|
ADVENT 2011 1. MISIUNEA DE EVANGHELIZARE A FAMILIEI La început O rugăciune potrivită sau un cântec adaptat întâlnirii. Se explică pe scurt tema întâlnirii. Aceasta vrea să-i ajute pe soți să înțeleagă în ce constă misiunea de evanghelizare a familiei lor, către cine se îndreaptă evanghelizarea, de ce au ei o astfel de misiune. Pe scurt, iată și răspunsul ce va fi oferit: misiunea de evanghelizare a unei familii constă în a trăi credința în interiorul familiei astfel încât să poată fi o lumină pentru cei din jur; evanghelizarea familială are în special două direcții: de la părinți spre copiii lor și de la copii spre părinți ("copii/părinți", pentru multe persoane și familii, poate însemna nu doar copiii biologici); misiunea aceasta derivă în special din două sacramente Botezul și Căsătoria. Se propun unul sau ambele texte evanghelice. Ele sunt și un moment de a ne deschide la vocea Scripturii. Din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 13,33-37 În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: 33 "Luați aminte, vegheați și vă rugați, căci nu știți când va veni vremea aceea. 34 Se va întâmpla ca și cu un om care a plecat într-o călătorie; lăsându-și casa, el a dat puterea în mâna slugilor și a rânduit fiecăreia lucrul ei, iar portarului i-a poruncit să vegheze. 35 Vegheați, așadar, căci nu știți când va veni stăpânul casei; poate veni fie seara, fie la miezul nopții, fie la cântatul cocoșului, fie dimineața. 36 Nu cumva, venind pe neașteptate, să vă găsească dormind. 37 Iar ceea ce vă zic vouă, o spun tuturor: vegheați!".
Din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 25,1-13 În acel timp, Isus a spus ucenicilor această parabolă: 1 "Împărăția cerului este asemenea cu zece fecioare invitate la nuntă, care și-au luat candelele și au ieșit în întâmpinarea mirelui. 2 Însă cinci dintre ele erau nechibzuite, iar cinci erau înțelepte. 3 Cele nechibzuite, luând candele, n-au luat cu ele untdelemn. 4 Cele înțelepte au luat untdelemn în vase, o dată cu candelele lor. 5 Fiindcă mirele întârzia, au ațipit toate și au adormit. 6 La miezul nopții s-a auzit un strigăt: «Iată, vine mirele, ieșiți-i în întâmpinare!». 7 Atunci s-au trezit toate acele fecioare și-au pregătit candelele. 8 Cele nechibzuite au zis către cele înțelepte: «Dați-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele». 9 Dar cele înțelepte le-au răspuns: «Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă; mai bine mergeți la vânzători și cumpărați-vă». 10 Plecând ele ca să cumpere, a sosit mirele; cele care erau pregătite au intrat cu el în sala nunții și ușa s-a închis. 11 Mai târziu au venit și celelalte tinere și au zis: «Doamne, Doamne, deschide-ne!». 12 Dar el le-a răspuns: «Vă spun adevărul: Nu vă cunosc». 13 Vegheați, așadar, căci nu știți nici ziua, nici ceasul!". Sugestii pentru a face unele re flecții pe marginea textelor biblice Îndemnul constant la priveghere, în contextul temei întâlnirii, ne poate duce cu gândul la câteva aspecte: evanghelizarea din cadrul unei familii începe din primii ani de viață ai copiilor, de la primii pași spre căsătorie ai soților. Dacă se așteaptă prea mult, "untdelemnul din candele" se poate stinge, credința se poate atrofia. "Somnul" multor familii de azi: în fața televizorului, a internetului, a celularului, a multor mijloace de comunicare. Somnul nu înseamnă doar oboseală după muncă, dar mai poate fi și somnul indiferenței, al lipsei de rugăciune, al adormirii credinței familiale. Vocea papei Ioan Paul al II-lea, în Familiaris consortio nr. 52, despre tema acestei cateheze: În măsura în care familia creștină primește evanghelia și se maturizează în credință, ea devine evanghelizatoare. Să mai ascultăm încă o dată pe papa Paul al VI-lea: "Familia, ca și Biserica, trebuie să fie un spațiu în care evanghelia este transmisă și de unde iradiază evanghelia. Așadar, în intimitatea unei familii conștientă de această misiune, toți componenții familiei evanghelizează și sunt evanghelizați. Părinții nu numai că transmit copiilor evanghelia, dar ei pot primi de la ei evanghelia trăită adânc. O astfel de familie devine evanghelizatoare pentru multe familii în ambientul unde-și desfășoară activitatea". Așa cum au amintit părinții sinodali, reluând apelul meu lansat la Puebla, viitoarea evanghelizare depinde în mare parte de Biserica domestică. Această misiune apostolică a familiei este înrădăcinată în Botez și primește de la harul sacramental al Căsătoriei o nouă forță pentru a transmite credința, pentru a sfinți și transforma societatea actuală după planul lui Dumnezeu. Familia creștină, mai ales astăzi, are o vocație specială de a fi martoră a legământului învierii lui Cristos, prin iradierea constantă a bucuriei iubirii și a siguranței speranței, de care trebuie să dea mărturie: "Familia creștină proclamă cu glas viu virtuțile prezente ale împărăției lui Dumnezeu și speranța în viața fericită". Necesitatea absolută a catehezei familiale este cerută cu mai multă tărie în anumite împrejurări, pe care Biserica le întâlnește în diferite locuri și anume: "Acolo unde o legislație antireligioasă pretinde chiar să împiedice educația la credință, acolo unde o necredință răspândită sau un secularism invadator fac practic imposibilă o adevărată creștere religioasă, "aceasta care se poate numi Biserica familială" rămâne singurul ambient în care copiii și tinerii pot primi o cateheză autentică". Pornind de la textul de mai sus al papei Ioan Paul al II-lea, una dintre următoarele întrebări poate fi punctul de plecare al unei discuții: - Ce înseamnă "a primi Evanghelia" în familie? - De ce familia este la fel de importantă ca Biserica pentru a transmite credința? - De ce toți componenții familiei evanghelizează și sunt evanghelizați? - Cum trebuie să înțelegem această afirmație că acolo unde necredința face imposibilă creșterea religioasă, familia rămâne unicul ambient unde se poate primi și oferi o cateheză adevărată? Concluzia întâlnirii poate fi o repetare a primelor momente: Se reamintește pe scurt că misiunea de evanghelizare a unei familii constă în a trăi credința în interiorul familiei, astfel încât să poată fi o lumină pentru cei din jur; evanghelizarea familială are în special două direcții: de la părinți spre copiii lor și de la copii spre părinți ("copii/părinți", pentru multe persoane și familii, poate însemna nu doar copiii biologici); misiunea aceasta derivă în special din două sacramente Botezul și Căsătoria. Se încheie cu o rugăciune.
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |