» înapoi la cuprins «

POSTUL MARE 2012

5. A DESCOPERI ÎN APROAPELE CHIPUL LUI DUMNEZEU

La început

O rugăciune potrivită sau un cântec adaptat întâlnirii.

Se explică pe scurt tema întâlnirii

Descoperirea chipului lui Dumnezeu în aproapele nu este o cale rapidă, nici uşoară. Este o misiune, un apel, o chemare la a recunoaşte că Dumnezeu este Creator, că Fiul şi-a dat viaţa pentru fiecare om pe care-l vedem pe stradă, dar mai ales în familia noastră.

Vocea Scripturii

Din Evanghelia după sfântul Ioan 12,20-33

În acel timp, unii dintre grecii veniţi la Ierusalim, să se închine de sărbătoarea Paştelui, s-au apropiat de Filip, care era din Betsaida Galileii, şi l-au rugat, zicându-i: "Domnule, am vrea să-l vedem pe Isus". Filip s-a dus şi i-a spus lui Andrei; apoi Andrei şi Filip i-au spus lui Isus. Isus le-a zis: "A sosit ceasul ca să fie preamărit Fiul Omului. Adevăr, adevăr vă spun că, dacă bobul de grâu căzut în pământ nu moare, rămâne singur, iar dacă moare, aduce mult rod. Cine-şi iubeşte viaţa o va pierde, iar cine-şi urăşte viaţa în lumea aceasta o va păstra pentru viaţa veşnică. Dacă-mi slujeşte cineva, să mă urmeze pe mine, şi unde sunt eu, acolo va fi şi slujitorul meu. Dacă-mi slujeşte cineva, Tatăl meu îl va cinsti. Acum sufletul meu este tulburat. Dar ce să zic, "Tată, scapă-mă de ceasul acesta?". Nicidecum! Căci tocmai de aceea am ajuns la ceasul acesta. "Tată, preamăreşte numele tău!". Atunci din cer s-a auzit un glas: "L-am preamărit şi încă îl voi preamări". Mulţimea care stătea acolo şi care auzise glasul zicea că a fost un tunet. Alţii ziceau: "Un înger i-a vorbit". Isus a zis: "Nu pentru mine s-a auzit glasul acesta, ci pentru voi. Acum are loc judecata lumii acesteia, acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară. Iar eu, după ce voi fi înălţat de la pământ îi voi atrage la mine pe toţi oamenii". Vorbind astfel, arăta de ce fel de moarte avea să moară.

Din Cartea profetului Ezechiel 34,11-16

Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: "Iată, eu însumi voi căuta oile mele şi mă voi îngriji de ele. Cum se îngrijeşte păstorul de turma sa, atunci când oile sunt risipite, aşa voi avea eu grijă de oile mele şi le voi aduna din toate locurile, în care au fost risipite în zilele înnorate şi întunecate. Le voi scoate dintre popoare, le voi aduna de prin ţinuturi străine. Le voi aduce înapoi în ţara lor şi le voi paşte pe munţii lui Israel, prin văi şi prin locurile cele mai bune ale acestei ţări. Le voi paşte în păşune bună şi staulul lor va fi pe munţii cei înalţi ai lui Israel; acolo se vor odihni ele în staulul cel bun şi vor avea păşune bogată în munţii lui Israel. Eu voi paşte oile mele şi le voi conduce la odihnă, spune Domnul Dumnezeu. Voi merge în căutarea oii pierdute, pe cea rătăcită o voi întoarce la staul, pe cea rănită o voi pansa şi pe cea bolnavă o voi îngriji; o voi păzi pe cea grasă şi puternică; le voi paşte aşa cum se cuvine".

Sugestii pentru a face unele reflecţii pe marginea textelor biblice

- Puterea de atracţie a crucii este un paradox. Isus spune: "Iar eu, după ce voi fi înălţat de la pământ îi voi atrage la mine pe toţi oamenii": ce anume îi atrage pe oameni la Cristos? De ce familia mea are nevoie de el?

- Aproapele meu nu este doar omul de lângă mine. Este şi cel pe care-l caută Dumnezeu. Domnul spune: "Voi merge în căutarea oii pierdute, pe cea rătăcită o voi întoarce la staul, pe cea rănită o voi pansa şi pe cea bolnavă o voi îngriji". Familia mea are oi pierdute, rătăcite, rănite, bolnave? Cum ne comportăm cu acestea?

Vocea magisteriului

Ioan Paul al II-lea, Familiaris consortio, 64

Însufleţită şi susţinută de porunca nouă a iubirii, familia creştină traduce în viaţă ospitalitatea, respectul şi slujirea fiecărui om, considerat mereu în demnitatea lui de persoană şi de fiu al lui Dumnezeu.

Acest lucru trebuie să se întâmple mai ales în sânul şi în folosul cuplului şi al familiei, străduindu-se să promoveze zilnic o comunitate autentică de persoane, bazată şi alimentată de comuniunea interioară a iubirii. Ulterior, sfera se lărgeşte mai mult în câmpul vast al comunităţii ecleziale, în care familia creştină este înglobată, pentru că, graţie carităţii familiei, Biserica poate şi trebuie să-şi asume o dimensiune mai domestică, adică mai familială, adoptând un stil de raporturi mai uman şi mai frăţesc.

Caritatea trebuie să meargă mai departe de proprii fraţi în credinţă, pentru că "orice om este fratele meu". În fiecare om - mai ales dacă este sărac, slab, suferind şi nedreptăţit - dragostea ştie să descopere chipul lui Cristos şi un frate pe care să-l iubească şi să-i slujească.

Pentru ca slujirea omului să fie trăită în familie după spiritul evangheliei va trebui să se pună în aplicare cu grijă ceea ce Conciliul Vatican II cere: "Pentru ca exercitarea carităţii să fie întotdeauna deasupra oricărei bănuieli şi să apară ca atare, trebuie privit în aproapele chipul lui Dumnezeu, după care a fost creat, şi Cristos Domnul căruia i se oferă în realitate tot ce se dă celui sărac".

Familia creştină, în timp ce prin caritate edifică Biserica, se pune în slujba omului şi a lumii, realizând cu adevărat acea "promovare umană", a cărui conţinut este sintetizat de mesajul Sinodului către familii: "O altă îndatorire a familiei este aceea de a forma oameni pentru iubire şi de a practica iubirea în toate raporturile pe care le au cu alţii, astfel încât familia să nu se închidă în ea însăşi, ci să rămână deschisă comunităţii, fiind animată de sensul dreptăţii şi de grija faţă de alţii, precum şi de datoria propriei responsabilităţi faţă de întreaga societate".

Pornind de la textul de mai sus al papei Ioan Paul al II-lea, una sau alta dintre următoarele întrebări poate fi punctul de plecare al unei discuţii:

- Papa insistă pe următorul aspect: "A practica iubirea în toate raporturile pe care le au unii cu alţii, astfel încât familia să nu se închidă în ea însăşi". Dacă ar fi să privesc la familia mea din această perspectivă, cum o văd eu ca soţ/soţie: o familie deschisă la nevoile altora? Închisă, preocupată doar de ea? Capabilă de solidaritate şi renunţare?

- Caritatea noastră are un chip: ceea ce dăm, dăm lui "Cristos Domnul, căruia i se oferă în realitate tot ce se dă celui sărac". Familia mea trăieşte această bucurie de a oferi ceva lui Cristos? De a se oferi pe sine Domnului?

Concluzia întâlnirii: o rememorare a temei analizate

Aproapele meu este uneori o persoană vecină cu noi, o rudă sau chiar un membru apropiat al familiei. Dar este, mai ales, un om căutat şi dorit de Dumnezeu, faţă de care familia nu este chemată la închidere, ci la deschidere şi solidaritate. A descoperi chipul lui Dumnezeu în aproapele este un drum adevărat de a-l descoperi pe Dumnezeu prezent în istoria şi viaţa noastră.

Se încheie cu o rugăciune.