CATEHEZE: ANUL SFINTEI SCRIPTURI (II) |
|
2. Interpretarea Scripturilor
Partea a doua a capitolului III din Dei Verbum se ocupă de un aspect deosebit de important legat de lectura Sfintei Scripturi, şi anume cum interpretăm Biblia. Pentru a fi înţeleasă, Sfânta Scriptură trebuie explicată şi interpretată, iar acest lucru nu stă la îndemâna tuturor. Există mai multe aspecte care fac "dificilă" lectura Bibliei.
În primul rând Biblia este esenţialmente cuvântul lui Dumnezeu şi ca atare poartă amprenta "misterului" lui Dumnezeu. Afară de asta, Biblia a fost scrisă de oameni foarte diferiţi de noi din multe puncte de vedere: alte timpuri, alte culturi, alte limbi. Iar asta face ca lectura Bibliei să nu fie un lucru foarte uşor. Pentru a veni în întâmpinarea acestor dificultăţi, cap. III din Dei Verbum dă unele lămuriri cu privire la interpretarea Bibliei.
Conciliul reliefează rolul exegezei biblice, care are misiunea de a descoperi ce intenţiona autorul sacru de acum 2000 sau 3000 de ani să comunice la vremea aceea prin ceea ce a scris. În acest tip de lectură a Bibliei, eu, ca cititor, mă plasez în ambientul de atunci: Interpretul Sfintei Scripturi, pentru a pătrunde ceea ce Dumnezeu a voit să ne împărtăşească, trebuie să cerceteze atent ce au intenţionat de fapt hagiografii să ne comunice şi ce i-a plăcut lui Dumnezeu să ne dezvăluie prin cuvintele lor (nr. 12). Trebuie să ţinem mereu cont de faptul că Biblia este o arhivă de cărţi care cuprinde o tradiţie care începe de pe la 1850 î.C. şi ajunge până pe la anul 100 d.C. Este vorba de o tradiţie transmisă întâi oral, apoi în scris, în cadrul unei culturi orientale în care misterul este exprimat mai adesea prin imagini şi simboluri decât prin definiţii şi demonstraţii. Orice carte trebuie plasată în contextul ei istoric. Astăzi avem Biblii cu introduceri şi note care ne pot ajuta mult în acest sens.
Este deosebit de relevantă şi insistenţa conciliului asupra genurilor literare: Pentru a descoperi intenţia hagiografilor, trebuie, printre altele, să se ţină seama şi de "genurile literare". Căci adevărul este prezentat şi exprimat în mod diferit în textele care sunt în diferite sensuri istorice, sau profetice, sau poetice, sau de alt gen de expresie. Este deci necesar ca cercetătorul să caute sensul pe care hagiograful a intenţionat să-l exprime şi l-a exprimat în împrejurări determinate, după condiţiile timpului său şi ale culturii sale, prin intermediul genurilor literare folosite la vremea respectivă (nr. 12). Genurile diferă în funcţie de operă şi de persoanele care scriu: un fel scrie Amos, ţăranul din Tekoa, altfel scrie Luca, un medic, şi altfel Matei, vameşul. De asemenea, într-un fel s-a scris în aria culturală de limbă ebraică, altfel în aria culturală de limbă greacă.
În sfârşit, Dei Verbum indică atitudinea cu care trebuie citită şi interpretată Sfânta Scriptură, şi anume întru acelaşi Duh în care a fost scrisă (nr. 12), iar asta presupune credinţă, umilinţă şi fidelitate faţă de Biserică. Aici Conciliul Vatican II aprinde trei lumini care ne arată calea de urmat: Pentru a descoperi exact sensul textelor sacre trebuie avute în vedere cu nu mai puţină grijă conţinutul şi unitatea întregii Scripturi, ţinând seama de tradiţia vie a întregii Biserici şi de analogia credinţei (nr. 12).
Primul principiu de lectură şi interpretare a Sfintei Scripturi este unitatea conţinutului: toţi autorii sacri inserează mesajul lor într-un mesaj global care formează un tot unic. Iar cheia de boltă a acestei arhitecturi nu este alta decât Cristos.
În al doilea rând trebuie să ţină cont de tradiţie. Biblia s-a născut din tradiţie şi acolo îşi are ambientul.
Al treilea principiu este analogia credinţei, expresie care desemnează o realitate, şi anume aceea că Dumnezeu nu se contrazice niciodată iar afirmaţiile sale se iluminează reciproc. Dacă găsim un pasaj obscur în Sfânta Scriptură, acesta trebuie explicat prin pasajele clare şi trebuie înţeles în sensul care concordă cu ansamblul credinţei Bisericii.
Ca o concluzie, fiecare dintre noi trebuie să-şi dea silinţa să înţeleagă Sfânta Scriptura după capacităţile pe care i le-a dat Dumnezeu, iar atunci când ajungem în impas putem apela pentru o părere competentă la cei "autorizaţi în materie" care au pătruns mai bine decât noi misterul Scripturii.
» înapoi la cuprins «