» înapoi la cuprins «

TIMPUL DE PESTE AN - 2012

3. FAMILIA - SACRAMENTUL SFINŢIRII RECIPROCE ŞI ACT DE CULT

La început

O rugăciune potrivită sau un cântec adaptat întâlnirii.

Se explică pe scurt tema întâlnirii

Căsătoria creştină nu este doar o unire a două voinţe şi iubiri, un contract matrimonial, un legământ. Ea este şi un izvor reciproc de sfinţire, deci o cale adevărată, recunoscută, acceptată ca soţii să ajungă desăvârşiţi în iubire. Comuniunea dintre soţi este o imagine a comuniunii din Sfânta Treime numai dacă e bazată pe iubire, şi nu pe interese, pe bani, pe dorinţa de a urca în scara socială sau politică.

Vocea Scripturii

Din Evanghelia după sfântul Marcu 1,21-28

Însoţit de ucenicii săi, Isus a sosit la Cafarnaum. Aici, fiind zi de sâmbătă, a intrat în sinagogă şi a început să înveţe. Cei care îl ascultau erau uimiţi de învăţătura lui, căci el învăţa ca unul care are putere, şi nu în felul cărturarilor. În sinagoga lor era un om stăpânit de un duh necurat, care a început să strige: "Ce ai cu noi, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne pierzi? Eu ştiu cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu!" Atunci, Isus l-a dojenit cu asprime: "Taci şi ieşi din omul acesta!" Duhul necurat l-a scuturat cu putere şi a ieşit din el, scoţând un strigăt puternic. Toţi au rămas înmărmuriţi şi au început să se întrebe unii pe alţii: "Ce înseamnă aceasta? Iată o învăţătură nouă, vestită cu autoritate, el porunceşte până şi duhurilor necurate şi ele i se supun!" Şi faima lui s-a răspândit cu repeziciune în toate împrejurimile Galileii.

Din Evanghelia după sfântul Matei 7,24-29

Aşadar, oricine ascultă aceste cuvinte ale mele şi le împlineşte va fi asemenea cu bărbatul înţelept care şi-a construit casa pe stâncă. A căzut ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile, au năvălit peste casa aceea, dar ea n-a căzut, pentru că fusese construită pe stâncă. Însă oricine ascultă aceste cuvinte ale mele şi nu le împlineşte va fi asemenea cu bărbatul necugetat care şi-a construit casa pe nisip. A căzut ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile, au izbit în casa aceea şi ea s-a prăbuşit. Iar prăbuşirea ei a fost mare. Când a terminat Isus aceste cuvântări, mulţimile au fost cuprinse de uimire pentru învăţătura lui, deoarece el învăţa ca unul care are autoritate, şi nu în felul cărturarilor lor.

Sugestii pentru a face unele reflecţii pe marginea textelor biblice

- O casă construită pe stâncă este simbolul unei vieţi construite pe cuvântul lui Isus, pe învăţătura sa. În ambele texte biblice propuse se spune despre Isus că "învăţa cu autoritate". Avea o învăţătură unică, puternică, mereu capabilă de a izgoni răul din om. Ce loc are citirea Noului Testament în viaţa voastră de familie?

- Isus porunceşte duhurilor necurate şi ele i se supun. Vocea lui Isus trebuie să răsune şi în casa noastră, în familia noastră. În momentele sale de "criză" (când Isus e prezent), duhul rău scoate strigăte puternice, face zgomot, ţipă, se agită. Isus ne invită la o atitudine diferită în familiile noastre: respectul, suportul tăcut al celuilalt când cuvintele sunt de prisos, fidelitatea în suferinţă sau momente de criză. Care forţă este mai prezentă în familia mea: cea a vocii ridicate, a ţipetelor sau cea a respectului, a tăcerii, a sprijinului personal?

Vocea magisteriului

Ioan Paul al II-lea, Familiaris consortio, 18

Familia, întemeiată şi însufleţită de iubire, este o comunitate de persoane: soţii, părinţii, copiii, rudele. Prima misiune a familiei este de a trăi cu fidelitate realitatea comuniunii prin asumarea rolului constant de a dezvolta o comuniune autentică de persoane.

Principiul interior, forţa permanentă şi ţelul ultim al acestei îndatoriri este iubirea: aşa cum fără iubire, familia nu este o comunitate de persoane, la fel, fără iubire, familia nu poate trăi, nu poate creşte şi nu se poate perfecţiona ca o comunitate de persoane. Ceea ce am scris în enciclica Redemptor hominis îşi află aplicarea originară şi privilegiată tocmai în familia ca atare: "Omul nu poate trăi fără iubire. Rămâne pentru sine o fiinţă de neînţeles, viaţa lui este lipsită de sens, dacă nu este scoasă în relief de iubire, dacă nu se întâlneşte cu iubirea, dacă nu o experimentează şi nu şi-o face proprie, dacă nu ia parte vie la iubire".

Iubirea dintre bărbat şi femeie în Căsătorie şi, în formă derivată şi amplificată, iubirea între membrii aceleaşi familii - între părinţi şi copii, între fraţi şi surori, între rude - este însufleţită şi împinsă pas cu pas de un dinamism interior neîncetat, care duce familia la o comuniune, din ce în ce mai profundă şi mai intensă, fundamentul şi sufletul comunităţii conjugale şi familiale.

Pornind de la textul de mai sus al papei Ioan Paul al II-lea, una sau alta dintre următoarele întrebări poate fi punctul de plecare al unei discuţii:

- Cum priveşte papa iubirea? Ca pe un sentiment de atracţie? Un moment al începutului căsătoriei? Ca pe o îndrăgostire? Se poate reciti încă o dată ceea ce papa spune: "Iubirea între membrii aceleaşi familii - între părinţi şi copii, între fraţi şi surori, între rude - este însufleţită şi împinsă pas cu pas de un dinamism interior neîncetat".

- Omul nu poate trăi fără a iubi, la fel şi familia. Ce anume duce la dispariţia iubirii în familie?

- Privind în jurul nostru, în viaţa familiilor pe care le cunoaştem, avem vreun exemplu de vreo familie care trăieşte cele scrise de papa Ioan Paul al II-lea în textul de mai sus?

Concluzia întâlnirii: o rememorare a temei propuse

În termeni creştini, când se vorbeşte de comuniunea dintre membrii familiei, ne referim la acea legătură dintre membri care se bazează şi duce la iubire reciprocă. Relaţiile din familie trebuie să aibă acest fundament ca plecare şi acest scop ca perspectivă. Alte lucruri sunt secundare: rolul banilor, al casei, al maşinii, al hainelor. Comuniunea dintre membrii familiei nu poate depăşi însă dificultăţile legate de casă, bani etc. decât dacă o valoare mai mare decât acestea stă la baza ei: iubirea reciprocă.

Se încheie cu o rugăciune.