» înapoi la cuprins «

Temele predicilor tematice pentru Timpul de peste an 2014

Pr. Corneliu Berea, SVD

2. Episcopul martir Anton Durcovici şi curajul creştin

Cuvântul Scripturii

Din Scrisoarea întâi a sfântul apostol Paul către Tesaloniceni: Voi înşivă, fraţilor, ştiţi că venirea noastră la voi nu a fost zadarnică, ci, după cum ştiţi, după ce am fost maltrataţi şi insultaţi la Filipi, am aflat curaj în Dumnezeul nostru să vă vorbim despre evanghelia lui Dumnezeu, ducând o luptă aprigă. Căci îndemnul nostru nu provine dintr-o rătăcire, nici cu [gând] necinstit, nici cu înşelăciune, ci aşa cum am fost socotiţi [vrednici] de Dumnezeu să ni se încredinţeze evanghelia, aşa vorbim, nu ca să le fim oamenilor pe plac, ci lui Dumnezeu, care pune la încercare inimile noastre. Precum ştiţi, noi nu am folosit niciodată cuvinte de linguşire, nici nu am avut vreun gând ascuns de lăcomie, Dumnezeu este martor, nici nu am căutat glorie de la oameni: nici de la voi şi nici de la alţii.

Cuvântul ep. Anton Durcovici

În prima sa scrisoare pastorală adresată clerului şi credincioşilor diecezei, cu ocazia instalării sale în catedrala din Iaşi, în memorabila zi de 14 aprilie 1948, făcând apel la cartea Apocalipsului, episcopul îi încurajează pe enoriaşi la o viaţă creştină adevărată, în credincioşie faţă de Miel, pentru că "vor sta înaintea tronului lui Dumnezeu... Nu le va mai fi foame, nici sete, nici nu va cădea peste ei soarele nici vreo arşiţă, pentru că Mielul care este în mijlocul tronului îi va cârmui pe ei şi-i va duce pe ei la izvoarele apelor vieţii, şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor (7,15-17)".

Pentru ulterioare reflecţii

1. Fericitul papă Ioan Paul al II-lea, în timpul vizitei sale în România între 7 şi 9 mai 1999, ne-a adresat cuvinte pline de curaj şi multă speranţă: "Lanţurile voastre, cătuşele conaţionalilor voştri sunt gloria Bisericii: adevărul v-a făcut liberi! Au încercat să reducă libertatea voastră, să vă sufoce, dar fără succes. Aţi rămas liberi înăuntrul vostru, chiar dacă eraţi în lanţuri; liberi în plâns şi lipsuri; liberi, chiar dacă bisericile voastre au fost profanate şi lovite. Am venit să aduc un omagiu poporului român, fraţilor şi surorilor care au sfinţit acest pământ cu mărturia lor de credinţă; un popor creştin orgolios de identitatea sa, adesea apărată cu un preţ mare, în chinuri şi tragice vicisitudini care au semnat existenţa".

2. Predicile din cadrul Liturghiilor, dar şi scurtele discuţii purtate de episcop cu sătenii catolici, i-au oferit episcopului ocazia de a transmite mesajul său spiritual şi social, aşa cum o cereau împrejurările excepţionale. În faţa mulţimilor apărea o personalitate puternică, de caracter, care înţelegea că nu poate fi făcut nici un compromis cu regimul comunist ateu. Potrivit învăţăturilor episcopului Durcovici, ideologia comunistă era contrară moralei creştine şi un pericol pentru credinţa catolică, motiv pentru care credincioşii catolici trebuiau feriţi de acest pericol.

3. În vizitele sale canonice, atât în faţa preoţilor, cât şi a credincioşilor, episcopul Durcovici şi-a exprimat durerea provocată de faptul că regimul ateu i-a lipsit pe catolici de "izvoarele de lumină", care erau şcolile şi seminariile catolice. Tonul discursului său în faţa credincioşilor nu este unul fatalist sau pesimist, ci mai degrabă unul realist, pragmatic.

4. Este foarte interesant faptul că acest tip de discurs, extrem de lucid şi sincer totodată, a avut drept efect mobilizarea şi întărirea morală a catolicilor. Prezenţa episcopului în mijlocul lor, şi mai ales discursurile acestuia, deveneau un prilej de bucurie, dar şi de încurajare, pentru credincioşi. Este inutil să mai precizăm că Securitatea, care controla starea de spirit a populaţiei catolice, distorsiona în rapoartele sale aceste realităţi, pentru ca, în final, să asimileze orice manifestare religioasă simplă, cu un act de fanatism religios sau "bigotism", nesupunere faţă de autorităţi.

5. Anton Durcovici a fost curajos şi s-a opus, atât cât a putut, ideologiei şi abuzurilor regimului comunist. De aceea a fost supravegheat în timpul vizitelor pastorale, arestat şi chestionat de comisia de anchetă despre mesajele lansate cu ocazia "turneelor clericale", cum le numea Securitatea.

Detalii din biografia episcopului

1. Un martor, prezent în momentul când episcopul a fost adus la Sighet, notează: "Spre miezul nopţii, un trup scheletic, dezbrăcat, plin de răni şi sânge, a fost aruncat într-o celulă unde se mai aflau 15 suflete chinuite. În faţa acestei scene, pr. Friedrich s-a repezit cu o pătură şi l-a acoperit. Din cauza durerilor şi a gerului, episcopul Durcovici n-a putut dormi şi în acea noapte a mai găsit tăria să-i încurajeze pe sărmanii deţinuţi, zicându-le: «Duceţi crucea Mântuitorului care s-a răstignit pentru păcatele noastre, căci va veni ziua învierii şi pentru mult încercatul popor român». A fost apoi luat şi dus într-o celulă, singur, unde a murit la 10 decembrie 1951".

2. Episcopul Durcovici a trebuit să se apere de acuzaţia principală care i-a fost adusă, aceea de anticomunism. Aspectul este capital în înţelegerea gândirii politice a episcopului martir. Astfel, trebuie arătat faptul că episcopul a fost tot timpul conştient de realitatea că activităţile sale în perioada 1948-1949, în special renunţarea la salariul bugetar, vizitele canonice, dispoziţiile relative la folosirea limbilor materne în cântările bisericeşti şi altele puteau fi interpretate ca fiind în dezacord cu regimul comunist. Dar aceste lucruri erau conforme libertăţilor religioase pe care regimul comunist le garanta prin Constituţia republicană din februarie 1948, precum şi prin noua lege a cultelor, din august 1948. Nu i se pot imputa episcopului Durcovici circulare sau dispoziţii cu conţinut anticomunist, aşa cum au sugerat anchetatorii săi.

3. Adresându-se deschis sătenilor şi obligat fiind să ia atitudine tranşantă în problemele grave cu care se confrunta populaţia catolică în acele vremuri, episcopul Durcovici s-a expus foarte mult pericolului de a fi arestat. Cu siguranţă, el ştia că este urmărit pas cu pas de poliţia politică, după ce preoţii catolici constataseră infiltrarea la Liturghiile sau adunările credincioşilor a unor persoane suspecte. Mai mult decât atât, unii parohi erau la curent cu numele puţinilor localnici care cedaseră în faţa presiunilor Securităţii şi constituiau un pericol pentru siguranţa comunităţilor.