» înapoi la cuprins «

POSTUL MARE 2011

1. DISCERNĂMÂNTUL EVANGHELIEI

Cântec de început

Se recită apoi Tatăl nostru sau o rugăciune potrivită

Citirea fragmentelor biblice

Din Evanghelia după sfântul Matei (4,1-11)
În acel timp, Isus a fost condus de Duhul Sfânt în pustiu, ca să fie ispitit de către diavol. După ce a postit 40 de zile şi 40 de nopţi, i s-a făcut foame. Atunci, apropiindu-se, ispititorul i-a zis: "Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, spune ca pietrele acestea să se prefacă în pâini". Dar Isus i-a răspuns, zicând: "Scris este: Nu numai cu pâine trăieşte omul, ci şi cu tot cuvântul care vine din gura lui Dumnezeu". Apoi diavolul l-a dus în oraşul sfânt, l-a aşezat pe aripa templului şi i-a zis: "Dacă tu eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te jos, căci este scris: El va porunci îngerilor săi să vegheze asupra ta şi ei te vor lua pe mâini, ca nu cumva să-ţi loveşti de vreo piatră piciorul tău". Isus i-a răspuns: "Iarăşi este scris: Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău". După aceasta diavolul l-a dus pe un munte foarte înalt, i-a arătat toate împărăţiile lumii şi strălucirea lor şi i-a zis: "Toate acestea ţi le voi da ţie, dacă vei cădea înaintea mea şi mi te vei închina". Atunci Isus i-a răspuns: "Pleacă din faţa mea, Satană, căci scris este: Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai lui să-i slujeşti". Atunci diavolul l-a lăsat. Şi iată, au venit la Isus îngerii şi îl slujeau.

Din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Galateni (6,1-10)
Fraţilor, dacă un om a căzut într-o greşeală, voi, cei spirituali, corectaţi-l în duhul blândeţii. Dar tu fii atent la tine însuţi ca să nu fii ispitit şi tu. Purtaţi-vă unii altora povara şi astfel veţi împlini legea lui Cristos. Dacă cineva se consideră a fi ceva, fără să fie, se înşală pe sine însuşi. Fiecare să-şi cerceteze fapta şi atunci va găsi motiv de laudă numai faţă de sine şi nu faţă de alţii, căci fiecare îşi va purta povara. Cel care este instruit în cuvânt să-i facă parte de toate bunurile şi celui care îl instruieşte. Nu vă înşelaţi: Dumnezeu nu permite să fie luat în râs, căci ceea ce seamănă omul aceea va şi culege. Cine seamănă în trup va culege din trup putrezire; dar cine seamănă în Duh va culege din Duh viaţa veşnică. Să nu ne lăsăm obosiţi de a face binele, căci la timpul potrivit vom culege, dacă nu ne vom lenevi. Aşadar, acum, cât avem timp, să facem bine tuturor şi mai ales celor de aceeaşi credinţă.

Pentru reflecţie şi discuţie pe marginea textelor biblice

Discernământul! Conform DEX-ului, a discerne înseamnă a judeca şi a aprecia lucrurile la justa lor valoare. Care este deci valoarea reală a lucrurilor şi persoanelor care ne înconjoară, a faptelor noastre, a rolului nostru în familie?

Isus este ispitit în pustiu. Capacitatea sa de a discerne, adică de a aprecia lucrurile şi faptele la justa lor valoare este pusă la încercare. Sfântul Paul, cunoscător al firii omeneşti, îndeamnă pe creştini: fiţi atenţi, nu obosiţi, nu vă lăsaţi înşelaţi... ! Câteva întrebări:

- Ispitele (încercările) adesea au rolul de a ne întări, de a crea în noi o mai mare credinţă, o mai puternică fidelitate. Ispitele se apropie, ispititorul ne vorbeşte... dar nu are mai multă putere de atât, nu poate intra în viaţa noastră dacă nu-i permitem ("Atunci, apropiindu-se, ispititorul i-a zis..."). Care ar fi ispitele care lovesc cel mai adesea familia ta şi familiile celor din jurul tău?

- "Să nu ne lăsăm obosiţi de a face binele, căci la timpul potrivit vom culege, dacă nu ne vom lenevi": discernământul evanghelic este o acţiune a minţii şi a inimii, care ne ajută să facem binele, nu răul. Cum procedezi tu în familia ta, împreună cu ea, atunci când vezi că vreun membru din familie nu face binele, când merge pe un drum greşit?

Alte posibilităţi de reflecţie

Ioan Paul al II-lea, Familiaris consortio, 5.

Discernământul Bisericii devine ofertă de orientare pentru a fi salvat şi realizat întregul adevăr şi deplina demnitate a Căsătoriei şi a familiei.

El este realizat de sensul credinţei, care este un dar pe care Duhul Sfânt îl dă tuturor credincioşilor, fiind deci opera întregii Biserici, conform cu diversitatea diferitelor daruri şi carisme care, împreună şi conform responsabilităţii proprii fiecăruia, cooperează pentru o mai profundă înţelegere şi actualizare a cuvântului lui Dumnezeu. Deci Biserica nu-şi împlineşte misiunea de pătrundere a înţelesului evangheliei numai prin intermediul păstorilor bisericeşti care învaţă în numele şi cu puterea lui Cristos, ci şi prin laici: Cristos "îi investeşte de martori ai săi şi-i umple cu sensul şi cu darul cuvântului (Fap 2,17-18; Ap 19,10) pentru ca forţa evangheliei să strălucească în viaţa lor zilnică, familială şi socială" (LG 35). Mai mult, datorită chemării lor deosebite, laicii au datoria specifică de a interpreta în lumina lui Cristos istoria acestei lumi, pentru că sunt chemaţi să lumineze şi să dirijeze realităţile trecătoare după planul lui Dumnezeu Creator şi Răscumpărător.

"Sensul supranatural al credinţei nu constă deci în mod necesar numai în consensul credincioşilor. Biserica, urmând pe Cristos, caută adevărul care nu coincide totdeauna cu părerile majorităţii. Ea ascultă conştiinţa, nu puterea, şi pentru aceasta apără pe cei săraci şi dispreţuiţi. Biserica poate să aprecieze cercetările sociologice şi statistice atunci când le consideră revelatoare pentru a înţelege contextul istoric în care trebuie să se dezvolte acţiunea pastorală şi pentru a cunoaşte mai bine adevărul; dar numai aceste cercetări singure nu trebuie considerate ca o expresie a sensului credinţei.

Soţii şi părinţii pot şi trebuie să-şi ofere contribuţia lor proprie şi de neînlocuit pentru elaborarea unei adânci pătrunderi a discernământului evangheliei în diferite situaţii şi culturi în care bărbatul şi femeia trăiesc viaţa lor matrimonială şi familială. În acest scop îi întăreşte carisma sau darul propriu, darul sacramentului Căsătoriei.

Cântec final, eventual precedat sau înlocuit de o rugăciune potrivită