Tema 1

Revelaţia şi transmiterea revelaţiei divine

Cap. I-II; nr. 2-10

Constituţia dogmatică despre revelaţia divină, Dei Verbum, dedică două capitole revelaţiei divine. Revelaţia este de fapt temelia întregului edificiu al Bisericii şi punctul obligatoriu de referinţă pentru orice teologie şi pentru viaţa Bisericii.

1. Revelaţia

Din punct de vedere etimologic, cuvântul "revelaţie" (lat. revelatio) înseamnă "descoperire" sau "dezvăluire". Când vorbim de revelaţie, ne referim la faptul că Dumnezeu ne-a dezvăluit nouă oamenilor misterul fiinţei sale şi voinţa sa cu privire la lume şi la mântuirea oamenilor. Dei Verbum afirmă: I-a plăcut lui Dumnezeu, în bunătatea şi înţelepciunea sa, să se dezvăluie şi să facă cunoscut misterul voinţei sale: prin Cristos, Cuvântul făcut trup, oamenii pot ajunge la Tatăl în Duhul Sfânt şi se fac părtaşi la firea dumnezeiască (nr. 2).

Revelaţia lui Dumnezeu se realizează prin fapte şi cuvinte legate strâns între ele (nr. 2). Cuvintele explică semnificaţia faptelor lui Dumnezeu în istorie iar faptele sale confirmă cuvântul pe care Dumnezeu l-a rostit.

Cum ni se revelează Dumnezeu? Dei Verbum menţionează mai întâi o sursă permanentă a revelaţiei divine, şi anume lumea creată, din care Dumnezeu a făcut o mărturie permanentă despre sine (nr. 3). Apoi este evocată perioada începuturilor omenirii, când a avut loc drama căderii în păcat şi când Dumnezeu a intrat în dialog cu omenirea decăzută, pe care o orientează spre speranţa mântuirii. Continuând să prezinte etapele revelaţiei, conciliul vorbeşte mai departe de chemarea Israelului care devine depozitar al revelaţiei divine şi purtător al mesajului mântuirii ca pregătire a evangheliei. După o menţionare rapidă a rolului Israelului, conciliul, împrumutând limbajul Scrisorii către Evrei, proclamă solemn momentul culminant al revelaţiei: După ce de multe ori şi în multe chipuri Dumnezeu ne-a vorbit prin profeţi, în zilele acestea din urmă ne-a vorbit prin Fiul său. În Isus Cristos, revelaţia divină ajunge la cea mai înaltă expresie: Însă profunzimea adevărului dezvăluit prin revelaţie, atât despre Dumnezeu cât şi despre mântuirea omului, ne străluceşte în Cristos, care este mijlocitorul şi, în acelaşi timp, plinătatea întregii revelaţii (nr. 2). Cristos este mijlocitorul deoarece cunoaşterea gloriei divine străluceşte pe chipul lui Cristos şi plinătate deoarece Fiul este darul cel mai mare pe care Tatăl ni-l poate face.

De aceea revelaţia divină este revelaţie "creştină" şi constă în întâlnirea cu o persoană divină care se manifestă în istorie: Cristos. În Cristos, Dumnezeu se face om pentru că voieşte să lege un dialog de iubire cu oamenii. Într-o frază deosebit de concentrată conciliul rezumă întreaga semnificaţiei a evenimentului Cristos: Prin toată prezenţa şi manifestarea sa, prin cuvinte şi fapte, prin semne şi minuni, dar mai ales prin moartea sa şi prin glorioasa înviere din morţi şi, în sfârşit, prin trimiterea Duhului adevărului, el împlineşte şi desăvârşeşte revelaţia şi o întăreşte cu mărturia divină: Dumnezeu este cu noi pentru a ne elibera de întunericul păcatului şi al morţii şi a ne învia spre viaţa veşnică (nr. 4).

Cu venirea lui Cristos în lume Dumnezeu ne-a comunicat substanţial tot conţinutul revelaţiei, aşa încât nu mai avem de aşteptat o nouă revelaţie publică înainte de arătarea în glorie a Domnului nostru Isus Cristos (nr. 4). Această afirmaţie este deosebit de importantă deoarece face diferenţa netă şi calitativă dintre revelaţia prin Isus Cristos şi revelaţiile particulare care s-au verificat în istoria Bisericii.

Astfel, în revelaţia prin Isus Cristos, Dumnezeu ni s-a făcut cunoscut pe sine şi ne-a făcut cunoscute hotărârile referitoare la mântuirea omenirii (nr. 6). Deşi poate fi cunoscut cu lumina naturală a raţiunii umane, Dumnezeu ne-a făcut cunoscute prin revelaţie lucruri pe care mintea omenească nu ar fi fost capabilă să le descopere singură.

» înapoi la cuprins «