» înapoi la cuprins «

Temele predicilor tematice pentru Advent 2013

Viaţa eroică a episcopului Anton Durcovici

Pr. Alois Moraru

Joi, 12 decembrie

Tema 9: Coordonator al şcolilor catolice din Bucureşti

După ce preotul Alexandru Cisar a fost numit episcop catolic de Iaşi, arhiepiscopul Raimund Netzhammer l-a desemnat pe părintele Anton Durcovici coordonator al şcolilor Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti.

Prima numire în acest sens o primeşte în ziua de 21 august 1920, când a fost numit director al Internatului "Sfântul Andrei Apostolul", precum şi rector al capelelor şcolilor catolice. În aceeaşi zi, arhiepiscopul Raimund Netzhammer l-a numit şi predicator la biserica "Sfânta Maria a Darurilor", pe lângă celelalte misiuni pastorale pe care le deţinea în acel moment, aşa cum am putut analiza în tema de acum câteva zile, slujind şi în capelele: "Sfânta Elena", "Damele Engleze" şi "Notre Dame de Sion". Din nefericire pentru el şi persoanele care beneficiau de serviciile sale spirituale şi intelectuale, preotul Anton Durcovici s-a îmbolnăvit în luna septembrie 1920 de febră tifoidă, fiind obligat să stea la pat aproape şase luni de zile, inclusiv o lună de spitalizare. Despre această perioadă şi grija arhiepiscopului Netzhammer va scrie în anul 1922: "Monseniorul arhiepiscop nu a economist nicio cheltuială şi graţie acestei îngrijiri şi mai ales atâtor rugăciuni care s-au făcut atunci pentru mine am fost salvat prin miracol".

Având o stare mai bună a sănătăţii, preotul Anton Durcovici şi-a reluat gradual activităţile. În luna mai 1921, a fost contactat de rectorul Colegiului Urbanian, pr. Paolo Giobbe, în legătură cu pregătirile pentru aniversarea a 300 de ani de la fondarea Congregaţiei "De Propaganda Fide". Cu acest prilej, el a fost desemnat şef de grupă pentru foştii membri de origine română ai şcolilor De Propaganda Fide, calitate în care trebuia să ofere publicaţiei Alma Mater a Colegiului Urbanian informaţii privind evoluţia şi activitatea foştilor membri din România ai congregaţiei. La 30 mai 1921, preotul Anton Durcovici a fost ales membru în Pia Unione del Sufragio a Colegiului Pontifical Urbanian. Peste trei ani, la 14 iulie 1924, preotul Anton Durcovici este rugat de acelaşi rector să colaboreze la editarea buletinului Atheneum Urbanum, care să conţină informaţii referitoare la activitatea membrilor săi în câmpurile ştiinţific şi pastoral. Sărbătorile tricentenarului Colegiului Pontifical Urbanian s-au desfăşurat la Roma în perioada 22-29 mai 1927, eveniment la care a participat şi preotul Anton Durcovici.

În ziua de 26 mai 1922, Ministerul Instrucţiunii Publice îi acordă profesorului Anton Durcovici autorizaţia de a preda limba germană şi filozofia la Liceul arhiepiscopal catolic "Tomis" din Bucureşti. În toamna anului 1922, odată cu începutul noului an şcolar, părintele Durcovici se va dedica cu asiduitate grijii faţă de cei peste 100 de elevi interni ai Internatului "Sfântul Andrei". În paralel, a continuat seria predicilor duminicale şi ocazionale (misiuni, exerciţii spirituale, slujbele din luna mai etc.), a publicat câteva articole în revistele catolice şi a ţinut câteva conferinţe publice ca invitat al cercurilor catolice din Bucureşti. Tot în aceeaşi toamnă, la 11 octombrie 1922, cardinalul Van Rossum, prefect al Congregaţiei "De Propaganda Fide" i-a acordat preotului Anton Durcovici facultăţile speciale privind binecuvântarea medaliilor şi a crucifixelor, precum şi de a citi cărţi prohibite, din nevoia de a orienta credincioşii, în special tinerii, care puteau cădea victime erorilor întâlnite în şcoli şi în societate.

Anul 1923 a consemnat o altă noutate în biografia preotului Anton Durcovici şi anume numirea în postul de canonic la catedrala "Sfântul Iosif" şi profesor de religie la Liceul "Sfântul Andrei" din Bucureşti. Aceste numiri nu l-au scutit de exercitarea oficiilor bisericeşti cu care fusese desemnat în anii precedenţi. La acestea se adaugă, din nou, numirea ca administrator parohial de Târgovişte, misiune pe care a exercitat-o în perioada martie 1923 - august 1924.

O sinteză a activităţii pastorale, precum şi calităţile de care a dat dovadă în această perioadă, o putem desprinde şi din articolul "Canonicul dr. Anton Durcovici - jubileu de 25 ani preoţie", publicat de revista Farul Nou, în nr. 60 din 6 octombrie 1935: "O figură prietenoasă, stimată şi iubită este părintele dr. Anton Durcovici din Bucureşti. Astfel fiind, jubileul de 25 de ani de la sfinţirea sa ca preot este o sărbătoare a dragostei creştine ce-i poartă fiii şi fiicele sale spirituale, cărora le-a fost în decursul celor 25 de ani distribuitor de haruri, împărtăşitor al dragostei către Cristos. Nimeni mai bine decât cei ce au fost călăuziţi de un preot al lui Cristos nu poate şti ce haruri şi binecuvântări îmbelşugate acordă mila Domnului prin mâinile unui uns al său. Şi părintele Anton Durcovici, cu binecuvântarea lui Dumnezeu, s-a silit a fi - pe cât a putut - totul...tuturor. Se cuvine deci ca un omagiu de stimă şi dragoste ca în numele tuturor ce-i stau aproape, ca fii sufleteşti, să arătăm spre ştiinţă generală datele principale ale vieţei sale. (...) Rând pe rând a funcţionat în Bucureşti ca prefect al seminarului, deservind deodată parohiile din Târgovişte, Giurgiu şi Buzău, apoi ca prefect şi director al Convictului «Sfântul Andrei» şi profesor la Liceul Tomis. În 1925 a fost numit rector al Seminarului arhiepiscopal şi apoi al Academiei Teologice. Cu toate multiplele sale ocupaţiuni, a găsit timpul să fie şi rectorul capelei Notre Dame de Sion, confesor la catedrala Sfântul Iosif, praeses al Congregaţiei mariane a bărbaţilor, spiritualul terţiarelor, censor al cărţilor, deci o viaţă plină de muncă, de zel, de abnegaţie. A bine meritat să fie canonic al catedralei arhiepiscopale Sfântul Iosif, jude-prosinodal în tribunalul arhidiecezan din Bucureşti, examinator prosinodal, prelat domestic al Sanctităţii sale papa Pius al XI-lea, fiind decorat şi de M.S. Regele României cu Coroana României, în gradul de ofiţer...".

Plecarea din România a arhiepiscopului Raimund Netzhammer, la 15 iulie 1923, şi transferarea la Bucureşti a episcopului Alexandru Cisar au produs o adevărată cotitură şi în viaţa preotului Anton Durcovici. Noul arhiepiscop de Bucureşti l-a numit rector al Seminarului arhidiecezan pentru că "a văzut în preotul Durcovici, omul potrivit să reorganizeze seminarul şi să-l umple de spirit apostolic". Conştient de dificila sarcină care-i revenea preotului Durcovici în noua sa calitate de rector al seminarului, episcopul Cisar l-a scutit, ziua de 27 decembrie 1924, de funcţia de director al Convictului "Sfântul Andrei", misiune pe care au preluat-o Fraţii Şcolilor Creştine.

Astfel se încheie parţial o paletă de activităţi pe care preotul Anton Durcovici le-a desfăşurat în Bucureşti în domeniul educării tinerei generaţii. Aceşti ani vor fi consemnaţi în toate cererile şi însemnările personale, aşa cum putem citi şi într-o adresă înaintată, la 26 februarie 1925, Ministerului de Interne: "Sunt stabilit încă din copilărie în ţară, unde am şi absolvit studiile primare şi secundare, însuşindu-mi astfel o cultură adevărat românească. Petrecând deci, cu excepţia anilor de studii teologice urmate la Roma, în Italia, tot timpul în România, această ţară mi-a devenit adevărata patrie, pe care o stimez şi o iubesc. De la începutul carierei mele de preot şi până în prezent m-am ostenit neîncetat în a creşte tinerimea spre a face din ea cetăţeni buni ai acestei ţări; de la 1911 la 1920 ca profesor la şcolile arhiepiscopale din capitală, iar de atunci şi până astăzi ca director al Internatului «Sfântul Andrei» din Bucureşti".

Aşa cum am amintit deja, pe lângă aceste misiuni de formare a copiilor şi tinerilor, preotului Anton Durcovici i s-a încredinţat şi asistenţa spirituală a altor grupuri care activau în Bucureşti. Despre activitatea desfăşurată în unele dintre ele vom analiza în tema următoare.

» înapoi la cuprins «