» înapoi la cuprins «

Temele predicilor tematice pentru Postul Mare 2014

Pr. Corneliu Berea, SVD

Anul Durcovici - Postul Mare

1. Episcopul martir Anton Durcovici şi Euharistia

Cuvântul Scripturii

Din Evanghelia după sfântul Ioan 6,44-51: Nimeni nu poate să vină la mine, dacă nu-l atrage Tatăl care m-a trimis şi eu îl voi învia în ziua de pe urmă. Este scris în profeţi: Şi toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu. Oricine a auzit şi a învăţat de la Tatăl vine la mine. Nu că l-a văzut cineva pe Tatăl, decât numai cel care este de la Dumnezeu: acesta l-a văzut pe Tatăl. Adevăr, adevăr vă spun: cine crede are viaţa veşnică. Eu sunt pâinea vieţii. Părinţii voştri au mâncat mana în pustiu şi au murit. Aceasta este pâinea care se coboară din cer: ca, dacă mănâncă cineva din ea, să nu moară. Eu sunt pâinea cea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din această pâine, va trăi în veci, iar pâinea pe care o voi da eu este trupul meu pentru viaţa lumii.

Cuvântul ep. Anton Durcovici

1. Această rugăciune mistică l-a condus pe Anton Durcovici la adoraţia euharistică, Cristos din sfânta taină fiind centrul vieţii sale, iar Liturghia - punctul culminant al zilei. Era atât de cufundat în taina euharistică, încât Liturghia pe care o celebra zilnic era ca o epifanie mistică. Iată ce spunea în predica sa de la Câmpulung-Muscel din 19 iunie 1949: "Cei care cred în prezenţa personală a lui Cristos în sfânta Euharistie, precum ne învaţă credinţa catolică, sunt de neînţeles şi de neiertat dacă nu-şi potrivesc viaţa cu credinţa lor; mai mult, ei dau sminteală celor străini de credinţă, care ne judecă nu atât după vorbele, ci mai mult după faptele noastre".

2. Anton Durcovici le scria preoţilor din Dieceza de Iaşi la 28 decembrie 1948: "Rostul sfintei Euharistii este ca Isus şi opera lui să nu fie date uitării... O, cum înţelegeau gândul lui Isus un sfânt Alfons de Liguori, autorul vizitelor la sfântul sacrament, sau un sfânt Aloiziu, care numai cu greu se putea îndepărta din faţa sfintei hostii, şi atâţia alţii! Ca şi acul busolei către polul magnetic, aşa inima lor era veşnic atrasă înspre taina iubirii lui Isus şi aşa cum neîncetat roteşte fluturele în jurul flăcării, tot aşa rotea dorul lor în jurul sfintei Euharistii, ca în acea văpaie dumnezeiască să se mistuie întrânşii tot ce era nedesăvârşire".

Pentru ulterioare reflecţii

Mons. Anton Despinescu: "Când celebra sfânta Liturghie, te obliga, prin intensitatea trăirii a ceea ce săvârşea, să fii alături de el, pas cu pas, pe toată durata celebrării. La întoarcerea în sacristie, după ce punea la locul lor hainele liturgice, îmi spunea câteva cuvinte de încurajare, iar apoi se retrăgea la genuflexorul din apropiere, unde rămânea în pioasă rugăciune de mulţumire".

Detalii din biografia episcopului

1. Mons. A. Despinescu îşi mai aminteşte: "Eu, fiind din Iaşi, împreună cu un coleg Krzeminski din Bucovina de Nord ne-am dus la Bucureşti, unde am fost găzduiţi în seminarul arhiepiscopal. Aici am fost martorul supus al primului bombardament nimicitor din 4 aprilie 1944, în Duminica Floriilor, al aviaţiei anglo-americane, soldat cu peste 11.000 de victime. Era spre amiaza zilei. După mai multe alarme prevenitoare, pe tot parcursul dimineţii, cerul s-a înnorat de mulţimea avioanelor semănătoare de moarte. În mare grabă, am coborât de la etajul al doilea al palatului arhiepiscopal unde funcţiona Seminarul, spre adăpostul din subsol, unde se refugiaseră deja toţi locatarii blocului. Ultimul venit aici a fost Mons. Anton Durcovici, care aducea cu mare pietate ciboriul cu ostiile consacrate, din capela Seminarului. Îl ţinea la piept, acoperit cu vălul liturgic, în profundă reculegere".

2. Pr. Alois Moraru precizează: "A existat în perioada exilului la Galaţi un moment deosebit de periculos pentru preotul Anton Durcovici, care i-a pus viaţa în pericol. La 11 octombrie 1917, spitalul Surorilor «Notre Dame de Sion» din Galaţi a intrat sub tirul tunurilor beligeranţilor, creându-se o situaţie primejdioasă pentru bolnavii internaţi şi personalul din spital. În condiţiile create, preotul Durcovici a dat dezlegare generală răniţilor grav, în timp ce restul răniţilor şi surorile au fost transferaţi în subsolul clădirii. Grija preotului Durcovici a fost de a pune la loc sigur sfântul sacrament însă, în momentul în care a deschis tabernacolul, un proiectil a explodat în prezbiteriul capelei. Suflul exploziei l-a ridicat pur şi simplu în aer pe preotul Durcovici, acesta căzând apoi în picioare. În explozie a fost distrus ciboriul, iar ostiile au fost răspândite deasupra altarului. Au fost rănite două surori, dintre care una foarte grav, iar cele cinci găuri pe care schijele le-au făcut sutanei sale l-au convins pe preotul Durcovici de gravitatea momentului prin care trecuse.

3. Superioara Institutului "Notre Dame de la Galaţi", la finele anului 1917, scria într-un raport adresat Congregaţiei "De Propagandei Fide": "Joi, 11 octombrie, am fost ţinta unui intens bombardament: am fost atinşi de 32 de bombe care au afectat toate clădirile noastre; şase acoperişuri au fost sparte; în grădină au ajuns opt bombe, iar cea mai mare parte a dalelor a fost spartă. Capela a fost atinsă de trei bombe: una în spatele nişei altarului, una în mijlocul capelei, una în turnul tribunei, coroana Fecioarei a fost spartă, la fel şi umerii; degetul pruncului Isus s-a spart; Inima sfântă şi-a pierdut mâna binecuvântătoare. Toate vitraliile s-au făcut bucăţele (...) Tabernacolul este intact. Preotul [A. Durcovici, n.n.], luând sfântul sacrament [şi toată rezerva sfântă], pentru a-l transporta la altarul pregătit în pivniţă (...). Sfinţia sa ţinea sfântul ciboriu pe care nu l-a lăsat, dar a fost zguduit într-o asemenea măsură încât un număr mare de sfinte hostii au căzut pe altar şi pe trepte; câteva sute au fost totuşi puse la adăpost în pivniţă. De vreo şase ori în cursul zilei, Sfinţia sa s-a întors să ridice bucăţile sfintelor hostii care rămăseseră acolo. Sfinţia sa era acoperit de ipsos şi fum de sulf, dar n-a fost rănit".