» înapoi la cuprins «

Temele predicilor tematice pentru Timpul de peste an 2014

Pr. Corneliu Berea, SVD

3. Episcopul martir Anton Durcovici şi Biserica

Cuvântul Scripturii

Din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Tesaloniceni (1,4-5): Suntem datori să-i mulţumim lui Dumnezeu întotdeauna pentru voi, fraţilor, aşa cum se cuvine, căci credinţa voastră creşte mult şi sporeşte iubirea unuia faţă de altul şi a noastră, a tuturor, unii către alţii, astfel încât noi înşine ne lăudăm cu voi în Bisericile lui Dumnezeu pentru statornicia voastră şi credinţa în toate persecuţiile voastre şi în strâmtorările pe care le suportaţi. Ele sunt dovada judecăţii drepte a lui Dumnezeu ca să deveniţi vrednici de împărăţia lui Dumnezeu pentru care şi pătimiţi.

Cuvântul ep. Anton Durcovici

"Cei ce cred în prezenţa personală a lui Cristos în sfânta Euharistie, precum ne învaţă credinţa catolică, sunt de neînţeles şi de neiertat, dacă nu potrivesc viaţa lor cu credinţa lor; mai mult, ei dau sminteală celor străini de credinţă, care ne judecă atât după vorbele şi mai mult după faptele noastre".

Detalii din biografia episcopului

1. Episcopul a predicat mult în comunităţile Diecezei de Iaşi în scurta sa perioadă de păstorire. Peste tot se adresa copiilor, tinerilor şi adulţilor pentru a-i îndemna la statornicia în credinţă şi la fidelitatea faţă de Biserică.

2. Copiii şi tinerii ar trebui să preţuiască două comori cereşti, Biserica şi preotul, nu numai pentru că merită în sine toată stima, ci şi pentru gândul că celor ce nu folosesc talanţii primiţi, Dumnezeu, spre pedeapsă, le ia darul şi-l dă altora, care aduc roadele aşteptate de dânsul (Faraoani); să ceară preotului, la catehism, amănunte din viaţa sfinţilor, al căror nume l-au primit la sfântul Botez, ca astfel, cunoscându-le virtuţile, să le aibă mereu înaintea ochilor, pentru a le imita (Grozeşti); să se închine cu evlavie, făcând semnul sfintei cruci în ispitele ce le vin de la duhul rău, arătând că acesta fuge de cei ce au încredere şi fac semnul sfânt, în care se manifestă puterea Sfintei Treimi şi a lui Cristos răstignit; le-a dat drept pildă fapte din viaţa sfântului Anton Pustnicul, care, ispitit de duhul rău, sub chip de uriaş înspăimântător, făcu semnul crucii şi ispititorul dispăru îndată (Ploscuţeni, Râmnicu Vâlcea).

3. Copiilor le-a încredinţat spre păstrare şi cultivare două comori cereşti, Biserica şi preotul, şi rugămintea de a asculta de părinţi, de a participa regulat la sfintele taine, de a se închina cu evlavie, de a urma exemplele sfinţilor şi a păstra darurile Sfântului Duh primite la Mir.

4. Alte îndemnuri ale episcopului vizau direct legătura trupească şi sufletească cu biserica. Astfel, credincioşilor din Pustiana (şi Izvoarele, BC) le spune să cinstească atât clădirea de piatră a bisericii, pe care să se străduiască să o termine, dar să ridice o biserică şi în sufletul lor; să frecventeze cât mai mult casa Domnului, să viziteze cu încredere pe oaspetele divin în tabernacol, să-l adore cu credinţă şi umilinţă profundă; să se poarte cu credinţă şi evlavie în biserică.

5. -Episcopul Durcovici a îndemnat pe credincioşi să vegheze în cea mai mare grijă ca dragostea frăţească, pacea şi buna înţelegere să le păstreze mereu între dânşii; credinţa cere perfectă unitate de vederi, pe când dragostea îngăduie bucuros fratelui să-şi manifesteze şi în biserică evlavia, rugăciunile şi cântările în limba în care voieşte, fără însă a vătăma prin aceasta dragostea; să-şi dea toată silinţa de a cunoaşte învăţătura credinţei catolice şi de a trăi conştiincios după dânsa; "să cumpănească adevărul că în treburile bisericeşti credinciosul catolic poate arăta liber dorinţa sa episcopului, însă hotărârea şi răspunderea dispoziţiilor de luat în ale Bisericii sunt de competenţa episcopului".

Pentru ulterioare reflecţii

1. Prevăzând încercările la care urma a fi supusă Biserica Catolică, dar şi simplii credincioşi din Dieceza de Iaşi, a socotit necesar să consacre dieceza pentru ca aceasta să dobândească ajutorul lui Dumnezeu prin rugăciuni cât mai multe, dar şi prin întărirea credinţei lor

2. Valul de represiune îndreptat împotriva Bisericii Catolice din România a fost teribil. În contextul consolidării noului regim instaurat la 6 martie 1945, Biserica nu putea să rămână în afara procesului de comunizare. Având o structură centralizată, subordonată Sfântului Scaun, Biserica Catolică din România a reprezentat o problemă importantă pentru regimul comunist, care a încercat înlocuirea controlului de la Vatican cu cel de la Bucureşti. De-a lungul perioadei comuniste, Biserica Romano-Catolică a avut un statut de Biserică tolerată, dar nerecunoscută oficial, în care statul nu a putut să-şi impună autoritatea. Cu toate acestea, ierarhii şi clericii cu prestigiu şi influenţă în rândul credincioşilor, dar care îşi manifestau deschis sentimentele ostile faţă de noul regim, nu au scăpat de persecuţiile autorităţilor comuniste, concretizate prin numeroase condamnări, ani lungi de temniţă, urmate de o atentă supraveghere a Securităţii. Faptul că, în anii '50 ai secolului trecut, la închisoarea din Sighet se găsea, cu câteva excepţii, conducerea Bisericii Catolice din România (episcopi, vicari, canonici şi preoţi) reflectă gradul sporit de periculozitate reprezentat de cultul catolic pentru autorităţile comuniste. Au fost închişi la Sighet 15 episcopi catolici, titulari şi auxiliari (consacraţi în clandestinitate), dintre care 10 greco-catolici (Ioan Bălan, Ioan Cherteş, Tit Liviu Chinezu, Ioan Dragomir, Valeriu Traian Frenţiu, Iuliu Hossu, Ioan Ploscaru, Alexandru Rusu, Ioan Suciu, Alexandru Todea) şi 5 romano-catolici (Márton Aron, Adalbert Boros, Anton Durcovici, Augustin Pacha, Josheph Schubert).

3. Pr. Gheorghe Pătraşcu afirma următoarele, rememorând acei ani: "Anton Durcovici, a dat o circulară către preoţi [...] în urma evenimentelor cu Biserica Greco-Catolică, se aştepta o lovitură şi contra noastră. Şi atunci episcopul voia să pregătim poporul pentru eventualitatea când nu ar mai fi fost preot. Deci să le facem predici catehetice despre tăria în credinţă, despre felul cum se poate administra eventual Botezul chiar şi de o persoană laică, în lipsă de preot, despre felul chiar cum pot să facă şi o Cununie, dacă vor să facă o cununie şi nu este preot, într-o lună de zile cu doi martori... este prevăzut în Dreptul canonic... Toate aceste lucruri noi a trebuit să le explicăm în biserică. Or, ei, comuniştii, au interpretat că şi aceasta este o contrapropagandă în contra lor, şi pe chestia asta ne-au făcut dosare. Aşa că iarna a trecut, cum a trecut, a lui '48-'49. În primăvara lui '49 deja au început să aresteze preoţii".

4. În discursul rostit la Congresul Partidului Muncitoresc Român din 21 februarie 1948, Gheorghe Gheorghiu-Dej remarca: "Biserica Catolică este singurul obstacol organizat în drumul instaurării definitive a democraţiei populare în România".