» înapoi la cuprins «

TIMPUL DE PESTE AN - 2012

6. A PREDICA EVANGHELIA LA TOATĂ FĂPTURA

La început

O rugăciune potrivită sau un cântec adaptat întâlnirii.

Se explică pe scurt tema întâlnirii

Familia creştină este ca un tezaur al misiunii Bisericii, căci din familie răsar vocaţiile misionare, şi tot familiile susţin lucrarea misionară a Bisericii. Această contribuţie scade atunci când scade şi conştiinţa familiilor despre această imensă contribuţie umană la care sunt chemate.

Vocea Scripturii

Din Evanghelia după sfântul Marcu 2,1-12

¹ Isus era din nou în Cafarnaum. Răspândindu-se vestea că se afla într-o casă, ² s-a adunat acolo atâta lume, încât nu mai era loc nici în faţa uşii; Isus le vestea cuvântul lui Dumnezeu. ³ Atunci au sosit patru oameni care i-au adus un paralitic. ⁴ Cum nu-l puteau aduce până la Isus din cauza mulţimii, au desfăcut acoperişul deasupra locului unde se afla Isus, şi, prin deschizătură, au lăsat în jos targa pe care zăcea paraliticul. ⁵ Văzându-le credinţa, Isus a spus paraliticului: "Fiul meu, ţi se iartă păcatele". ⁶ Unii cărturari, care erau de faţă, se gândeau în sine: ⁷ "Cum poate să vorbească astfel? Este o blasfemie! Cine altul poate ierta păcatele, afară de Dumnezeu?" ⁸ Isus, în duhul său, a cunoscut imediat ce gândeau şi le-a spus: "De ce vă gândiţi astfel în inimile voastre? ⁹ Ce este mai uşor: a spune celui paralizat: ?i se iartă păcatele!, sau a spune: Ridică-te, ia-ţi targa şi umblă!? ¹⁰ Însă ca să ştiţi că Fiul Omului are puterea de a ierta păcatele pe pământ - i-a spus celui paralizat - ¹¹ Îţi zic: Ridică-te, ia-ţi targa şi du-te la casa ta!" ¹² Omul s-a sculat imediat, a luat targa şi a plecat în văzul tuturor. Toţi au rămas uimiţi; îl preamăreau pe Dumnezeu şi spuneau: "Aşa ceva n-am mai văzut niciodată!".

Din Evanghelia după sfântul Marcu 16,15-18

Apoi le-a spus: "Mergeţi în toată lumea şi predicaţi evanghelia la toată făptura. Cine va crede şi va fi botezat se va mântui; iar cine nu va crede va fi condamnat. Acestea sunt semnele care îi vor însoţi pe cei care cred: în numele meu vor alunga diavoli, vor vorbi limbi noi, vor lua şerpi în mână şi, dacă vor bea ceva aducător de moarte, nu le va dăuna. Îşi vor pune mâinile peste cei bolnavi şi ei se vor vindeca".

Sugestii pentru a face unele reflecţii pe marginea textelor biblice

- Paraliticul este adus la Isus de patru oameni. Nu ar fi ajuns niciodată dacă cei patru nu ar fi sărit în ajutorul lui. Isus este cel care iartă, dar cel păcătos nu ajunge singur la Isus. Care sunt felurile în care noi, ca familie, putem ajuta pe oameni să ajungă, asemenea paraliticului, la primirea iertării păcatelor din partea lui Isus?

- Predicarea evangheliei nu înseamnă doar cuvinte despre Isus, ci şi fapte pe care Isus ne cere să le facem. Ele dau mărturie despre credinţă şi devin predicare. Cei patru, din nou, dau mărturie despre credinţa lor. Ce fapte mai frecvente putem noi face pentru a manifesta credinţa noastră?

- Al doilea text evanghelic ne arată că trimiterea în misiune se adresează tuturor, nu doar unora dintre noi. Chiar dacă nu plec "în toată lumea", sunt un misionar. Ca soţ/soţie, cui sunt chemat să vestesc Evanghelia în primul rând?

Vocea magisteriului

Ioan Paul al II-lea, Familiaris consortio, 54

Universalitatea fără frontiere este orizontul propriu al evanghelizării, propulsată interior de avântul misionar şi aceasta ca un răspuns explicit şi fără echivoc la porunca lui Cristos: "Mergeţi în lumea întreagă şi predicaţi evanghelia la toată făptura".

Chiar credinţa şi misiunea de evanghelizare a familiei creştine au această trăsătură misionară catolică. Sacramentul Căsătoriei care reia şi propune îndatorirea, înrădăcinată în Botez şi în Mir, de a apăra şi răspândi credinţa, îi face pe soţii de familie şi pe părinţii creştini martori ai lui Cristos "până la marginile pământului", adevăraţi misionari ai iubirii şi ai vieţii.

O anumită formă de activitate misionară poate fi desfăşurată în interiorul familiei. Şi aceasta se face atunci când unul dintre membri este fără credinţă ori nu o practică în mod coerent. În acest caz, ceilalţi, care locuiesc împreună cu el, trebuie să-i ofere o mărturie trăită a credinţei, mărturie care să-l stimuleze şi să-l susţină pe drumul care duce la o deplină adeziune la Cristos Mântuitorul.

Animată de spiritul misionar, chiar în sânul ei, Biserica domestică este chemată să fie semn luminos al prezenţei lui Cristos şi al iubirii sale pentru cei care "stau departe", pentru familiile care încă nu cred şi pentru cele care nu mai trăiesc în coerenţă cu credinţa primită: familia care crede este chemată ca, "prin pilda şi mărturia vieţii ei", să lumineze "pe cei care caută adevărul".

Aşa cum, la începuturile Bisericii, Aquila şi Priscilla se prezentau ca un cuplu misionar, tot la fel Biserica mărturiseşte astăzi neîncetat înflorirea nouă a credinţei prin prezenţa soţilor şi a familiilor creştine care, cel puţin pe o anumită perioadă de timp, merg în ţările de misiune pentru a vesti evanghelia, slujind omul cu iubirea lui Isus Cristos.

Familiile creştine contribuie mult la cauza misionară a Bisericii, cultivând vocaţiile misionare în mijlocul copiilor lor şi, mai general, prin opera educativă care "îi pregăteşte pe copiii lor, chiar din tinereţe, să recunoască iubirea lui Dumnezeu faţă de toţi oamenii".

Pornind de la textul de mai sus al papei Ioan Paul al II-lea, una sau alta dintre următoarele întrebări poate fi punctul de plecare al unei discuţii:

- Pentru ca o familie să evanghelizeze în jurul ei, să fie misionară, trebuie să facă fapte speciale, deosebite, extraordinare? Ce trebuie să facă?

- Aţi vorbit vreodată în familie despre misionari? Aţi ajutat pe cineva sau doriţi să o faceţi?

- Ce poate face o familie pentru membrii ei care sunt departe de credinţă, de Biserică?

Concluzia întâlnirii: o rememorare a temei analizate

Noi suntem trimişi în misiune prin faptul că credem în Isus în care am fost botezaţi. Felul nostru cel mai bun, ca familie, de a predica este de a trăi o viaţă familială creştină. O familie în care domneşte rugăciunea şi este trăită cu bucurie credinţa în Isus răspândeşte lumina acestei credinţe chiar prin viaţa de zi cu zi.

Se încheie cu o rugăciune.