Adam

Profil general

Adam este primul om creat de Dumnezeu. Numele său înseamnă roşcat, roşcat datorită lutului din care a fost alcătuit şi care avea această culoare. Nu a cunoscut niciodată părinţi, aşa cum îi cunoaştem noi pe ai noştri, nu a experimentat deloc vârsta copilăriei. A fost creat încă de la început ca fiind adult. A fost modelat din ţărâna pământului şi a primit viaţă prin suflul creatorului. Ajutat de el, Dumnezeu a dat nume tuturor animalelor şi păsărilor, apoi a trimis asupra sa un somn adânc pentru a-i face pe cineva asemenea lui. Astfel, din coasta sa, Dumnezeu a scos-o pe Eva, soţia sa, şi i-a binecuvântat spunându-le "să crească, să se înmulţească şi să stăpânească pământul" (Gen 1,28).

După ce a fost creat alături de soţia sa, Eva, au fost puşi de Dumnezeu în grădina Eden sau Paradis, grădină în mijlocul căreia se afla plantat pomul cunoaşterii binelui şi al răului. În acelaşi timp au primit de la Dumnezeu porunca de a mânca din toţi pomii grădinii, fără însă să mănânce din pomul cunoaşterii binelui şi al răului. Şiretenia diavolului, venit la cei doi sub chipul şarpelui, le-a întunecat mintea, le-a slăbit voinţa, şi au gustat din fructul lui, motiv pentru care au fost alungaţi din paradis. A fost un păcat de neascultare în urma căruia au pierdut paradisul.

Acesta este pentru Adam momentul în care viaţa lui devine o adevărată aventură. E conştient că trebuie să-şi câştige existenţa muncind din greu pământul. Are nevoie de haine pentru a-şi acoperi goliciunea trupului, până atunci insesizabilă. Iar la sfârşitul vieţii va trebui să se întoarcă în pământul din care fusese luat.

Între timp, după izgonirea din paradis, Adam îi va avea pe Cain şi pe Abel. După uciderea lui Abel de către Cain, Adam îl va avea pe Set, după care va avea mulţi alţi fii şi fiice (cf. Gen 5,4). A trăit nouă sute treizeci de ani, după care a murit şi a fost îngropat în pământul din care fusese plămădit.

Obiectiv

Conştientizarea că păcatul conduce la pierderea harului.

Învăţătură

Adam a fost primul om creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, cu minte şi voinţă, capabil să iubească şi să fie iubit. A fost capodopera creaţiei, creat la sfârşit tocmai pentru a marca regalitatea sa faţă de celelalte creaturi. Un om care, deşi nu a cunoscut părinţi şi copilărie, ca atare nu a învăţat încă de mic să aprecieze valoarea binelui şi să se ferească de rău, la momentul ispitei a cedat diavolului şiret. A ignorat glasul lui Dumnezeu care poruncise să nu se atingă de fructul cunoaşterii binelui şi al răului, cedând glasului linguşitor al diavolului. Costul a fost mare, a pierdut paradisul, a pierdut legătura cu Dumnezeu, legătură pe care o va restabili cu greu, mult mai târziu, mai întâi Dumnezeu însuşi prin alianţele încheiate cu poporul sfânt, apoi definitiv prin Fiul său, Isus Cristos, prin patima, moartea şi învierea sa.

Păcatul de neascultare al lui Adam, fiind primul om creat vreodată, s-a moştenit de la om la om şi este cunoscut ca fiind păcatul strămoşesc. Este păcatul pe care, prin naştere, îl moşteneşte fiecare om. Au fost scutiţi de el Isus Cristos, Fiul unic al lui Dumnezeu şi preasfânta Fecioară Maria, mama aleasă de Dumnezeu să-l aducă în lume pe Fiul său. Este păcatul care se iartă prin botez.

Munca de care este conştient Adam devine o constantă fundamentală a vieţii sale. El ştie că fără muncă nu va putea să se menţină în viaţă. Cu mâinile sale va trebui să-şi câştige existenţa, cu ele se va îmbrăca, cu ele se va hrăni. Se simte singur şi are nevoie de iubirea soţiei, care la rândul ei simte acelaşi lucru. Creaţi unul pentru altul, pentru a perpetua specia umană, devin dependenţi unul de celălalt.

Greutatea muncii, spinii şi pălămida câmpului, povara educaţiei copiilor, devin pentru Adam tot atâtea momente în care simte umilinţa rezultată în urma păcatului.

Prin neascultarea lui Adam, diavolul îşi face loc în viaţa lui. Adam va experimenta prezenţa răului şi după el urmaşii săi. Păcatul, caracteristica principală a diavolului, îl va însoţi pe primul om şi după el pe toţi ceilalţi la tot pasul. Iar omenirea, după Adam, şi-l va însuşi, îl va experimenta până acolo încât "răbdarea" lui Dumnezeu va ajunge la capăt. Drept consecinţe, după alungarea din paradis, urmează fuga lui Cain, potopul, încurcarea limbilor la turnul din Babel, pedepsele primite individual sau comunitar în cadrul poporului ales, robia, molime, războaie, moarte etc.

Isus Cristos, prin răscumpărarea adusă spală păcatele tuturor oamenilor, redă harul şi-l face pe om capabil să intre în posesia vieţii veşnice, să revină la starea iniţială de dinainte de păcat.

Practic

- Enumeraţi câteva din consecinţele vizibile ale păcatului lui Adam.

- Cunoscând raportul care există între lege şi pedeapsă, cum consideraţi pedeapsa primită de Adam, de a fi exclus din paradis?

- În ce măsură blestemul făcut de Dumnezeu asupra lui Adam şi a Evei este experimentat astăzi asupra bărbaţilor şi a femeilor?

- Cum explicaţi existenţa răului în lume, atâta timp cât în Sfânta Scriptură nu se vorbeşte de crearea lui?

- Cum credeţi că ar reacţiona oamenii de astăzi puşi în faţa pomului binelui şi al răului, precum odinioară Adam şi Eva?

- Există la oamenii de astăzi reminiscenţe concrete de la primii oameni?

Texte de referinţă

"Şi a zis Dumnezeu: «Să facem om după chipul şi asemănarea noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile care se târăsc pe pământ şi tot pământul!». Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: «Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi supuneţi-l şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile care se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!»" (Gen 1,26-28).

"Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie" (Gen 2,7).

"Atunci a trimis Domnul Dumnezeu un somn adânc asupra lui Adam şi, adormind, a luat una dintre coastele sale şi a astupat locul cu carne. Iar coasta luată din Adam a făcut-o Dumnezeu femeie şi a adus-o la Adam. Şi a zis Adam: «Iată os din oasele mele şi carne din carnea mea, ea se va numi femeie, pentru că este luată din bărbatul ei. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu soţia sa şi vor fi amândoi un singur trup». Adam şi femeia lui erau amândoi goi şi nu se ruşinau" (Gen 2,21-25).

"Şi a strigat Domnul Dumnezeu pe Adam şi i-a zis: «Adame, unde eşti?». A răspuns acesta: «Am auzit glasul tău în rai şi m-am temut, căci sunt gol şi m-am ascuns». Şi i-a zis Dumnezeu: «Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit să nu mănânci?». Şi a zis Adam: «Femeia pe care mi-ai dat-o să fie cu mine, ea mi-a dat să mănânc...». Iar lui Adam i-a zis: «Pentru că ai ascultat de cuvântul femeii tale şi ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit: "Să nu mănânci", blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale»" (Gen 3,9-12.17).

Rugăciune

Îţi mulţumim, Doamne, pentru că prin Adam ai avut iniţiativa de a ne crea. Generozitatea ta nu a cunoscut şi nu cunoaşte margini. Ajută-ne să fim recunoscători faţă de generozitatea ta, împlinind în toate voinţa ta preasfântă. Amin.

» înapoi la cuprins «