Adaos

Lectio divina pentru solemnitatea Neprihănitei Zămisliri

Va fi numit Fiul Celui Preaînalt (Lc 1,26-38).

Atunci când vrem să facem lectio divina în grup trebuie să ne pregătim în mod adecvat. Concret:

- să stabilim cu grijă timpul şi locul cel mai potrivit persoanelor care participă pentru a favoriza reculegerea;

- textul să fie ales dinainte, făcut cunoscut şi adaptat culturii şi spiritualităţii grupului: Ce spune textul în sine? Ce-mi spune mie, ce ne spune nouă? Ce mă face acest text să-i spun lui Dumnezeu?

- nu este un studiu biblic: citim, recitim, rumegăm cuvântul şi ascultăm ce vrea să ne spună;

- cineva din grup să se ocupe de pregătirea unui comentariu exegetic cel puţin esenţial şi să conducă desfăşurarea în diferitele faze;

- toţi să aibă aceeaşi traducere a textului;

- pregătirea locului: o icoană, o biblie mai mare, o lumânare, flori, uneori un fond muzical, scaunele aşezate în cerc;

- cel care conduce stabileşte forma de început, trecerea de la o fază la alta, încheierea (să dureze 40-60 de minute);

- scopul principal nu este de a interpreta Biblia, nici de a cunoaşte conţinutul Cărţii Sfinte, de a ne mări cunoştinţele, de a afla lucruri extraordinare, ci de a descoperi, ajutaţi de cuvântul scris, cuvântul viu pe care Dumnezeu îl pronunţă azi în viaţa fiecăruia dintre noi.

Traducere din B. Secondin, La lettura orante della Parola, Messagero, Padova 2001, 79-91.

***

Figura Mariei este centrală în Advent: fie pentru că este mama aceluia pe care îl aşteptăm, fie pentru modelul fecioarei care aşteaptă, fie pentru evenimentele precedente naşterii Mântuitorului. De altfel, în această perioadă avem şi sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri care foloseşte acest text.

Fiind un text foarte cunoscut, foarte folosit şi chiar foarte comentat, ar putea ca atenţia noastră să fie puţin ştearsă, pentru că înainte de a fi ascultat textul, îi dăm semnificaţii deja pregătite, aproape în mod automat. Trebuie să-l ascultăm cu stupoare şi surprindere ca şi cum ar fi "nou". Trebuie să ne simţim în dialog cu Dumnezeu care ne vorbeşte, ne educă, ne plăsmuieşte.

Pentru a ajunge la această profunzime, este nevoie de timp, de atenţie, de deschiderea inimii şi a minţii şi înainte de toate de invocarea Duhului Sfânt. El reînnoieşte mintea noastră, pentru a ne lăsa surprinşi de noutatea mereu vie a cuvântului lui Dumnezeu.

Rugăciunea de început: invocarea Duhului sfânt

1. Lectio: Să citim cuvântul (Lc 1,26-38): lectură lentă şi atentă urmată de tăcere câteva minute

²⁶ În luna a şasea, îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret, ²⁷ la o fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Iar numele fecioarei era Maria.

28 Şi, intrând la ea, i-a spus: "Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine!" ²⁹ Ea s-a tulburat la acest cuvânt şi cugeta în sine ce fel de salut ar putea fi acesta.

30 Însă îngerul i-a spus: "Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu. ³¹ Vei primi în sân şi vei naşte un fiu şi-l vei numi Isus. ³² Acesta va fi mare: va fi numit Fiul Celui Preaînalt şi Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său; ³³ şi va domni peste casa lui Iacob pe veci, iar domnia lui nu va avea sfârşit".

34 Maria a spus către înger: "Cum va fi aceasta, din moment ce nu cunosc bărbat?" ³⁵ Răspunzând, îngerul i-a spus: "Duhul Sfânt va veni asupra ta şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; de aceea, sfântul care se va naşte va fi numit Fiul lui Dumnezeu. ³⁶ Iată, Elisabeta, ruda ta, a zămislit şi ea un fiu la bătrâneţe, şi aceasta este luna a şasea pentru ea care era numită sterilă, ³⁷ pentru că la Dumnezeu nimic nu este imposibil. ³⁸ Atunci, Maria a spus: "Iată, slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău". Şi îngerul a plecat de la ea.

*

Fiecare poate reciti în gând textul încercând să-şi amintească ceea ce a citit.

Se face un prim comentariu asupra textului şi a structurii sale:

Înainte de toate arhitectura textului: este aspectul extern, material; dar îşi are importanţa sa. Dumnezeu ne vorbeşte chiar şi prin acest instrument: iar în acest episod structura este foarte îngrijită. Se vede imediat că Luca a lucrat mult la el.

1.1. Este vorba de o relatare/vestire a unei acţiuni minunate sau mai degrabă a unei "vocaţii" clasice, adică chemarea lui Dumnezeu pentru o misiune? Amândouă sunt valabile după exegeţi. Putem spune că este o vocaţie dacă vom confrunta cu textul din Jud 6,11-24 (vocaţia lui Ghedeon). Vedem că sunt multe paralelisme, aşa uşor de găsit: 1) salutul şi tulburarea; 2) mesajul şi obiecţia; 3) al doilea mesaj, semnul, consimţământul final.

Putem spune că este o vestire: este de ajuns să confruntăm cu episodul precedent (vestirea naşterii lui Ioan Botezătorul lui Zaharia: Lc 1,5-25) sau cu Jud 13,2-7 (naşterea lui Samson) sau episodul rugului aprins (Ex 3: Moise). Şi aici există etape: 1) mesagerul; 2) reacţia, în general neliniştită; 3) conţinutul vestirii; 4) o dificultate de clarificat; 5) un semn ca dovadă; 6) adeziunea finală.

1.2. Să fim atenţi la contextul mai amplu: Luca este cel care descrie copilăria lui Isus, cu o serie de scene paralele: două vestiri, două moduri de a răspunde, două femei însărcinate, două naşteri, doi copii, două cântece, două circumciziuni, două mame, doi profeţi (Simeon şi Ana).

Nu este vorba de o înşiruire jurnalistică de evenimente, ci de o reconstruire - la o distanţă de câteva decenii, culegând diferite "tradiţii orale" - şi răspunzând la întrebări implicite pe care şi le pun mulţi creştini, asupra naturii şi originii Mântuitorului şi asupra mântuirii.

De aceea fiecare element al povestirii îşi are importanţa sa şi reflectă un stadiu destul de avansat al credinţei şi al reflecţiei creştinilor. Putem spune că Luca acumulează în aceste pagini o amplă reflecţie teologică şi nu doar sensul misterului întrupării povestit cu "teamă" şi aproape în mod poetic.

Noi suntem obişnuiţi aici mai mult să o vedem pe Maria ca protagonistă decât să vedem valoarea teologică: Luca vrea să ne facă să înţelegem cine este acest "fiu", de unde vine, de ce se naşte, cum se referă la istoria trecută (Israel), cum să-l primim şi cum să înţelegem misiunea sa (cf. cântările celor simpli). Chiar şi referirea la "fecioria" Mariei nu are scopul de a descrie mama (tânără, logodită/soţie, fecioară), ci mai mult acela de a înţelege cine este copilul, cine este Tatăl său, care este natura sa cea adevărată etc.

1.3. Trecem atunci la structura materială, literară a textului: trebuie să avem în vedere anumite lucruri, evidente la prima vedere:

- notăm ca nişte "tablouri":

= îngerul de la începutul şi de la sfârşitul fragmentului (vine şi pleacă);

= "bucuria" la început şi la sfârşit (vom observa din verbe);

= toată structura amintită mai sus: salut/tulburare; veste/dificultate; a doua veste/semn/consimţământ;

- câteva cuvinte leagă textul: "plină de har/ai aflat har"; "este cu tine/va coborî asupra ta"; "vei naşte un fiu/a zămislit un fiu"; "Fiul Celui Preaînalt/Fiul lui Dumnezeu"; de trei ori "iată"; "nu cunosc bărbat/ numită sterilă".

Este deci o împletire de relaţii şi conexiuni, care ne ajută să înţelegem că este "construit" cu înţelepciune, să spunem cu artă. A înţelege aceasta este deja un pas util pentru a intra apoi în sensul profund al cuvintelor şi în mesajul pe care trebuie să-l primim şi să-l ascultăm.

Structura asemănătoare în alte texte biblice ne ajută să înţelegem că Maria şi Dumnezeu actualizează ceea ce s-a întâmplat de multe ori: un dialog, o colaborare, o comuniune. În împletirea omenească a lucrurilor şi a reacţiilor Dumnezeu salvează şi oferă mântuirea.

Se proclamă din nou cuvântul.

2. Meditatio: Să medităm cuvântul (Ghidul oferă un comentariu mai amplu)

Aici intrăm într-o bogăţie de semnificaţii pe care nu este uşor să le rezumăm. De aceea ne limităm la câteva lucruri mai relevante.

2.1. Primul verset are multe lucruri pe care merită să le aprofundăm:

- "În luna a şasea": este vorba de timpul trecut după misiunea precedentă aceea din casa lui Zaharia pentru a-i anunţa naşterea unui fiu. Deci povestirea menţine unite cele două maternităţi într-un mod evident: este o progresare a unui plan prestabilit. Sensul nu este acela de "jurnal", ci teologic: Dumnezeu are în minte un plan. Din paralela cu povestirea precedentă Isus iese ca "superior" sub diferite aspecte iar Maria are de asemenea un comportament care apare "superior" în credinţă, dincolo de superioritatea în misiunea specifică.

- "O cetate din Galileea, Nazaret": valoare geografică, dar mai ales teologică. Este un loc neamintit în Biblie; era şi foarte dispreţuit, deoarece era probabil locuit de o lume mai puţin onestă. De acolo, din Galileea neamurilor şi Nazaretul rău famat, Dumnezeu cheamă pe cine vrea.

Să fim atenţi şi la suma diferiţilor timpi: şase luni de la zămislirea lui Ioan, plus nouă luni de graviditate cu Isus, plus 40 de zile (până la prezentarea la templu a lui Isus): fac 490 de zile, adică cifra simbolică a lui Daniel 9,24-27 (cele 70 de săptămâni), pentru a ajunge la restaurarea templului şi a alianţei. Acest joc de simboluri nu este străin mentalităţii lui Luca.

2.2. Personajele:

- Îngerul Gabriel: personaj deja cunoscut din scena precedentă (v. 19): la fel ca demnitarii curţii persane, este unul dintre puţinii admişi la tronul lui Dumnezeu (cf. Tob 12,15). Alţi îngeri superiori sunt Rafael şi Mihail; dar ar trebui să fie în total şapte (arhanghelii): numele lor sunt în apocrife şi în teoriile gnostice;

- Dumnezeu care trimite "mesagerul" său (anghelos = trimis);

- Iosif, de-abia amintit, dar despre care se ştie că era din casa lui David, deci "betleemit" de origine; făcuse deja primul pas pentru căsătoria cu Maria: cum era uzanţa la evrei. Între primul şi al doilea angajament putea să treacă timp, chiar şi un an iar fata locuia în casa proprie. Deci erau în mod legal căsătoriţi, dar nu convieţuiau;

- Maria: locuia la Nazaret ca Iosif; tradiţia semnalează chiar şi locul specific (cf. casa de la Loreto);

- "fecioară": este vorba de o "fecioară" spune textul: dar este traducerea noastră a unui cuvânt care în sine ar vrea să spună "femeie tânără". Evreii aveau trei cuvinte: 'almah = femeie tânără; na'arah = femeie necăsătorită; betulah = fecioară în sens fiziologic. În limba greacă s-a folosit numai un singur cuvânt: partheonos; deci trebuie să fim atenţi la sens, din context. Cu siguranţă Luca vrea să pună titlul în paralel cu "sterilitatea Elisabetei": dar nu înţelege atât situaţia fizică, ci mai ales să scoată în evidenţă acţiunea lui Dumnezeu, domn al vieţii.

2.3. Primul dialog

- "Intrând la ea": întâlnirea nu mai are loc în templu, în cadrul liturgiei, ci în contextul foarte uman al unei case, obişnuit. Tradiţia a vorbit despre Maria că se ruga (cf. arta). Sau de două apariţii: una la fântână şi una în casă. Este de observat şi faptul că în tradiţia ebraică bărbatul nu era obligat să salute femeia. Aici Gabriel este mult mai politicos decât cu Zaharia.

- "Te salut": expresie foarte misterioasă, interpretată în mai multe feluri. Cuvântul grec este kaire: care vrea să spună "bucură-te", veseleşte-te, "fii plină de bucurie". Pentru aceasta unii văd aici o rezonanţă a spuselor profeţilor (cf. Sof 3,14; Zah 2,14). Pentru alţii este un simplu salut cordial: cum ar spune "shalom". Marea tradiţie a preferat să vadă o "invitaţie la bucurie". Aceste capitole ale lui Luca sunt pline de "veşti de bucurie": deci şi acest lucru ne ajută să vedem aici un asemenea sens în kaire.

- "Plină de har": (keharitomene: în greacă): termenul grec este prezent doar încă o singură dată, în Ef 1,6. Se discută şi aici asupra sensului. Observăm că el înlocuieşte numele propriu: vrea să spună că ea este "prin excelenţă" locuită de har. Astăzi cei mai buni teologi înţeleg în această expresie o situaţie permanentă, deja stabilă în Maria. S-ar putea traduce împreună cu De la Potterie: "Bucură-te pentru că ai fost umplută de har". Deci nu un har care vine în acest moment, ci o stare precedentă, care durează; o schimbare pozitivă pe care Dumnezeu a făcut-o de mult timp. Pe această perspectivă se bazează şi tradiţia pentru a afirma "neprihănita zămislire a Mariei". Este foarte important şi să observăm că acest har care transformă este premisa la maternitatea sa divină şi feciorelnică.

- "Domnul este cu tine": este o expresie tipică teofaniilor biblice sau pentru începutul unor munci. Are loc de multe ori: cu Moise, Isaac, Iacob, Iosua, David, Ieremia, poporul însuşi etc. Semn că ceea ce va spune îngerul este aşezat în acelaşi filon al unei istorii şi al unei misiuni. Nu indică atât o conştiinţă în ordine, cât mai ales participarea la o misiune. Aşa cum de altfel se vede în frazele finale ale lui Isus cu apostolii săi (cf. Mt 28,20).

- "A rămas neliniştită şi se întreba": nu este vorba de confuzie mintală, ci de perplexitate, de puţină evidenţă a conexiunii între realitate şi proiect. Faptul că perplexitatea lui Zaharia a fost pedepsită, iar cea a Mariei, în schimb, a fost văzută în mod pozitiv, nu este uşor să-l explicăm: poate, în spatele său stă raportul dintre iudei (Zaharia) şi creştini (Maria). Primii au avut multă neîncredere, creştinii în schimb au avut încredere şi s-au făcut disponibili.

2.4. Prima vestire

- "Nu-ţi fie teamă": expresie foarte frecventă în Biblie, atunci când este vorba de o viziune sau de o manifestare a lui Dumnezeu.

- "Ai aflat har la Dumnezeu": chiar şi aceasta este o expresie stereotipă, adică repetată în Biblie (circa 40 de ori). Se poate lega cu salutul "plină de har" şi confirmă alegerea Mariei din partea lui Dumnezeu: Dumnezeu are pentru ea o "privirea de bunăvoinţă şi complăcere", pentru că el a voit-o.

- "Iată, vei zămisli şi vei naşte un fiu": îngerul reia aici oracole de naştere din VT, textul cel mai apropiat este acela din Is 7,14 (cf. Mt 1,23) pe care şi liturgia de obicei le proclamă împreună. Numele Isus (Ieshoua = Iahve mântuieşte) nu este explicat (spre deosebire de Mt 1,21), dar în continuare este numit "mântuitor" (în vestea adresată păstorilor: Lc 2,11).

- "El va fi mare...": este vorba de o descriere a "mesianităţii" acestui fiu, legată de vocabularul tipic ebraic, de visele profeţilor, de mesianismul mai clasic. Să se facă o comparaţie cu elogiul Botezătorului şi se observă imediat diferenţele: mare, fiu al Celui Preaînalt, va domni în veci, împărăţie fără sfârşit. Este o vână de "mesianism naţionalist", care va fi însă depăşit de cântul lui Simeon: "Lumină pentru luminarea neamurilor" (Lc 2,32).

- "Cum se va întâmpla acesta": nu este o întrebare despre modul cum se zămislesc copiii, ci cum este posibil ca ea să fie mama unui astfel de fiu, rege davidic, şi mai mult de atât fiul Celui Preaînalt. Ea se simte inaptă nu de a avea un fiu - o dată ce era deja căsătorită în mod legal cu Iosif, nu avea sens - ci un astfel de fiu, de o asemenea măreţie divină şi spirituală.

- "Nu cunosc bărbat": frază deosebit de cunoscută, asupra cărei s-au construit multe lucruri frumoase, de exemplu, intenţia de "feciorie" perpetuă a Mariei. Pentru I. de la Potterie fraza practic vrea să spună "sunt fecioară": şi după părerea lui Maria "se orienta în adâncul sufletului ei către feciorie". Literar vrea să însemne: "Pentru că eu nu am relaţii cu (un) bărbat". Lipsa articolului (bărbat - an?r) ar putea face să se traducă şi: "Nu am relaţii cu nici un bărbat", adică cu nimeni. Ar putea fi voinţa de a nu le avea niciodată, deci opţiunea pentru "feciorie"; sau situaţia de fapt de a nu le fi avut încă. Să se ţină cont că în mentalitatea de atunci "fecioria" ca plan de viaţă nu avea valoare pozitivă, chiar dacă existau grupuri care o făceau din motive rituale sau din doctrine particulare (împotriva corporalităţii: de ex., grupurile ascetice).

2.5. A doua vestire:

- "Duhul Sfânt va coborî... ": iată atunci de unde vine demnitatea acestui fiu; nu din demnitatea mamei. Dar din însăşi rădăcina divină a vieţii, Duhul Sfânt: cu "dynamis" (= putere) a sa el face rodnic acel pântece încă feciorelnic; este activitatea creatoare în act care o acoperă pe Maria ca un nor, ca o umbră. Este vorba de un întreg vocabular foarte comun şi răspândit pentru a descrie acţiunea Duhului şi prezenţa sfinţitoare a lui Dumnezeu.

- "Cel care se va naşte va fi sfânt...": nu este o traducere foarte uşoară a frazei. Se poate înţelege în diferite moduri, chiar şi în sens ontologic: "Cel care se va naşte sfânt", adică se va naşte deja plin de sfinţenie, deci consubstanţial cu Dumnezeu Tatăl. Spunem că naşterea lui Isus va fi sfântă, fără păcat, adică pură. Notăm şi noul titlu, complet: "chemat Fiul lui Dumnezeu", care trece dincolo de "Fiul celui Preaînalt", care putea să aibă şi sens păgân. Acum este exprimată noua plinătate a filiaţiunii divine a lui Isus.

- "Vezi: chiar şi Elisabeta...": Maria nu a cerut un semn, dar îi este dat pentru a elimina orice dubiu. O altă maternitate misterioasă, rod al atotputerniciei lui Dumnezeu care ştie să trezească viaţa chiar şi într-un pântece de acum steril. Putem spune că avem cu Elisabeta ultima verigă dintr-un lanţ de maternităţi miraculoase: ele sunt ca o pregătire pentru un ultim pas, acela al maternităţii virginale care are loc în Maria. În orice caz, atât pentru sterilă cât şi pentru Fecioară maternitatea este un dar special al lui Dumnezeu. Elisabeta este simbolul Israelului, care la sfârşitul îndelungii sale aşteptări (bătrâneţea simbolică), este în mod spiritual sterilă, dar şi din sânul ei Dumnezeu face să răsară ultimul semn de viaţă, precursorul mesianic. Iar Luca vrea să pună în legătură, aproape pentru suprapunere ce dispare treptat, încheierea unei istorii îmbătrânite şi deschiderea noii şi definitive istorii. Şi o va face în capitolele ce urmează cu alte legături reciproce.

2.6. Răspunsul final:

- "Iată slujitoarea Domnului": termenul "slujitor" indică o persoană în ultimul grad social, ba chiar în afara schemei sociale, deci fără demnitate: nu are drepturi şi nici titluri pentru a fi calculat (cf. 1Sam 1,11; 25,25; Est 4,17; Ps 86,16; 116,16; Înţ 9,5). Dar probabil aici avem o recuperare a imaginii "slujitorului lui Iahve": iar Maria este imitarea ei, trăieşte aceleaşi sentimente, în ea Cuvântul este primit, chiar dacă nu a înţeles totul.

-"Fie mie după cuvântul tău": fiat în greacă este "génoito", adică o "dorinţă bucuroasă de a vedea realizat lucrul despre care s-a vorbit". Deci nu supunerea ascultării sau resemnarea supusă, ci bucuria de a putea lua parte la ceva frumos şi mare. Este bucuria abandonării, care constituie punctul final al bucuriei kaire de la început, adică al acelui "veseleşte-te" de la pornire.

3. Cuvântul luminează viaţa noastră (Ghidul arată cum putem aplica unele aspecte ale textului la viaţa noastră)

3.1. Dumnezeu arată prin acest episod că mântuirea, cu ajutorul pasajelor succesive, se realizează; e o mântuire care dă plinătate simbolurilor din trecut, dar care deschide în acelaşi timp spre noi orizonturi. Este sfinţenia lui Dumnezeu care se întrupează în mijlocul nostru. O sfinţenie care cere consimţământul Mariei, dar care a efectuat deja în ea o transformare, o seriozitate a dăruirii, o disponibilitate în a lăsa să se realizeze cuvântul său cu orice preţ, chiar dacă nu apare totul clar. De aceea, Dumnezeu ne spune în acest text că istoria îi aparţine, că el e fidel să ducă la îndeplinire ceea ce a început. Şi ceea ce face e pentru bucuria oamenilor şi pentru a stabili împărăţia dreptăţii şi a păcii. Nu e o invazie în viaţa noastră, ci o bogăţie care ne cuprinde cu totul, un har care ne umple de bucurie. Suntem convinşi de aceasta?

3.2. Privirea noastră nu se poate opri să contemple măreţia Mariei, ci trebuie să contemple natura misterioasă a Fiului. Este vorba de viaţa nouă care se naşte din înălţimi prin lucrarea Duhului sfânt care reia istoria din "rădăcină": cel care "se naşte sfânt" vindecă rădăcina noastră bolnavă, istoria noastră plină de insuccese (chiar şi tronul lui David era de mult un eşec), şi ne face să devenim fii ai lui Dumnezeu, prin Fiul Mariei. Trebuie să ne lăsăm cuprinşi de acel nor al Duhului sfânt, de "umbra sa roditoare", pentru a renaşte, pentru a da mereu viaţă voinţei mântuitoare a lui Dumnezeu cu privire la noi. Suntem dispuşi să renaştem, să reluăm de la capăt?

3.3. Dumnezeu respectă perplexităţile şi greutatea noastră de a intra în planurile sale, în categoriile sale, de a înţelege semnele sale. El acceptă întrebările noastre, nu dispreţuieşte temerile noastre, senzaţia noastră de a fi mici, de a nu avea mijloace şi circumstanţe prielnice pentru marile proiecte. Dar ne ajută să înţelegem cum să trecem peste ele. Ne oferă semne pentru ca adeziunea noastră să găsească susţinere. El aşteaptă răspunsul nostru generos, ca acela al Mariei, dar la capătul drumului. Răspunsul nu va fi totul: va avea nevoie de evaluări şi de alte etape, de întuneric şi de momente obositoare. Ne dăm seama că şi Maria a păşit în credinţă şi nu a fost totul clar pentru ea chiar de la început şi probabil nici măcar la sfârşit.

3.4. Luca vorbeşte despre naşterea lui Isus, dar are în vedere experienţa renaşterii glorioase (în înviere). Şi într-un caz şi în celălalt, tot Duhul sfânt este protagonistul "naşterii": şi al teofaniilor continue care fac să se reveleze în mod progresiv cine este acel Isus din Nazaret, ce mister îl cuprinde, ce dar ne face el.

Maria are logic o funcţie a sa importantă: semnalează cum trebuie să răspundem planurilor lui Dumnezeu; întrebându-se, dar şi răspunzând în mod generos şi total. În ea, ca într-un model original, noi credincioşii şi comunitatea, ştim să privim şi să ne inspirăm pentru a-i răspunde lui Dumnezeu şi pentru a colabora la planul său de mântuire? Lectura noastră "mariologică" ştie să scoată în evidenţă atât demnitatea sa, cât şi rolul conştiinţei şi al libertăţii sale? Pentru Martini libertatea Mariei este interpelantă, în relaţie, echilibrată, îndrăzneaţă, disponibilă: aşa este şi pentru noi?

4. Pentru a vedea istoria noastră cu ochii lui Dumnezeu

4.1. Putem vedea în text tema fetei mame care se află în situaţia de a purta un copil "misterios" într-un context care respinge acest tip de "maternitate": şi atunci gândul merge la atâtea situaţii dureroase, la implicarea pentru viaţă care trebuie să fie şi susţinere a fetelor mame, însoţire, primire, demnitate respect şi blândeţe.

4.2. Putem să ne gândim la respingerea maternităţii din partea multor femei, la avortul făcut din motive capricioase, ca o simplă contracepţie, pentru a nu rămâne însărcinate. La avorturile impuse de legile statale, la banalizarea maternităţii, la maternitatea făcută spectacol (vezi anumite vedete de cinema şi de muzică). Pentru a înţelege deci nu numai demnitatea maternităţii, ci şi degradarea şi manipularea ei.

4.3. Astăzi asistăm chiar şi la maternitatea care este rod al violului, al violenţei: deci putem să ne imaginăm suferinţa atâtor mame, în special tinere mame lipsite de apărare, marginalizate, care trebuie să iubească ceea ce nu au vrut, care îşi văd fiul ca pe o amintire a umilinţei, ca o violenţă eternă. Greutatea lor de a ierta, societatea care le umileşte în procese, în mass-media, singurătatea lor etc.

4.4. Putem să ne gândim la greutatea pe care fiecare copil care se naşte o aduce părinţilor: ei trebuie nu numai să-l protejeze, să-l hrănească, să-l educe, ci trebuie să schimbe multe din obişnuinţele lor, multe exigenţe şi să acorde spaţiu exigenţelor copilului, să crească împreună cu el, să se educe a fi părinţi educându-l, intuind multe lucruri, devenind în mod treptat mai mici pentru a-l face să crească. Este o mare aventură, dar şi o mare istorie care nu este uşoară, pentru că sacrificiile sunt zilnice.

Scurtă tăcere pentru a asimila ceea ce s-a auzit

5. Să împărtăşim ce ne-a spus cuvântul... (Dăm posibilitatea participanţilor de a oferi şi ei scurte comentarii. Să nu se pună întrebări, comentarii pentru a critica, divagaţii. Când intervenţiile sunt fragile, să nu se insiste pentru a continua).

6. Oratio: Să ne rugăm cu cuvântul meditat

"O Marie, pentru "da"-ul tău pronunţat cu o totală abandonare, fă-ne să înţelegem la care culme, la care măreţie de libertate este chemată orice creatură umană, pentru a se realiza în totalitate, peregrinând cu tine în abandonarea totală în voia Tatălui, ajungând la plinătatea filiaţiunii divine şi a fecundităţii. Îţi încredinţăm, o Marie, drumul libertăţii noastre şi al Bisericii noastre locale, al tuturor credincioşilor, al omenirii contemporane, pentru ca să o împlinim, oglindindu-ne în tine, care ne inspiri şi ne asiguri de mijlocirea ta" (C.M. Martini).

"Cu însăşi inima Mariei,

mă adresez ţie, Doamne,

pentru ca să-ţi spun că sunt gata să te slujesc pe tine,

Dumnezeul speranţei mele,

Pentru ca să se realizeze în mine cuvântul tău,

Care iartă, mântuieşte şi sfinţeşte

şi care mă cheamă în fiecare zi să cânt

minunăţiile inimii tale.

Ia inima mea, Doamne,

Aşa cum ai luat inima Mariei,

pentru a-ţi face din ea locuinţa în mijlocul nostru,

astfel încât în fiecare zi să pot şi eu

să te nasc şi să te fac prezent între oameni".

(Averardo Dini)

6. Contemplatio: Să-l gustăm pe Dumnezeu cu inima şi să-l recunoaştem în istorie

Să ne fixăm privirea şi inima în Dumnezeu simţind prezenţa sa de lumină; să ne exprimăm angajarea la care ne-a condus lectura rugătoare; să sintetizăm totul într-o frază pentru a o purta cu noi în zilele ce urmează; să ne propunem acţiuni concrete cu cuvântul meditat.

» înapoi la cuprins «