Lumina Creștinului


citește on-line
Lumina Creștinului
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală


 CATEHEZE: ANUL FAMILIEI 

» înapoi la cuprins «

POSTUL MARE 2012

2. SANCTUARUL DOMESTIC AL BISERICII

La început

O rugăciune potrivită sau un cântec adaptat întâlnirii.

Se explică pe scurt tema întâlnirii

Familia este un sanctuar, nu doar o casă sau un grup uman; este o mică Biserică, o Biserică în care iubirea soților devine izvor de sfințire, de vindecare: acea sfințire care vine de la Cristos, care-și iubește Biserica, fiind trupul său. Este o iubire divină care coboară și ajunge prin toate capilarele familiei umane care se încredințează, prin credință și dragoste, lui Cristos.

Vocea Scripturii

Din Evanghelia după sfântul Marcu 9,2-10

În acel timp, Isus a luat cu sine pe Petru, pe Iacob și pe Ioan, i-a dus la o parte pe un munte înalt și s-a schimbat la față înaintea lor. Hainele lui au devenit strălucitoare și atât de albe, cum nimeni de pe pământ nu le-ar fi putut albi. Și le-a apărut Ilie împreună cu Moise, stând de vorbă cu Isus. Atunci Petru luând cuvântul a zis: "Învățătorule, ce bine ne simțim aici! Să facem trei colibe: una pentru tine, una pentru Moise și una pentru Ilie". De fapt nu știa ce să spună, atât erau de înspăimântați. Și a venit un nor, care i-a învăluit, iar din nor s-a auzit un glas: "Acesta este Fiul meu preaiubit. Pe dânsul să-l ascultați". Apoi, deodată, privind în jur nu au mai văzut pe nimeni decât doar pe Isus singur cu ei. Coborându-se de pe munte, Isus le-a poruncit să nu povestească nimănui cele văzute de ei, înainte ca Fiul Omului să fi înviat din morți. Iar ei au împlinit porunca, dar se întrebau între ei: "Ce înseamnă aceasta: când va învia din morți?".

Din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Efeseni 5,2a.25-32

Fraților, trăiți în iubire după cum și Cristos ne-a iubit pe noi și s-a oferit pentru noi ca ofrandă. Bărbaților, iubiți-vă soțiile așa cum Cristos a iubit Biserica și s-a dat pe sine pentru ea pentru a o sfinți, purificând-o prin baia apei în cuvânt, ca să și-o prezinte sieși ca o Biserică glorioasă, fără să aibă vreo pată sau rid sau ceva asemănător, ci să fie sfântă și neprihănită. Tot așa, și bărbații trebuie să-și iubească soțiile lor ca pe trupul propriu. Cine își iubește soția se iubește pe sine. Căci nimeni nu și-a urât vreodată propriul trup, dimpotrivă, îl hrănește și îl îngrijește așa cum face Cristos pentru Biserică. Pentru că toți suntem mădulare ale trupului său. "De aceea, își va lăsa omul tatăl și mama și se va uni cu soția sa și cei doi vor fi un singur trup". Misterul acesta este mare: eu o spun cu privire la Cristos și la Biserică.

Sugestii pentru a face unele reflecții pe marginea textelor biblice

- Nimic nu poate să descrie mai bine demnitatea sfințeniei familiei decât o spusele sfântului Paul: soții trebuie să se iubească unul pe altul așa cum Cristos își iubește Biserica. Pe el să-l ascultăm! - ne spune Tatăl azi.

- Moise și Ilie sunt simboluri, nu doar prezențe reale pe munte: simbolizează Legea și Profeții, adică întregul drum de pregătire al venirii lui Cristos. V-ați întrebat vreodată, dacă ați fi fost pe munte, ce ați fi gândit la auzul vocii Tatălui? Ceea ce se spune pe munte, se proclamă azi în familia dvs. Ce înseamnă această voce pentru dvs.?

- Soția mea, soțul meu, copiii noștri sunt mădulare ale lui Cristos. I-am privit vreodată astfel?

Vocea magisteriului

Ioan Paul al II-lea, Familiaris consortio, 55

Vestirea evangheliei și primirea ei în spirit de credință își află plinătatea în celebrarea sacramentală. Biserica, fiind comunitate care crede și evanghelizează, este și poporul preoțesc, învestit cu demnitatea și puterea de a participa la puterea lui Cristos, marele preot al noului și veșnicului testament.

Și familia creștină este încorporată în Biserică, poporul preoțesc, prin sacramentul Căsătoriei care este baza acestei misiuni și de unde primește hrana pentru misiunea încredințată. Pe lângă aceasta, familia este mereu întărită de Domnul Isus. Este chemată de el și prin el este angajată într-un dialog cu Dumnezeu prin viața sacramentală, oferind lui Dumnezeu propria existență și rugăciunile ei.

Aceasta este slujirea preoțească a familiei creștine, pe care poate și trebuie s-o exercite în strânsă legătură cu întreaga Biserică, prin realitățile zilnice ale vieții conjugale și familiale. În acest mod, familia creștină este chemată să se sfințească pe sine, comunitatea eclezială și întreaga lume.

Pornind de la textul de mai sus al papei Ioan Paul al II-lea, una sau alta dintre următoarele întrebări poate fi punctul de plecare al unei discuții:

- Soțul și soția sunt primii preoți ai copiilor. Conduceți rugăciunea în familie? Educați la valorile lui Cristos? Oferiți exemplu sacerdotal copiilor?

- Papa afirmă că "familia creștină este chemată să se sfințească pe sine, comunitatea eclezială și întreaga lume". Până acum ați auzit că sacramentele sfințesc sau preotul..., dar... de ce familia?

Concluzia întâlnirii: o rememorare a temei analizate

Familia are o mare chemare față de sine și față de lume, și această valoare trebuie sprijinită de întreaga comunitate eclezială: aceea de a sfinți și a se sfinți pe sine. Este o responsabilitate, dar ea trebuie spusă, proclamată, iubită și ajutată. A dezagrega familia înseamnă a înlătura din omenire o sursă de sfințenie și de iubire, un izvor dumnezeiesc de viață, așa cum a gândit-o și voit-o Creatorul.

Se încheie cu o rugăciune.

 



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat