» înapoi la cuprins «

Temele predicilor tematice pentru Timpul de peste an 2014

Pr. Corneliu Berea, SVD

5. Episcopul martir Anton Durcovici - preotul şi episcopul

Cuvântul Scripturii

Din Scrisoarea către Evrei (5,1-4): Într-adevăr, orice mare preot este luat dintre oameni, pus pentru oameni în relaţiile cu Dumnezeu, ca să ofere daruri şi jertfe pentru păcate. El poate avea compătimire pentru cei care sunt în ignoranţă şi în rătăcire, întrucât şi el este cuprins de slăbiciune şi din cauza ei trebuie să ofere [jertfe] pentru păcate atât pentru popor, cât şi pentru sine. Nimeni nu-şi ia singur această cinste, ci numai cel chemat de Dumnezeu, la fel ca Aaron.

Cuvântul ep. Anton Durcovici

Episcopul Durcovici spunea:

"Fiind convins că munca preotului este lipsită de roade dacă nu lucrează la sfinţirea sa proprie, m-am înscris în Uniunea Apostolică a Preoţilor Diecezani şi sper, cu harul lui Dumnezeu, să pot corespunde în felul acesta mai bine vocaţiei mele sfinte".

Pentru ulterioare reflecţii

În scrisoarea către clerul şi credincioşii Eparhiei de Iaşi, care anunţa numirea noului episcop, administratorul apostolic din perioada 1944-1947, episcopul Marcu Glaser îl caracteriza astfel: "Noul episcop este un preot învăţat, cu o experienţă rară în învăţământ şi în pastoraţie, este un om al lui Dumnezeu, evlavios şi zelos; este înţelept, delicat, prudent, energic şi posedă mai multe limbi. Activitatea lui s-a desfăşurat pe teren strict religios, astfel că se poate spune că este omul providenţial pentru Eparhia de Iaşi, în aceste timpuri grele".

Episcopul Raimund Netzhammer îl caracteriza astfel pe preotul Anton Durcovici la 4 mai 1919: "Preotul Durcovici pare să fie de sănătate fizică mai degrabă slabă - a avut deja în iarna trecută de două ori gripă -, dar este foarte rezistent. Caracterul său moral poate fi calificat cu expresia: inimă adevărat candidă; preotul Durcovici este un om foarte bun, simpatic, modest, sobru şi serios. Conduita sa preoţească a fost mereu exemplară; face toate ceremoniile sacre în maniera cea mai serioasă şi frumoasă. Cu ani în urmă era trimis în fiecare duminică şi zi de sărbătoare în unul dintre oraşele Giurgiu, Târgovişte şi Buzău, unde a exercitat, cu toată satisfacţia mea, atribuţia de paroh. Predică bine şi ştie limbile necesare, chiar şi puţină maghiară. Până la război, preotul Durcovici a fost prefect şi profesor în seminarul nostru (reşedinţa arhiepiscopală); acum este colaborator al preotului Cisar ca spiritual în internat şi profesor (lucrează bine) în gimnaziul nostru. În timpul săptămânii celebrează sfânta Liturghie la «Notre Dame de Sion». În timpul anului 1918 a făcut în toate duminicile şi zilele de sărbătoare serviciul divin cu predica în italiană la biserica italiană «Sfântul Mântuitor» şi acum cu predica în română în biserica maghiară «Sfânta Elena». Preotul Durcovici este un om prudent, are mult zel, este perseverent şi nu-i lipseşte energia, dar este puţin lent. Până acum preotul Durcovici nu a avut ocazia de a-şi demonstra talentul administrativ, dar nu cred că va fi neglijent în lucrurile administrative şi financiare, fiind un om conştiincios".

Detalii din biografia episcopului

1. Beneficiind de o dispensă canonică de 20 de luni de la papa Pius al X-lea, tânărul Anton Durcovici a fost sfinţit preot în ziua de 24 septembrie 1910, în bazilica "Sfântul Ioan din Lateran".

2. Student eminent în Colegiul Misionar "De Propaganda Fide" din Roma între 1906 şi 1910, Anton Durcovici a primit o formare preoţească foarte solidă, ferm hotărât să o menţină pe tot parcursul vieţii. De îndată ce a cunoscut, prin filieră germană, Uniunea Apostolică a Clerului, i-a aderat trup şi suflet. A fost responsabilul Uniunii Apostolice a Clerului din România. Ce prevedeau statutele?

-Aderarea la Uniunea Apostolică, atât ca aspirant, cât mai cu seamă prin angajarea definitivă, se evidenţiază printr-un control riguros exercitat de către fiecare membru asupra vieţii sale spirituale, prin folosirea unei schedule tip, numită ratio mensis, cuprinzând 13 obiective spirituale obligatorii şi încă vreo 6-7 facultative, tipărite în limba latină, limba oficială a Bisericii Catolice până la Conciliul Vatican II. Ele sunt următoarele:

Meditaţie - o jumătate de oră;

Studiu bisericesc - o jumătate de oră;

Examen particular de conştiinţă;

Lectură spirituală;

Breviarul (matutinum et laudes) înainte de sfânta Liturghie;

Rozariul (a treia parte);

Rugăciunea Domine Jesu specifică Uniunii Apostolice;

Vizita la preasfântul sacrament;

Notarea veniturilor şi a cheltuielilor;

Examenul general de conştiinţă;

Notarea schedulei;

Spovada o dată la două săptămâni;

Reculegerea lunară.

3. Mons. Anton Durcovici deţinea şi misiunea de vicar general al Arhidiecezei de Bucureşti. Nu cunosc prea multe lucruri în legătură cu vicariatul general, decât faptul că se îngrijea de viaţa spirituală a preoţilor şi studenţilor teologi pe care îi îndemna să se înscrie în Uniunea Apostolică în care preoţii trebuiau să-i trimită lunar foile completate cu împlinirea punctelor de angajament. Astfel avea evidenţa vieţii spirituale a preoţilor şi studenţilor teologi.

4. În fiecare duminică şi sărbătoare, după micul dejun, mergea la confesionalul catedralei, unde spovedea până la ora 12, când era ultima Liturghie. Confesionalul său era foarte căutat, fiind apreciat drept cel mai bun confesor "fortiter in re suaviter in modo".

5. Intuind strategia provocărilor comuniste, episcopul Durcovici s-a deplasat permanent în satele şi comunităţile catolice pentru a linişti spiritele şi a-i încuraja pe credincioşi, dar şi pentru a se informa la faţa locului asupra evenimentelor. Observaţiile sale erau apoi transmise Nunţiaturii Apostolice sau Sfântului Scaun. În baza acestor experienţe, el i-a prevenit permanent pe ceilalţi episcopi asupra campaniei de denaturare a faptelor sau de compromitere lansate de guvernul comunist, cerându-le prudenţă şi o atenţie sporită în acceptarea unor ştiri necontrolate.

6. În acţiunile de reorganizare a vieţii religioase în Dieceza de Iaşi, episcopul Durcovici a fost preocupat mereu de ideea continuităţii, prin orice mijloace. De exemplu, în momentele de criză, cauzate de arestările de preoţi şi dascăli bisericeşti, el a căutat şi găsit soluţii salvatoare pentru completarea parohiilor vacante sau a posturilor de dascăli. Preoţilor le-a cerut mereu să se adapteze condiţiilor dificile ale acelor ani şi chiar să-şi intensifice activitatea pastorală în mijlocul credincioşilor, în timp ce acestora din urmă le-a cerut să se supună şi să se conformeze hotărârilor preoţilor şi episcopului.

7. Imediat după preluarea Diecezei de Iaşi, episcopul Durcovici şi-a fixat ca prioritate vizitele canonice pentru conferirea Mirului în satele din Moldova, respectiv pentru comunităţile catolice din Oltenia, Dobrogea şi Muntenia. Prin prezenţa sa în mijlocul comunităţilor catolice, episcopul a căutat să-i încurajeze pe credincioşi în păstrarea credinţei, împărtăşindu-le, totodată, binecuvântarea sa. În calitate de administrator apostolic al Arhiepiscopiei de Bucureşti, episcopul Durcovici a efectuat în luna iunie 1949, cu doar câteva zile înainte de a fi pur şi simplu răpit de Securitate, unele vizite canonice pentru conferirea sacramentului Mirului în decanatul de Craiova. Nu întâmplător, răpirea sa s-a produs în momentul în care se îndrepta pentru conferirea Mirului la Popeşti Leordeni, în ziua de 26 iunie 1949.