4. Cele trei feţe ale eticii lui Luca

Lc 10,29-37; 12,35-40; 13,1-9; 18,9-14; 19,1-10

Rugăciunea de început: invocarea Duhului Sfânt

1. Lectio: Să citim cuvântul: lectură lentă şi atentă urmată de tăcere câteva minute

10 ²⁹ Acela însă, voind să se justifice, i-a spus lui Isus: "Şi cine este aproapele meu?" ³⁰ Isus a continuat: "Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon şi a căzut în mâna tâlharilor care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au strivit în bătaie, au plecat, lăsându-l pe jumătate mort. ³¹ Din întâmplare, a trecut pe drumul acela un preot, dar, văzându-l, a trecut mai departe. ³² La fel şi un levit, trecând prin locul acela, văzându-l, a trecut mai departe. ³³ Dar un samaritean care călătorea a venit lângă el şi, văzându-l, i s-a făcut milă. ³⁴ Apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând untdelemn şi vin. Apoi, urcându-l pe animalul său de povară şi ducându-l la un han, i-a purtat de grijă. ³⁵ În ziua următoare, a scos doi dinari, i-a dat hangiului şi i-a spus: «Îngrijeşte-te de el şi ceea ce vei mai cheltui îţi voi da când mă voi întoarce». ³⁶ Cine dintre aceştia trei crezi că este aproapele celui căzut în mâinile tâlharilor?" ³⁷ El a răspuns: "Cel care a avut milă de el". Atunci Isus i-a spus: "Mergi şi fă şi tu la fel!" (Lc 10,29-37).

12 ³⁵ Să fie mijlocul vostru încins şi luminile aprinse, ³⁶ iar voi fiţi asemenea oamenilor care-şi aşteaptă stăpânul să se întoarcă de la nuntă ca să-i deschidă de îndată ce vine şi bate la uşă. ³⁷ Fericiţi acei servitori pe care stăpânul îi găseşte veghind atunci când se întoarce! Adevăr vă spun, se va încinge, îi va aşeza la masă şi, venind, îi va servi. ³⁸ Fie că va veni la miezul nopţii, fie că va veni spre dimineaţă şi-i va găsi astfel, fericiţi vor fi! ³⁹ Să ştiţi aceasta: dacă stăpânul casei ar şti ora la care vine hoţul, nu ar lăsa să i se spargă casa. ⁴⁰ Fiţi şi voi pregătiţi pentru că Fiul Omului va veni la ora la care nu vă aşteptaţi" (Lc 12,35-40).

13 ¹ În acelaşi timp, au venit unii care i-au povestit despre galileenii al căror sânge Pilat îl amestecase cu cel al jertfelor lor. ² El le-a răspuns: "Credeţi voi că aceşti galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi galileeni pentru că au suferit aceasta? ³ Vă spun, nicidecum! Dar dacă nu vă convertiţi, cu toţii veţi pieri la fel. ⁴ Sau credeţi că cei optsprezece peste care a căzut turnul din Siloe şi i-a ucis erau mai vinovaţi decât toţi ceilalţi oameni care locuiau în Ierusalim? ⁵ Vă spun, nicidecum! Dar dacă nu vă convertiţi, cu toţii veţi pieri la fel". ⁶ Apoi le-a spus această parabolă: "Un om a plantat un smochin în via sa şi a venit să caute fructe în el, dar nu a găsit ⁷ şi i-a spus viticultorului: «Iată, sunt trei ani de când vin să caut fructe în smochinul acesta, dar nu găsesc. Aşadar, taie-l! De ce să mai secătuiască pământul?» ⁸ Acesta i-a răspuns: «Stăpâne, mai lasă-l şi anul acesta pentru ca să-l sap de jur împrejur şi să-i pun gunoi. ⁹ Poate va face fructe la anul. Dacă nu, îl vei tăia»" (Lc 13,1-9).

18 ⁹ A mai spus această parabolă unora care se credeau drepţi şi-i dispreţuiau pe alţii: ¹⁰ "Doi oameni au urcat la templu să se roage: unul era fariseu, iar celălalt vameş. ¹¹ Fariseul, stând în picioare, se ruga în sine astfel: «Dumnezeule, îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni: hrăpăreţi, nedrepţi, adulteri, sau chiar ca vameşul acesta. ¹² Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din ceea ce câştig». ¹³ Vameşul, în schimb, stând departe, nici măcar nu îndrăznea să-şi ridice ochii spre cer. Îşi bătea pieptul zicând: «Dumnezeule, îndură-te de mine păcătosul!» ¹⁴ Vă spun că a coborât la casa lui îndreptăţit mai degrabă acesta decât celălalt; căci oricine se înalţă pe sine va fi umilit, iar cel care se umileşte va fi înălţat" (Lc 18,9-14).

19 ¹ Apoi a intrat şi a traversat Ierihonul. ² Şi iată, un bărbat numit Zaheu, care era şeful vameşilor şi era bogat, ³ căuta să vadă cine este Isus, dar nu putea din cauza mulţimii, întrucât era mic de statură. ⁴ Atunci a alergat înainte şi s-a suit într-un sicomor ca să-l vadă, căci avea să treacă pe acolo. ⁵ Când a ajuns în acel loc, Isus şi-a ridicat ochii şi i-a spus: "Zaheu, coboară repede pentru că astăzi trebuie să rămân în casa ta". ⁶ El a coborât îndată şi l-a primit cu bucurie. ⁷ Toţi cei care au văzut murmurau spunând: "A intrat să fie găzduit la un om păcătos". ⁸ Dar Zaheu, stând în picioare, i-a spus Domnului: "Iată, Doamne, jumătate din averea mea o dau săracilor şi, dacă am nedreptăţit pe cineva, îi dau înapoi împătrit". ⁹ Atunci Isus i-a spus: "Astăzi s-a făcut mântuirea acestei case, întrucât şi el este fiul lui Abraham. ¹⁰ Pentru că Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască ceea ce era pierdut" (Lc 19,1-10)

Fiecare poate reciti în gând textul încercând să-şi amintească ceea ce a citit.

2. Meditatio: Să medităm cuvântul (Ghidul oferă un comentariu mai amplu)

În fragmentele prezentate mai sus putem descoperi câteva momente mai importante din mesajul spiritual al lui Luca, în special cele pe care le-am putea numi cele trei feţe ale eticii lui Luca: iubirea faţă de aproapele - vigilenţa - convertirea.

2.1. Iubirea faţă de aproapele

Despre ea se vorbeşte în parabola Samariteanului milostiv. Dacă privim această parabolă ţinând cont şi de învăţătura care se desprinde din ea, putem face unele consideraţii.

În primul rând în parabolă se disting net două tipuri de religiozitate: religiozitatea preotului şi a levitului, îndreptată spre cinstirea lui Dumnezeu, spre imitarea sfinţeniei sale (v. 31-32) şi religiozitatea reprezentată de samaritean, care deşi îl cinsteşte şi-l onorează pe Dumnezeu, se îngrijeşte şi de fraţii nevoiaşi şi lasă astfel să se înţeleagă că cele două momente nu se pot separa (v. 33-35).

A vedea un nenorocit şi a trece mai departe, fără a face să apară nici cel mai mic sentiment de durere, înseamnă a avea primul tip de religiozitate; a vedea un nevoiaş, a simţi durere şi a face toate faptele menţionate înseamnă a avea cel de-al doilea tip de religiozitate.

Parabola defineşte şi partea de care se află Isus. Logic ar fi ca el să fie de partea preotului şi a levitului, de partea reprezentanţilor oficiali ai Legii şi nu de partea unui samaritean. În schimb tocmai acesta din urmă îi atrage simpatia şi este propus ca model de imitat: "Mergi şi fă şi tu la fel!". Comportă-te aşa cum s-a comportat samariteanul şi vei şti cum trebuie să-i iubeşti pe fraţi şi să obţii viaţa veşnică. În faţa lui Dumnezeu nu etichetele contează ci iubirea.

Putem observa, din v. 33 o anumită afinitate între samaritean şi Isus: "Văzându-l, i s-a făcut milă". În sinoptici citim de mai multe ori despre mila, compasiunea lui Isus: faţă de mulţime, faţă de bolnavi... Putem spune că a-l imita pe samariteanul milostiv înseamnă a-i iubi pe oameni cu însăşi inima lui Isus şi a pune în practică îndemnul lui Paul: "Să aveţi în voi acea atitudine care este în Cristos Isus" (Fil 2,5).

Verbul a i se face milă corespunde formulei parafrazate a fremăta în sine, sau a fi mişcat până în măruntaie, cu o semnificaţie foarte intensă în lexicul VT, exprimând mult mai mult decât a-i fi milă: iubire maternă, paternă, milostivire, gingăşie, freamăt interior.

2.2. Vigilenţă (Lc 12,35-40)

Este un apel pentru a fi mereu gata pentru viitoarea judecată a lui Dumnezeu al cărui moment rămâne necunoscut. Spre deosebire de Matei şi Marcu, la Luca se aşteaptă viitoarea judecată a lui Dumnezeu printr-o veghere lucrătoare (v. 35); în timpul aşteptării trebuie să ne comportăm ca nişte slujitori buni ai Domnului (v. 37-38); să se evite orice tip de somnolenţă spirituală (v. 39).

Alte texte din Luca despre vigilenţă cer să fructificăm bunurile avute în dar de la Dumnezeu, să ne abţinem de la necumpătarea în mâncare şi băutură, să nu-i maltratăm pe subalterni dacă avem o poziţie privilegiată, să ne angajăm serios pe tărâm social, să depăşim o viziune pur hedonistă a vieţii umane, să refuzăm să ne ocupăm numai de cele materiale etc.

Conform lui Luca, a fi vigilenţi aşa cum doreşte Isus şi a trece de judecata viitoare, nu este de-ajuns dezlipirea de bunurile pământeşti. Această dezlipire trebuie să fie substituită de o continuă căutare a bunurilor veşnice şi de o viaţă dedicată total slujirii Domnului.

Prin acumularea de bunuri, omul crede că a adunat fericire şi o viaţă lungă. Dar făcând astfel se dovedeşte nebun, pentru că a făcut toate socotelile, dar a omis lucrul cel mai important: acela de a-şi alege ceasul morţii. S-a gândit la toate celelalte zile, dar nu la ultima. A judecat ca şi cum ar fi stăpânul propriei vieţi tot la fel cum era stăpânul recoltei sale. A uitat că ceva esenţial îi scăpa de sub control, un adevăr elementar. De aceea greşeala i-a fost fatală. Viaţa este nesigură chiar şi pentru acela care poate fi, în aparenţă, sigur. Alături de hambare se pot pune toate celelalte bunuri: sănătate, putere, bani. Dar ele nu contează nimic pentru a trăi bine, pentru a trăi mult.

În acest context "a aduna comori pentru sine" nu înseamnă altceva decât a te gândi în mod egoist la propria linişte şi fericire; "a tezauriza în faţa lui Dumnezeu" înseamnă a dobândi valori care sunt valori şi în faţa lui şi de aceea nimic, nici chiar moartea nu este în stare să le răpească.

2.3. Convertire

În evangheliile sinoptice termenul "a se converti" apare de 16 ori (5 la Mt, 2 la Mc, 9 la Lc); termenul "convertire", în schimb, apare de 8 ori (2 la Mt, 1 la Mc şi 5 la Lc).

Este de ajuns această statistică pentru a ne da seama despre importanţa atribuită de Luca temei convertirii. Este o exigenţă absolută ce nu poate fi negociată: "Dacă nu vă convertiţi, cu toţii veţi pieri la fel".

În ce constă această convertire, nu se specifică, ci se ilustrează ceva mai înainte prin parabola smochinului uscat (v. 6-9). Cine se converteşte trebuie să se convertească nu numai în cuvinte, ci în fapte. În caz contrar, convertirea ar fi numai fictivă, ipocrită şi nu ar avea altă alternativă decât să facă ineluctabilă intervenţia punitivă a lui Dumnezeu.

Tabloul concret al unui fals şi al unui adevărat convertit ni-l oferă parabola fariseului şi a vameşului.

"Falsul convertit" reprezentat de fariseu: e în templu, înaintea lui Dumnezeu, dar rămâne în picioare, nu îngenunchează, nu se apleacă să-şi recunoască starea de nimicnicie, de mizerie, de vină. Religiozitatea sa este pur exterioară, în timp ce în interior e numai prezumţie, răutate, aroganţă. Mormânt văruit. E credincios, dar gândurile şi sentimentele sale sunt departe de cele ale lui Dumnezeu. Dumnezeu îi iubeşte pe toţi, fără nici o deosebire şi în primul rând pe păcătoşi. El, nu. Pe păcătoşi ştie doar să-i dispreţuiască, nu să-i iubească. Are o părere exagerată despre propria autosuficienţă. Dacă vine în templu, nu vine pentru a cere, pentru a cerşi, a se recomanda. Având de toate, nu are nimic de cerut. După convertirea sa Paul considera drept "gunoi" tot ceea ce a trăit şi a practicat în precedenta experienţă religioasă (Fil 3,8). Fariseului din parabolă nici prin anticamera minţii nu-i trece că ceea ce oferă e scos din tomberonul de gunoi.

"Adevăratul convertit", reprezentat de vameş este opusul fariseului: el a venit la templu nu atât pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu, cât mai ales pentru a-l mulţumi; nu cu mâinile pline, ci cu mâinile goale; nu pentru a da, ci pentru a cere; nu pentru a oferi daruri, ci pentru a-şi oferi mizeria sa, lipsurile sale, păcatele sale. Atitudinea sa în faţa lui Dumnezeu este de cerşetor care întinde mâna în semn de mulţumire şi de iertare şi nu de arogant care se consideră drept, curat şi sfânt. Păcate, e adevărat, a comis multe. Totuşi este convins că având căinţă, poate ajunge cu suflet deschis la Dumnezeu pentru a obţine de la el îndurare, iertare.

O altă figură de "convertit" adevărat este Zaheu. Şi el vameş. Şeful vameşilor, bogat, care crede că merită să-l întâlneşti pe Isus deoarece e diferit de ceilalţi şi pe care, primindu-l în casa sa, îl anunţă de schimbarea vieţii sale printr-o dezlipire totală de bunuri, de dorinţa după bani şi prin restituirea în abundenţă a ceea ce a furat, împărţind cu cei săraci ceea ce posedă; de acum înainte se va gândi numai să slujească, nu să stăpânească.

Se proclamă din nou cuvântul.

3. Cuvântul luminează viaţa noastră (Ghidul arată cum putem aplica unele aspecte ale textului la viaţa noastră)

3.1. "Mergi şi fă şi tu la fel" (Lc 10,37)

Pentru învăţătorul Legii trebuie să fi fost dur şi într-un anumit sens umilitor, să primească acest apel de la Isus. El care cunoştea Scriptura, să primească lecţii de la un samaritean necurat şi ignorant. Dacă vrea să obţină viaţa veşnică, trebuie să-l iubească pe aproapele la fel de concret ca şi samariteanul.

Poate că şi tu ai multe de învăţat de la samaritean referitor la practica iubirii frăţeşti. Este mult mai uşor să te implici pentru pacea în Orientul Mijlociu decât pentru pacea în propria familie şi în propriul câmp de activitate.

Poate că şi tu vorbeşti adesea despre iubire, prietenie, slujire, dar mereu la nivel de intenţii bune, de dorinţe bune. Iubirea pe care ne-o învaţă samariteanul milostiv este o iubire cu fapta. Lasă sentimentalismul şi începe să-i iubeşti nu pe cei de departe ci pe "cei de aproape", cei pe care-i întâlneşti zilnic în cale. Oricare ar fi el... dar real şi aproape. Cei de departe sunt uşor de iubit pentru că nu ne deranjează niciodată.

Iubirea, atunci când este adevărată, trebuie "să tulbure", "să deranjeze". Samariteanul milostiv îţi spune că exerciţiul iubirii frăţeşti, atunci când este sincer, conduce mereu la o "dăruire totală de sine" şi devine astfel şi mijlocul cel mai eficace al întâlnirii cu Dumnezeu. În măsura în care mă dăruiesc, am posibilitatea de a-l găsi sau nu pe adevăratul Dumnezeu.

3.2. "Un preot şi un levit au trecut mai departe" (Lc 10,31-32)

Ne impresionează modul de a se comporta al celor doi reprezentanţi ai clerului ebraic în faţa trupului călătorului căzut în mâinile tâlharilor.

În indiferenţa lor iese la iveală ceva foarte urât. Cum se poate ca persoane adepte ale cultului din templu să fie atât de insensibile în faţa suferinţelor unui frate? Ar fi cazul să le aplicăm textul apostolului Ioan: "Dacă cineva spune: «Îl iubesc pe Dumnezeu» şi-l urăşte pe fratele său, este un mincinos; pentru că cine nu-l iubeşte pe fratele său pe care îl vede nu poate să-l iubească pe Dumnezeu pe care nu-l vede" (1In 4,20).

Le aplicăm, dar amărăciunea rămâne. Mai ales pentru că acel "a trece mai departe" al clerului descoperă prezenţa unei mentalităţi care nu este doar a timpului lui Isus, ci a tuturor timpurilor şi care constă în a separa cu o dezinvoltură excesivă cultul liturgic de practica iubirii frăţeşti.

Numai acela care în afara bisericii are curajul de a-şi ridica glasul în favoarea dreptăţii, a toleranţei, a libertăţii, a păcii dobândeşte dreptul de a intra în ea pentru a participa la riturile care se desfăşoară. Pentru cel care nu are acest curaj, podeaua bisericii ar trebui să frigă la fel ca un foc şi să se transforme în jar care-l constrânge să iasă.

Nu ştiu dacă te comporţi asemenea preotului şi levitului, trecând mai departe. Oricum, aminteşte-ţi că oprindu-te, îl întâlneşti pe Dumnezeu în carne şi oase; "trecând mai departe", îl întâlneşti pe Dumnezeu numai în creierul tău.

Ruysbroeck spunea: "Dacă eşti în extaz şi fratele tău are nevoie de un ceai, lasă-ţi extazul şi du-i ceaiul. Dumnezeul pe care-l laşi este mai puţin sigur decât Dumnezeul pe care-l găseşti".

3.3. Pentru Isus "a veghea" înseamnă mult mai mult decât "a nu dormi"

"A nu dormi" este punctul de plecare. Ceea ce contează este a acţiona pentru ca timpul prezent să fie valorificat cel mai bine şi să ne pregătească pentru întâlnirea definitivă cu toate documentele în regulă. În acest context sunt înţepătoare cuvintele din Apocalips: " ¹ Iar îngerului Bisericii din Sardes scrie-i: Aşa spune cel care are cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele: Cunosc faptele tale. Ai un nume că eşti viu, dar tu eşti mort. ² Fii vigilent! Întăreşte ce a mai rămas şi este gata să moară, căci nu am găsit desăvârşite faptele tale înaintea Dumnezeului meu. ³ Aşadar, adu-ţi aminte cum ai primit şi ai ascultat [cuvântul]. Păstrează-l şi converteşte-te! Dacă nu vei sta de veghe, voi veni ca un hoţ şi nu vei şti la ce oră voi da peste tine" (Ap 3,1-3).

Dacă priveşti în interiorul tău şi-ţi dai seama că eşti un smochin care produce numai frunze sau un credincios care se simte mort din punct de vedere spiritual, nu poţi, desigur, să spui că veghezi.

Veghezi dacă ştii să te scuturi de toropeala în care ai aţipit până acum. Veghezi dacă mergi pe drum. Veghezi dacă iubeşti. Veghezi dacă te rogi. Veghezi dacă te comporţi ca un bun administrator al darurilor lui Dumnezeu. Veghezi dacă nu încetezi să pui ulei în candela credinţei tale. Veghezi dacă ţii privirea îndreptată spre ţintă şi te îmbogăţeşti zilnic cu noi virtuţi. Veghezi dacă lupţi. Veghezi dacă nu te laşi vrăjit de nenumăratele sirene care vor să te abată de la drum. Veghezi dacă te hrăneşti din credinţă, speranţă şi iubire.

3.4. "Isus a intrat să fie găzduit la un om păcătos" (Lc 19,7)

Instinctiv provoacă repulsie, această exclamaţie ieşită din gura cărturarilor şi a fariseilor când Isus intră la Zaheu. Cei care parcurg Evanghelia după Luca sunt obişnuiţi cu astfel de ieşiri, ca şi cu reacţiile lui Isus în astfel de situaţii. În loc să-i arate cu degetul, Isus îi primeşte pe păcătoşi cu un mare respect şi pronunţă doar cuvinte de iertare şi de mângâiere. Aşa procedează şi cu Zaheu pentru că "Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască ceea ce era pierdut" (Lc 19,10).

Da, Isus a intrat să fie găzduit la un păcătos. Şi s-a dus nu din greşeală, ci în mod voit, ştiind bine că Dumnezeul vestit de el nu este Dumnezeul meschin, zgârcit şi leşinat al adversarilor săi, ci Dumnezeul bun şi milostiv despre care vorbesc atâtea texte din VT. Pentru aceasta nu trebuie să ne scandalizăm. Cel mult te poţi întreba de ce, după 2000 de ani de la venirea lui Isus, continuă să apară în comunităţile creştine acel tip de puritanism în baza căruia mulţi îi privesc cu neîncredere şi cu o anumită senzaţie de respingere persoanele care, într-un fel sau altul, au de-a face cu păcatul.

Eşti şi tu printre apărătorii unui "creştinism cu mâini curate"?

3.5. De la remuşcare la căinţă şi la dăruire (Lc 19,8)

Zaheu este un convertit în toată regula. Momentele convertirii sale sunt următoarele:

- Zaheu recunoaşte că activitatea sa de vameş l-a condus adesea la înşelarea aproapelui;

- decide să întrerupă pentru totdeauna acest mod de a acţiona;

- promite deschis să restituie creditorilor banii furaţi şi să împartă cu cei săraci ceea ce-i mai rămâne.

Aceste trei momente rămân, fără îndoială, un punct ferm pentru toţi.

Dacă vrei să fii un convertit adevărat şi tu ai obligaţia să te consideri păcătos, să schimbi direcţia vieţii şi să te faci un "dar" celorlalţi. Şi mai ales să te faci "dar" pentru ceilalţi, deoarece numai aşa te vei realiza şi vei face experienţa unei mari bucurii.

Scurtă tăcere pentru a asimila ceea ce s-a auzit

4. Să împărtăşim ce ne-a spus cuvântul... (Dăm posibilitatea participanţilor de a oferi şi ei scurte comentarii. Să nu se pună întrebări, comentarii pentru a critica, divagaţii. Când intervenţiile sunt fragile, să nu se insiste pentru a continua).

5. Oratio: Să ne rugăm cu cuvântul meditat

6. Contemplatio: Să-l gustăm pe Dumnezeu cu inima şi să-l recunoaştem în istorie

Să ne fixăm privirea şi inima în Dumnezeu simţind prezenţa sa de lumină; să ne exprimăm angajarea la care ne-a condus lectura rugătoare; să sintetizăm totul într-o frază pentru a o purta cu noi în zilele ce urmează; să ne propunem acţiuni concrete cu cuvântul meditat.

» înapoi la cuprins «