să fugi. Şi astăzi familia trăieşte în contact cu ademeniri periculoase şi viclene: suferinţă, sărăcie, autoritarism, un ritm de muncă excesiv, consumism, indiferenţă, abandon şi singurătate... Întreaga lume poate părea ostilă, în multe forme adversarul vieţii celor mai mici. Orice părinte doreşte o viaţă mai uşoară pentru copilul său, o lume mai ospitalieră, vrea să le arate copiilor că viaţa este frumoasă şi merită să fie trăită.

Grija dată copiilor în primii ani ai copilăriei are la bază această dorinţă: părinţilor le pare rău dacă pruncii plâng, suferă, şi fac orice ca să le aline durerea. Fac tot ce le stă în putinţă ca viaţa copiilor să fie frumoasă, să fie dar, să fie binecuvântată în numele Domnului. Iată însemnătatea fugii în Egipt: căutarea unui loc sigur peste noapte, care să ferească de ademeniri, să ocrotească de violenţă, să reaprindă speranţa şi să permită conservarea unei idei sănătoase despre Dumnezeu şi despre viaţă.

La această măreaţă lucrare este chemat, se pare, în primul rând tatăl: el se scoală şi ia iniţiativa. Copilul şi mama acestuia i-au fost încredinţaţi lui; el trebuie să îi ducă pe amândoi în Egipt, la loc sigur. "Ia copilul şi pe mama sa", spune îngerul de două ori, iar textul reia de alte două ori aceleaşi cuvinte. Ele sună asemenea unei încurajări către taţi pentru a depăşi nesiguranţele, pentru a face pasul înainte şi a se îngriji de copil şi mamă. În zilele noastre ştiinţele umane redescoperă importanţa decisivă a figurii paterne pentru creşterea integrală a copiilor.

Tatăl - sugerează textul - îşi află identitatea şi rolul când are grijă de mamă, ori când se îngrijeşte de relaţia sa de cuplu. Se ştie că înţelegerea dintre părinţi este decisivă în a proteja, a ocroti, a încuraja copiii; se ştie cât e de greu pentru bărbat să protejeze femeia de miile de nopţi de singurătate, de tăcere şi de necomunicare. Şi acestea sunt, să fim atenţi: ademeniri care fac viaţa copiilor tot mai "dificilă".

3. Şi a plecat în Egipt. Călătoria unei familii; a pleca, a lăsa o ţară ostilă pentru una mai găzduitoare, Egiptul, care la rândul său a fost ţara sclaviei şi a suferinţei, dar şi locul revelării iubirii lui Dumnezeu faţă de poporul său.

Egiptul trezeşte atâtea amintiri poporului lui Israel: este ţara în care au fost găzduiţi Iacob şi fiii săi - şi înainte de toate fiul său Iosif, vândut de fraţi -; este ţara în care poporul a cunoscut sclavia şi a experimentat eliberarea. Moise însuşi fugise din ţara care îl găzduise. Îngerul îi cere lui Iosif să-şi ducă copilul la loc sigur tocmai în Egipt, ca şi cum ar spune că revizitând şi locuind acest loc cu speranţă şi încredere, chiar şi un loc al morţii poate deveni leagăn al vieţii. Dar ca să se întâmple acest fapt este nevoie de curajul de a se întoarce şi de a lua hotărârea de a locui în acel loc dificil, întăriţi de încrederea în Dumnezeul vieţii. Credinţa în Dumnezeu este în măsură să facă noi toate şi să redea vitalitate familiilor.

Iosif pleacă "pe timp de noapte". Noaptea nu se poate vedea, e ca şi cum am fi orbi; dar se poate auzi şi asculta vocea care susţine şi încurajează. Multe sunt "nopţile" care se lasă peste viaţa de familie: cele populate cu vise bune ori rele, cele martore ale cuplurilor rătăcind prin bezna unei relaţii devenite dificilă; cele ale copiilor în criză care amuţesc, devin distanţi, ori rebeli şi învinuitori.. aproape de nerecunoscut. Aceste nopţi - ne spune istoria fugii în Egipt - pot fi traversate, ducând copilul la loc sigur, ţinând cu mai multă încredere urechea atentă la Cuvântul lui Dumnezeu.

Părinţilor li se cere să-şi ţină departe copii de multele nopţi ale relaţiei lor, ale problemelor lor, dar şi de nopţile copiilor înşişi, uneori atât de dureroase, din cauza alegerilor potrivnice binelui. Mai ales în astfel de momente, tatăl ia în grija sa copilul, păstrând certitudinea - chiar înaintea ochilor îndureraţi ai mamei - că i se va putea găsi un loc de refugiu. Cel mai adesea refugiul este chiar inima tatălui şi a mamei, unde chipul copilului rămâne intact şi unde părinţii au răbdarea şi speranţa de a continua să-l iubească.

Isus va muri la Ierusalim, în acelaşi pământ din care a fost îndepărtat pentru a fi protejat, de mâna aceleaşi puteri de la care părinţii l-au sustras odinioară. În viaţa de familie vine momentul în care părinţii trebuie să se retragă. Când şi-au îndeplinit slujirea, însoţind copilul în drumul de descoperire a vocaţiei sale, e bine să se dea la o parte, aşteptând ca voia lui Dumnezeu să se împlinească. Familia nu e veşnică. După ce şi-au însoţit copilul să spere în bunătatea vieţii care i-a fost dată, părinţii trebuie să-l încurajeze să plece, să meargă mai departe pe propriul drum. Înţelepciunea părinţilor se verifică în discreţia prezenţei lor, în a se da la o parte, dar fără ca asta să fie un abandon, ci o formă de stimă şi libertate prin care se pregăteşte viitorul lumii.

Iosif înţelege - tot în somn - că a sosit momentul să-şi ducă din nou familia în ţara lui Israel. Cugetă cu înţelepciune, evaluează situaţia şi hotărăşte - iluminat de o tainică profeţie - de a se stabili la Nazaret, un loc mai sigur decât Iudeea. Încă o dată visul este loc de revelare şi de victorie - deşi nevăzută şi cvasi inconştientă - asupra ostilităţii şi violenţei. Încă odată visul este locul discernământului atent şi curajos, reuşind să învingă cea mai evidentă şi solidă armă a puterii lumeşti. Nimeni şi nimic nu poate da "şah" providenţei divine, mereu în măsură să mântuiască de situaţiile grele şi periculoase pe toţi cei care i se încredinţează. Dumnezeu este prezent când familiile noastre sunt în noapte, e prezent în şirul ascuns şi uneori întunecat al evenimentelor, ţesând planul său de mântuire.

E. Învăţătura Magisteriului

Familiaris Consortio nr. 77 prezintă o frescă sugestivă a "nopţilor familiei". Ele coboară asupra fiecărei vârste şi asupra fiecărui anotimp al existenţei. Textul ne ajută să citim cu ascuţimea minţii şi cu compasiunea inimii, dificultăţile speciale cu care se confruntă familiile de astăzi din orice colţ al pământului. Papa Ioan Paul al II-lea, punând laolaltă grijile pastorale ale Părinţilor sinodali, îndreaptă cu mare afecţiune privirea Bisericii înspre citirea cu iubire a suferinţelor şi a trudei de înfruntat în viaţa de familie, şi le cere păstorilor, laicilor, familiilor să îndrepte "privirea" bogată a Bisericii asupra mulţimilor fără număr care sunt ca "o turmă fără păstor".

A susţine familia în dificultate

O acţiune pastorală mai generoasă, inteligentă şi prudentă, după pilda Bunului Păstor, se impune faţă de acele familii, care, adesea, independent de voinţa lor sau constrânse de exigenţe de naturi diferite, se află în faţa unor situaţii dificile [...].

În acest sens, pot fi enumerate: familiile imigranţilor din motive de lucru, familiile ale căror membri sunt constrânşi la lungi absenţe, cum ar fi cele de militari, de marinari, de itineranţi de orice fel, familiile celor închişi, exilaţi, fugari, acelea care trăiesc practic marginalizate în marile oraşe, sau care nu au casă, cele incomplete sau monoparentale, familiile cu copii handicapaţi sau drogaţi, familiile alcoolicilor, cele smulse din mediul lor cultural şi social ori aflate în primejdia de a-l pierde, sau, discriminate din motive politice ori din alte motive, familiile divizate din punct de vedere ideologic, cele care nu reuşesc să aibă cu uşurinţă legătură cu parohia, cele care suferă violenţă ori un tratament nedrept din cauza credinţei, familiile divizate ideologic, cele alcătuite din soţi minori; bătrânii, siliţi de multe ori să trăiască în singurătate şi fără mijloace adecvate de trai [...].

Alte situaţii grele, în care familia are nevoie de ajutor din partea comunităţii ecleziale şi a păstorilor ei pot fi: adolescenţa tulbure, contestatoare şi uneori agitată a copiilor; căsătoria acestora, care aduce cu sine ruptura faţă de familia de origine; neînţelegerea sau lipsa de iubire din partea celor mai dragi persoane; părăsirea din partea unuia dintre soţi ori moartea sa, cu care se deschide trista experienţă a văduviei, moartea unei persoane din familie care duce la mutilarea şi transformarea profundă a nucleului originar al familiei (Familiaris consortio, nr. 77).

F. Întrebări pentru a dialoga în cuplu şi în grup

Întrebări adresate cuplului 1.

Care sunt "încercările" familiei de astăzi? Cum le trăim? 2.

Ce bărbat sunt pentru mama copiilor mei? Ce femeie sunt pentru tatăl copiilor mei? Ce tată şi mamă suntem pentru copiii noştri? 3.

Cum poate creşte cuplul nostru în faţa situaţiilor de trudă şi suferinţă? 4.

Ce mică hotărâre am putea lua?

Întrebări adresate grupului de familii şi comunităţii 1.

Care sunt principalele ameninţări ale familiei în societatea şi cultura actuală? 2.

Cum putem să construim o lume mai bună pentru copiii noştri? 3.

Cum putem ajuta comunitatea noastră să-şi întărească speranţa în viitor?

G. Angajament în viaţa de familie şi în societate

H. Rugăciuni spontane. Tatăl nostru

I. Cântul de încheiere