Evanghelia se răspândeşte

Obiective

1. Să recunoască principiile care conduc Biserica

2. Să indice condiţiile care au contribuit la răspândirea Bisericii

3. Să cunoască aspectele cele mai importante din viaţa sfântului Paul

4. Să vadă importanţa unirii care leagă pe fiecare creştin din orice timp cu autoritatea papei.

Introducere

Raporturile care caracterizează Biserica sunt aceleaşi cu cele care caracterizează familia. Dumnezeu este Tată, iar creştinii sunt fraţi între ei, uniţi de aceleaşi sentimente de bunăvoinţă şi iubire. Iată de ce Biserica vrea ca iertarea şi solidaritatea să fie atitudinile fundamentale ale creştinilor. Şi fiecare creştin este angajat să promoveze aceste valori divine, rod al morţii şi învierii lui Isus.

Toţi în Biserica lui Cristos au un rol bine definit şi împreună alcătuim Trupul mistic al lui Cristos.

Să trăim ca adevăraţi creştini

În ziua Rusaliilor, Duhul Sfânt a adus oamenilor marele dar al unităţii. Pentru primii creştini această unitate a devenit punct de referinţă ca şi pentru întreaga comunitate eclezială din orice timp şi din orice loc: ba, mai mult, constituie un "model" de dreaptă şi fericită convieţuire pentru toţi oamenii. Atitudinea şi comportamentul primilor creştini sunt ca doi "stâlpi" pe care se sprijină şi astăzi creştinismul.

Să-l ascultăm pe evanghelistul Luca descriind viaţa primilor creştini:

"Şi stăruiau în învăţătura apostolilor şi în împărtăşire, în frângerea pâinii şi în rugăciuni. Şi tot sufletul era cuprins de teamă, căci multe minuni şi semne se făceau în Ierusalim prin apostoli, şi mare frică îi stăpânea pe toţi. Iar toţi cei ce credeau erau laolaltă şi aveau toate în comun. Şi îşi vindeau bunurile şi averile şi le împărţeau tuturor, după cum avea nevoie fiecare. Şi în fiecare zi, stăruiau într-un cuget în templu şi, frângând pâinea în casă, luau împreună hrana întru bucurie şi întru curăţia inimii. Lăudând pe Dumnezeu şi având har la tot poporul. Iar Domnul adăuga zilnic Bisericii pe cei ce se mântuiau" (Fap 2,42-47).

"Iar inima şi sufletul mulţimii celor ce au crezut erau una şi nici unul nu zicea că este al său ceva din averea sa, ci toate le erau de obşte. Şi cu mare putere, apostolii mărturiseau despre învierea Domnului Isus Cristos şi mare har era peste ei toţi. Şi nimeni nu era între ei lipsit, fiindcă toţi câţi aveau ţarini sau case le vindeau şi aduceau preţul celor vândute şi-l puneau la picioarele apostolilor. Şi se împărţea fiecăruia după cum avea cineva trebuinţă. Iar Iosif, cel numit de apostoli Barnaba (care se tâlcuieşte fiul mângâierii), un levit, născut în Cipru,

având ţarină şi vânzând-o, a adus banii şi i-a pus la picioarele apostolilor" (Fap 4,32-27).

Unii ar putea spune că sunt comportamente excesive. Dar creştinul nu putea şi nu poate să se lipsească de această unitate molipsitoare şi angajantă.

Nu e uşor acest mod de viaţă. Noroc că Dumnezeu în Isus Cristos ne vine în ajutor prin darurile sale: virtuţile. Aceste virtuţi îl ajută pe om să facă binele, să dea ce are mai bun din sine. Virtutea este o forţă prezentă în om. Virtuţile umane nu sunt autonome, opere numai ale omului: ele sunt înrădăcinate în virtuţile divine numite teologale. Ele sunt energia vieţii pentru creştin. Aceste virtuţi sunt: credinţa, speranţa şi dragostea.

Dar ceea ce susţinea unitatea primilor creştini sunt trei realităţi:

a. Ascultarea cuvântului lui Dumnezeu. O ascultare continuă, luminată de apostoli, martorii celui înviat şi a prezenţei Duhului Sfânt.

Duhul Sfânt este cel care permite înţelegerea voinţei lui Dumnezeu în Scripturi. Aici este diferenţa dintre unul care vrea să citească Biblia ca să afle ştiri istorice sau culturale şi unul care meditează cuvântul ca pe un izvor de viaţă.

b. Comuniunea de bunuri era o consecinţă naturală a iubirii reciproce care îi caracteriza pe creştini. Acest mod de a fi era o alegere liberă şi s-a născut nu dintr-o dorinţă de sărăcie, ci ca o exigenţă a iubirii. Ei erau convinşi că trebuie să-i ajute pe fraţii lor lipsiţi, indiferent din ce comunitate ar fi.

c. Celebrarea sfintei Euharistii reprezintă noutatea credinţei lor. Este "frângerea pâinii" celebrată de un episcop sau de un apostol în fiecare duminică. Prin anul 200 s-a introdus celebrarea Euharistiei în fiecare zi. La început, creştini nu aveau edificii sacre (temple, biserici), dar se adunau în case private, cimitire şi catacombe, aceasta mai ales în timpul persecuţiilor. Exista nevoia de a fi uniţi şi de a sta împreună.

Joc de interacţiune: Fericirea comună

Participanţi: pentru orice vârstă

Timp: circa 20 minute

Materiale: O planşă, un bloc-notes şi creion.

Instrucţiuni

Aş vrea ca astăzi să reflectaţi asupra condiţiilor care ar putea, după voi, să conducă la o fericită convieţuire cu oamenii în ţara noastră.

Voi enumera câteva valori şi fiecare dintre va trebui să decidă singur care valoare este cea mai potrivită pentru a ajunge la acest scop.

Ce ar fi cel mai potrivit după voi?

Dacă toţi din această ţară ar fi:

. bogaţi

. fericiţi

. loiali

. sănătoşi

. afectuoşi

. angajaţi

(Se scriu aceste valori în aşa fel încât să fie vizibile tuturor).

Răspundeţi în scris la aceste întrebări şi motivaţi în detaliu punctul vostru de vedere. Aveţi la dispoziţie 15 minute...

Acum ne aşezăm din nou în cerc pentru ca să putem cunoaşte diferitele puncte de vedere. Să ridice acum mâna cel care a ales valoarea bogăţie... etc.

Aprofundare

Mi-a plăcut jocul?

Care ar fi consecinţele dacă într-adevăr toţi ar realiza măcar una din aceste valori?

Care sunt avantajele şi care dezavantajele faptului că în cultura noastră este o aşa mare diversificare de valori?

Ce rol are în viaţa mea valoarea pe care mi-am ales-o?

Ce valoare ar fi ales tatăl meu (mama)?

Ce are în opoziţie valoarea pe care am ales-o eu?

Ce aş vrea să mai adaug?

Sfântul Paul, vestitorul lui Isus

E imposibil să parcurgem nenumăratele căi deschise credinţei de acţiunea Duhului Sfânt. Dar putem urmări istoria unui om prin care Duhul Sfânt a făcut multe minuni.

E un personaj incredibil, original, curajos şi foarte generos, cu o inteligenţă extraordinară şi multă bunătate, un creştin cu o credinţă excepţională. Numele său este Paul.

De meserie era fabricant de corturi, iar condiţia sa socială era destul de bună, deoarece avea privilegiul cetăţeniei romane (Fap 22,25-28).

Să ai cetăţenie romană era cu adevărat un privilegiu care aducea multe avantaje. Unul dintre acestea era că nu putea fi pedepsit fără a fi judecat. Cetăţenia romană era un drept care se transmitea din tată în fiu.

S-a născut între anii 5-10 d.C. Iniţial numele său era Saul. Vorbea greceşte, deşi cunoştea foarte bine şi ebraica. Era un persecutor înverşunat al creştinilor considerându-i întemeietorii unei false credinţe. Era atât de ostil acestei religii încât a ajuns să persecute fără milă pe cei care se declarau creştini. Îi arunca în temniţă, fie că erau bărbaţi, fie femei. Paul nu glumea. A participat la uciderea cu pietre a diaconului Ştefan care proclama că Isus este Mesia. Cu permisiunea marelui preot de la Ierusalim a continuat să aresteze pretutindeni pe ucenicii noii doctrine. În drum spre Damasc, Paul îl întâlneşte pe Isus.

Iată cum s-au petrecut lucrurile:

"Iar Saul, suflând încă ameninţare şi ucidere împotriva ucenicilor Domnului, a mers la arhiereu, şi a cerut de la el scrisori către sinagogile din Damasc ca, dacă va afla acolo pe vreunii, atât bărbaţi, cât şi femei, că merg pe calea aceasta, să-i aducă legaţi la Ierusalim. Dar pe când călătorea el şi se apropia de Damasc, o lumină din cer, ca de fulger, l-a învăluit deodată. Şi, căzând la pământ, a auzit un glas, zicându-i: «Saule, Saule, de ce mă prigoneşti?» Iar el a zis: «Cine eşti, Doamne? Şi Domnul a zis: «Eu sunt Isus, pe care tu îl prigoneşti. Greu îţi este să izbeşti cu piciorul în ţepuşă». Şi el, tremurând şi înspăimântat fiind, a zis: «Doamne, ce voieşti să fac?» Iar Domnul i-a zis: «Ridică-te, intră în cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faci». Iar bărbaţii, care erau cu el pe cale, stăteau înmărmuriţi, auzind glasul, dar nevăzând pe nimeni. Şi s-a ridicat Saul de la pământ, dar, deşi avea ochii deschişi, nu vedea nimic. Şi luându-l de mână, l-au dus în Damasc. Şi trei zile a fost fără vedere; şi n-a mâncat, nici n-a băut. Şi era în Damasc un ucenic, anume Anania, şi Domnul i-a zis în vedenie: «Anania!» Iar el a zis: «Iată-mă, Doamne». Şi Domnul a zis către el: «Sculându-te, mergi pe uliţa care se cheamă Uliţa Dreaptă şi caută în casa lui Iuda, pe un om din Tars, cu numele Saul; că, iată, se roagă». Şi a văzut în vedenie pe un bărbat, anume Anania, intrând la el şi punându-şi mâinile peste el, ca să vadă iarăşi. Şi a răspuns Anania: «Doamne, despre bărbatul acesta am auzit de la mulţi câte rele a făcut sfinţilor tăi în Ierusalim. Şi aici are putere de la arhierei să lege pe toţi care cheamă numele tău». Şi a zis Domnul către el: «Mergi, fiindcă acesta îmi este vas ales, ca să poarte numele meu înaintea neamurilor şi a regilor şi a fiilor lui Israel; căci eu îi voi arăta câte trebuie să pătimească el pentru numele meu». Şi a mers Anania şi a intrat în casă şi, punându-şi mâinile pe el, a zis: «Frate Saul, Domnul Isus, cel ce ţi s-a arătat pe calea pe care tu veneai, m-a trimis ca să vezi iarăşi şi să te umpli de Duh Sfânt». Şi îndată au căzut de pe ochii lui ca nişte solzi; şi a văzut iarăşi şi, sculându-se, a fost botezat. Şi luând mâncare, s-a întărit. Şi a stat cu ucenicii din Damasc câteva zile" (Fap 9,1-19).

Întâlnirea cu Isus îi schimbă total viaţa. Din acea zi, în centrul gândurilor lui Paul nu e decât moartea şi învierea lui Isus.

Convertirea lui Paul e importantă nu doar pentru viaţa sa, ci pentru întregul viitor al Bisericii.

Astfel crede Paul despre convertirea lui:

"Căci aţi auzit despre purtarea mea de altădată întru iudaism, că prigoneam peste măsură Biserica lui Dumnezeu şi o pustiam. Şi spoream în iudaism mai mult decât mulţi dintre cei care erau de vârsta mea în neamul meu, fiind mult râvnitor al datinilor mele părinteşti. Dar când a binevoit Dumnezeu, care m-a ales din pântecele mamei mele şi m-a chemat prin harul său, să descopere pe Fiul său întru mine, pentru ca să-l binevestesc la neamuri, îndată nu am primit sfat de la trup şi de la sânge" (Gal 1,13-16).

Din persecutor Paul devine cel mai curajos misionar creştin. Această schimbare a fost posibilă doar prin intervenţia Duhului Sfânt.

Caracterizarea lui Paul:

Paul avea o iubire imensă pentru Biserica lui Cristos. El l-a întâlnit personal pe Cristos şi a făcut din această întâlnire cea mai mare comoară a vieţii sale

Era mereu unit cu ceilalţi apostoli, chiar dacă pe mulţi dintre ei îi depăşea în inteligenţă şi intuiţie, având idei geniale. S-a preocupat nu să răspândească ideile şi gândurile sale, ci pe cele ale Bisericii, condusă de capii ei.

Creştinul Paul simţea nevoia urgentă de a transmite tuturor descoperirea care îi schimbase viaţa: "Vai mie dacă nu vestesc evanghelia!" (1Cor 9,16).

"În călătorii adeseori, în primejdii de râuri, în primejdii de la tâlhari, în primejdii de la neamul meu, în primejdii de la păgâni; în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii cei mincinoşi; în osteneală şi în trudă, în privegheri adeseori, în foame şi în sete, în posturi de multe ori, în frig şi în lipsă de haine. Pe lângă cele din afară, ceea ce mă împresoară în toate zilele este grija de toate Bisericile" (2Cor 11,26-28).

Călătoriile lui Paul

Paul nu călătorea cu maşina sau cu avionul. Parcurgea distanţe destul de lungi pe jos, cu bagajele puse pe un măgăruş..

Un bun mergător putea parcurge până la 35 de kilometri pe zi, care era distanţa dintre posturile de gardă ale romanilor. Aceste posturi erau o referinţă deoarece în aceste locuri se putea dormi liniştit, chiar dacă nu şi comod. Nici călătoriile pe mare nu erau prea comode. Navigarea depindea mult de capriciile vântului. Pe timp de iarnă se evitau marele traversări, care puteau dura luni întregi dacă timpul era urât, ca să se reducă la numai câteva zile cu marea favorabilă.

El a propus primul conciliu al Bisericii, unde s-a întâlnit cu Petru, cerând desprinderea creştinilor de tradiţiile iudaice.

În jurul anul 58 se întoarce la Ierusalim unde este recunoscut de iudei şi dat pe mâna soldaţilor romani, care îl arestează. Fiindcă era cetăţean roman cere să fie judecat direct de împărat, la Roma, căci cetăţenia îi dădea acest drept. Moare decapitat la Roma în anul 67 d.C.

A fost un geniu al creştinismului, uneori poate greu de înţeles. Cu siguranţă a fost înzestrat de Duhul Sfânt care, prin el, a dus în atâtea părţi ale lumii credinţa în Cristos.

Lucru individual şi împărtăşit în grup

Scrie o scrisoare unui prieten care locuieşte departe de tine cu scopul de a prezenta şi descrie credinţa ta. Dă şi exemple şi caută să fii cât mai realist şi profund. Nu uita nimic din ceea ce crezi că ar putea îmbogăţi pe celălalt din experienţa ta cu Cristos!

(fond muzical, lent şi volum foarte mic. Să se păstreze un climat de linişte foarte favorabil).

» înapoi la cuprins «