» înapoi la cuprins «

Temele predicilor tematice pentru Advent 2013

Viaţa eroică a episcopului Anton Durcovici

Pr. Alois Moraru

Miercuri, 4 decembrie

Tema 3: Student la Roma: doctoratele

După ce am analizat anii de studiu petrecuţi la Bucureşti, şi într-un mod special pe cei din Seminarul Arhiepiscopal "Sfântul Duh", vom prezenta în această temă încă patru ani din drumul spre Sfânta Preoţie ai seminaristului Anton Durcovici: 1906-1910.

În ziua de 30 octombrie 1906, încărcat cu un dosar de certificate de studii şi de bună purtare, precum şi cu numeroase recomandări din partea superiorilor, Anton păşea pentru prima dată în Cetatea Eternă. Până la începerea semestrului mai avea trei zile libere, pe care le a folosit, vizitând oraşul, care l a impresionat foarte mult. Prima dată a mers la bazilica "Sfântul Petru". Inima i s a înflăcărat şi s a umplut de o bucurie sfântă, motiv pentru care scrie acasă cuvinte alese despre fericirea de a fi la Roma. Anton era însoţit de un alt coleg de studii, Cristofor Feisthammel, iar sosirea lor la Roma a fost anunţată de rectorul Seminarului "Sfântul Duh" din Bucureşti, pr. Augustin Kuczka, într-o scrisoare adresată la 23 octombrie 1906, rectorului Colegiului Urbanian, Mons. Giovanni Bonzano. Superiorul de la Bucureşti recomanda călduros pe cei doi seminarişti români, în special pe Anton Durcovici, care avusese o conduită extrem de bună în seminarul bucureştean. Putem completa acest moment cu faptul că sosirea celor doi seminarişti la Roma a fost anunţată şi de arhiepiscopul Raimund Netzhammer într-o scrisoare adresată cardinalului Gotti, la 4 august 1906, în care menţiona: "Aceşti doi seminarişti au fost deja admişi sub direcţia mea în Seminarul din Bucureşti şi au fost cu adevărat întotdeauna buni tineri". Seminariştii Durcovici şi Feisthammel au fost admişi la studii în Colegiul Urbanian, iar ştirea a fost adusă la cunoştinţa arhiepiscopului Netzhammer de cardinalul Gotti, prefectul Congregaţiei "De Propaganda Fide".

Primul an scolastic urmat de Anton Durcovici la Roma a început la 4 noiembrie 1906. S a înscris la Academia filozofică "Sfântul Toma", la filozofie scolastică, pentru a completa cursurile făcute în anii VI şi VII la Seminarul "Sfântul Duh" din Bucureşti. Urmare a acestor studii universitare, Anton Durcovici a obţinut doctoratul în filozofie la faimoasa Universitate "Toma d'Aquino", diploma fiind semnată de cardinalul Satolli, la 3 decembrie 1908: "Academia Romană a Sfântului Toma de Aquino, instituită la 1 ianuarie 1880 de Leon al XIII-lea, confirmată la 23 ianuarie 1904 de Pius al X-lea. S-a hotărât prin legile Academiei noastre ca pe tinerii de frumoasă speranţă, care au terminat cursul filozofiei să-i primim în rândurile auditorilor şi să-i deprindem cel puţin pentru doi ani în disciplina ştiinţelor sfântului dascăl Toma de Aquino: care însă admişi la un examen pentru doctorat atât în scris, cât şi oral (care va ţine o oră) şi ar rezolva cu succes dificultăţile după metoda scolastică propusă de cel puţin trei examinatori şi ar da dovadă despre talentul şi învăţătura lor examinatorilor, acelora dându-li-se o diplomă despre aceasta, să li se dea facultatea de a preda filozofia sfântului Toma şi să li se decreteze totodată onorurile şi drepturile laureatului. Iar fiindcă Anton Durkowitsch, din Eparhia de Bucureşti, a frecventat academia timp de doi ani şi depunând examenul său a fost considerat vrednic ca să i se acorde onorurile amintite mai sus, noi, preşedintele Academiei, acordăm aceluiaşi Anton Durkowitsch prin această diplomă laureatul în filozofie şi-i dăm putere de a preda disciplina aceleiaşi ştiinţe, de care facultate însă se va folosi decât numai cu permisiunea episcopului. Dat la Roma, la 3 decembrie 1908. ss. Fr. Card. Satolli, preşedinte şi ss. Salvator Talamo, secretar".

În perioada studiilor filozofice, Anton Durcovici a primit tonsura, în bazilica "Sfântul Ioan din Lateran", la 14 martie 1908, urmând ca un an mai târziu, la 25 iulie 1909, să primească şi subdiaconatul, în biserica "Sfântul Apolinaru" din Roma. Tot în perioada studiilor filozofice, Anton Durcovici a făcut şi jurământul de fidelitate faţă de Colegiul Pontifical Urbanian, în mâinile cardinalului Gotti, prefectul de atunci al Congregaţiei "De Propaganda Fide". După 20 ani de la acel moment, într-o scrisoare adresată cardinalului Van Rossum, la 9 ianuarie 1928, preotul Anton Durcovici rememora cu emoţie evenimentul produs la 8 decembrie 1907, când a depus jurământul: "Ceea ce atunci am promis cu un entuziasm tineresc, pronunţând şi subscriind la formula jurământului, astăzi, cu harul lui Dumnezeu, simt încă viu în mine cu toate că sunt conştient de multe neglijenţe în îndeplinirea obligaţiilor mele".

Având această bază filozofică, seminaristul Anton Durcovici se dăruieşte cu o sârguinţă neobosită şi hărnicie constantă studiului teologiei la Colegiul "Propaganda Fide". Aici studiau candidaţi la Preoţie din toate regiunile de misiune ale lumii: africani, europeni, asiatici şi americani. Congregaţia aducea pe cei mai buni şi înzestraţi seminarişti din ţările de misiune, îi forma în Colegiul "Propaganda Fide" de la Roma, ca să ducă apoi, ca preoţi, spiritul universal al Bisericii în ţara lor. Astfel Durcovici a avut contact cu seminarişti din toată lumea. Aşa a cunoscut Biserica Universală, fiind marcat de spiritul Bisericii Romano CatoŹlice. Cum ne spune pr. Florian Muller, Anton Durcovici "a practicat acest spirit ca preot toată viaţa sa, prin cuvânt şi faptă. A fost prototipul preotului roman: conştiincios, corect în împlinirea prescrierilor Bisericii, dar înţelegător şi binevoitor faţă de cei care gândeau altfel. Durcovici a fost profund influenţat în viaţa sa religioasă de lăcaşurile de cult şi de tradiţia creştină milenară a Romei. Toată viaţa s a distins printr o fidelitate neclintită faţă de credinţă şi printr o comuniune permanentă cu Roma".

Încununarea anilor de pregătire teologică s-a materializat prin susţinerea doctoratului în teologie la Universitatea Urbaniană a Congregaţiei "De Propaganda Fide", în iunie 1910. Iată textul diplomei de doctor în teologie acordată lui Anton Durcovici de cardinalul Gotti, prefectul Congregaţiei "De Propaganda Fide" la 22 iunie 1910: "Fr. Hieronymus M., cu titlul «Sfânta Maria de Scala», cardinalul presbyter al Sfintei Biserici Romane; Gotti, prefectul Sacrei Congregaţiuni «De Propaganda Fide», tuturor şi fiecăruia în parte, care vor citi aceste scrisori ale noastre mântuire în Domnul. Sfânta Biserică Romană, pe care au întemeiat-o cu sângele lor Preafericitul Petru, Mai Marele Apostolilor, şi Paul, dascălul neamurilor, a obţinut chiar de la începutul primirii religiunii creştine, de a trimite în diferitele părţi ale lumii bărbaţi crescuţi în sânul său, verificaţi în moravurile şi învăţăturile bisericeşti, precum şi înaintaţi în înţelepciunea dumnezeiască. Ceea ce de fapt, după cuvintele Evangheliei «Paşte mieluşeii mei, paşte oile mele», şi inspiraţi de exemplul sfântului Petru, Marii Pontifi au urmat timp de atâtea secole din poruncă dumnezeiască au îndeplinit cu folos şi în mod strălucit în slujba lor pastorală ca să-i invite pe necredincioşi la adevărata credinţă şi să readucă la turma lui Cristos Domnul popoarele rătăcite. Deci, îndemnaţi de această gândire, papa Urban al VIII-lea, de fericită pomenire, a cărui amintire să fie binecuvântată, a înfiinţat un colegiu pentru tineri din diverse naţiuni, pentru a răspândi credinţa peste întreaga suprafaţă a pământului, pe care l-a numit «Urbanum» după numele său, superiorilor şi rectorilor căruia, cu autoritate apostolică le-a dăruit facultatea, după cum se expune de dânsul mai pe larg în scrierile de întemeiere a numitului colegiu, de a promova şi conferi diplomele cuvenite însuşi gradului acelora care au studiat în numitul colegiu un timp determinat şi care s-ar găsi a fi apţi prin ştiinţă şi moravuri la gradele doctoratului şi profesoratului, observându-se forma Conciliului de la Vienna, potrivit programei studiilor universităţii din Sfânta Cetate: şi pentru ca să posede şi să se folosească cel promovat de toate şi fiecare din binefacerile, favorurile, prerogativele şi indultele de care se bucură în orişice chip de drept sau datină alţi promovaţi sau candidaţi la gradul sus amintit în universitatea numitului oraş sfânt ori în altă parte conform constituţiunilor de acelaşi fel ale aceleiaşi şi altor Universităţi: pe care facultate Marii Pontifi, succesori ai aceluiaşi papă Urban al VIII-lea, au binevoit a o lărgi în favorul studenţilor altor colegii pontificale, ridicate în urmă la Roma, care însă frecventează şcolile colegiului urban. Pentru care motiv, fiindcă iubitul nostru în Cristos R.D. Anton Durkowitsch, student al Colegiului Urban, a depus o muncă foarte sârguitoare în studii neîncetate la şcolile aceluiaşi colegiu, în tot timpul cursurilor sfintei Teologii, a Sfintei Scripturi şi a Istoriei bisericeşti, a fost găsit înzestrat cu probitatea vieţii şi a moravurilor, pietate creştină, erudiţie şi învăţătură, voind a îndeplini, conform cuprinsului scrisorilor sus amintite, porunca binemeritatului papă Urban şi a succesorilor lui; fiindcă el a dat examen public înaintea profesorilor numitei facultăţi, în care s-a distins foarte mult. Noi l-am judecat pe dânsul vrednic de diploma de doctor în teologie, şi obţinându-se prealabil cuvenita certitudine în privinţa religiunii şi a credinţei catolice a numitului student; depunându-se de către dânsul în mâinile noastre profesiunea publică de credinţă după formula poruncită de către Marii Pontifi Pius al IV-lea şi Pius al IX-lea, ambii de fericită pomenire; şi prestând jurământul cu atingerea şi sărutarea sfintelor şi dumnezeieştilor Evanghelii; considerând moravurile, ştiinţa şi virtuţile, cu care atotputernicul Dumnezeu a ilustrat pe acelaşi R.D. Anton Durkowitsch; cu autoritatea sus-numită, pe R. Durkowitsch ca fiind foarte vrednic, l-am creat doctor şi magistru în teologie, astfel ca în viitor să se poată folosi de toate şi fiecare în parte dintre indulte, scutiri şi privilegii, distincţiuni, demnităţi şi onoruri de care de drept sau datină se folosesc ceilalţi doctori în teologie sau profesori la fel promovaţi atât în oraşul numit, cât şi în universităţile întregii lumi; dându-i pe lângă aceasta şi acordându-i voie liberă şi autoritate profesorală de a preda, a tălmăci, interpreta şi a ocupa catedră, de asemenea, de a exercita în mod public şi particular toate singuraticele acte profesorale după cum îi va plăcea lui şi am conferit aceluiaşi R.D. Anton Durkowitsch în confirmarea acestui grad insignele obişnuite ale doctoratului, dându-i inelul, beretul, cunună capului şi depunând de curând în mâinile lui cărţile închise şi deschise şi, în sfârşit, l-am condus în catedră profesorală şi l-am aşezat, ca să ştie că a fost admis şi primit între doctorii în teologie spre lauda şi mărirea atotputernicului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Isus Cristos. Amin. Drept care am poruncit să se întocmească acest document, subscriindu-l cu mâna proprie să fie întărit cu sigiliul nostru, pe care îl folosim la aceasta. Dat la Roma, în palatul Sfintei Congregaţii «De Propaganda Fide», în ziua de 22 a lunii iunie din anul Domnului 1910; al pontificatului sfântului Părinte al nostru papa Pius al X-lea, anul al şaptelea. ss. Fr. H. M. Card. Gotti, prefect, ss. G. Bonzano, rectorul Colegiului Urban".

Cu susţinerea doctoratului în teologie, Anton Durcovici a terminat studiile teologice la Colegiul "De Propaganda Fide". Fiindcă era prea tânăr, adică sub 24 de ani, neavând vârsta canonică, i a fost amânată hirotonirea. De aceea a voit să rămână până la hirotonire în colegiu, ceea ce i s-a permis cu bucurie de către rectorul Bonzano. A fost rugat să accepte misiunea de prefect al anului I, făcând această slujire cu mult devotament. Anton a fost de acord cu acest lucru, în pofida faptului că dorinţa sa de a se întoarce în patrie era puternică, întrucât nu-şi văzuse de aproape patru ani pe cei de acasă. Chiar înainte de finalizarea studiilor teologice, la 23 martie 1910, rectorul Colegiului "De Propaganda Fide", pr. Giovanni Bonzano, a solicitat arhiepiscopului Netzhammer aprobarea pentru rămânerea temporară la Roma a lui Anton Durcovici: "Ştiu că Excelenţa Voastră aşteaptă cu o justificată nerăbdare reîntoarcerea la Bucureşti a acestui student drag, de care are nevoie ţinând cont de lipsa de preoţi. Dar aceasta strică planul pe care eu mi l-am făcut pentru el şi pe care Excelenţa Voastră l-aţi aprobat în totalitate ultima dată când aţi fost aici. Planul consta în a-l reţine în Colegiu încă un an pe Durcovici, atât în vederea vârstei sale, cât în special pentru marele folos pe care l-ar putea aduce o prelungire a şederii sale în colegiu. Excelenţa Voastră mă va ierta pentru că eu insist în aplicarea acestui plan care nu cere un mare sacrificiu de timp. În fapt, tânărul Durcovici, din cauza vârstei, şi chiar cu o dispensă nu ar putea fi sfinţit preot decât în toamna următoare şi deci nu s-ar putea întoarce la Bucureşti decât în luna noiembrie. În schimb, rămânând aici până în iunie anul următor, el ar putea să termine studiul dreptului canonic şi să obţină diploma de doctor sau cel puţin licenţa în această facultate. În acest mod, pe lângă completarea formării sale intelectuale şi ecleziastice, el ar putea într-o zi să fie foarte util Excelenţei Voastre şi acestei arhidieceze, fapt ce ar compensa mult absenţa cu doar câteva luni pentru care Dumneavoastră veţi găsi o modalitate de a-l substitui. Vă rog, Excelenţă, să iertaţi insistenţa mea pentru această excepţie, care se doreşte a fi făcută pentru acest elev al nostru, tocmai ţinând cont de calităţile sale excepţional de bune şi de binele pe care acest fapt ni l-ar putea aduce nouă. În insistenţa privind acest fapt (nedorind însă în niciun mod să forţez mâna Excelenţei Voastre), eu cred că interpretez chiar şi consensul Eminenţei sale, Domnul Cardinal Prefect, deoarece tânărul Durcovici, rămânând aici, va presta în colegiu un preţios serviciu ca prefect".

Între timp, beneficiind de o dispensă canonică de 20 de luni faţă de vârsta canonică, permisiune primită de la papa Pius al X-lea, teologul Anton Durcovici a fost sfinţit preot în ziua de 24 septembrie 1910, în bazilica "Sfântul Ioan din Lateran" prin impunerea mâinilor cardinalului Petru Respighi. Despre acest moment emoţionant şi mult aşteptat de seminaristul Anton Durcovici vom trata în tema următoare.

* * *

Rugăciune pentru episcopul Anton

Imn de preamărire

Te preamărim, Doamne, Tată, Fiu şi Duh Sfânt, pentru că ne-ai copleşit cu darurile tale şi ne-ai binecuvântat cu un păstor după inima ta în persoana episcopului Anton, martir şi păstor al poporului încredinţat lui.

Îţi aducem laudă pentru Preacurata Fecioară Maria, pentru că a luat sub mantia ei ocrotitoare poporul nostru creştin în anii grei ai prigoanei şi ai suferinţelor, primind şi ascultând rugăciunile slujitorului tău Anton şi şi-a plecat mereu privirea spre noi, apărând familiile şi Biserica noastră locală.

Îţi aducem mulţumiri pentru sfântul Iosif, care a fost ales de episcopul Anton să fie alături de Maica sfântă ocrotitorul Bisericii noastre locale, aşa cum a fost ales să fie păzitorul celei mai scumpe comori, Isus, Fiul lui Dumnezeu şi fiul Fecioarei, Mântuitorul şi bucuria poporului nostru.

Primeşte, Părinte sfânt, imnul nostru de preamărire, pentru că nu ne-ai lăsat în mâinile vrăjmaşilor noştri, ci ne-ai ocrotit cu iubirea ta şi cu îndemnul şi exemplul vrednicului nostru păstor Anton, care şi-a jertfit viaţa, urmându-l pe Fiul tău, Isus Cristos.

Binecuvântat să fii, Doamne, în veci de veci, căci tu eşti bucuria şi speranţa noastră!

Fericit este poporul care te are pe tine ca Dumnezeul cel adevărat. Amin.

Imprimatur,

1 decembrie 2013

Ep. Petru Gherghel

» înapoi la cuprins «