» înapoi la cuprins «

ADVENT 2011

3. FAMILIA ÎN MISTERUL BISERICII

La început

O rugăciune potrivită sau un cântec adaptat întâlnirii.

Se explică pe scurt tema întâlnirii.

Familia şi Biserica sunt legate de aceeaşi vocaţie şi menire: maternitatea. Familia dă viaţă naturală, Biserica dă viaţă supranaturală. Familia creştină dă naştere ambelor feluri de viaţă: naturală şi supranaturală. Aceasta este adevărata identitate a familiei creştine.

Se propun unul sau ambele texte evanghelice. Ele sunt şi un moment de a ne deschide la vocea Scripturii.

Din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 25,14-30

În acel timp, Isus le-a spus această parabolă: ¹⁴ "Un om având de plecat într-o călătorie lungă, a chemat la el pe servitorii săi şi le-a încredinţat avuţia sa. ¹⁵ Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi şi altuia unul: fiecăruia după puterea lui. Apoi a plecat. ¹⁶ Îndată, cel care a primit cinci talanţi a mers în grabă, i-a valorificat şi a câştigat încă cinci talanţi. ¹⁷ La fel şi cel care primise doi talanţi a câştigat cu ei încă doi. ¹⁸ Iar cel care a primit un talant s-a dus, a săpat o groapă în pământ şi a ascuns în ea talantul stăpânului său. ¹⁹ După multă vreme, stăpânul s-a întors şi a cerut cont servitorilor săi. ²⁰ Cel care primise cinci talanţi, a adus alţi cinci talanţi şi a zis: «Doamne, mi-ai încredinţat cinci talanţi; iată am mai câştigat alţi cinci cu ei». Stăpânul i-a spus: ²¹ «Bine, servitor bun şi credincios! Ai folosit bine puţinul care ţi-a fost încredinţat, mult îţi voi încredinţa de acum; ia parte la bucuria stăpânului tău!». ²² A venit şi cel cu doi talanţi şi a spus: «Doamne, mi-ai încredinţat doi talanţi, iată am mai câştigat alţi doi cu ei». ²³ Stăpânul i-a spus: «Bine, servitor bun şi credincios, ai folosit bine puţinul care ţi-a fost încredinţat, mult îţi voi încredinţa de acum; intră în bucuria stăpânului tău». ²⁴ Venind, apoi, şi cel care primise un talant, a spus: «Doamne, ştiam că eşti un om aspru, care seceri unde n-ai semănat şi culegi de unde n-ai împrăştiat sămânţa. ²⁵ De teamă, m-am dus şi am ascuns talantul tău în pământ; iată, ai ce este al tău!». ²⁶ Stăpânul i-a răspuns: «Slugă rea şi leneşă, ştiai că secer unde nu am semănat şi culeg de unde nu am împrăştiat sămânţa; ²⁷ prin urmare se cuvenea să pui banii mei la bancă şi astfel, la întoarcere, aş fi luat ce este al meu cu dobândă. ²⁸ Aşadar, luaţi de la el talantul şi daţi-l celui care are zece talanţi. ²⁹ Căci celui care are i se va mai da şi-i va prisosi; dar de la cel care nu are, şi ceea ce are i se va lua. ³⁰ Iar pe servitorul acesta netrebnic aruncaţi-l afară în întuneric; acolo va fi plânset şi scrâşnire din dinţi»".

Din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 1,6-8.19-28

⁶ În acel timp, a fost trimis de Dumnezeu un om cu numele Ioan. ⁷ Acesta a venit spre mărturie ca să mărturisească despre lumină, pentru ca toţi să creadă prin el. ⁸ Nu era el lumina, ci era trimis ca să dea mărturie despre lumină. ¹⁹ Iată care a fost mărturia lui Ioan când iudeii din Ierusalim au trimis la el preoţi şi leviţi ca să-l întrebe: "Cine eşti tu?" ²⁰ El a mărturisit şi nu a tăgăduit; a mărturisit: "Nu sunt eu Cristos". ²¹ Ei l-au întrebat din nou: "Dar cine eşti? Eşti Ilie?" El a răspuns: "Nu sunt". "Eşti tu profetul?" A răspuns: "Nu". ²² Atunci, i-au zis: "Dar cine eşti? Căci trebuie să ducem un răspuns celor ce ne-au trimis. Ce spui despre tine însuţi?" ²³ El a zis: "Eu sunt glasul celui care strigă în pustiu: «Îndreptaţi calea Domnului», precum a zis Isaia profetul". ²⁴ Cei trimişi erau dintre farisei. ²⁵ Ei i-au mai pus o întrebare: "De ce botezi, dacă tu nu eşti Cristos, nici Ilie, nici Profetul?" ²⁶ Ioan le-a răspuns, zicând: "Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru se află acela pe care voi nu-l cunoaşteţi; ²⁷ cel care vine după mine, care înainte de mine a fost şi căruia eu nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălţămintei". ²⁸ Acestea s-au petrecut în Betania, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan.

Sugestii pentru a face unele reflecţii pe marginea textelor biblice.

Ambele texte sunt legate de ideea unei meniri de a da roade, de a fi lumină, de a înmulţi ceea ce Dumnezeu a dat omului. Ioan este preocupat de a răspândi lumină (lumina convertirii, a credinţei). Slujitorii care au primit mai mulţi talanţi sunt preocupaţi să-i înmulţească, să-i facă să rodească. Cel steril, cel leneş, cel care nu aduce roade nu este pe placul lui Dumnezeu.

"Cine eşti tu?". Aceasta este o întrebare importantă: cine eşti tu, tată, mamă, familie? Dacă cei care nu cred nu primesc de la noi un răspuns, cum vor putea ei crede în Dumnezeu?

Slujitorii primesc talanţi. Tot astfel, oare soţia nu este "un talant" pentru soţul ei, iar soţul pentru soţia lui? Nu la fel sunt copiii pentru părinţi? Ei sunt ai lui Dumnezeu, de la Dumnezeu. Nu ne putem purta unii cu alţii ca şi cum ar fi "talanţii noştri", proprietatea noastră.

Vocea papei Ioan Paul al II-lea, în Familiaris consortio nr. 49, despre tema acestei cateheze:

Între îndatoririle fundamentale ale familiei creştine este şi cea eclezială, adică familia este în slujba edificării împărăţiei lui Dumnezeu în istorie prin participarea la viaţa şi misiunea Bisericii.

Pentru a înţelege mai bine baza, conţinutul şi caracteristicile acestei participări, trebuie aprofundate legăturile multiple şi profunde, care leagă Biserica de familia creştină, făcând din familie o "Biserică în miniatură" (Ecclesia domestica), aşa încât familia, în felul ei, să fie imagine vie şi reprezentare istorică a misterului însuşi al Bisericii.

Este în primul rând Biserica mamă care dă viaţă, educă şi edifică familia creştină, împlinind misiunea de mântuire pe care a primit-o de la Domnul său. Prin proclamarea cuvântului lui Dumnezeu, Biserica revelează familiei creştine adevărata sa identitate, adică ceea ce ea este şi trebuie să fie după planul lui Dumnezeu. Prin celebrarea sacramentelor, Biserica îmbogăţeşte şi întăreşte familia creştină cu harul lui Cristos, în vederea sfinţirii ei pentru gloria Tatălui. Prin proclamarea reînnoită a poruncii noi a iubirii, Biserica însufleţeşte şi călăuzeşte familia creştină la slujirea iubirii, ca să imite şi să retrăiască aceeaşi iubire de dăruire şi de sacrificiu, pe care Cristos Isus o nutreşte pentru întreaga omenire.

La rândul ei, familia creştină este inclusă în aşa măsură în misterul Bisericii încât ia parte, în felul ei, la misiunea de mântuire proprie Bisericii, anume: soţii şi părinţii creştini, în puterea sacramentului, "au în starea lor de viaţă şi în funcţia lor darul propriu în mijlocul poporului lui Dumnezeu". De aceea, nu numai că "primesc" iubirea lui Cristos, devenind comunitate "mântuită", ci sunt chemaţi, de asemenea, să "transmită" fraţilor aceeaşi dragoste a lui Cristos, devenind în felul acesta comunitate "care mântuieşte". În acest fel, în timp ce este rod şi semn al fecundităţii supranaturale a Bisericii, familia creştină devine simbol, mărturie şi participare la maternitatea Bisericii.

Pornind de la textul de mai sus al papei Ioan Paul al II-lea, una sau alta dintre următoarele întrebări poate fi punctul de plecare al unei discuţii:

- Care este adevărata identitate a familiei creştine?

- Familia: "o comunitate care mântuieşte"? Ce vrea să spună Sfântul Părinte prin aceste cuvinte?

- De ce este important ca familia să participe ca familie la sacramente, cum ar fi Spovada şi Împărtăşania?

Concluzia întâlnirii poate fi o repetare a primelor momente:

Se reaminteşte că o singură vocaţie leagă familia şi Biserica: maternitatea. Familia creştină este chemată să dea nu doar viaţa naturală, ci şi pe cea supranaturală, educându-şi copiii şi educându-se reciproc la credinţă şi în credinţă. Familiile care nu au copii, păstrează totuşi chemarea la maternitatea supranaturală, orientându-se spre alţi copii care duc lipsă, sau oferindu-şi ajutorul comunităţii Bisericii parohiale în diferite acţiuni (cateheză, caritate, solidaritate, voluntariat, rugăciune).

Se încheie cu o rugăciune.