|
ADVENT 2011 Clarificări cu privire la schemele propuse Sunt deja parohii în care există obiceiul ca familiile să se adune la rugăciune împreună cu preotul. Se organizează întâlniri de rugăciune, există teme discutate împreună, se rămâne în contact cu diferite cupluri, odată încheiată pregătirea la căsătorie: pastorația familiilor devine tot mai mult centrul pastorației parohiale. Există însă și parohii în care, din motive extrem de variate, această pastorație fie că nu există, fie că se află la începuturile ei. Sunt acele parohii în care nu există un spațiu suficient de mare pentru întâlniri, în care sunt puține familii, în fine, comunități care nu-și permit o cateheză în sensul obișnuit al cuvântului. Am avut în vedere ambele realități atunci când am redactat propunerile de cateheză ce urmează. Ele pot fi folosite la întâlnirile cu familiile, dar ușor de adaptat și ca moment de rugăciune comună. Pot fi propuse în biserică, dar și în alte spații. Pot fi adaptate fie la tineri, fie la adulți, și pot fi transformate, cu adaptările de rigoare, în material omiletic. Un material ușor de adaptat a fost ceea ce mi-am propus să ofer preoților. Fiecare temă este legată de două texte biblice. La început și la final există un rezumat al temei catehetice. Cu privire la schema propusă, cuvântul de ordine este adaptabilitate, nu imitare. Fiecare parohie are cerințe proprii. - Întâlnirile vor avea o mai mare eficacitate dacă preotul le pregătește mai înainte împreună cu două sau trei familii. - Familiile, așadar, pot căuta din timp cântecele sau rugăciunile, pot fixa cine să citească fragmentul biblic, cum să fie așezate persoanele pentru o mai bună participare la discuții etc. - O sugestie ar fi ca textele biblice ale întâlnirii să fie citite, primul de o soție, iar al doilea de soțul ei. - Familiile reunite pot recita împreună o rugăciune finală. - Tot ele sunt cele care discută pe marginea întrebărilor propuse, iar preotul este cel care ajută discuțiile, orientându-le. Pr. Cornel Berea, SVD,
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |