» înapoi la cuprins «

TIMPUL DE PESTE AN - 2012

1. CONSIMŢĂMÂNTUL MATRIMONIAL

La început

O rugăciune potrivită sau un cântec adaptat întâlnirii.

Se explică pe scurt tema întâlnirii

Consimţământul matrimonial este actul de voinţă prin care un bărbat şi o femeie, printr-un legământ pe toată viaţa, se dăruiesc şi se acceptă reciproc în vederea întemeierii Căsătoriei. Două voinţe se unesc, "îşi dau mâna", pentru că la aceasta duce iubirea dintre ele. Omul care se dăruieşte astfel spune: vreau să mă dăruiesc ţie, liber, fără vreo constrângere. Ambii soţi jură şi promit să se dăruiască reciproc, să asculte unul de altul, să se "supună" reciproc unul altuia.

Vocea Scripturii

Din Evanghelia după sfântul Ioan 1,35-42

În acel timp, ³⁵ Ioan stătea cu doi dintre ucenicii săi. ³⁶ Îndreptându-şi privirea spre Isus, care trecea, a zis: "Iată Mielul lui Dumnezeu". ³⁷ Cei doi ucenici l-au auzit când a spus acestea şi l-au urmat pe Isus. ³⁸ Isus, întorcându-se şi văzându-i că merg după el, le-a zis: "Pe cine căutaţi?" Iar ei au răspuns: "Rabbi, ceea ce înseamnă Învăţătorule, unde locuieşti?" ³⁹ El le-a zis: "Veniţi şi vedeţi". Au mers deci şi au văzut unde locuia; şi au rămas la el în ziua aceea. Era pe la ora patru după-amiază. ⁴⁰ Unul dintre cei doi, care auziseră cuvintele lui Ioan şi veniseră după Isus, era Andrei, fratele lui Simon Petru. ⁴¹ Cel dintâi pe care l-a întâlnit a fost fratele său, Simon, căruia i-a zis: "L-am aflat pe Mesia, ceea ce înseamnă Cristos". ⁴² Andrei l-a dus pe fratele său la Isus. Privindu-l, Isus i-a zis: "Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei numi Chefa, adică Petru".

Din Evanghelia după sfântul Matei 19,3-9

3 Au venit la el unii farisei şi, ca să-l pună la încercare, i-au zis: "Îi este permis unui bărbat să-şi lase femeia pentru orice motiv?" ⁴ El le-a răspuns: "Nu aţi citit că de la început Creatorul i-a făcut bărbat şi femeie? ⁵ şi a zis: De aceea omul îşi va lăsa tatăl şi mama şi se va uni cu soţia lui şi cei doi vor fi un singur trup ⁶ astfel încât nu vor mai fi doi, ci un singur trup. Prin urmare, ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă". ⁷ Ei i-au zis: "Atunci de ce Moise a poruncit să i se dea act de despărţire şi s-o lase?" ⁸ El le-a spus: "Din cauza împietririi inimii voastre v-a permis Moise să vă lăsaţi soţiile. De la început însă nu a fost aşa. ⁹ Dar eu vă spun: Cine îşi lasă femeia, în afară de desfrânare, şi se căsătoreşte cu alta, comite adulter".

Sugestii pentru a face unele reflecţii pe marginea textelor biblice

- Isus pune un accent deosebit pe expresia "a fi un singur trup" (adică o singură viaţă): ce înseamnă însă concret, pentru soţ şi soţie, a fi "un singur trup"? (În Faptelor Apostolilor apare expresia "o singură inimă şi un singur suflet", dar se referă la comunităţi locale de credincioşi, nu la soţi).

- Evanghelia din această duminică (In 1,35-42) ni-i arată pe primii ucenici apropiindu-se de Isus. Decizia ucenicilor de a se alătura lui Isus se bazează pe ceea ce ei au văzut la el, pe ceea ce au auzit, pe baza unei iubiri care se năştea treptat. "Da"-ul ucenicilor se bazează pe libertate, dăruire, pe cunoaştere şi apropiere. Ce asemănări şi deosebiri se pot vedea între "da"-ul consimţământului matrimonial şi "da"-ul ucenicilor faţă de Isus?

Vocea magisteriului

Ioan Paul al II-lea, Familiaris consortio, 67

În ceea ce priveşte acţiunea sacramentală de sfinţire, celebrarea Căsătoriei trebuie să fie validă prin ea însăşi, demnă şi rodnică, fiind încadrată în liturgie, care este culmea acţiunii Bisericii şi izvorul forţei sale sfinţitoare. Se deschide aici un vast câmp de acţiune pentru grija pastorală ca să fie îndeplinite toate exigenţele care derivă din natura pactului conjugal ridicat la demnitatea de sacrament şi să fie îndeplinită cu fidelitate disciplina Bisericii în ceea ce priveşte consimţământul liber, impedimentele, forma canonică şi apoi ritul propriu-zis al celebrării. Acest rit trebuie să fie simplu şi demn, după normele stabilite de autoritatea Bisericii competente, căreia îi revine dreptul, în raport cu circumstanţele concrete ale timpului şi locului şi ţinând seama de normele date de Scaunul Apostolic, să introducă în ceremonialul liturgic al Căsătoriei acele elemente de cultură locală proprie diferitelor locuri, care ar putea exprima mai bine semnificaţia umană şi religioasă profundă a pactului conjugal, cu singura condiţie ca acestea să nu contravină credinţei şi moralei creştine.

Fiind semn, celebrarea liturgică trebuie să se desfăşoare în aşa fel încât să constituie, chiar şi în realitatea sa exterioară, o proclamare a cuvântului lui Dumnezeu şi o profesiune de credinţă a comunităţii credincioşilor. Grija pastorală se va exprima aici în pregătirea atentă şi sârguincioasă a "liturgiei cuvântului" şi în educarea la credinţă a participanţilor la celebrare şi, în primul rând, a mirilor.

Fiind gest sacramental al Bisericii, celebrarea liturgică a Căsătoriei trebuie să antreneze întreaga comunitate creştină, cu participarea deplină, activă şi responsabilă a tuturor celor prezenţi, după funcţia şi îndatorirea fiecăruia: miri, preot, martori, rude, prieteni, alţi credincioşi, toţi membrii unei adunări care manifestă şi trăieşte misterul lui Cristos şi al Bisericii sale.

Ioan Paul al II-lea, Familiaris consortio, nr. 68

Specificul sacramentului Căsătoriei este acela că, între toate sacramentele, este sacramentul unei realităţi care există deja în economia creaţiei, fiind însuşi pactul conjugal instituit de Creator "de la început". De aceea, hotărârea bărbatului şi a femeii de a se căsători conform acestui plan divin sau decizia de a-şi uni în consimţământul conjugal irevocabil toată viaţa lor într-o iubire indisolubilă şi fidelitate necondiţionată implică realmente, chiar dacă nu în mod pe deplin conştient, o atitudine de acceptare profundă a voinţei lui Dumnezeu, care nu se poate da pe sine fără harul său. Ei deci sunt deja inseraţi într-un adevărat itinerar de mântuire, pe care celebrarea sacramentală şi pregătirea imediată a acestei celebrări îl pot completa şi duce la bun sfârşit, dată fiind intenţia lor dreaptă.

Pornind de la textul de mai sus al papei Ioan Paul al II-lea, una sau alta dintre următoarele întrebări poate fi punctul de plecare al unei discuţii:

- Dumnezeu l-a creat pe om bărbat şi femeie, pentru ca prin Căsătorie să fie "un singur trup" (expresia apare deja în Gen 2,24). Papa afirmă (FC 68) că, prin Căsătorie, soţul şi soţia încep să facă parte dintr-un drum de mântuire. Mântuirea bărbatului, ca soţ, şi mântuirea femeii, ca soţie, sunt legate una de cealaltă. Ce concluzii se pot scoate de aici?

- Papa mai adaugă la finalul numărului de mai sus (FC 68) că drumul acesta de mântuire poate fi dus la bun sfârşit, dată fiind "intenţia dreaptă" a celor doi soţi. Ce înseamnă expresia aceasta, "intenţie dreaptă"?

- În textul de la nr. 68, papa spune despre consimţământul matrimonial că este deplin dacă există câteva condiţii. De exemplu, fidelitatea necondiţionată. Ce înseamnă pentru tine "fidelitate necondiţionată"? (Înseamnă oare "să nu afle soţia ori soţul..."? Înseamnă a nu mai fi fideli când suntem "departe"?).

- Iubirea exclude orice fel de supunere prin care soţia ar putea deveni o slugă sau o sclavă a soţului, un obiect al stăpânirii unilaterale. De ce totuşi se întâmplă des exact aşa, chiar şi între soţii creştini?

Concluzia întâlnirii: o rememorare a temei analizate

Consimţământul este un "da" spus acelei persoane care reprezintă pentru tine singura şi deplina completare a vieţii tale. Fiind vorba de un legământ între două persoane adulte, el nu se bazează pe sentimente, ci pe o deplină voinţă de a trăi şi acţiona pentru mântuirea celeilalte persoane. "Da"-ul este reciproc: nu unul e mai supus şi celălalt este mai dominator, ci o supunere şi o ascultare reciprocă, ghidată de rugăciune, încredere, respect şi iubire.

Se încheie cu o rugăciune.