» înapoi la cuprins «

TIMPUL DE PESTE AN - 2012

8. O COMUNIUNE INDISOLUBILĂ

La început

O rugăciune potrivită sau un cântec adaptat întâlnirii.

Se explică pe scurt tema întâlnirii

Indisolubilitatea familiei înseamnă indisolubilitatea iubirii dintre un bărbat şi o femeie, care îşi oferă unul altuia nu doar sentimentele, ci viaţa lor, având în ei chiar iubirea creatoare a lui Dumnezeu, când a creat omul bărbat şi femeie. Este valoarea familială aflată cel mai mult în criză, cea mai puţin trăită şi care este ruptă de divorţ.

Vocea Scripturii

Din Cartea Deuteronomului 24,1-3

Când cineva îşi va lua o nevastă şi se va însura cu ea, şi s-ar întâmpla ca ea să nu mai aibă trecere în ochii lui, pentru că a descoperit ceva ruşinos în ea, să-i scrie o carte de despărţire şi, după ce i-o va da în mână, să-i dea drumul din casa lui. Ea să iasă de la el, să plece, şi va putea să se mărite după un alt bărbat. Şi dacă şi acesta din urmă, începe s-o urască, să-i scrie o carte de despărţire şi, după ce i-o dă în mână, îi dă drumul din casa lui.

Din Evanghelia după sfântul Matei 19,3-9

Au venit la el unii farisei şi, ca să-l pună la încercare, i-au zis: "Îi este permis unui bărbat să-şi lase femeia pentru orice motiv?". El le-a răspuns: "Nu aţi citit că, de la început, Creatorul i-a făcut bărbat şi femeie?" Şi a zis: "De aceea omul îşi va lăsa tatăl şi mama şi se va uni cu soţia lui şi cei doi vor fi un singur trup, astfel încât nu vor mai fi doi, ci un singur trup. Prin urmare, ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă". Ei i-au zis: "Atunci, de ce Moise a poruncit să i se dea act de despărţire şi s-o lase?". El le-a spus: "Din cauza împietririi inimii voastre v-a permis Moise să vă lăsaţi soţiile. De la început însă nu a fost aşa. Dar eu vă spun: Cine îşi lasă femeia, în afară de desfrânare, şi se căsătoreşte cu alta, comite adulter".

Din Evanghelia după sfântul Matei 5,31-32

S-a spus: "Cine îşi lasă femeia, să-i dea act de despărţire". Eu însă vă spun: oricine îşi lasă femeia, în afară de caz de desfrânare, o face să comită adulter, şi oricine se însoară cu una lăsată comite adulter.

Sugestii pentru a face unele reflecţii pe marginea textelor biblice

- Iubirea dintre un bărbat şi o femeie, care-i conduce la căsătorie, nu este o simplă iubire omenească, ci are în ea acea iubire prin care ne-a creat la început Creatorul. "Nu vor mai fi doi, ci un singur trup". De ce a pus Dumnezeu în om această iubire divină?

- Pornind de la întrebarea de mai sus, care este diferenţa dintre căsătoria civilă (la primărie, în general) şi cea de la Biserică?

Vocea magisteriului

Papa Ioan Paul al II-lea, Familiaris consortio, nr. 20

Comuniunea conjugală se caracterizează nu numai prin unitate, ci şi prin indisolubilitatea sa: "Această unire intimă, ca dăruire reciprocă a două persoane şi pentru binele copiilor, recere deplina fidelitate a soţilor şi pretinde o unitate indisolubilă".

Este datoria fundamentală a Bisericii să reafirme cu tărie - aşa cum au făcut părinţii sinodali - doctrina despre indisolubilitatea Căsătoriei: tuturor celor care în zilele noastre susţin că e dificil sau de-a dreptul imposibil a te uni cu o persoană pentru toată viaţa, precum şi tuturor celor care sunt conduşi de ideologii ce nu acceptă indisolubilitatea Căsătoriei şi care râd de obligaţiile soţilor pentru păstrarea fidelităţii conjugale. E necesar de a le reaminti vestea cea bună a caracterului definitiv al acelei iubiri conjugale care îşi are baza şi forţa în Isus Cristos.

Înrădăcinată în dăruirea personală şi totală a soţilor şi recerută de binele fiilor, indisolubilitatea Căsătoriei îşi are adevărul său ultim în planul pe care Dumnezeu l-a manifestat în revelaţia sa: el vrea şi dăruieşte indisolubilitatea matrimonială ca rod, semn şi exigenţă a iubirii fidele în mod absolut pe care o are Dumnezeu pentru om şi pe care Domnul Isus o trăieşte faţă de Biserica sa.

Cristos reînnoieşte planul de la început pe care Creatorul l-a înscris în inima bărbatului şi a femeii, iar în celebrarea sacramentului Căsătoriei le dă acestora o "inimă nouă". În felul acesta, soţii pot învinge "duritatea inimii", dar mai ales pot împărţi împreună iubirea deplină şi definitivă a lui Cristos, noua şi veşnica alianţă, făcută trup. Aşa cum Cristos Domnul este "martorul fidel", este acel "da" al promisiunilor lui Dumnezeu şi deci realizarea supremă a fidelităţii necondiţionate cu care Dumnezeu iubeşte pe poporul său, tot aşa soţii creştini sunt chemaţi să participe în mod real la indisolubilitatea irevocabilă care leagă pe Cristos de Biserică, mireasa sa, pe care el o iubeşte până la sfârşit.

Darul sacramental al Căsătoriei este în acelaşi timp vocaţie şi poruncă pentru soţii creştini, ca ei să rămână mereu fideli unul faţă de altul, împotriva tuturor încercărilor şi greutăţilor, în generoasă supunere faţă de voinţa lui Dumnezeu: "Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă".

Una dintre obligaţiile cele mai preţioase şi urgente ale familiilor creştine (...) este trăirea valorii inestimabile a indisolubilităţii şi fidelităţii matrimoniale. Pentru aceasta, (...) laud şi încurajez toate acele numeroase familii care, deşi au greutăţi mari, păstrează şi dezvoltă binele indisolubilităţii: împlinesc în felul acesta într-un mod umil şi curajos misiunea încredinţată lor de a fi în lume un "semn", un semn mic şi preţios, uneori supus la ispite, dar totdeauna reînnoit, al fidelităţii neobosite cu care Dumnezeu şi Isus Cristos îi iubesc pe toţi oamenii şi pe fiecare în parte. E de datoria noastră să recunoaştem valoarea mărturisirii faptice pe care o dau şi acei soţi, care, deşi au fost părăsiţi de partener, cu puterea credinţei şi a speranţei creştine s-au abţinut de a trece la o altă unire: şi aceştia dau mărturie autentică a fidelităţii, de care are atâta nevoie lumea de azi. Pentru aceasta trebuie încurajaţi şi ajutaţi de păstorii şi credincioşii Bisericii.

Pornind de la textul de mai sus al papei Ioan Paul al II-lea, una sau alta dintre următoarele întrebări poate fi punctul de plecare al unei discuţii:

- Într-o cultură a instabilităţii, a legăturilor fragile şi slabe, a vorbi despre lucruri stabile şi hotărâte "pentru totdeauna" produce teamă şi neîncredere. În faţa luării deciziilor se preferă amânarea lor. Ce înseamnă, pentru o familie în curs de formare sau recent formată, existenţa unor "legături slabe" ? Care ar fi cele "tari"?

- Din ce anume se naşte această indisolubilitate a familiei despre care vorbeşte Biserica? (sugestie: a se reciti al treilea paragraf care vorbeşte despre "adevărul ultim" al indisolubilităţii).

- O familie care crede în indisolubilitate şi o trăieşte, până la ce punct poate fi un "semn", o mărturie pentru celelalte familii? (despre acest lucru aminteşte Sfântul Părinte în ultimul paragraf).

Concluzia întâlnirii: o rememorare a temei analizate

A trăi comuniunea familială este un semn foarte mare în cultura de azi, care pune preţ pe ceea ce e trecător, efemer, pe relaţiile afective de azi pe mâine. Cristos ne reaminteşte că a iubi o persoană înseamnă a trăi acea iubire a Creatorului atunci când ne-a creat. Acea iubire nu este efemeră, ci permanentă şi veşnică. Iubirea şi legământul unei căsătorii este părtaşă la această iubire veşnică a lui Dumnezeu.

Se încheie cu o rugăciune.