» înapoi la cuprins «

Temele predicilor tematice pentru Advent 2013

Viaţa eroică a episcopului Anton Durcovici

Pr. Alois Moraru

Vineri, 20 decembrie

Tema 16: Consacrarea şi înscăunarea episcopală

Am încheiat tema anterioară specificând că Mons. Anton Durcovici a fost numit episcop de către papa Pius al XII-lea, în ziua de 30 octombrie 1947, fiind recunoscut în această funcţie de către regele Mihai I după două săptămâni, în ziua de 14 noiembrie acelaşi an, prin semnarea Decretului 2137 al Ministerului Cultelor. După câteva zile, la 18 noiembrie, Guvernul Groza l-a informat pe episcopul numit că urma să fie recunoscut doar după depunerea jurământului de fidelitate faţă de suveran şi de supunere faţă de legile Republicii Populare România. Întrucât regele era plecat din ţară, la nunta viitoarei regine a Angliei, Elisabeta a II-a, episcopul Durcovici nu a putut depune jurământul de fidelitate faţă de suveran şi, după multe amânări, a depus jurământul faţă de Republica Populară Română în prima zi luna aprilie 1948.

Deoarece se nutrea speranţa că aceste cerinţe impuse de Guvern vor fi soluţionate rapid, la Bucureşti şi Iaşi a fost stabilit deja un calendar în vederea consacrării: despărţirea Mons. Durcovici de comunitatea bucureşteană, pentru ziua de 30 noiembrie 1947; ceremonia consacrării, în catedrala din Iaşi, pentru prima jumătate a lunii decembrie a anului 1947; convocarea, la 5 decembrie 1947, oficialităţilor civile şi religioase la palatul episcopal din Iaşi cu ocazia preconizatei consacrări etc. Nu s-a putut respecta această programare, ci a trebuit să fie amânată. După ce episcopul numit a depus jurământul faţă de Republica Populară Română, s-a putut decide ziua şi locul consacrării: 5 aprilie 1948, când se sărbătorea "Buna-Vestire", în catedrala "Sfântul Iosif" din Bucureşti. La aflarea acestei veşti, episcopul Glaser adresa clerului şi enoriaşilor Diecezei de Iaşi o scrisoare pastorală în care notează: "Numirea Excelenţei sale Mons. dr. Anton Durcovici ca episcop de Iaşi trebuie să umple inimile tuturor de o mare bucurie. Noul episcop este un preot învăţat, cu o experienţă deosebită în învăţământ şi în pastoraţie; este un om al lui Dumnezeu, evlavios şi zelos, înţelept, delicat, prudent şi energic, posedând perfect mai multe limbi. Activitatea lui s-a desfăşurat pe teren strict religios, astfel că se poate spune că dânsul este omul providenţial pentru Eparhia de Iaşi, în aceste timpuri grele".

Episcopul numit şi-a putut prezenta acum stema şi moto-ul ales pentru slujirea ierarhică: "Beatus populus cuius Deus est Dominus" ("Fericit poporul al cărui Dumnezeu este Domnul" (Ps 143/144,15). Stema episcopului Anton Durcovici poate fi descrisă astfel: un scut spintecat, partea dreaptă superioară, de aur, partea stângă inferioară, albastră, este reprezentat Mielul Pascal purtând "stindardul Învierii". Deasupra scutului, crucea episcopală treflată, având în stânga cârja episcopală, iar în dreapta mitra de episcop. Totul se află sub pălăria de episcop, de culoare verde, de la care pornesc două cordeliere, de culoare verde, ce se termină cu câte şase ciucuri. În partea inferioară a scutului, în exterior, se află deviza episcopului, în limba latină: "Beatus populus cuius Deus Dominus". Au fost desemnaţi şi episcopii consacratori: nunţiul Gerald Patrick O'Hara, arhiepiscopul Alexandru Cisar şi episcopul Marcu Glaser.

În dimineaţa zilei de 5 aprilie 1948, aşa cum au consemnat unii participanţi la eveniment, în sunetul clopotelor catedralei din Bucureşti, procesiunea se îndreaptă spre altar, unde răsunau deja "vibrante acorduri de orgă" şi unde peste câteva minute avea să înceapă un "spectacol maiestuos, care totuşi îndeamnă la reculegere". A urmat "o pioasă şi rară ceremonie", care a produs o adâncă impresie asupra celor de faţă. Credinţa şi evlavia clerului oficiant, simbolismul ceremoniilor celebrate în mod desăvârşit, câteva scene emoţionante în decursul consacrării, toate au contribuit la însufleţirea generală şi au procurat publicului momente de adevărată înviorare şi înălţare sufletească. Consacrarea a fost oficiată de nunţiul papal în România, Gerard Patrik O'Hara, asistat de arhiepiscopul Alexandru Teodor Cisar şi de episcopul Marcu Glaser. Cu această ocazie, arhiepiscopul Cisar, care fusese şi el episcop de Iaşi, în anii 1920-1924, adresându-se noului episcop, i-a spus: "Cutreierând regiunile istorice ale Moldovei, oraşe şi sate vechi şi mai recente, vă veţi impresiona de durerile şi gloria trecutului şi vă veţi înduioşa de credinţa şi însufleţirea prezentului. Căci multe lacrimi şi mult sânge au curs în Moldova din pricina cotropirilor. Dar se mai află încă multe suflete bune şi credincioase, oţelite în durere şi tari în credinţă. Noi regretăm pierderea unui preţios colaborator şi bun sfetnic, şi niciodată nu vom uita ştiinţa şi virtuţile care îi sunt podoabă. În Moldova lui Ştefan cel Mare ai un câmp de activitate întins şi rodnic. Îţi urăm din tot sufletul să faci cât mai mult bine în folosul Sfintei Biserici şi al patriei române".

În după-amiaza aceleaşi zile, de 5 aprilie 1948, imediat după ceremonia consacrării episcopale, noul episcop de Iaşi, Anton Durcovici, a participat, la palatul Nunţiaturii Apostolice din Bucureşti, la o recepţie oferită în onoarea sa de către nunţiul apostolic, arhiepiscopul Gerald Patrick O'Hara. Printre invitaţi s-au aflat şi ceilalţi doi episcopi consacratori, alături de alţi episcopi, preoţi, călugări, călugăriţe, membri ai corpului diplomatic etc. În discursul de omagiere rostit de nunţiul O'Hara, acesta a exprimat bucuria şi mulţumirea prilejuite de consacrarea pentru Dieceza de Iaşi a lui Anton Durcovici, pe care l-a numit drept un "conducător ales şi devotat" Bisericii lui Dumnezeu.

"Astăzi - menţiona nunţiul - am luat parte cu toţii la consacrarea unui (...) apostol al lui Cristos... (...) Dorim ca apostolatul pe care îl inauguraţi să mărească sfinţenia clerului, să intensifice viaţa spirituală şi să culeagă roade bogate pentru viaţa veşnică (...)". La rândul său, arhiepiscopul Alexandru Theodor Cisar i-a adus un elogiu vechiului său colaborator şi "bun sfetnic", căruia Arhidieceza de Bucureşti avea să-i fie veşnic recunoscătoare pentru cele patru decenii pe care episcopul Durcovici i le-a dedicat. După discursurile omagiale rostite de episcopul Marcu Glaser, de episcopul greco-catolic Ioan Suciu şi de provincialul Ordinului Fraţilor Minori Conventuali din Moldova, pr. Anton Bişoc, a luat cuvântul episcopul Anton Durcovici. Acesta a evidenţiat importanţa "iubirii catolice" şi "catolicităţii iubirii", în vremurile dificile pe care Biserica locală le suporta în acel moment. A amintit, totodată, şi de momentul în care fostul nunţiu apostolic Andrea Cassulo l-a informat despre decizia papei Pius al XII-lea de a-l nominaliza pentru scaunul episcopal de Iaşi: "Acum doi ani, Excelenţa sa Mons. Andrei Cassulo, nunţiul apostolic de atunci, m-a chemat şi m-a întrebat dacă vreau să port crucea pectorală. Am şovăit şi am întrebat la rândul meu dacă aş putea refuza. La răspunsul negativ ce mi s-a dat, am încercat să repet rugăciunea lui Iona şi iarăşi nu am reuşit. Aşa încât, ca şi el, am trebuit să cred în misiunea mea. De aceea, îmi plec fruntea resemnat şi răspund cu recunoştinţă şi iubire: dacă Dumnezeu vrea, nu refuz munca". Episcopul Durcovici şi-a încheiat discursul accentuând importanţa iubirii creştine, pe care o numea "cea mai însemnată virtute: în ea stă puterea Bisericii Catolice, prin ea Biserica va birui şi tot ea este nădejdea mea, căci, cu ajutorul Domnului, prin ea totul se poate învinge".

Aşa cum se stabilise în prima zi a lunii aprilie, instalarea noului episcop la Iaşi urma să aibă loc în ziua de 14 aprilie 1948, în solemnitatea sfântului Iosif, patronul Bisericii Universale. Cu o zi înainte, în dimineaţa zilei de 13 aprilie 1948, sosea în Gara Iaşi, cu trenul de noapte de la Bucureşti, noul episcop de Iaşi, însoţit de canonicii bucureşteni Gheorghe Horvath şi Gustav Muller. În cursul aceleiaşi zile, episcopul Durcovici a preluat jurisdicţia canonică a Diecezei de Iaşi.

Cum avem şi astăzi posibilitatea de a citi în tipăriturile din 1948, în ziua de 14 aprilie - "zi senină de primăvară, cu soare luminos, cu pomi înfloriţi, cu miros de flori şi nădejdi de belşug, progres şi viaţă nouă" -, s-a desfăşurat, începând cu ora 9.00, evenimentul înscăunării noului păstor. Preoţi şi credincioşi deopotrivă, vădit emoţionaţi, s-au străduit să fie la înălţimea momentului, remarcându-se, totodată, corul dirijat de pr. dr. Dumitru Herghelegiu şi acompaniat de Filarmonica din Iaşi, sub conducerea maestrului George Pascu. Orga, mânuită cu măiestrie de pr. dr. Dumitru Herghelegiu, începu să vibreze puternic, iar corul intonă un sărbătoresc "Ecce sacerdos" la vederea noului păstor. Toată lumea părea electrizată, pe mulţi îi podidiră lacrimile şi, plecându-se cu pietate, primiră binecuvântarea pastorală.

În timpul celebrării, la care au participat 53 de clerici, pr. Ioan Mărtinaş a citit de la amvon textul în limbile latină şi română al documentului papal de numire a episcopului Anton Durcovici şi tot el a ţinut cuvântul de predică în timpul Liturghiei pontificale. Au rostit cuvinte de omagiere: ep. Marcu Glaser, vicar general al Diecezei de Iaşi, preotul franciscan Alois Herciu, canonicul Gheorghe Horvath şi preotul diecezan Wilhelm Clofanda. A urmat primirea simbolică a cheilor catedralei "Adormirea Maicii Domnului" şi prezentarea omagiilor de către preoţii prezenţi la ceremonie.

Salutându-l pe noul episcop, fostul administrator apostolic, dr. Marcu Glaser, îi spune: "Excelenţă, primiţi o dieceză greu încercată. Dar Dumnezeu, care ne-a ajutat în trecut, va binecuvânta şi pe viitor munca deosebită a clerului în folosul credincioşilor... Mai sunt încă răni de vindecat şi aveţi o grea răspundere, însă Dumnezeu e cu noi". Delegatul arhiepiscopal din Bucureşti, canonicul Gheorghe A. Horvath, în cuvântul său, a menţionat caracterul roman al noului episcop: "Ai fost la Roma ani în şir. Ai trăit, ai studiat şi ai fost hirotonit preot acolo. Ai respirat aerul Cetăţii Eterne: aerul catacombelor, al Colosseumului, al bazilicilor; ţi-ai umplut sufletul cu balsamul mărturisitorilor, al martirilor, al episcopilor Romei".

În cuvântul său, episcopul Durcovici a spus: "Fiul omului nu a venit ca să i se slujească, ci ca să slujească şi să îşi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi. Iată pentru ce am fost trimis şi eu, nevrednicul slujitor al Domnului, în Eparhia Iaşilor, nu ca să fiu slujit, ci ca să slujesc tuturor, cu toate puterile mele până la ultima mea suflare... Ce ne aduce ziua de mâine, nu ştim. Dumnezeu ştie şi e de ajuns. Lui să-i slujim cu toţii şi el va avea grijă de noi, slujitorii săi...".

În omilia Liturghiei pontificale din cadrul instalării, părintele profesor Ioan Mărtinaş le explică creştinilor prezenţi misiunea episcopului şi marea sa responsabilitate. În final, vorbitorul face o remarcă memorabilă: "Preasfinţite, privim cu tot respectul şi pietate crucea scumpă care vă atârnă pe piept, crucea sfântă a lui Cristos pe care maica Roma cea bătrână a adus-o şi a arborat-o în Dacia lui Decebal, o dată cu legiunile şi steagurile lui Traian, o dată cu limba şi civilizaţia latină, cruce pe care de 18 veacuri nu au putut să o răstoarne niciun potop şi nicio vijelie, şi care a constituit de-a pururi temelia şi mândria neamului nostru. Această cruce vi s-a încredinţat ca să o purtaţi cu sfântă mândrie: steag neînfrânt, în mână de comandant neînfrânt, pe care neînfrântul Împărat ceresc ne va ajuta să-l urmăm neînfrânţi până la mormânt".

La agapa care a urmat, din rândul clerului s-au adresat multe felicitări şi urări. Răspunzând în ambientul pascal în care avea loc evenimentul, episcopul care trăia din plin credinţa subliniază importanţa păcii lui Cristos: "Pacea este rodul jertfei aduse Domnului. Ca să sporesc numărul jertfelor oferite Domnului, am venit şi eu în mijlocul vostru. Voi jertfi pentru voi şi poporul credincios, cât mai des, la sfântul altar, pe Fiul lui Dumnezeu, Mielul cel fără de pată; mă voi jertfi pe mine însumi, punându-mă cu tot ce am şi sunt la dispoziţia voastră şi a credincioşilor; dar îndrăznesc să spun că vreau să vă aduc şi pe voi, prea scumpilor fraţi, jertfă Domnului, îndemnându-vă şi ajutându-vă să vă împliniţi îndatoririle sfinte în ciuda oricăror dificultăţi".

Cu acest prilej, în chiar ziua "înscăunării" sale în sediul Diecezei care-i fusese încredinţată de Suveranul Pontif, noul episcop de Iaşi emite o pastorală de o importanţă deosebită şi din perspectiva înţelegerii semnificaţiei stemei sale. Redăm câteva pasaje: "Din ziua în care Sfântul nostru Părinte papa Pius al XII-lea m-a numit episcop al Eparhiei Romano-Catolice de Iaşi, gândul şi inima mi s-au îndreptat către voi, iubiţii mei eparhioţi. Ca păstorul în mijlocul oiţelor sale, ca părintele în mijlocul copiilor săi dragi, aşa am dorit să mă aflu cât mai curând în mijlocul vostru. Dorinţa fierbinte mi s-a împlinit, cu ajutorul Domnului, astăzi în ziua intrării mele ca episcop în oraşul de reşedinţă al eparhiei. (...) Salut cu veneraţie şi iubire fiească pe Preasfânta şi Preacurata Fecioară Maria, Născătoare de Dumnezeu, Regină a cerului şi a pământului, pe care şi voi, iubiţi eparhioţi, atât de mult o cinstiţi şi o iubiţi, şi-i încredinţez începutul, propăşirea şi sfârşitul păstoririi mele. Salut apoi îndeosebi pe Sfântul Iosif, soţul feciorelnic al Maicii lui Dumnezeu şi ocrotitorul ceresc al Bisericii întregi şi în chip deosebit al acestei eparhii, împreună cu toţi sfinţii protectori ai parohiilor şi instituţiilor bisericeşti, şi cu îngerul sfânt păzitor al fiecăruia dintre voi în parte, şi-i rog pe toţi să ne aibă pururea sub paza lor milostivă şi puternică. Sprijinit pe astfel de ajutoare, implor binecuvântarea Domnului asupra voastră tuturor. Să se coboare din belşug această binecuvântare cerească asupra prea cucernicilor preoţi din clerul diecezan şi regular, care cu atâta trudă şi râvnă cultivă ogorul sufletelor, muncă de grea răspundere! Să se coboare asupra familiilor călugăreşti, pornite cu avânt pe calea desăvârşirii evanghelice! Să se coboare asupra seminarelor, elevi şi conducători, lăcaşe duioase de evlavie şi învăţătură, unde se formează sufletele tinere în vederea sfintei preoţii! Binecuvântarea Domnului să se reverse apoi asupra tuturor familiilor credincioase din întregul cuprins al eparhiei, ca într-o căsnicie sfântă şi curată părinţii să-şi crească copiii şi tineretul spre bucuria lui Dumnezeu şi a lor! Să se coboare în sfârşit belşug de binecuvântare şi asupra credincioşilor rămaşi singuri în lume sau bolnavi, neputincioşi şi nevoiaşi de tot felul, ca Domnul îndurărilor să le fie neîncetat apărare, mângâiere şi fericire!"

Noul episcop de Iaşi a explicat şi semnificaţia motoului sub care îşi plasează slujirea: "Fericit poporul al cărui Dumnezeu este Domnul" (Ps 143,15). Fiţi tari, fiţi statornici în credinţă... Închinaţi-vă sincer Domnului Dumnezeului părinţilor voştri, aşa precum vă învaţă sfânta Biserică, Maica noastră! (...) Ascultaţi deci, iubiţii mei fii sufleteşti, cu inima primitoare cuvintele şi sprijiniţi-mi străduinţele mele slabe cu rugăciunile voastre din toate zilele: iar voi, prea cucernicilor fraţi preoţi, daţi-mi fără preget colaborarea voastră; astfel încât în ziua marei judecăţi să putem da seamă, cu toţii fără frică, înaintea Mielului dumnezeesc, supremul Păstor al sufletelor şi Judecătorul tuturora, Domnul şi Dumnezeul nostru Isus Cristos! (...) Păzeşte-ne, Doamne; călăuzeşte-ne spre fericirea ta, ca să se împlinească pentru noi cuvântul dumnezeiesc: Fericit poporul, al cărui Dumnezeu este Domnul! (Ps 143,15) Pogoară peste noi toţi binecuvântarea ta...".