» înapoi la cuprins «

10. SĂRBĂTOAREA: TIMP PENTRU COMUNITATE

A. Cântul şi salutul de început

B. Invocarea Duhului Sfânt

C. Citirea Cuvântului lui Dumnezeu

"Şi în fiecare zi stăruiau împreună în templu, frângeau pâinea în casele lor şi primeau hrana cu bucurie şi cu inimă curată. Îl lăudau pe Dumnezeu şi aveau trecere în faţa întregului popor. Iar Domnul adăuga zi de zi la grupul lor pe cei ce aveau să se mântuiască" (Fap 2, 46-47).

"Apostolii dădeau mărturie cu multă putere despre învierea Domnului Isus şi ei toţi se bucurau de mult har" (Fap 4,33).

"Şi în fiecare zi, în templu şi prin case, nu încetau să înveţe şi să-l vestească pe Cristos Isus" (Fap 5,42).

"Dar între voi să nu fie aşa. Dimpotrivă, cine vrea să devină mare între voi să fie slujitorul vostru şi cine vrea să fie primul între voi să fie servitorul tuturor. Pentru că nici Fiul Omului n-a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi" (Mc 10, 43-45).

"În Biserica din Antiohia erau profeţi şi învăţători: Barnaba, Simeon, cel numit Negru, Luciu din Cirene, Manaen, cel care a fost educat împreună cu tetrarhul Irod, şi Saul. În timp ce slujeau lui Dumnezeu şi posteau, Duhul Sfânt le-a zis: «Puneţi-i deoparte, pentru mine, pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat». Atunci, după ce au postit şi s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei şi i-au lăsat să plece. Aşadar, trimişi de Duhul Sfânt, ei au coborât la Seleucia, şi, de acolo, s-au îmbarcat pentru Cipru. Când au ajuns la Salamina, au vestit cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile iudeilor. Îl aveau şi pe Ioan ca slujitor" (Fap 13,1-5).

D. Cateheza biblică

1. Zi de comuniune. În Ziua Domnului sărbătoarea este trăită ca un timp pentru alţii, zi de comuniune şi de misiune. Euharistia aminteşte (rememorează) gestul lui Isus: acesta este trupul dăruit, acesta este sângele vărsat pentru voi şi pentru mulţi. "Pentru voi şi pentru mulţi" leagă în mod strâns viaţa fraternă (pentru voi) cu deschiderea faţă de toţi (pentru mulţi). În conjuncţia "şi" se află toată forţa misiunii de evanghelizare a familiei şi a comunităţii: Isus ni s-a dat nouă ca să fie pentru mulţi.

Biserica plămădită din euharistia duminicală e deschisă tuturor. Prima formă de misiune este comuniunea dintre credincioşi, aşa încât comunitatea să fie o familie de familii. Aceasta este şi legea fundamentală a misiunii: Biserica unită şi armonioasă este mărturia cea mai pătrunzătoare pentru lume. Biserica poate deveni şcoală de misiune numai dacă este casă de comuniune.

Citatele de mai sus, din Faptele Apostolilor, ne oferă o imagine a primelor comunităţi care trăiesc experienţa lor de viaţă creştină între casă şi templu. Sărbătoarea şi duminica sunt momentul de reînnoire a vieţii ecleziale, aşa încât comunitatea credincioşilor să asume clima vieţii familiale şi familia să se deschidă către orizontul comuniunii ecleziale.

Biserica locală şi parohia sunt prezenţa concretă a Evangheliei în inima existenţei umane. Sunt cele mai cunoscute chipuri ale Bisericii datorită apropierii şi ospitalităţii lor. În multe ţări parohiile au indicat viaţa bună conform Evangheliei lui Isus, şi au întărit simţământul apartenenţei la Biserică. După afirmaţia Conciliului al II-lea din Vatican , în bisericile locale "Biserica străbate aceeaşi cale cu omenirea întreagă şi împărtăşeşte soarta pământească a lumii" (Gaudium et spes 40). Familiile, care sunt în parohie "biserica domestică", fac în aşa fel încât comunitatea parohială să fie Biserica de pe lângă casele oamenilor. Viaţa cotidiană, cu ritmul de muncă şi sărbătoare, consimte lumii să intre în casă şi să deschidă casa către lume. Pe de altă parte, comunitatea creştină trebuie să se îngrijească de familii, sustrăgându-le tentaţiei de a se închide în "apartamentul" lor şi deschizându-le itinerariului credinţei. În familie viaţa este transmisă ca dar şi promisiune; în parohie este primită şi alimentată promisiunea conţinută în darul vieţii. Ziua Domnului devine ziua Bisericii, iar atunci când duce la experienţa duminicii trăite împreună, îndepărtând banalitatea sfârşitului de săptămână consumist, ajută la închegarea experienţelor de comuniune fraternă între familii.

2. Zi de caritate. Ziua Domnului ca dies ecclesiae devine zi de caritate. Biserica hrănindu-se din Euharistia duminicală este comunitatea aflată în slujba tuturor. Familia, chiar dacă nu de una singură, este reţeaua prin care se transmite această slujire. Textul din Evanghelia după Sfântul Marcu, amintit mai sus, ilustrează cum Isus se află în mijlocul nostru, în Euharistia duminicală, ca Unul care slujeşte. Criteriul de slujire în comunitate este acesta: cine vrea să fie cel mai mare, să devină cel mai mic (slujitorul vostru), şi cine vrea să fie primul, să se dedice săracilor şi celor mici (slujitorul tuturor). Faptele de milostenie sunt o trăsătură caracteristică a duminicii creştine. Anumiţi timpi liturgici (Adventul şi în chip aparte Postul Mare) le propun ca pe o îndatorire esenţială a familiilor şi a comunităţii. Duminica devine astfel "ziua carităţii".

Faptele de milostenie exprimă dorinţa de comuniune cu Dumnezeu şi cu fraţii. De-a lungul săptămânii, familia înfruntă nevoile zilnice, dar viaţa de familie nu se poate opri la a da lucruri şi la a împlini îndatoriri, trebuie să întărească legătura dintre persoane, viaţa bună în credinţă şi caritate. Fără experienţa slujirii în casă, fără practica ajutorului reciproc şi fără participarea la îndatoririle comune, cu greu se naşte o inimă capabilă de iubire. Copiii experimentează zi de zi dăruirea neobosită şi slujirea umilă a părinţilor în familie; de la ei învaţă secretul iubirii. Când adolescenţii şi tinerii vor trebui să-şi lărgească orizontul faptelor de milostenie către alţii în comunitatea eclezială, de fapt atunci vor împărtăşi experienţa de slujire şi iubire învăţată în casă. Învăţarea practică a carităţii, mai ales în familiile cu un singur copil, va trebui să se deschidă îndată către micile ori marile forme de slujire a aproapelui.

3. Zi de trimitere în misiune. Dimensiunea misionară a Bisericii este în centrul euharistiei duminicale şi deschide viaţa de familie către lume. Adunarea duminicală este prin definiţie adunare misionară. Icoana din Faptele Apostolilor, mai sus amintită, ne oferă portretul comunităţii din Antiohia care, în timp ce celebrează cultul Domnului, cel mai probabil în zi de duminică, e împinsă de Duh către misiune. În ziua Domnului comunitatea devine misionară. Misiunea nu se referă la credincioşi în singularitatea lor, ci îşi arată forţa când întreaga Biserică, cu varietatea carismelor sale, slujiri şi vocaţii, devine semn real al carităţii lui Cristos pentru toţi oamenii. Formele de misiune sunt diferite, dar toate trebuie să-i călăuzească pe oameni la Cristos. Familia are vocaţia de a evangheliza în mod propriu şi de neînlocuit: în interiorul său, în ambientul său (vecini, prieteni rude), în comunitatea eclezială, în societate.

Comunitatea euharistică îşi va lărgi privirea către un orizont universal, însuşindu-şi grija sfântului Paul faţă de toate Bisericile. Dacă missio ad gentes este orizontul de misiune al Bisericii, şi Biserica locală este invitată să vestească Evanghelia în propriul teritoriu. A educa pentru a fi primitori cu alţii, cu cei diferiţi, cu imigranţii, va trebui să plece de la familii şi să primească impuls de la comunitate. Mai mult, de cele mai multe ori intuiţia unei vieţi care se consumă pentru alţii, care este dedicată misiunii şi grijii faţă de lume, se naşte în familie. În multe familii creştine, care trăiesc o puternică experienţă de omenie şi iubire şi care participă frecvent la euharistia duminicală, au înmugurit minunate istorii vocaţionale de slujire în societate, de angajare în voluntariat, de mărturie în politică, de misiune în alte ţări ale lumii. Relaţia dintre duminică şi euharistie, între biserică şi misiune, între familie şi slujirea altora, cere o reînnoită operă de introducere la esenţa vieţii creştine, care să trezească o nouă conştiinţă misionară. Marea putere a duminicii, fondată pe euharistia celebrată în casă, i-a dus pe credincioşii din Abitene (n. tr: astăzi Bari, în Italia) până la martiriu.

"Ai desconsiderat porunca împăraţilor şi a cezarilor adunându-i pe toţi aceştia?". Iar prezbiterul Saturnin, inspirat de Duhul Sfânt, a răspuns: "Am celebrat euharistia duminicală fără să ţinem cont de poruncă". Proconsulul l-a întrebat: "De ce?". A răspuns: "deoarece noi nu putem abandona euharistia duminicală" (IX).

"S-au ţinut adunări în casa ta împotriva poruncii împăraţilor?". Emerit, plin de Duhul Sfânt a spus; "În casa mea am celebrat euharistia duminicală". Acela a spus: "De ce le-ai permis să intre?". A replicat: "Căci sunt fraţii mei şi nu aş fi putut să-i împiedic". "Totuşi - a spus proconsulul - aveai datoria de a-i împiedica". Iar el: "Nu o putea face deoarece noi, creştinii, nu putem trăi fără euharistia duminicală" (Acta Saturnini, Dativi, et aliorum plurimorum martyrum in Africa, IX şi XI).

În primele opt secole euharistia duminicală a făcut ca biserica să se răspândească până la marginile pământului. Şi azi viaţa zilnică a familiei şi a bisericii trebuie să înceapă de aici: fără euharistia duminicală creştinii nu pot trăi.

E. Învăţătura Magisteriului

Duminica este reprezentarea în ciclul celor şapte zile ale săptămânii a marelui mister Pascal. Mai este numită şi micul Paşte al săptămânii. "Trăitori conform duminicii" înseamnă a trăi cu conştiinţa eliberării adusă de Cristos, pentru ca victoria Lui să se manifeste pe deplin tuturor oamenilor printr-o conduită intim reînnoită. Duminica - în calitatea sa de sărbătoare - nu trebuie înţeleasă doar în cheie liturgică: pe lângă a fi un dar creştin, are o valoare umană. A nu trăi zilele în mod egal (dintre toate, numai duminica conţine secretul diversităţii), a dedica timp comunităţii şi carităţii e calea eficace de a elibera omul de sclavia muncii.

Trăitori conform duminicii

Noutate radicală pe care Euharistia o aduce în viaţa omului i s-a dezvăluit conştiinţei creştine de la începutul creştinismului. Credincioşii şi-au dat seama îndată de influenţa profundă a Celebrării euharistice asupra stilului lor de viaţă. Sfântul Ignaţiu din Antiohia exprima acest adevăr calificându-i pe creştini drept "cei care au ajuns la noua speranţă" şi prezentându-i ca "trăitori conform duminicii" (iuxta dominicam viventes). Zicerea marelui martir din Antiohia scoate clar în evidenţă legătura dintre realitatea euharistică şi trăirea vieţii creştine în cotidian. Obişnuinţa specifică creştinilor de a se aduna în prima zi după sâmbătă pentru a celebra învierea lui Cristos - conform relatării Sfântului martir Iustin - este în acelaşi timp evenimentul care defineşte felul de a trăi prin reînnoita întâlnire cu Cristos. Zicerea Sfântului Ignaţiu - "trăitori conform duminicii" - subliniază şi valoarea paradigmatică a acestei zile sfinte faţă de orice altă zi a săptămânii. De fapt, deosebirea nu vine din simpla suspendare a activităţilor obişnuite, ca o paranteză pusă în ritmul obişnuit al zilelor. Creştinii au simţit mereu duminica drept prima zi a săptămânii, deoarece în ea are loc memorialul noutăţii radicale adusă de Cristos. De aceea, duminica este ziua în care creştinul regăseşte forma euharistică a existenţei sale pe care este chemat să o trăiască în permanenţă. "Trăitori conform duminicii" înseamnă a trăi cu conştiinţa eliberării adusă de Cristos şi a-şi desfăşura propria existenţă ca pe o ofertă personală adusă lui Dumnezeu, pentru ca victoria lui să se manifeste pe deplin tuturor oamenilor printr-o conduită intim reînnoită (Sacramentum Caritatis, 72).

F. Întrebări pentru a dialoga în cuplu şi în grup

Întrebări adresate cuplului 1.

Trăim duminica în familia noastră ca un timp cu şi pentru alţii? 2.

Ce raporturi există în familia noastră, cu alte familii, cu comunitatea creştină? 3.

Care sunt gesturile de slujire şi caritate trăite de-a lungul săptămânii înlăuntrul casei? Ce fapte de milostenie trupească şi sufletească îndepliniţi, mai ales în favoarea celor mai nevoiaşi? 4.

Uşa casei noastre este deschisă către lume, către problemele sale, către nevoile sale?

Întrebări adresate grupului de familii şi comunităţii 1.

Dimensiunea comunitară a duminicii e tot mai puţin trăită. Ce remedii putem găsi? Ce sugestii daţi? 2.

Comunităţile creştine transmit familiei experienţa lor de comuniune? Familiile atrag comunităţile creştine la un stil de viaţă tot mai fratern? 3.

Este caritatea o atenţie constantă a vieţii parohiale? Asociaţiile şi instituţiile caritative (Caritas) sunt expresie a întregii comunităţi? 4.

Cum se susţin familiile în educarea şi cultivarea valorii dăruirii de sine, în consumarea vieţii pentru alţii, şi în generarea de vocaţii pentru misiune?

G. Angajament în viaţa de familie şi în societate

H. Rugăciuni spontane. Tatăl nostru

I. Cântul de încheiere