» înapoi la cuprins «

Temele predicilor tematice pentru Timpul de peste an 2014

Pr. Corneliu Berea, SVD

7. Episcopul martir Anton Durcovici şi rugăciunea

Cuvântul Scripturii

Din Evanghelia după sfântul Ioan (17,1-8):

După ce a spus Isus acestea, ridicându-şi ochii spre cer, a zis: "Tată, a venit ceasul: glorifică-l pe Fiul tău ca Fiul să te glorifice pe tine, pentru ca, precum i-ai dat putere asupra fiecărui om, să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care i-ai dat lui. Iar viaţa veşnică aceasta este: să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe cel pe care l-ai trimis, pe Isus Cristos. Eu te-am glorificat pe pământ, împlinind lucrarea pe care mi-ai dat-o să o fac. Şi acum, Tată, glorifică-mă la tine însuţi cu gloria pe care am avut-o la tine mai înainte de a fi fost lumea. Am revelat numele tău oamenilor pe care tu mi i-ai dat din lume. Ai tăi erau şi mi i-ai dat, iar ei au ţinut cuvântul tău. Acum au cunoscut că tot ce mi-ai dat este de la tine, căci cuvintele pe care mi le-ai dat, le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că am ieşit de la tine şi au crezut că tu m-ai trimis.

Cuvântul ep. Anton Durcovici

Din prima sa scrisoare pastorală adresată clerului şi credincioşilor diecezei, cu ocazia instalării sale în catedrala din Iaşi, în memorabila zi de 14 aprilie 1948:

"Mielul lui Dumnezeu, Doamne Isuse Cristoase, cel ce şezi de-a dreapta Tatălui, cel ce cu Tatăl şi cu Sfântul Duh singur eşti sfânt, singur eşti Domn, singur eşti prea înalt, pe tine te aleg astăzi drept scut neînvins al turmei încredinţate păstoririi mele. Păzeşte-ne, Doamne, călăuzeşte-ne spre fericirea ta, ca să se împlinească pentru noi cuvântul dumnezeiesc: Fericit poporul, al cărui Dumnezeu este Domnul. Pogoară peste noi toţi binecuvântarea ta, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh. Amin".

Pentru ulterioare reflecţii

1. În memoriile lor, episcopul Ioan Ploscaru şi cardinalul Iuliu Hossu, ei înşişi aflaţi la Sighet, confirmă faptul că închisoarea comunistă de la Sighet devenise pentru deţinuţi locul unei rugăciuni neîntrerupte.

"Prin rugăciune - scrie episcopul Ioan Ploscaru - sufletul fortifica trupul, îl lumina şi îi dădea putere să reziste, să rabde, să înfrunte suferinţa, singurătatea, foamea, izolarea", iar cardinalul Iuliu Hossu scria, la rândul său, următoarele: "Totul se petrecea în adâncul sufletului; acolo, în adâncuri, grăiam cu Domnul, lui îi închinam toate în rugăciune şi ne străduiam să-l avem aproape şi l-am invitat să intre în suflet cu spirituală împărtăşanie (...)".

2. Grav bolnav, episcopul Durcovici a fost, ca toţi ceilalţi deţinuţi, neglijat total de medicul penitenciarului, care obişnuia să le spună următoarele cuvinte cinice deţinuţilor: "Medicamentele sunt inutile. Să lăsăm natura să lucreze!", conform mărturiei părintelui Alexandru Raţiu, fost deţinut la Sighet. La rândul său, părintele Farrenkopf descria faptul că sanitarul Penitenciarului Sighet i-ar fi transmis la fel de cinic episcopului Durcovici faptul că mai avea de trăit cel mult până la Crăciunul anului 1951.

3. Atent la tot ce se întâmpla în România, Sfântul Părinte papa Pius al XII-lea (1939-1958) a trimis, la 27 martie 1952, catolicilor din România o scrisoare prin care îi încuraja să suporte, cu răbdare şi blândeţe, toate suferinţele pricinuite de regimul ateu, asigurându-i de rugăciunea şi preţuirea sa. Din acest emoţionant document, cităm câteva fragmente, care nu au nevoie de nici un comentariu şi de nicio interpretare:

"Vă asigurăm că noi luăm parte la chinurile şi suferinţele voastre şi că pentru voi înălţăm către Dumnezeu, Tatăl îndurărilor, rugăciunile noastre, împreună cu rugile întregii lumi catolice... Ştim că acum la voi nu mai există niciun episcop care să-şi poată cârmui liber dieceza...; aceştia se găsesc fie în temniţă, fie surghiuniţi departe de turma lor... Noi, care faţă de poporul vostru nutrim sentimente părinteşti şi înconjurăm cu dragoste deosebită pe cei prigoniţi pentru dreptate, dorim să sărutăm lanţurile acelora care suferă azi pe nedrept... Ridicaţi cu încredere ochii şi sufletele voastre la cer... Suportaţi cu neclintită tărie de suflet persecuţiile... Suferiţi mai departe exilul, închisoarea şi pierderea oricărui bun pământesc mai bine decât să vă lepădaţi credinţa ori să slăbiţi legătura care vă uneşte cu acest Scaun Apostolic".

Detalii din biografia episcopului

Un fost seminarist îşi aminteşte:

1. "Faţeta mai puţin cunoscută a Mons. Durcovici era cea poetică. Avea dese stări de rugăciune şi poate de extaz, la picioarele altarului, în faţa statuilor diferiţilor sfinţi. Unul dintre aceştia, pentru care avea o veneraţie deosebită, era sfântul Alois Gonzaga. Curăţia acestuia era mereu un subiect de a-l face cunoscut tuturor. Probabil această veneraţie deosebită l-a inspirat să compună următorul catren nemuritor, adevărată bijuterie poetică:

Sancte Aloisi, flos Virtutis,

Sancte princeps juventutis,

Me clientem suscipe!

Sfinte Alois, floare de virtute,

Sfinte nobil al tinerimii,

Primeşte-mă de ucenic!

Roga ut candore morum,

Mores sequar angelorum,

Juvenis angelice!

Tânăr îngeresc,

Roagă-te să urmez comportamentul îngerilor,

În curăţia moravurilor!

Amintesc marea grijă a Monseniorului pentru a-i învăţa şi obişnui atât pe seminarişti, cât şi pe membrii diferitelor congregaţii şi ordine religioase cărora avea ocazia să le ţină conferinţe, cu importanţa şi puterea rugăciunii bine făcute. Invariabil, la sfârşitul acestor prelegeri, le cerea ascultătorilor să scrie, fiecare, pe un bileţel, următoarele cuvinte şi să pună bileţelul la păstrare în cartea de rugăciuni, astfel ca să-l poată vedea zilnic: «Trebuie să mă rog cât mai bine şi cât mai mult!»".

2. Fiind evidentă situaţia că Biserica Catolică ar fi putut rămâne fără episcopi şi preoţi, Anton Durcovici i-a îndemnat pe creştinii laici să-şi păstreze credinţa printr-un fel de formare continuă. Astfel, să mulţumească lui Dumnezeu pentru darul credinţei catolice şi să se roage pentru cei ce încă nu cunosc această credinţă, ca să ajungă şi ei la adevăr şi mântuire veşnică (Sascut); să rostească cu evlavie rugăciunea Rozariului şi cât mai des, fie în biserică, fie acasă (Fundu-Răcăciuni, Tuta); să preţuiască rugăciunea cum se cuvine, să o iubească şi să o facă mereu cât mai bine; iar dacă în lume ar întâlni oameni care nu se roagă şi ar lua chiar în râs obiceiul lor de a-şi face rugăciunile, să nu dea ascultare acestora, ci mai vârtos să-i compătimească pentru neştiinţa lor şi în schimb să se roage şi pentru aceşti fraţi rătăciţi, ca Dumnezeu să-i lumineze, ca să cunoască şi dânşii adevăratul preţ al rugăciunii şi să se mântuiască (Valea Mare).

3. În Uniunea Apostolică a Clerului a ocupat şi funcţia de responsabil pentru toată România. Motivul pentru care a fost numit în acest post este unul singur: fidelitatea faţă de regulile uniunii. Amintim aici doar faptul că în formularul Călăuza cotidiană, pe care orice membru trebuia să-l completeze în fiecare seară, nu apare nici măcar o dată că Anton Durcovici ar fi neglijat rugăciunea sau vreo regulă a uniunii.

4. În cursul său despre Infinitatea lui Dumnezeu. Repetare şi dezvoltare (lecţia XXVI), episcopul Durcovici afirmă că rugăciunea este absolut necesară pentru a ne exprima sentimentele de dragoste şi de recunoştinţă faţă de Creatorul nostru, să-i cerem iertare pentru păcatele noastre şi ajutorul pentru cele ce ne sunt de trebuinţă. Ştiind că Dumnezeu este puterea, bunătatea şi perfecţiunea infinită, că din dragoste ne-a creat şi ne-a pregătit cerul, trebuie să ne rugăm cu multă încredere; să ne gândim că suntem în prezenţa sa, să ne umilim, recunoscând slăbiciunea noastră; şi să ne rugăm cu perseverenţă, obţinând harurile necesare pentru mântuirea sufletului nostru şi adăugând alte lucruri, din punct de vedere pământesc, dacă este conform voinţei sale sfinte.