Lumina Creștinului


citește on-line
Lumina Creștinului
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală


 CATEHEZE - ANUL DURCOVICI  

» înapoi la cuprins «

Temele predicilor tematice pentru Advent 2013

Viața eroică a episcopului Anton Durcovici

Pr. Alois Moraru

Joi, 5 decembrie

Tema 4: Hirotonirea sacerdotală și anul de formator la Roma

Am încheiat tema anterioară amintind că, beneficiind de o dispensă canonică de 20 de luni față de vârsta canonică, permisiune primită de la papa Pius al X-lea, teologul Anton Durcovici a fost sfințit preot în ziua de 24 septembrie 1910, în bazilica "Sfântul Ioan din Lateran" prin impunerea mâinilor cardinalului Petru Respighi. Iată scrisoarea prin care acest cardinal l-a sfințit ca preot pe Anton Durcovici: "Petru cu titlul celor Patru Încoronați ai Sfintei Biserici Romane, card. preot Respighi, Arhipresbiter al Sfintei Biserici Patriarhale de Lateran, Vicar General al PSS Domnului nostru Papa, Judecător Ordinar al Curiei Romane și al Districtului ei. Tuturor și fiecăruia în parte, la care va ajunge acest act, certificăm că noi, Petru Respighi, card. preot al Sfintei Biserici Romane, Vicar General al Domnului nostru Preasfântul Papa în ordinațiunea generală ce a avut loc în sfânta bazilică Laterană, în ziua de 24 septembrie, sâmbăta celor Patru Timpuri, anul 1910, după solemnitatea Sfânta Cruce, am promovat în Domnul la ordinul Sfintei Preoții pe iubitul nostru în Cristos diacon Anton Durkowitsch, din Colegiul Urban De Propaganda Fide, la prezentarea eminentissimului Protector, cu ceremoniile și solemnitățile necesare și oportune, după ritul sfintei Biserici Romane, observându-se strict cele de observat, - după ce în prealabil a făcut sfintele exerciții și a fost găsit vrednic și admis printr-un examen premergător de către Ven. Preoți Domnii Examinatori delegați în Cetate. Spre încredințarea cărora am poruncit să se întocmească acest act, semnat de noi sau de Ilustrisimul și Reverendisimul P. Locțiitor, precum și de dl. nostru Secretar, întărindu-l încă și cu sigiliul nostru. Dat în Roma, din sediul nostru, în ziua de 26 septembrie, în anul 1910, indicțiunea VIII, anul VIII al pontificatului Sfântului Părinte în Cristos și Domnul Nostru, din Pronia Divină, papa Pius al X-lea. (ss) Petru Respighi, cardinal, vicar; (ss) A. can. Sinibaldi, secretar".

Așa cum anticipa rectorul Bonzano, pe lângă misiunea de prefect, Anton Durcovici s a ocupat și de studiul dreptului canonic. Într-un an a absolvit studiile de drept la Facultatea Seminarului Roman, obținând licența în dreptul bisericesc. Iată textul acestui act, semnat de cardinalul Petru Respighi, la 3 iulie 1911: "Petru, cu titlul celor Patru Încoronați, card. presb. al Sfintei Biserici Romane, Respighi, prin jurisdicțiunea de Vicar episcopal al Romei. Desigur s-a făcut cu cea mai mare chibzuială ca acei care își dau silința de a-și însuși înțelepciunea să-și dobândească frumosul rod al muncii și sârguinței sale. Așadar, fiindcă domnul Anton Durkowitsch, din Colegiul «De Propaganda Fide» și-a luat asupra sa sarcina de a cultiva cu toată râvna sufletului său dreptul canonic la Facultatea Seminarului Pontifical Roman și supunându-se legilor instituite pentru rânduiala metodică a studiilor, a dat dovadă strălucită de progres la timp determinat, l-am judecat vrednic și cu autoritatea dată nouă l-am declarat licențiat în dreptul canonic și l-am distins cu toate acele drepturi, privilegii, indulte, prerogative, de care se bucură toți aceia care au obținut un astfel de grad în Seminarul de Filosofie Roman și în oricare altă așa numită universitate. Apoi, pe când îndemnăm pe tânărul silitor, ca nelăsând nimic din studiul început, să se silească de a obține la aceeași facultate cel mai înalt grad de onoare, i-am dat prezenta diplomă semnată de mâna noastră și a prefectului de studii de la aceeași facultate, și întărită cu sigiliul nostru spre a avea dovadă strălucită de laudă și cinste. Roma, de la Facultatea Seminarului Pontifical Roman, anul Domnului 1911, luna iulie, ziua a 3-a. Petrus Respighi, cardinal vicar; Prefectul studiilor Iulius Serafini, episcop titular de Lampsacus. Înscris în actele facultății, registrul II, foaia 329".

Făcând referință la momentul hirotonirii ca preot și anul petrecut de pr. Anton Durcovici ca formator la Roma, rectorul Colegiului Roman, Giovanni Bergamo, a întocmit un atestat elogios despre tânărul preot, pe care l-a trimis prefectului Congregației "De Propaganda Fide", cardinal Girolamo Gotti, la 29 iulie 1911: "Eminenței sale, Cardinal Girolamo Gotti, Prefectul Sfintei Congregații «Propaganda Fide» din Roma. Eminență, preotul Anton Durcovici, din Arhidieceza de București, de cinci ani student al colegiului, pleacă azi pentru a se întoarce în patria sa. A absolvit cursul teologic la sfârșitul lunii iulie, anul trecut, obținând diploma de doctorat, dar n a putut fi hirotonit din cauza vârstei. Și a exprimat dorința de a mai rămâne în colegiu un an și am fost fericit să l pot ajuta în această dorință. Cu recomandarea Eminenței voastre voi scrie și arhiepiscopului său despre tot binele pe care l a făcut pentru colegiu. Hirotonit la 24 septembrie, cu dispensă de 20 de luni, a adus servicii valoroase colegiului în calitate de prefect al anului I; s a ocupat și de studiul dreptului canonic și în iunie a primit licența în dreptul bisericesc roman. În anii precedenți a primit gradul doctoratului în filozofie la Academia «Sfântul Toma». Acum ne părăsește cu cele mai bune urări ale superiorilor și colegilor pentru care a fost cinci ani exemplu prin purtare și claritate, evlavie și smerenie. Țin să spun, că dacă va fi tot așa ca preot cum a fost în colegiu, va fi o comoară în dieceza sa. De aceea rog Eminența voastră, să l recomandați arhiepiscopului său. Castel Gandolfo, 29 iulie. Preot Giovanni Bergamo, rector al Colegiului Urbanian".

După primirea scrisorii de caracterizare din partea părintelui Bergamo, cardinalul Gotti, în continuare prefectul al Congregației "De Propaganda Fide", scrie arhiepiscopului Raimund Netzhammmer, la 7 august 1911: "Preailustrule și Cucernice Stăpâne. În ziua de 29 iulie a.c., studentul Anton Durkowitsch a plecat din Colegiul Pontificat Urbanian urmând să se întoarcă în arhidieceza de origine, după ce în ziua de 24 septembrie a anului trecut a fost sfințit preot. În cei cinci ani cât a stat în acest colegiu, a fost exemplar atât ca pietate cât și integritate morală; a urmat cu succes deplin studiile bisericești, obținând doctoratul în teologie și licența în dreptul canonic. Mai trebuie menționat că înainte cu câțiva ani a obținut doctoratul în filozofie la Academia «Sfântul Toma». Așadar, vi-l încredințez din toată inima. Sunt sigur că va fi, cu ajutorul lui Dumnezeu și călăuzit de exemplul tău, de cel mai mare folos credinței catolice. Și acum rog pe Dumnezeu să te ocrotească. Slujitor foarte îndatorat, Fr. N.M. card. Gotti, prefect; secretar Camillus Laurenti".

Răspunzând acestei scrisori, arhiepiscopul Raimund Netzhammer scrie cardinalulului Gotti, în ziua de 23 august 1911: "Eminență. Mare bucurie mi-a produs scrisoarea trimisă la 7 august a.c., plină de speranțe pentru preotul Anton Durkowisch. În urmă cu zece ani l-am primit în Seminarul arhiepiscopal din București. Atunci am avut deja speranța că ar putea fi un preot bun, chemat de Dumnezeu la fel ca Samuel. Fiindcă acest preot s-a întors acum în dieceza sa, împodobit cu doctoratul în filozofie și teologie și cu licența în dreptul canonic, recomandat de Eminența voastră, plin de merite, acum când începe ministeriul său sacerdotal, mulțumesc din toată inima lui Dumnezeu Atotputernicul pentru această bucurie, dar și Cucerniciei voastre, Eminență, pentru munca și grija depusă în pregătirea acestui alumn. La rândul meu, îl rog pe Dumnezeu să mențină în sănătate mulți ani pe Eminența voastră. Dumnezeu să înzestreze cu harurile cele mai bogate și cu darurile Sfântului Duh pe directorii și profesorii Colegiului Pontifical «Propaganda Fide». Sărutând cu umilință inelul Eminenței voastre, cu aleasă reverență și mulțumire mă recunosc al Eminenței voastre fiu smerit. Abația Einsiedeln, 23 august 1911. Raimund Netzhammer, arhiepiscop de București".

Așadar, la Colegiul Urbanian, seminaristul și prefectul Durcovici a probat calitățile și normele unei persoane alese, în special gravitatea, decența, caritatea în cuvinte și gesturi, prietenia, familiaritatea, colaborarea, dragostea, zelul și interesul pentru formarea viitorilor preoți. La acestea se adaugă alte însușiri importante ale personalității sale cum ar fi ascultarea și reverența față de superiori precum și fidelitatea neclintită față de Biserica romană, pe care le-a probat toată viața sa, inclusiv în anii grei ai persecuției comuniste și care într-un fel i-au determinat și moartea ca martir al Bisericii Catolice.

Așadar, după încheierea anului universitar 1910-1911 și susținerea examenului de licență în dreptul canonic, la 29 iulie 1911, preotul Anton Durcovici a părăsit Roma. Pe ce drum s-a întors în România și pe unde s-a oprit vom afla din tema următoare.

* * *

Popularizarea vieții, personalității și martiriului episcopului Anton Durcovici

http://ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=20131148

Asociația "Anton Durcovici" - înființată la 26 iunie 2013, prin decizia PS Petru Gherghel, având ca scop promovarea imaginii și personalității episcopului martir Anton Durcovici - propune, printr-o scrisoare, preoților parohi și tuturor celor interesați organizarea "Caravanei Durcovici", în cadrul căreia piesa de teatru "Anton Durcovici - omul cu fața de bronz" să poată fi prezentată în cât mai multe comunități. Scrisoarea asociației a fost semnată la Roman, la 10 noiembrie 2013, de pr. Pavel Chelaru, președinte (tel. 0740/108737), și pr. Alois Moraru, secretar (tel. 0721/566577), având binecuvântarea episcopului Petru Gherghel.

Redăm textul scrisorii.

"Purtați cu curaj crucea, pentru că vor veni zile fericite și pentru acest popor atât de încercat și suferind" (Ep. Anton Durcovici)

Încă este vie în inimile noastre vestea bună care a fost transmisă joi, 31 octombrie 2013, când Sfântul Părinte papa Francisc a decis înscrierea episcopului martir Anton Durcovici în calendarul fericiților Bisericii Catolice și a autorizat Congregația pentru Cauzele Sfinților să publice în mod solemn decretul prezentat de cardinalul prefect Angelo Amato, eveniment ce este programat a avea loc anul viitor în orașul reședinței episcopale pe care a avut-o vrednicul slujitor al lui Dumnezeu.

Așa cum am putut citi în scrisoarea pastorală a episcopului nostru Petru Gherghel, Binecuvântat să fie Dumnezeu în sfinții săi!, din 5 noiembrie a.c., anul pastoral 2013-2014 este dedicat "cunoașterii, promovării și popularizării mesajului episcopului Anton", care se îndreaptă spre noi prin exemplul, învățătura și sacrificiul său.

Anticipând aceste zile deosebite, cu permisiunea Preasfințitului Petru Gherghel, în ziua de 10 iunie 2013, cinci preoți și cinci laici s-au întâlnit la Parohia "Fericitul Ieremia Valahul" din Roman și au pus bazele Asociației "Anton Durcovici", manifestând mai multe intenții de acțiune menite a-l mediatiza pe episcopul nostru martir. Dintre acestea, unele s-au și concretizat: crearea unor grupuri de rugăciune pentru beatificarea ierarhului martir; răspândirea rugăciunii pentru beatificare în rândul bolnavilor și bătrânilor; pregătirea unor manifestări științifice sau de popularizare; realizarea și prezentarea unor spectacole teatrale și cenacluri literare; organizarea unor pelerinaje pe urmele episcopului martir; promovarea și distribuirea de filme, montaje fotografice, cărți și pliante; intervenții în mijloacele de comunicație socială; dezbateri și prezentări în cadrul asociațiilor și grupărilor din Dieceza de Iași; difuzarea figurii episcopului în cadrul orelor de Religie și a altor activități scolastice; inserarea vieții ierarhului nostru martir în cadrul unor manifestări ecumenice; alte inițiative care să aibă ca scop mediatizarea vieții și virtuților episcopului martir Anton Durcovici.

Oficializarea asociației noastre a avut loc în seara zilei de 26 iunie 2013, data la care aniversăm arestarea episcopului Durcovici, când, în cadrul unor celebrări solemne ce au avut loc în biserica "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" din Roman, Preasfințitul Petru Gherghel a decis înființarea Asociației "Anton Durcovici", asociație deschisă celor care doresc să promoveze imaginea și personalitatea episcopului nostru martir. Cu acea ocazie, a fost numită și conducerea asociației: președinte - pr. Pavel Chelaru, secretar - pr. Alois Moraru, expert istoric - pr. Fabian Doboș, consilier pastoral - pr. Anton Dancă, membri laici - Ion Coșa și Viorica Spătaru.

În cadrul acestei reuniuni, domnul Ion Coșa, regizor la "Teatrul din Clopotniță" din Bacău, s-a angajat, alături de scenograful Laurențiu Budău și alți specialiști, să realizeze o piesă de teatru despre viața și martiriul episcopului Durcovici. Aceasta a fost compusă și regizată sub numele de "Anton Durcovici - omul cu fața de bronz", având deja premiera în Teatrul "Luceafărul" din Iași, în seara zilei de luni, 28 octombrie a.c., care anticipa data numirii ca episcop, în anul 1947. Așa cum afirmau martorii oculari, "a fost o seară de mari emoții, mai ales că reprezentația s-a dorit a evidenția arestarea, anchetarea și moartea episcopului martir". În urma acestei premieri, se dorește ca această piesă să fie jucată în cât mai multe localități din Dieceza de Iași, din București și din Austria. în acest sens, invităm părinții parohi să analizeze posibilitatea ca în comunitatea lor, în biserică sau într-un spațiu adecvat (săli se spectacole, teatre, cămine culturale, săli de sport etc.), să fie programate asemenea manifestări culturale. întrucât este necesară și o implicare financiară a parohiei sau a unor sponsori pentru deplasarea așa-numitei "Caravana Durcovici" (cheltuieli pentru închirierea spațiului, transport, decor, actori, masă și cazare - unde este cazul), vă rugăm a vă adresa conducerii asociației, direct sau la telefoanele plasate în antetul prezentei scrisori. Cerem să faceți acest demers cât mai rapid cu putință pentru a putea întocmi o cât mai bună programare, informare și mediatizare.

Până la apariția unei biografii complete despre viața, activitatea și martiriul ierarhului Anton Durcovici, asociația noastră a pregătit broșura "Episcopul Anton Durcovici - martir al credinței în Cristos" (36 pagini, în format A5), care poate fi o utilă pregătire a celor care vor participa la derularea piesei de teatru "Anton Durcovici - omul cu fața de bronz". Broșura poate fi procurată din timp sau cu ocazia prezentării piesei de teatru, la prețul de 3 lei exemplarul, fondurile realizate fiind destinate derulării altor proiecte de mediatizare a figurii martirice a episcopului Durcovici.

Mulțumindu-i Domnului pentru binecuvântarea pe care ne-a dat-o, de a-l cunoaște și cinsti pe vrednicul păstor Anton Durcovici, solicităm disponibilitatea, ajutorul și entuziasmul Sfințiilor voastre, în derularea pe scară cât mai largă a inițiativelor pe care le promovăm spre mai marea slavă a lui Dumnezeu și binecuvântarea poporului credincios al Diecezei de Iași, prin intermediul fericitului episcop martir.

Pr. Alois Moraru - secretar

» înapoi la cuprins «

 

web analytics



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat