» înapoi la cuprins «

Temele predicilor tematice pentru Advent 2013

Viaţa eroică a episcopului Anton Durcovici

Pr. Alois Moraru

Vineri, 13 decembrie

Tema 10: Preşedinte al Asociaţiilor Mariane şi implicarea în Acţiunea Catolică

În primii ani de slujire ca preot în Arhidieceza de Bucureşti, preotului Anton Durcovici i s-au încredinţat numeroase funcţii pastorale şi educaţionale. Pe lângă misiunea de formare a copiilor şi tinerilor, i s-a încredinţat şi asistenţa spirituală a unor grupuri de adulţi, care activau în Bucureşti de mai mulţi ani. Printre acestea se numără Congregaţia mariană a bărbaţilor şi tinerilor, precum şi Acţiunea Catolică.

Congregaţia mariană a bărbaţilor şi tinerilor a luat fiinţă în Bucureşti, în anul 1891, la iniţiativa preotului F. d'Ester, şi a fost aprobată de administratorul apostolic de Bucureşti, Mons. Constantin Costa, la 19 martie acelaşi an. După ce a fost condusă de mai mulţi preoţi, în luna mai a anului 1920, a fost numit un nou preşedinte în persoana preotului Anton Durcovici. Este bine să amintim că în cadrul secţiei bărbaţilor, noul preşedinte i-a avut colaboratori pe profesorii: Iosif Frollo, Richard Vacina, Vasile Romanescu, Carol Fischer şi Francisc Matejika, iar în cadrul secţiei tinerilor pe studenţii: Ludovic Vecera, George Herber, Andrei Comanici şi Michele Delcetti.

În 1928, această congregaţie mariană număra 40 de membri bărbaţi şi şapte membri tineri. Numeroase au fost operele înfăptuite de congregaţie în perioada directoratului lui Anton Durcovici: împărtăşanie frecventă, gărzi de onoare în faţa Preasfintei Taine în capelele din Bucureşti, octave de rugăciuni pentru unitatea Bisericilor, organizarea de serbări religioase etc. La unele dintre manifestările membrilor congregaţiei au participat şi nunţii apostolici în România, precum şi arhiepiscopul Cisar. Preotul Anton Durcovici şi-a definit în numeroase ocazii crezul său în misiunea apostolatului în congregaţia mariană, văzută ca singurul mijloc pentru salvarea sufletelor, apostolat la care trebuiau să participe toţi, indiferent de vârstă, stare socială, cu condiţia să fie mânaţi de aceeaşi evlavie ca în primele veacuri creştine, rugăciuni şi jertfe. De altfel, în congregaţia mariană, preotul Anton Durcovici a văzut tineretul ca fiind cel mai fertil pentru spiritul apostolic. Pentru unii, dintre membrii congregaţiei, părintele Anton Durcovici a fost şi duhovnic, misiune pe care a îndeplinit-o până la numirea ca episcop de Iaşi, în anul 1947.

O altă grupare de laici în care s-a implicat preotul Anton Durcovici a fost Acţiunea Catolică. Mai întâi în calitate de delegat al arhiepiscopului Raimund Netzhammer, părintele Anton a participat, în ziua de 29 octombrie 1922, la Adunarea generală a Acţiunii Catolice din Bucureşti, ocazie în care a relevat "nevoia grabnică a unei organizări solide a catolicismului din Bucureşti". Pentru realizarea acesteia era nevoie de lărgirea cadrelor asociaţiei existente la acea dată, în conformitate cu cerinţele epocii, şi adaptate la noile realităţi postbelice ale României. În cadrul aceleiaşi şedinţe, preotul Anton Durcovici a expus şi dorinţa arhiepiscopului Netzhammer de a vedea unificate asociaţiile catolice pe întreg teritoriul eparhiei prin organizarea unui congres general.

În ziua de 19 octombrie 1923, preotul Anton Durcovici a fost ales membru al Asociaţiei Catolice din Arhidieceza de Bucureşti, secţiunea cultul, celelalte trei secţiuni fiind: presa, festivităţile şi asistenţa socială. Acţiunea Catolică a fost transpusă la nivel eparhial în ziua de 4 martie 1928, cu prilejul unei şedinţe constitutive la care au participat 10 asociaţii, societăţi, ordine terţiare, congregaţii mariane..., alături de reprezentanţii arhiepiscopiei, parohiilor din capitală şi ai şcolilor. La această şedinţă, preotul Anton Durcovici a participat în calitatea de director spiritual al terţiarelor "Sfântul Francisc" şi de preşedinte al Congregaţiei mariane pentru bărbaţi şi tineri. În cadrul Acţiunii Catolice, al căruia preşedinte a fost numit pr. Julius Hering, părintele Anton Durcovici a desfăşurat o activitate remarcabilă în calitatea sa de delegat al clerului. În timp, preotul Durcovici se va implica în organizarea sistematică a tuturor secţiunilor Acţiunii Catolice, în cadrul şedinţelor ordinare şi extraordinare ale acesteia.

Activităţile generale ale Acţiunii Catolice au avut în primii ani rezultate, apreciate de Anton Durcovici, ca fiind extrem de modeste, din diverse motive, ajungându-se ca în anii 1934-1936, comitetul central al acesteia să nu mai fie convocat. Şi din acest motiv, preotul Anton Durcovici se va dovedi un membru încurajator şi susţinător puternic al continuităţii Acţiunii Catolice, mai ales prin respectarea principiilor fundamentale înscrise în enciclica papei Pius al XI-lea, din 23 decembrie 1922, De pace Christi in regno Christi quaeuendo, consacrată misiunilor şi Acţiunii Catolice. În rezumat, această enciclică milita pentru participarea laicilor şi organizarea lor în apostolatul ierarhic al Bisericii, după principiile de viaţă religioasă internă, apostolatul laicilor, disciplina şi subordonarea absolută faţă de ierarhia bisericească, precum şi independenţa faţă de partidele politice.

Programul secţiei a treia religioase, al cărui preşedinte a fost numit, a fost dezvoltat continuu de preotul Anton Durcovici şi prezentat cu prilejul şedinţelor Acţiunii Catolice. Astfel, la 28 ianuarie 1938, expunea directivele religioase ale secţiei care se refereau la următoarele: rugăciuni pentru întreaga familie, rugăciuni pentru papa, inclusiv în decursul anului, deoarece "vremurile actuale sunt asemănătoare foarte mult cu cele ale prigoanei din primele veacuri creştine, când primii creştini se rugau stăruitor către sfântul Petru", rugăciuni pentru arhiepiscopul Cisar, în tot timpul anului, "ca semn de stimă, unire sufletească cu arhipăstorul şi toate nevoile Bisericii", rugăciunile şi celebrările pentru Postul Mare, sfânta Împărtăşanie de Paşti, participarea reală la Congresul Euharistic Internaţional de la Budapesta din perioada 26-29 mai 1938, căci "sfânta Euharistie era legătura de unire în dragoste cu Isus în Preasfânta Taină". Acţiunea Catolică avea să aibă ca zi festivă sărbătoarea lui Cristos, Regele Universului.

Preotul Anton Durcovici a avut ocazia de a-şi prezenta directivele secţiei a III-a şi în anii precedenţi, aşa cum a făcut-o în şedinţa din 12 noiembrie 1937, pe care a consacrat-o familiei. Pe lângă Acţiunea Catolică, secţiunea a treia religioasă cuprindea: consiliul parohial al catedralei "Sfântul Iosif", Ordinul terţiarelor "Sfântul Francisc" (secţiile catedrala "Sfântul Iosif" şi "Bărăţie"), congregaţiile mariane ale bărbaţilor, tinerilor şi domnişoarelor, Asociaţia "Fiicele Mariei", precum şi societatea pentru confecţionarea odăjdiilor bisericeşti. Scopul acestei secţiuni era intensificarea vieţii religioase. Tratând despre problema reîntregirii familiei, expunea un program vast care viza: constituirea sau reconstituirea acesteia, conform legilor lui Dumnezeu şi ale Bisericii, apărarea familiei contra primejdiilor de disoluţie (divorţ, abuzuri etc.), viaţa creştinească din punct de vedere moral, social şi economic. Principalele obstacole în calea familiei, văzute de părintele Durcovici, erau ignoranţa religioasă, indiferenţa faţă de cele veşnice şi spirituale, atitudinea nefavorabilă a părinţilor şi cunoscuţilor, lectura uşuratică, filmele imorale etc. În ceea ce priveşte mijloacele, preotul Anton Durcovici aprecia că acestea erau puţine, problema însă nu o constituia această lipsă, ci aplicarea lor, cu referinţă la rugăciunile pentru familie, consfinţirea familiilor catolice către Inima lui Isus sau întronarea Inimii Preasfinte în familie, întâlnirea generală a tuturor asociaţiilor în ziua de 12 decembrie, sfinţirea duminicii (duminica este ziua de sărbătoare prin excelenţă a familiei) etc. De altfel, câteva din devizele de muncă ale Acţiunii Catolice în anii 1937-1938, au fost: "Nucleul vital al renaşterii creştinătăţii este familia", "Daţi-ne părinţi creştini!", "O nouă fundamentare solidă şi reconstruirea zidurilor ce se năruie în cămin şi viaţa familială".

Şi aceste misiuni au fost îndeplinite de părintele Anton Durcovici cu multă inspiraţie şi devotament, dar nu în detrimentul relaţiilor cu clericii, mai ales că a fost mulţi ani membru şi preşedinte al Uniunii Apostolice a Clerului, grupare despre care ne propunem să tratăm tema următoare.

* * *

Consfinţirea Eparhiei de Iaşi către Inima neprihănită a Mariei (1948)

Preasfântă Fecioară Marie, Maica lui Dumnezeu şi mama noastră preaiubitoare, Eparhia de Iaşi, aruncată la picioarele tale, se consfinţeşte astăzi toată, în mod solemn inimii tale neprihănite, ca de acum înainte să domneşti pururi peste ea. Fecioară preacurată, Maica harului dumnezeiesc şi speranţa lumii, ascultă glasul copiilor tăi care te strigă într-ajutor şi primeşte închinarea noastră.

Fii totdeauna în mijlocul nostru cu harul ceresc şi cu binecuvântările tale, cu bunătatea şi ocrotirea ta de mamă. Fă ca în această eparhie să rămână mereu tare şi nezdruncinată credinţa în Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, în tine, neprihănită şi preasfântă, precum şi în Biserica sfântă catolică, împreună cu capul ei văzut, Sfântul Părinte papa, urmaşul lui Petru şi locţiitorul lui Cristos pe pământ. Menţine tu pururi trează şi sporeşte în sufletele credincioşilor nădejdea în bucuriile netrecătoare şi veşnice. Cu văpaia inimii tale aprinde în inimile noastre flacăra iubirii de Dumnezeu şi a iubirii de oameni, potoleşte cu puterea ta ura şi vrajba dintre fraţi. Vino în ajutorul nostru ca să ne supunem cu răbdare creştinească la ostenelile muncii şi la toate încercările vieţii; fii apărătoarea noastră în toate primejdiile şi ispitele, fii călăuza noastră, ca să nu ne abatem nicicând din calea poruncilor lui Dumnezeu şi ale sfintei Biserici.

Adu-ţi aminte, Fecioară preamilostivă, că din timpuri străvechi, mai bine de şapte veacuri, în această Eparhie a Moldovei, numele tău a fost proslăvit şi invocat fără încetare. Generaţiile şi-au transmis una alteia pe aceste plaiuri recunoştinţa pentru binefacerile tale şi încrederea în bunătatea fără margini a inimii tale neprihănite, iar sus în ceruri sufletele nenumărate, care în timpul vieţii lor pământeşti făceau parte din această eparhie, îţi înalţă cântece de slavă şi de mulţumire, pentru că prin tine au ajuns la mântuirea veşnică.

Nu, mamă, nu este cu putinţă, ca acum să-ţi îndepărtezi ochii tăi cei milostivi de la noi, copiii tăi. Ştim prea bine că suntem nevrednici de acest nume glorios, din pricina păcatelor noastre şi a jignirilor ce ţi le-am adus prin ele, dar la cine să alergăm pentru a dobândi iertare şi har, dacă tu ne vei respinge? Priveşte căinţa noastră sinceră şi primeşte-ne din nou în rândul copiilor tăi!

Îndeosebi, inimă neprihănită a Mariei, ţi se dăruiesc şi se consfinţesc astăzi prin noi toţi cei ce se află în întregul cuprins al Eparhiei de Iaşi. Ţi se consfinţesc cucernicii părinţi preoţi, săvârşitori ai sfintelor taine, împreună cu tinerii leviţi şi elevi ai seminariilor noastre, precum şi sufletele închinate Domnului şi ţie în viaţa călugărească. Ţi se dăruiesc astăzi copiii nevinovaţi atât de scumpi inimii tale de mamă; ţi se consfinţeşte tineretul atât de primejduit de înşelăciunile şi vicleşugurile duhului rău; ţi se încredinţează şi se consfinţesc credincioşii care se află în puterea vârstei şi gârboviţi de ani. Toţi ţi se consfinţesc ţie în această zi, fiecare în parte şi familiile lor, parohiile toate şi eparhia întreagă, în frunte cu episcopul său.

Primeşte, Fecioară preasfântă, rugile şi suferinţele noastre drept ispăşire şi pentru întoarcerea păcătoşilor, a fraţilor noştri rătăciţi, care atât de mult, prin fărădelegile lor, rănesc inima preasfântă a lui Isus şi inima ta de mamă! Iartă-i, mamă îndurătoare, că nu ştiu ce fac; du-i şi pe ei la limanul mântuirii. Dobândeşte-le lor şi nouă tuturor, prin bunătatea ta, harul ca într-o zi să fim cu toţii în cer împreună cu tine, pentru a cânta milostivirile inimii tale neprihănite şi a proslăvi laolaltă bunătatea Treimii Preasfinte, care prin inima ta de mamă a binevoit să ne scape de osânda iadului şi să ne ducă la mântuire. Amin.

Inimă neprihănită a Mariei, roagă-te pentru noi!

Ep. Anton Durcovici

» înapoi la cuprins «