» înapoi la cuprins «

Un model de trăire frumoasă

Mulţi dintre noi am citit, plini de fascinaţie, viaţa sfintei Maria Goretti, martira curăţiei din Italia, dar cred că există mulţi români care nu ştiu prea multe despre Veronica Antal, martira curăţiei din Moldova. Dorim să popularizăm şi pe această cale personalitatea unei tinere de pe meleagurile noastre, care a plătit cu viaţa faptul că a dorit să trăiască o viaţă curată.

În anul 1988 am vizitat de mai multe ori în timpul vacanţei mari pe părintele Anton Demeter, la Barticeşti şi uneori aveam de aşteptat la uşă întrucât părintele avea oaspeţi de la Nisiporeşti şi Hălăuceşti. Uneori eram în cameră cu părintele, când veneau unele colege şi prietene ale Veronicăi Antal pentru a povesti ce îşi mai aminteau despre martiră. M-am bucurat la una din vizite când părintele mi-a oferit cadou o broşură cu viaţa Veronicăi Antal, mărturii ale persoanelor care au cunoscut-o. În anul 2007, cartea a fost îmbogăţită de doamna Cezarina Adamescu cu noi detalii, fiind publicată sub numele: "Cununiţa fecioarei - volum comemorativ la jumătate de veac de la martiriul Veronicăi Antal". Pentru cei care nu au avut ocazia să citească viaţa acestei martire, voi prezenta în continuare câteva date mai importante.

Veronica s-a născut la Nisiporeşti, comuna Boteşti, judeţul Neamţ în ziua de 7 decembrie 1935, din părinţii Gheorghe şi Iova Antal şi a fost botezată în biserica parohială din Hălăuceşti a doua zi, 8 decembrie în sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri. Părinţii ei, fiind ocupaţi cu muncile câmpului, copila a fost crescută mai mult de bunica sa Zarafina, care a căutat să inspire Veronicăi dragostea faţă de Cristos, faţă de Biserică, conducând-o în primii paşi pe calea credinţei. În ziua de 24 august 1958, întorcându-se de la Sf. Liturghie din parohia Hălăuceşti, unde fusese administrat şi sacramentului Sf. Mir, este atacată de un tânăr, pe nume Pavel Mocanu, care voia să-i păteze viaţa feciorelnică, închinată lui Dumnezeu. După 42 de lovituri de cuţit, îşi dă viaţa şi pleacă pentru totdeauna să-l întâlnească pe Mirele său divin, Isus Cristos, întâlnire pe care şi-o dorea atât de mult.

În vizitele făcute la Barticeşti îmi amintesc cum părintele Anton povestea despre mărturia unei prietene a Veronicăi. În timpul verii, fetele obişnuiau să joace "paiul": cine trăgea paiul cel mai lung era semn că va ajunge sfântă. Într-o zi, vreo şapte fete au jucat acest joc şi dintre toate, Veronica a ales paiul cel mai lung şi a plâns de bucurie că ea e aleasa Domnului.

În decursul scurtei sale vieţi, Veronica nu a făcut nimic extraordinar în afară de faptul că şi-a trăit vocaţia ei de creştină la un nivel superior faţă de cel obişnuit al altor credincioşi. Moartea ei sfântă este rodul unei vieţi sfinte, rodul fidelităţii sale faţă de acel Dumnezeu în care inima ei de tânără credea cu fermitate. A frecventat şcoala primară din localitatea natală cu rezultate bune iar la terminarea acesteia a rămas să-i ajute pe părinţii ei la munca câmpului. Spre vârsta de 16-17 ani îşi va manifesta intenţia de a intra în mănăstire, pentru a-şi consacra viaţa lui Dumnezeu. Planul ei nu va putea fi pus în aplicare deoarece statul desfiinţase deja aproape toate mănăstirile catolice din România. Îi rămâne numai să îşi ducă planul la capăt trăind, acasă ca o măicuţă. Face vot de feciorie şi se înscrie în Ordinul al Treilea Franciscan. De acum înainte, va trăi totdeauna în prezenţa lui Dumnezeu. Primea zilnic Sfânta Împărtăşanie, iar, de la orele de adoraţie, nu lipsea niciodată. Pentru a putea face acest lucru nu ezita să parcurgă în fiecare dimineaţă, cei opt kilometri până în parohia din Hălăuceşti.

Tânăra Veronica avea o evlavie deosebită faţă de Sf. Fecioară Maria pe care o cinstea mai ales prin recitarea continuă şi zilnică a Sf. Rozariu. Chiar şi în momentul suprem, această armă nu a lipsit din mâinile ei. Cei care au ridicat-o din balta de sânge, au putut observa cum strângea în mâinile ei Rozariul.

Părintele Anton Demeter în notele biografice "Veronica Antal. Un model de trăire frumoasă", scrie că Veronica îşi brodase pe o batistă următoarea rugăciune: "O, Marie, mă dau ţie trup şi suflet pe vecie!". Această rugăciune mi-a recomandat-o părintele Anton şi mie, pentru a putea reînnoi zilnic consfinţirea către Preacurata.

Veronica Antal (1935-1958) a trăit într-o familie normală, nici prea săracă, nici înstărită. Tatăl ei lucra la căile ferate şi făcea cojoace, mama era casnică. Familia Antal a avut trei copii, Veronica fiind cea mai mare. De unde şi necazuri în casă, că nu se mărita, ca să-şi facă un rost al ei - pe înţelesul oamenilor. Pentru că, altfel, sfânta ştia foarte clar care îi este drumul. Între puţinele cuvinte scrise de ea, se află şi un crez pe care l-a plătit cu viaţa: "Îngerilor, scrieţi în cartea vieţii şi acest legământ: eu sunt a lui Isus şi Isus este al meu". A fost ucisă la 23 de ani şi legiştii au confirmat că a murit fecioară.

Tânăra fecioară, Veronica, a preţuit trupul ei ca pe un templu al lui Dumnezeu, a primit cât de des a avut posibilitatea Sfânta Împărtăşanie, pentru a fi cât mai aproape de mirele ei Isus şi a ales mai bine să moară decât să profaneze Templul Duhului Sfânt. Veronica şi-a însuşit cuvintele lui Isus : "Cine vrea să-şi salveze viaţa o va pierde, cine însă îşi va pierde viaţa pentru mine, acela o va salva. Aşadar, ce-i foloseşte omului dacă a câştigat lumea întreagă, dar se pierde sau se ruinează pe sine?" (Lc 9.24-25)

Tanti Rozina, o colegă a Veronicăi povestea : Medicul i-a zis mamei să fie fericită, că Veronica a murit fecioară. Şi-a apărat curăţia cu preţul vieţii. Şi de atunci pentru noi este sfântă. Ne rugăm la ea să ne ocrotească şi să ne binecuvânteze. Şi chiar mai tare decât noi, crede în ea lumea care n-a cunoscut-o. Vin şi se roagă la mormânt, la troiţă, la locul sacrificiului. Apoi povestesc că s-au întâmplat minuni. Mama lui Mihai, de pildă, avea şi o fată, care nu vorbea. I-a pus pământ de la crucea ei, în apa de baie, de câteva ori. Şi după aceea copila a vorbit".

Dieceza de Iaşi, în frunte cu Preasfinţitul Episcopul nostru, Petru Gherghel, a dat început acestei cauze de canonizare în ziua de marţi 25 noiembrie 2003, cu o Sfântă Liturghie solemnă care s-a celebrat în Parohia Romano-Catolică Nisiporeşti.

Provincia "Sfântul Iosif" din România a Fraţilor Minori Conventuali se ocupă de acest caz, dorind ca în cel mai scurt timp martira să ajungă la cinstea altarelor. În ziua de 11 noiembrie 2006, în mod solemn, Procesul diecezan s-a încheiat la Curia episcopală a Diecezei de Iaşi. Imediat, actele au fost duse la Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor la Roma de către Pr. Pătraşcu Damian, numit Vice-Postulator, unde în ziua de 16 decembrie acestea au fost preluate şi s-a început analizarea lor din partea experţilor în drept. Să ne rugăm şi noi, cei din Moldova, bunului Dumnezeu pentru ca Veronica Antal să fie numărată cât mai curând în rândul fericiţilor şi al sfinţilor.

Pr. Iosif Dămătăr

» înapoi la cuprins «