» înapoi la cuprins «

ADVENT 2011

2. CĂSĂTORIA - SACRAMENTUL SFINŢIRII RECIPROCE ŞI ACT DE CULT

La început

O rugăciune potrivită sau un cântec adaptat întâlnirii.

Se explică pe scurt tema întâlnirii.

Darul cel mai mare pe care-l putem oferi lui Dumnezeu este iubirea faţă de el şi faţă de aproapele. În Căsătorie, acest dar este trăit într-un mod nu doar natural, ci şi ca un cult adus lui Dumnezeu, care a binecuvântat încă de la început prima familie umană. A ne iubi soţia/soţul, a-i iubi pe copii în spiritul lui Cristos şi în credinţa în el: iată cultul principal al familiei creştine. Acest fel (tip) de cult este specific numai familiei. Sfinţenia familiei şi a membrilor ei este o sfinţire reciprocă: suntem sfinţi în măsura în care ajutăm pe ceilalţi din familie la o adevărată viaţă creştină.

Se propun unul sau ambele texte evanghelice. Ele sunt şi un moment de a ne deschide la vocea Scripturii.

Din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 1,1-8

¹ Începutul Evangheliei lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. ² Precum este scris în cartea profetului Isaia: "Iată, eu trimit înaintea ta pe crainicul meu care-ţi va pregăti calea... ³ Glasul celui care strigă în pustiu: «Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările lui»". ⁴ Ioan a venit să boteze în pustiu, propovăduind botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor. ⁵ Întregul ţinut al Iudeii şi toţi locuitorii Ierusalimului veneau la el şi se botezau de către el în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele. ⁶ Ioan era îmbrăcat cu o haină din păr de cămilă, avea o cingătoare de piele împrejurul mijlocului şi se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică. ⁷ El propovăduia zicând: "Iată, vine în urma mea cel care este mai puternic decât mine, căruia eu nu sunt vrednic, plecându-mă, să-i dezleg cureaua încălţămintelor. ⁸ Eu v-am botezat cu apă, el însă vă va boteza cu Duhul Sfânt".

Din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 17,1-6

În acel timp, ¹ Isus a spus ucenicilor săi: "Este cu neputinţă să nu fie ocazii de păcat, dar vai de acela prin care vin. ² Mai bine ar fi pentru el să i se lege de gât o piatră de moară şi să fie aruncat în mare, decât să ducă la păcat pe vreunul dintre aceştia mici. ³ Fiţi atenţi la voi înşivă! ⁴ Dacă fratele tău greşeşte împotriva ta, atrage-i atenţia şi, dacă îi pare rău, iartă-l. Şi chiar dacă greşeşte împotriva ta de şapte ori pe zi şi de şapte ori pe zi vine la tine şi-ţi spune: «Îmi pare rău», tu iartă-l!". ⁵ Apostolii i-au spus Domnului: "Dă-ne mai multă credinţă!" ⁶ Domnul le-a răspuns: "Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi putea zice acestui dud: «Dezrădăcinează-te şi sădeşte-te în mare!» şi el v-ar asculta".

Sugestii pentru a face unele reflecţii pe marginea textelor biblice

Pornind de la Evanghelia după Luca, familia trebuie să fie un loc în care fiecare membru al familiei îl apără pe celălalt de ocaziile de păcat. Este un loc în care iertarea poate face minuni, în care părerea de rău poate fi un moment al sincerităţii şi iubirii adevărate. Dacă în familie nu se mai găseşte atenţie faţă de aceste valori, unde se vor mai găsi în societate?

Pornind de la pasajul din Evanghelia după Marcu, cum pot deveni căile familiei "drepte", şi nu "strâmbe"? Mărturisirea păcatelor noastre, fie în familie, fie în cadrul spovezii este foarte importantă. O familie fără spovadă, ba chiar o familie în care unul sau altul sunt împotriva iertării şi se ţine duşmănie, nu merge pe cărări drepte.

Vocea papei Ioan Paul al II-lea, în Familiaris consortio nr. 56, despre tema acestei cateheze:

Izvor propriu şi mijloc original de sfinţire pentru soţi şi pentru familia creştină este sacramentul Căsătoriei, care reia şi perfecţionează acţiunea harului sfinţitor de la Botez. În puterea misterului morţii şi învierii lui Cristos, în care este inserată Căsătoria creştină, iubirea conjugală este curăţită şi sfinţită: "Domnul a binevoit să vindece, să desăvârşească şi să înalţe cu un dar deosebit al harului şi al iubirii sale această dragoste".

Darul lui Cristos Isus nu se încheie odată cu ceremonia sacramentului Căsătoriei, ci îi însoţeşte pe soţi pe tot parcursul vieţii. Acest lucru îl aminteşte clar Conciliul Vatican II, când spune că Isus Cristos "rămâne cu ei pentru ca, aşa cum el însuşi a iubit Biserica şi s-a dat pe sine pentru ea, tot astfel şi soţii, prin dăruire reciprocă, să se iubească unul pe altul în fidelitate perpetuă. (...) De aceea, soţii creştini sunt întăriţi şi, într-un fel, consacraţi printr-un sacrament special în vederea îndatoririlor şi a demnităţii lor; îndeplinindu-şi prin puterea acestuia misiunea conjugală şi familială, pătrunşi de spiritul lui Cristos prin care întreaga lor viaţă este străbătută de credinţă, speranţă şi iubire, ei se apropie tot mai mult de sfinţirea reciprocă şi de propria desăvârşire, contribuind astfel împreună la preamărirea lui Dumnezeu".

Vocaţia universală la sfinţenie se adresează şi soţilor şi părinţilor creştini. Pentru ei ea este specificată de sacramentul celebrat şi tradus în concret în realitatea proprie a existenţei conjugale în familie. De aici se naşte harul şi exigenţa unei autentice şi profunde spiritualităţi conjugale şi familiale, care le aminteşte de motivele creaţiei, de legământul lui Dumnezeu cu oamenii, de crucea şi învierea lui Cristos şi de semnul sacramental, la care de atâtea ori a făcut referire Sinodul episcopilor.

Căsătoria creştină, ca toate sacramentele care "sunt rânduite pentru sfinţirea oamenilor, pentru edificarea trupului tainic al lui Cristos şi pentru preamărirea lui Dumnezeu", este un act liturgic pentru preamărirea lui Dumnezeu în Isus Cristos şi în Biserică şi, celebrând acest sacrament, soţii creştini aduc mulţumirea lor lui Dumnezeu, pentru darul sublim, care le-a fost dat de a putea trăi, în existenţa lor conjugală şi familială, iubirea lui Dumnezeu pentru oameni şi a Domnului Isus Cristos pentru Biserică, mireasa sa.

Aşa cum prin sacramentul Căsătoriei soţii creştini primesc darul obligaţiei de a trăi zilnic sfinţenia primită, la fel din acelaşi sacrament derivă harul şi angajamentul moral de a transforma întreaga lor viaţă într-un continuu "sacrificiu spiritual". Şi soţilor şi părinţilor creştini, mai ales în realităţile vieţii pământeşti şi trecătoare care îi caracterizează, le sunt adresate cuvintele Conciliului Vatican II, anume: "Şi laicii, închinători care lucrează cu sfinţenie în toate locurile, consacră lui Dumnezeu întreaga lume".

Pornind de la textul de mai sus al papei Ioan Paul al II-lea, una dintre următoarele întrebări poate fi punctul de plecare al unei discuţii:

- De ce Căsătoria şi viaţa de familie sunt locul principal de sfinţire al soţilor?

- Care este cultul pe care îl cere Domnul din partea soţilor creştini?

- Spune Sfântul Părinte: Darul lui Cristos Isus nu se încheie odată cu ceremonia sacramentului Căsătoriei, ci îi însoţeşte pe soţi pe tot parcursul vieţii. La ce dar special se referă Sfântul Părinte?

Concluzia întâlnirii poate fi o repetare a primelor momente:

Se reaminteşte pe scurt că harul cel mai mare în Căsătorie este iubirea; este un cult adus lui Dumnezeu. A ne iubi soţia/soţul, a-i iubi pe copii în spiritul lui Cristos şi în credinţa în el, este cultul principal al familiei creştine. Sfinţenia familiei şi a membrilor ei este o sfinţire reciprocă: ne sfinţim ca familie, nu individual. Aducem cult lui Dumnezeu ca familie, ca un organism unitar, nu ca membre rupte, separate.

Se încheie cu o rugăciune.