» înapoi la cuprins «

1. SECRETUL DIN NAZARET

A. Cântul şi salutul de început

B. Invocarea Duhului Sfânt

C. Citirea Cuvântului lui Dumnezeu

"A venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit. Însă celor care l-au primit, celor care cred în numele lui le-a dat puterea de a deveni copii ai lui Dumnezeu [...]" (In 1,11-12)

"Iar copilul creştea şi se întărea, plin de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era asupra lui. Părinţii lui mergeau în fiecare an la Ierusalim de sărbătoarea Paştelui. Când avea el doisprezece ani, au urcat acolo după obiceiul sărbătorii [...]. Apoi a coborât cu ei, a venit la Nazaret şi era supus lor. Iar mama lui păstra toate acestea în inima ei. Isus creştea în înţelepciune, statură şi har, înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor" (Lc 2,40-41.51-52).

D. Cateheza biblică

1. A venit la ai săi. De ce trebuie să aleagă familia un stil de viaţă? Ce stiluri noi de viaţă îmbrăţişează familia din zilele noastre în raport cu munca şi sărbătoarea? Cele două texte biblice descriu modul în care Domnul Isus a venit în mijlocul nostru (In 1,11-12) şi cum a trăit într-o familie umană (Lc 2,40-41.51-52).

Primul text îl prezintă pe Isus locuind între ai săi: "A venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit. Însă celor care l-au primit, celor care cred în numele lui le-a dat puterea de a deveni copii ai lui Dumnezeu (...)". Cuvântul veşnic se coboară din sânul Tatălui, vine în mijlocul poporului său şi intră într-o familie. Însă, poporul lui Dumnezeu care trebuia să fie sânul găzduitor al Cuvântului este sterp. Ai săi nu-l primesc, ba mai mult se leapădă de el. Misterul refuzului lui Isus din Nazaret se află în inima venirii sale printre noi. "Celor care l-au primit, însă, le-a dat puterea să devină fii ai lui Dumnezeu". Abia sub cruce, Ioan vede că se împlineşte ceea ce a vestit la începutul evangheliei sale: "văzând Isus că stătea acolo mama lui şi discipolul pe care îl iubea" (In 19,26) îi încredinţează mamei un nou fiu şi discipolului iubit, mama. Apoi adaugă: "Şi, din ceasul acela, discipolul a luat-o acasă la el" (In 19,27). Iată "stilul" cerut de Isus ca să vină la noi: un stil gata să primească şi să genereze.

Isus vrea ca familia să fie locul care primeşte şi generează viaţă în mod plenar. Familia nu este numai loc de dăruire a vieţii trupeşti, dar şi de realizare a făgăduinţelor şi a bucuriei. Este primitoare în măsura în care-şi apără propria intimitate, istoria fiecărei persoane, tradiţiile de familie, încrederea în viaţă, speranţa în Domnul. În plus, devine capabilă de "generare" când darurile primite sunt puse în mişcare, când păstrează ritmul vieţii cotidiene între muncă şi sărbătoare, afect şi caritate, angajare şi gratuitate. Iată care este darul primit în familie: apărarea şi transmiterea vieţii, în cuplu şi copiilor.

Familia are un ritm propriu, asemenea bătăilor inimii; e loc de odihnă şi avânt, de plecare şi sosire, de pace şi vise, de gingăşie şi responsabilitate. O datorie de prim rang a cuplului conjugal este formarea ambientului înainte de sosirea pruncilor. Familia are mereu de învăţat cum să îmbine timpii de muncă şi cei de sărbătoare. Munca nu poate goli casa. Adeseori familia va trebui să înfrunte presiunile externe care o apăsă în realizarea idealului, dar ucenicii Domnului - trăind cu realism împrejurările vieţii - vor şti să dea gust lucrurilor, chiar şi celor care nu pot fi schimbate, căci sunt sarea pământului. Duminica trebuie să fie, în mod cu totul aparte, timp de încredere, de libertate, de întâlnire, de odihnă, de împărtăşire. Duminica este momentul de întâlnire dintre bărbat şi femeie dar, înainte de toate, este Ziua Domnului, timp de rugăciune, de ascultare a Cuvântului lui Dumnezeu, de primire a Euharistiei, de deschidere către comunitate şi de înfăptuire a carităţii. În acest fel, zilele din timpul săptămânii vor fi luminate de duminică şi de sărbătoare: va fi mai puţină împrăştiere şi mai multă întâlnire, mai puţină grabă şi mai mult dialog, mai puţin de făcut şi mai multă prezenţă. Când contemplăm modul în care locuim casa, sau cum trăim în habitat, realizăm primul pas în această direcţie. Trebuie să privim cum este locuinţa noastră şi să facem o consideraţie asupra stilului de a locui în ea, asupra alegerilor pe care le-am făcut, asupra viselor pe care le-am cultivat, asupra suferinţelor pe care le trăim, asupra luptelor pe care le ducem, asupra speranţelor pe care le năzuim.

2. Secretul de la Nazaret. Isus a trăit cea mai mare parte a vieţii sale în sătucul din Galileea. Aici s-a întrupat. Aici, odată cu scurgerea anilor, a trecut prin multe experienţe (umane) având menirea de a le mântui pe toate. S-a făcut unul dintre noi, a venit într-o familie de oameni, a trăit treizeci de ani de tăcere desăvârşită, care aveau să fie revelarea tainei umilinţei trăite la Nazaret.

Sfântul Luca, la începutul evangheliei sale, surprinde în câteva cuvinte secretul din Nazaret. Locul de creştere în înţelepciune şi har este familia care primeşte şi generează. "Copilul creştea şi se întărea plin de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era asupra lui". Misterul din Nazaret spune cu multă simplitate că Isus, Cuvântul venit din înălţimi, Fiul Tatălui, se face prunc, asumându-şi umanitatea noastră; copil fiind, creşte într-o familie, trăieşte viaţa religioasă, se supune legii, viaţa fiindu-i ritmată de zilele de lucru şi de odihna sabatului, de calendarul sărbătorilor. Fiul celui Preaînalt îmbracă hainele fragilităţii şi ale sărăciei, fiind însoţit de păstori şi de persoane care împărtăşesc speranţa lui Israel. Dar misterul de la Nazaret este mult mai profund: este secretul care a umplut de uimire marii sfinţi ca: Teresa de Lisieux şi Charles de Foucauld.

Fraza cu care se încheie pasajul din Sfântul Luca spune că Isus "a coborât cu ei, a venit la Nazaret şi era supus lor. Iar mama lui păstra toate acestea în inima ei. Isus creştea în înţelepciune, statură (vârstă) şi har, înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor". Iată misterul profund de la Nazaret: Isus, Cuvântul lui Dumnezeu în persoană, s-a cufundat în umanitatea noastră timp de treizeci de ani. Cuvintele oamenilor, relaţiile familiare, experienţa prieteniei şi a confruntării, a sănătăţii şi a bolii, a bucuriei şi a durerii au devenit tot atâtea limbaje învăţate de Isus pentru a vesti Cuvântul lui Dumnezeu. Oare de unde vin cuvintele lui Isus, pildele care arată uimirea sa în timp ce privea câmpiile şi lanurile de grâu strălucind în bătaia razelor de soare, ţăranul care seamănă, femeia frământând aluatul, sau păstorul care a pierdut oiţa, şi pe tatăl cu doi fii... dacă nu din familia de la Nazaret? De unde a deprins Isus surprinzătorul har de a povesti, de a-şi imagina, de a asemăna, de a se ruga? Oare nu tocmai cufundarea în viaţa de la Nazaret i-a dat această capacitate? Iată de ce spunem că Nazaretul este locul umilinţei şi al vieţii ascunse. Cuvântul se ascunde, sămânţa coboară în sânul pământului şi moare, ca să aducă în dar iubirea lui Dumnezeu şi, în plus, chipul patern al lui Dumnezeu. Acesta este misterul de la Nazaret.

3. Legăturile de familie. Isus a trăit într-o familie însemnată de spiritualitatea iudaică şi fidelă legii: "Părinţii lui mergeau în fiecare an la Ierusalim de sărbătoarea Paştelui. Când avea el doisprezece ani, au urcat acolo după obiceiul sărbătorii". Familia şi legea sunt contextul în care Isus creşte în înţelepciune şi har. Familia evreiască şi religiozitatea iudaică, o familie patriarhală cu o religiozitate domestică, cu sărbătorile anuale, cu rostul şi rolul deosebit al sabatului, cu rugăciunea şi munca zilnică, cu stilul iubirii pure şi gingaşe a părinţilor, toate împreună ne fac să înţelegem că Isus a trăit viaţa de familie până în cele mai nebănuite profunzimi.

Şi noi creştem într-o familie umană, într-o reţea de legături de ospitalitate care ne ajută să creştem şi să dăm răspuns vieţii şi lui Dumnezeu. Şi noi devenim ceea ce am primit. Misterul din Nazaret este totalitatea acestor legături: familia şi religia, rădăcinile noastre şi lumea înconjurătoare, viaţa zilnică şi visele despre ziua de mâine. Aventura vieţii umane pleacă de la ceea ce am primit: viaţa, casa, afecţiunea, limba, credinţa. Omenirea este întărită de familie cu bogăţia şi sărăcia sa.

E. Învăţătura Magisteriului

Viaţa de familie poartă în sine un stil aparte, mereu nou, creativ, de trăit şi de gustat în cuplu şi de transmis copiilor încât să schimbe lumea. Stilul evanghelic al vieţii de familie are o influenţă atât în interiorul, cât şi înafara spaţiului bisericesc, lăsând să strălucească harul căsătoriei şi porunca iubirii de Dumnezeu şi de aproapele. În mod sugestiv, Familiaris Consortio nr. 64 îndeamnă la redescoperirea chipului familial al Bisericii, prin adoptarea "unui stil mai uman şi fratern de raporturi".

Stilul evanghelic al vieţii de familie

Însufleţită şi susţinută de porunca nouă a iubirii, familia creştină trăieşte ospitalitatea, respectul şi slujirea faţă de orice om, considerat întotdeauna în demnitatea sa de persoană şi fiu al lui Dumnezeu.

Toate acestea se înfăptuiesc mai întâi în interiorul şi în favoarea cuplului şi a familiei, prin angajarea zilnică de a promova o comunitate autentică de persoane, fondată pe şi alimentată de comuniunea interioară a iubirii. Apoi aceasta trebuie să se dezvolte în câmpul vast al comunităţii ecleziale, în care este înserată familia creştină: datorită carităţii familiei, Biserica poate şi trebuie să dobândească o dimensiune domestică, adică mai familială, adoptând un stil uman şi frăţesc de raporturi.

Caritatea trece dincolo de fraţii în credinţă, întrucât "orice om este fratele meu"; trece în fiecare, mai ales dacă este sărac, slab, suferind şi nedreptăţit, dragostea va şti mereu să descopere chipul lui Cristos şi fratele de iubit şi de slujit.

Ca slujirea omului să fie trăită după stilul Evangheliei în familie, să luăm aminte la cerinţa Conciliului al II-lea din Vatican: "ca exercitarea carităţii să fie în afara oricărei suspiciuni şi ca manifestarea sa să fie autentică, să vedem în aproapele chipul lui Dumnezeu, după care a fost creat, şi pe Cristos Domnul, căruia îi oferim, de fapt, atunci când dăruim celui lipsit" (AA nr. 8) (Familiaris consortio, 64).

F. Întrebări pentru a dialoga în cuplu şi în grup

Întrebări adresate cuplului 1.

Este familia noastră loc de primire şi de generare a vieţii în mod plenar, atât pe plan uman cât şi creştin? 2.

Ce alegeri facem ca familia noastră să fie loc de creştere în înţelepciune şi har? 3.

Ce legături familiale, afective, religioase alimentează creşterea cuplului şi a copiilor?

Întrebări adresate grupului de familii şi comunităţii 1.

Care sunt noile stiluri de viaţă în familia actuală, în raport cu munca şi sărbătoarea? 2.

Ce criterii şi alegeri vă călăuzesc viaţa zilnică? 3.

Cu ce dificultăţi de comunicare şi sociale vă confruntaţi în a face din familie un loc de creştere umană şi creştină? 4.

Ce obstacole întâlniţi în calea transmiterii credinţei şi a unui comportament sănătos?

G. Angajament în viaţa de familie şi în societate

H. Rugăciuni spontane. Tatăl nostru.

I. Cântul de încheiere