» înapoi la cuprins «

TIMPUL DE PESTE AN - 2011

7. DESCHIDEREA FAŢĂ DE RODNICIE

Cântec de început

Se recită apoi Tatăl nostru sau o rugăciune potrivită

Citirea fragmentelor biblice

Din Evanghelia după sfântul Marcu (9,33-37)
Au venit la Cafarnaum şi, când erau în casă, i-a întrebat: "Despre ce aţi discutat pe drum?" Însă ei tăceau, căci pe drum discutaseră unii cu alţii despre cine este mai mare. Aşezându-se, i-a chemat pe cei doisprezece şi le-a spus: "Dacă cineva vrea să fie primul, să fie ultimul dintre toţi şi slujitorul tuturor". Şi, luând un copil, l-a aşezat în mijlocul lor, apoi, luându-l în braţe, le-a spus: "Oricine primeşte un astfel de copil, în numele meu, pe mine mă primeşte; iar cine mă primeşte pe mine, nu pe mine mă primeşte, ci pe acela care m-a trimis".

Din Evanghelia după sfântul Luca (18,15-17)
Îi aduceau şi copii ca să-i atingă; dar discipolii, când îi vedeau, îi mustrau. Atunci, Isus i-a chemat şi le-a spus: "Lăsaţi copiii să vină la mine şi nu-i opriţi, căci împărăţia lui Dumnezeu este a acelora care sunt ca ei. Adevăr vă spun, cine nu primeşte împărăţia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea".

Pentru reflecţie şi discuţie pe marginea textelor biblice
- A da naştere unui copil înseamnă a oferi lui Dumnezeu posibilitatea de a fi iubit de cineva care este "din noi", nu înseamnă doar a-i da viaţă biologică. Deschiderea la viaţă a familiei este ceva mai mult decât "a aduce pe lume" copii: mai înseamnă multe altele, adică a le oferi educaţie, dragoste...
- De ce împărăţia lui Dumnezeu aparţine "acelora care sunt precum copiii" (primul text)?
- Cât de des mulţumim lui Dumnezeu pentru copiii noştri, cât de des ne rugăm pentru ei şi cu ei?

Alte posibilităţi de reflecţie

Ioan Paul al II-lea, Familiaris consortio, 11
"Prin urmare sexualitatea umană, prin care bărbatul şi femeia se dăruiesc unul altuia cu toate actele proprii şi exclusive ale soţilor, nu e ceva pur biologic, ci este nucleul însuşi al persoanei umane ca atare. Ea se realizează în mod uman, numai dacă este parte integrală din iubirea cu care bărbatul se dăruieşte femeii cu toată fiinţa sa şi invers, până la moarte. Dăruirea fizică totală ar fi o minciună dacă n-ar fi semnul şi rodul dăruirii personale totale, în care este prezentă întreaga persoană, chiar şi în dimensiunea ei temporară; căci dacă persoana umană îşi rezervă ceva sau îşi reţine o posibilitate de a decide altfel în viitor, deja prin acest fapt dăruirea n-ar mai fi totală.
Această dăruire totală cerută de iubirea conjugală, corespunde exigenţelor unei fecundităţi responsabile, care, înţeleasă aşa cum este de a da fiinţă unei vieţi omeneşti, prin natura sa, depăşeşte simpla ordine biologică şi o investeşte cu un complex de valori personale în virtutea cărora creşterea armonioasă a fiinţei este aportul durabil şi unit al ambilor părinţi.
«Locul» unic care face posibilă o astfel de dăruire, după adevărul integral, este Căsătoria sau contractul de dragoste conjugală ori alegerea conştientă şi liberă cu care bărbatul şi femeia se unesc într-o comunitate intimă de viaţă şi de dragoste voită de însuşi Dumnezeu şi care numai în această lumină îşi află adevărata semnificaţie".

Ioan Paul al II-lea, Familiaris consortio, 14
"Devenind părinţi, soţii primesc de la Dumnezeu darul unei noi responsabilităţi. Iubirea lor părintească este chemată să devină pentru copii semnul vizibil al iubirii însăşi a lui Dumnezeu de la care «primeşte nume orice paternitate în cer şi pe pământ».

Cu toate acestea, nu trebuie să uităm că şi atunci când nu e posibilă procrearea, viaţa conjugală nu-şi pierde prin aceasta valoarea. De fapt, sterilitatea fizică poate fi ocazie pentru soţi ca să întreprindă alte slujiri importante pentru viaţa persoanei umane, cum ar fi adopţiunea, diferitele forme de opere educative, ajutorarea altor familii, a copiilor săraci şi a persoanelor cu handicap".

Cântec final, eventual precedat sau înlocuit de o rugăciune potrivită