1. Botezul şi ispitirea lui Isus

(Lc 3,21-22; 4,1-13)

Rugăciunea de început: invocarea Duhului Sfânt

1. Lectio: Să citim cuvântul - lectură lentă şi atentă urmată de tăcere câteva minute

3 ²¹ În timp ce tot poporul era botezat, a fost botezat şi Isus şi, pe când se ruga, cerul s-a deschis ²² şi Duhul Sfânt a coborât asupra lui sub chip trupesc, ca un porumbel, şi o voce a venit din cer: "Tu eşti Fiul meu cel iubit, în tine îmi găsesc toată bucuria" (Lc 3,21-22).

4 ¹ Plin de Duhul Sfânt, Isus s-a întors de la Iordan şi a fost dus de Duh în pustiu ² timp de patruzeci de zile, fiind ispitit de diavol. Nu a mâncat în zilele acelea şi, când ele s-au sfârşit, i-a fost foame. ³ Atunci diavolul i-a zis: "Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, spune acestei pietre să devină pâine". ⁴ Însă Isus i-a răspuns: "Este scris: Nu numai cu pâine va trăi omul".

⁵ Ducându-l mai sus, i-a arătat într-o clipă toate împărăţiile lumii ⁶ şi i-a spus: "Îţi voi da toată puterea şi măreţia lor, pentru că mie mi-a fost dată şi o dau cui vreau. ⁷ Deci dacă tu te vei închina înaintea mea, a ta va fi toată". ⁸ Şi, răspunzând Isus, i-a spus: "Este scris: Pe Domnul Dumnezeul tău îl vei adora şi numai lui îi vei sluji".

9 L-a dus apoi în Ierusalim şi l-a aşezat pe coama templului şi i-a spus: "Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te jos de aici, ¹⁰ căci este scris: Le va porunci îngerilor săi în privinţa ta ca să te păzească ¹¹ şi: Te vor ţine pe mâini ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră".

12 Însă Isus, răspunzându-i, i-a zis: "S-a spus: Nu-l vei ispiti pe Domnul Dumnezeul tău". ¹³ Şi, după ce a terminat toată ispitirea, diavolul s-a îndepărtat de la el pentru un anumit timp (Lc 4,1-13).

Fiecare poate reciti în gând textul încercând să-şi amintească ceea ce a citit.

2. Meditatio: Să medităm cuvântul (Ghidul oferă un comentariu)

Aceste texte trebuie citite într-un context mai amplu: Isus care primeşte botezul (3,21-22), nu este o persoană oarecare, ci Omul-Dumnezeu (3,23-38) şi, totodată un pelerin care, în numele şi pentru binele tuturor acelora care rămân pelerini - este vorba despre noi - experimentează pe propria-i piele dificultăţile drumului prin pustiu (4,1-13).

2.1. Isus botezat (3,21-22)

Textul lui Luca se diferenţiază vizibil de textele paralele din Matei (3,13-17) şi Marcu (1,9-11): botezul lui Isus este unit cu botezul altor persoane şi cu fenomenele care-l însoţesc; nu este amintit Ioan Botezătorul; se deschide cerul şi nu cerurile. Toate acestea arată că Luca dă o interpretare proprie evenimentului istoric.

Pentru Luca, a-l vedea pe Isus că primeşte botezul împreună cu poporul înseamnă a vedea un om printre mulţi alţii şi nu un om diferit, izolat, mândru, care-i priveşte pe ceilalţi de sus. Din contră, Isus pare onorat să împărtăşească cu ceilalţi oameni tot ceea ce face parte din experienţa lor zilnică.

Este relevant pentru Luca faptul că Isus, concomitent cu botezul, se reculege în rugăciune (3,21) şi arată în felul acesta că este într-o strânsă relaţie de iubire nu doar cu oamenii ci şi cu Tatăl ceresc, lucru care va deveni o obişnuinţă pentru El. În momentele decisive ale activităţii sale mesianice, Isus se roagă.

Formula "cerul s-a deschis" (3,21) desemnează actul prin care se dezvăluie oamenilor secretele lumii divine, în cazul nostru revelarea planului de mântuire al lui Dumnezeu, prin venirea lui Cristos. Prin Isus se realizează visul neîmplinit până atunci al israeliţilor; "Doamne, apleacă cerurile tale şi coboară" (Ps 144,5; cf. Is 63,19).

2.2. Isus ispitit (4,1-13)

Textul acesta îşi propune să completeze descrierea persoanei şi a activităţii lui Isus începută mai înainte: botezul lui Isus (3,21-22) şi genealogia lui Isus (3,23-38).

Ce sunt în concret ispitele lui Isus? Putem spune că reprezintă încercarea, din partea Satanei, de a-l face să devieze de la calea fidelităţii faţă de Dumnezeu. O cale care trece prin viaţa ascunsă, prin slăbiciune, umilire şi cruce. Această încercare constă în a-i propune lui Isus trei scurtături: scurtătura unei popularităţi uşoare, obţinută reducând mântuirea la o simplă chestiune economică (prima ispită); scurtătura spectacularului credinţei şi al religiei în scopul unor interese (a doua ispită); scurtătura puterii cu orice preţ (a treia ispită).

Fragmentul lui Luca, deşi concordă substanţial cu cel al lui Matei, introduce unele noutăţi:

- la el Duhul Sfânt nu are un rol secundar ci unul determinant: Isus e "plin de Duhul Sfânt";

- în a doua ispită Luca insistă mai mult decât Matei pe caracterul demoniac al puterii şi al bogăţiilor, interpretând-o, deci în cheie îndeosebi socială;

- "după ce a terminat toată ispitirea, diavolul s-a îndepărtat de la el pentru un anumit timp" (4,13). Acest timp despre care vorbeşte textul, desemnează timpul pătimirii când Isus se va afla din nou în faţa diavolului în stare de război (22,3.31.53), dar atunci diavolul nu va mai avea scăpare; va ceda armele şi va recunoaşte că unicul şi definitivul Stăpân al lumii rămâne Isus.

- alipind tema botezului (3,21-22) de tema pustiului (4,1-13), evanghelistul a vrut să le amintească creştinilor că şi ei, o dată botezaţi, au intrat în pustiul vieţii pentru a străbate, sub acţiunea Duhului şi în mijlocul a numeroase încercări, drumul spre patria cerească.

Se proclamă din nou cuvântul.

3. Cuvântul luminează viaţa noastră (Ghidul arată cum putem aplica unele aspecte ale textului la viaţa noastră)

3.1. Nu este de ajuns botezul cu apă

Relatarea lui Luca despre botezul lui Isus atribuie o mai mare importanţă coborârii Duhului Sfânt decât faptului botezului. Şi botezul nostru cere, o dată cu prezenţa apei şi pe aceea a Duhului Sfânt, ba chiar în mod deosebit prezenţa Duhului. Să nu ne mulţumim doar cu faptul că odată ni s-a turnat apă pe cap şi s-a rostit formula: "Eu te botez...". Apa şi cuvintele acelea au fost literă moartă dacă nu au însemnat începutul unei vieţi în Duhul Sfânt şi sub acţiunea Duhului Sfânt. O recunoaşte şi sf. Paul care spune: "Cine nu are Duhul lui Cristos nu-i aparţine lui Cristos" (Rom 8,9). A trăi ca nişte creaturi ale Duhului Sfânt e cu totul altceva decât a trăi ca nişte persoane satisfăcute şi prea liniştite. Unde este Duhul lui Dumnezeu, acolo e voinţă de convertire, de mai bine, de a arde, de a reînnoi, de a reconstrui, de a reface.

3.2. Pustiul: de ce să nu-l transformăm într-un mic paradis?

Conform tradiţiei biblice veterotestamentare, pustiul este un loc uscat, neospitalier, neadaptat însămânţării, lipsit de apă, locuit de animale sălbatice feroce şi ales de duşmanii lui Dumnezeu pentru a jefui. Văzut în perspectiva istoriei mântuirii, el e locul şi timpul în care Israelul se naşte ca popor al lui Dumnezeu (Dt 4,32-38), încheie alianţă cu el (Ex 19,1-24,18), e supus la încercări de tot felul şi învaţă să se hrănească nu atât cu mâncare materială, cât mai ales cu învăţătura dumnezeiască (Dt 8,3).

Pentru autorii Noului Testament pustiul continuă să fie un loc secetos şi periculos (Mt 4,1-11), la care adaugă şi tema vieţii creştine ca timp de peregrinare, de aşteptare şi de speranţă.

Viaţa este într-adevăr un drum prin pustiu, dar tu, dacă vrei, ai posibilitatea de a-l transforma într-o grădină înflorită, într-un câmp verde, parfumat. Cum? Primind vizita lui Dumnezeu şi lăsându-l pe el să semene, să ude, să coacă ceea ce a semănat: "Ai schimbat plânsul meu în bucurie" (Ps 30,12-13).

Încetează de a mai plânge în timp ce străbaţi pustiul vieţii. Iată, e pustiu doar în aparenţă. De fapt e un mic paradis în care Domnul vrea să-şi stabilească locuinţa şi, tocmai de aceea, îţi interzice să mai fii trist: tovarăşul tău de drum este chiar Isus cel Înviat.

3.3. Ispita cea mai urâtă: mania banului şi a puterii

Marii stăpâni ai lumii sunt banul şi puterea. Cu banii poţi cumpăra orice: societatea, politicienii, terenurile, puterea. Ceea ce contează este să ai bani pentru a cumpăra toate acestea. Nu ne mirăm dacă toţi se simt atraşi de fascinaţia acestor doi stăpâni. Cine nu vrea bani şi putere? Cine îi lasă să scape dacă li se prezintă ocazia de a-i avea? Cine renunţă la ei dacă deja îi posedă? În general cei care îi posedă nu vor nicidecum să-i împartă cu alţii.

Nu te lăsa stăpânit de mania de a domina peste alţii şi de a acumula cât mai multe bogăţii, ci obişnuieşte-te să fii umil şi liber de orice formă de sclavie, inclusiv cea a banului.

Dacă ocupi locuri de conducere, tratează-i bine pe subalternii tăi şi nu le da impresia că-i foloseşti pentru interesele tale şi pentru cariera ta. Evită logica acelor politicieni care se folosesc de oameni dând impresia că-i slujesc. Exercită-ţi autoritatea slujind cu adevărat şi având faţă de ceilalţi acelaşi respect pe care-l ai pentru tine însuţi.

Dacă împreună cu autoritatea ai şi bani şi încă din abundenţă, obişnuieşte-te să-i împarţi fără a uita îndemnul sf. Augustin: "Dacă iubeşti banul prea mult, vei fi sclavul banului şi-l vei urma oriunde te va duce". Fericirea nu merge în pas cu bogăţia.

3.4. Domnul cere credinţă, nu spectacole (Lc 4,9-12)

"Nu-l vei ispiti pe Domnul Dumnezeul tău", îi spune Isus diavolului. Aceste cuvinte nu se limitează să sublinieze încrederea sa faţă de Tatăl. Ele sunt adresate explicit comunităţii creştine ca să nu se încreadă atât în minuni, ci mai degrabă în ajutorul divin bazat pe credinţă. Cine crede în Dumnezeu doar pentru că el transformă pietrele în pâine, încetează de fapt de a mai fi credincios. Credinţa nu se sprijină pe minuni.

Nu te lăsa cuprins de mania de a vedea, de a controla apariţii sau intervenţii divine răsunătoare şi să nu crezi că ţi s-a întărit credinţa pentru că ai asistat personal la minuni prevestite. Să nu crezi că lipseşte ceva credinţei tale dacă nu ai văzut încă Ierusalimul. Contează interiorul.

Avea dreptate sf. Tereza de Lisieux când spunea: "Sfinţenia nu constă în practica aceasta sau aceea, ci într-o dispoziţie a inimii care ne face umili şi mici în braţele lui Dumnezeu". Într-adevăr el nu caută experţi ai credinţei, ci copii simpli şi cu ochii mari de mirare.

Scurtă tăcere pentru a asimila ceea ce s-a auzit

4. Să împărtăşim ce ne-a spus cuvântul... (Dăm posibilitatea participanţilor de a oferi şi ei scurte comentarii. Să nu se pună întrebări, comentarii pentru a critica, divagaţii. Când intervenţiile sunt fragile, să nu se insiste pentru a continua).

5. Oratio: Să ne rugăm cu cuvântul meditat

6. Contemplatio: Să-l gustăm pe Dumnezeu cu inima şi să-l recunoaştem în istorie

Să ne fixăm privirea şi inima în Dumnezeu simţind prezenţa sa de lumină; să ne exprimăm angajarea la care ne-a condus lectura rugătoare; să sintetizăm totul într-o frază pentru a o purta cu noi în zilele ce urmează; să ne propunem acţiuni concrete cu cuvântul meditat.

» înapoi la cuprins «