» înapoi la cuprins «

Temele predicilor tematice pentru Advent 2013

Viaţa eroică a episcopului Anton Durcovici

Pr. Alois Moraru

Marţi, 17 decembrie

Tema 13: Rector al Academiei Teologice şi alte implicări teologice

Am avut ocazia ca în tema anterioară să-l vedem pe Anton Durcovici în postura de rector al Seminarului arhiepiscopal "Sfântul Duh" din Bucureşti, misiune îndeplinită cu multă responsabilitate între anii 1924 şi 1947. Paralel cu această nobilă numire, părintele Anton a îndeplinit şi alte servicii în cadrul Arhidiecezei de Bucureşti. Vom căuta să-l surprindem în trei aspecte importante, urmând ca în tema următoare să-l vedem ca Vicar General al arhiepiscopului Alexandru Cisar.

În anul 1929, preotul Anton Durcovici a fost numit în funcţia de rector al Academiei Teologice a Arhiepiscopiei de Bucureşti, care fusese desfiinţată în 1891. În această nouă calitate, el răspundea de formarea ştiinţifică şi teologică a seminariştilor, care trebuia să o completeze pe cea spirituală din seminar. Preotul Florian Müller menţionează faptul că rectorul Academiei Teologice s-a implicat personal şi extrem de mult în organizarea cursurilor săptămânale: "Cursurile sale au fost pregătite foarte temeinic şi susţinute convingător. Niciodată însă n-a susţinut părerea proprie, dar totdeauna se baza pe cuvântul Sfintei Scripturi şi pe învăţătura Bisericii. Noi, teologii, eram încântaţi de bogăţia cunoştinţelor sale şi ne întrebam de unde are atâta timp să se pregătească aşa de temeinic pentru cursuri, deoarece ştiam că toată ziua era ocupat". În organizarea Academiei Teologice, rectorul Durcovici a beneficiat şi de colaborarea unor părinţi profesori din Congregaţia Slujitorii Cuvântului Divin din Steyler, iar prefect de studii l-a numit pe Ioan de Krassovki, un nobil din Kiev convertit la catolicism de Anton Durcovici. Printre colaboratorii pe care părintele Durcovici i-a avut la Academia Teologică din Bucureşti s-au aflat: pr. Traian Iovanelli (care a predat Omiletica şi Ascetica generală), pr. Ioan Krassovski (care a predat Teologia Dogmatică şi Cântul bisericesc), pr. Nicolae Geyer (care a predat Sfânta Scriptură), pr. Ioan Kraus (care a predat Istoria Bisericii şi Arheologia), prof. Ioan Georgescu (care a predat Istoria Românilor), pr. Eloi Ribiere (care a predat Liturgia) şi pr. Iuliu Hering (care a predat Limba maghiară). Părintele Durcovici a predat cursurile de Teologie Morală, Dreptul Canonic şi Ascetica specială.

Imediat după încredinţarea acestei misiuni, în anul 1930 întâlnim un alt aspect important în viaţa preotului Anton Durcovici. E vorba de controversata naturalizare, în calitatea sa de supus austriac, aspecte despre care am tratat într-o temă anterioară. În pofida realităţii că trăise în România, că se pregătise în şcolile catolice indigene (cu excepţia perioadei romane), a fost arestat în 1916 ca potenţial inamic. Cererea oficială de naturalizarea a fost adresată de Anton Durcovici Comisiei de Naturalizarea din Ministerul Justiţiei la 22 iulie 1922, dată la care Prefectura Poliţiei capitalei i-a eliberat şi un certificat privind "reputaţia şi purtarea morală în societate". Arhiepiscopul Cisar a intervenit, în anul 1927, pentru accelerarea naturalizării, dar lucrurile aveau să mai tărăgăneze încă trei ani. Abia la 25 iunie 1930, preotul Anton Durcovici a avut bucuria de a i se elibera diploma de încetăţenire, cu nr. 1067, încheindu-se astfel o perioadă incertă în relaţiile sale cu autorităţile române.

Un al doilea aspect, pe lângă activităţile pastorale şi didactice pe care le-a desfăşurat rectorul Anton Durcovici, se referă la contribuţia esenţială la apariţia, în ziua de 1 ianuarie 1934, a ziarului catolic de informaţie şi opinie "Farul nou". Ziarul s-a dorit de la început un mijloc puternic pus în slujba opiniei publice şi a comunităţilor catolice, "un puternic val de lumină" care să risipească întunericul, "bezna înfricoşătoare şi primejdioasă" pentru minţile oamenilor, "un far" al Bisericii Catolice "universală în timp şi spaţiu". Comitetul de conducere al ziarului a fost coordonat de la început de părintele Durcovici, care a participat la elaborarea publicaţiei atât prin articole proprii, cât şi printr-o politică editorială originală. O retrospectivă a articolelor de opinie publicate de Farul nou în anii 1934-1938, ne poartă imediat la concluzia că acestea reflectă foarte clar personalitatea puternică a lui Anton Durcovici, angajat în acea perioadă într-o activitate pastorală intensă pe toate planurile. Aceste articole se apropie din punct de vedere al conţinutului lor de temele abordate de Anton Durcovici în cadrul propriilor articole, dar şi în activităţile congregaţiilor şi asociaţiilor pe care le-a coordonat în această perioadă. Trebuie să menţionăm faptul că părintele Anton Durcovici a colaborat în perioada interbelică cu articole la publicaţiile Revista Catolică, Jugendfreund şi Crainicul.

Un alt treilea aspect teologic, care arată profunda pregătire filosofică şi teologică a preotului Anton Durcovici, este găsit în conferinţele pe care le-a ţinut în catedrala "Sfântul Iosif" din Bucureşti. E vorba de 26 de lecţii de teologie, inspirate din lucrările sfântului Toma d'Aquino. În fiecare marţi seara, începând din 3 noiembrie 1936, părintele Durcovici realiza un comentariu la opera fundamentală Summa Theologica a sfântului Toma, comentarii adresate intelectualilor catolici bucureşteni. Scopurile acestui curs au fost prezentate la începutul primei lecţii şi rezumate de Farul nou, la 27 decembrie acelaşi an: "Câmpul cercetărilor teologice nu este un domeniu rezervat exclusiv clerului. Adevărurile cuprinse în teologie privesc deopotrivă pe toţi oamenii şi trebuiesc cercetate serios de oricine. Eroarea de a le considera exclusiv clerului a fost răspândită intenţionat şi tendenţios de laicismul apostat, spre a îndepărta cât mai mulţi oameni de la Dumnezeu şi de la învăţătura sa. Însă, sfântul Toma d'Aquino, angelicul doctor şi cel mai mare învăţător al Bisericii Catolice a înfruntat veacurile. Opera sa principală Summa Theologica este atât de cuprinzătoare şi de perfectă încât puţine probleme religioase şi filozofice au rămas nerezolvate în urma ei. Toate sistemele filozofice ulterioare au putut fi admise sau respinse de Biserică în lumina înţelepciunii proiectate de această operă monumentală. Summa Theologica nu este un rezumat cum înclină a crede mulţi, ci din contra ea cuprinde tot ceea ce este esenţial de ştiut şi de cunoscut".

Cercetând cu atenţie miile de pagini păstrate în Arhiva Arhiepiscopiei de Bucureşti, sesizăm preocuparea principală a rectorului Anton Durcovici: grija faţă de Seminarul şi Academia Teologică din Bucureşti. Un aspect particular vizează eforturile rectorului de a găsi candidaţi din eparhiile de Bucureşti şi Iaşi pentru asigurarea continuităţii seminarului bucureştean în momentele dificile. Problema căutării de vocaţii la Iaşi nu trebuie văzută, pur şi simplu, ca un act disperat într-un moment de criză, ci, mai degrabă, ca o etapă dintr-o serie de acţiuni conjugate, iniţiate în 1925, ale celor două seminarii. Chestiunea este explicabilă, pe de altă parte, ţinând cont de faptul că arhiepiscopul de Bucureşti, Alexandru Cisar, era puternic legat de Iaşi, unde fusese episcop până în decembrie 1924. Cu toate că rămâne un fapt izolat şi nesemnificativ, menţionăm totuşi că în mod paradoxal rezultatele obţinute de arhiepiscopul Alexandru Cisar şi rectorul Anton Durcovici în anii Celui de-al Doilea Război Mondial, în special cu privire la asigurarea funcţionării seminarului, le-au atras acestora şi unele invidii sau calomnii. Această lipsă de înţelegere, deşi venea din partea unor preoţi, nu a influenţat întru nimic activitatea celor doi. În sfârşit, menţionăm faptul că în numeroase ocazii, Nunţiatura Apostolică din Bucureşti l-a elogiat public pe rectorul Anton Durcovici pentru activităţile şi reuşitele sale, ceea ce l-a determinat pe arhiepiscopul Alexandru Cisar să-l numească, în anul 1935, Vicar General al Arhidiecezei de Bucureşti. În tema viitoare vom aborda câteva aspecte din viaţa Mons. Anton Durcovici în această nouă misiune.

» înapoi la cuprins «