Aliaţi cu Dumnezeu ajungem persoane libere

Obiective

1. Să explice semnificaţia legământului dintre Dumnezeu şi popor

2. Să indice motivele pentru care credinţa consideră cele zece porunci un ajutor pentru a trăi în libertate

Introducere

Dumnezeu a pus în inima fiecăruia dorul unei existenţe libere, o dorinţă infinită după libertate. Această atracţie însă poate fi slăbită de păcat, poate deveni ca nişte cărbuni acoperiţi de cenuşă sau poate fi de tot deviată atunci când omul crede că se poate descurca singur şi se lipseşte de Dumnezeu. În acest caz angajamentul de a construi o lume mai bună este un efort fără rezultate, uneori chiar dăunător.

Fără angajamentul constructorului casa nu se construieşte, dar constructorul trebuie să consulte adesea proiectul, altminteri, casa, construită rău, se poate dărâma. Tot la fel şi pentru om: fără angajamentul său, lumea nu progresează, nu se îmbunătăţeşte, dar este şi necesar ca omul să se încredinţeze planului lui Dumnezeu.

Pentru ca să-l ajute pe om, Dumnezeu îi oferă legea, prin care, pe de o parte defineşte coordonatele planului, pe de alta, face evidente păcatele omului.

Un drum condus de Dumnezeu

Ieşiţi din Egipt, evreii au avut de înfruntat deşertul, o regiune plină de nisip, de pietre, de munţi stâncoşi. Aici ei au experimentat nu numai greutatea foamei şi a setei, ci şi greutăţi legate de spirit: descurajarea.

În orice timp căutarea libertăţii a fost însoţită de căderi, de dificultăţi, astfel încât uneori, e mai uşor să devii sclav numai să fii liniştit şi să nu mai ai probleme...

Israeliţii au protestat împotriva lui Moise: "Mai bine muream în Egipt unde eram sclavi, dar aveam oalele cu carne şi pâine pe săturate! Tu însă ne-ai scos aici, în deşert ca să murim de foame, o mulţime atât de numeroasă!" (Ex 16,3). Iar Dumnezeu intervine şi satură poporul (cf. Ex cap. 6).

În cap. 17 se povesteşte că poporul suferă de sete. Dumnezeu face să izvorască apă din stânca Horeb. Aici, Moise va primi Legea, adică poruncile, indicaţiile lui Dumnezeu. Poporul are nevoie de pâine, de apă, dar şi de cuvântul lui Dumnezeu.

În aceste evenimente, Dumnezeu se revelează ca un educator care îşi ajută poporul să asimileze comportamentul cel mai potrivit.

De citit Dt 8,2-5

Dumnezeu încheie un legământ cu poporul demonstrând, astfel, cât de mult îl iubeşte. Acest legământ se exprimă în diferite momente:

Moise, Aron şi bătrânii poporului "mănâncă şi beau" înaintea lui Dumnezeu. E ca şi cum stăpânul casei îi invită pe prieteni la masă în prezenţa sa (Ex 24,1. 9-11).

Moise stropeşte poporul cu sângele animalelor jertfite (Ex 24,3-8).

Legământul constă în cuvintele pe care Dumnezeu le pronunţă, pe care poporul le ascultă şi pe care se angajează să le pună în practică (Ex 19,8). A te angaja să fii fidel legământului permite intrarea într-o relaţie intimă, privilegiată cu Dumnezeu, se devine proprietatea sa.

Activitate

Aţi putea înşira ceea ce îi face pe oameni sclavi, dar mai ales pe colegii de vârsta voastră? Vorbiţi despre aceste lucruri analizând şi învăţând multe din greşelile celorlalţi.

Legea lui Dumnezeu, viaţa omului

Conţinutul legământului este legea. Partea fundamentală a legii e constituită de decalog (Ex 20,1-17).

1. "Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te-a scos din pământul Egiptului şi din casa robiei. Să nu ai alţi dumnezei afară de mine! Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici o altă asemănare..."

Dumnezeu se propune ca o singură divinitate unui popor care cunoştea şi alte culte, practicate de păgâni.

"Să nu-ţi faci chip cioplit" (Ex 20,4-5):

De ce Iahve interzice israeliţilor să construiască statui? Interzicerea priveşte, în mod clar, divinităţile străine. De fapt, evreii trăiau în mijlocul popoarelor păgâne şi riscau să-şi asume modele de la ei, care venerau statui simbolizând animale, păsări etc.

Unele secte, de exemplu, martorii lui Iehova îi acuză pe creştini că nu respectă Biblia care interzice închinarea la statui. Dar e vorba de o acuză nefondată, deoarece Dumnezeu interzice construirea statuilor reprezentând diverşi idoli, divinităţi străine de el.

Şi apoi, creştinul nu adoră statuia. Atunci când ne uităm la o fotografie a unei rude sau prieten, amintirea se îndreaptă spre acea persoană şi la experienţa trăită cu ea. Fotografia e valabilă atâta timp cât face vie o amintire. Tot la fel, creştinii nu adoră sau venerează statuile, ci, prin imagini, sunt ajutaţi să intre în comuniune cu Isus, cu Maria sau cu sfântul reprezentat. Statuia este ca un deget care indică soarele. Nu ne oprim să privim degetul, ci urmărind direcţia degetului, ajungem să privim spre soare. Apoi mai este un motiv pentru care bisericile creştinilor conţin icoane sau artă sacră. În secolele trecute erau puţini cei care ştiau să scrie şi să citească şi atunci marea majoritate a catehezei se făcea prin desene şi imagini din istoria mântuirii. Ca atare, nu avem de-a face cu idoli.

2. "Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în zadar".

3. "Adu-ţi aminte de ziua odihnei ca să o sfinţeşti".

4. "Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta". Este o poruncă a lui Dumnezeu care se adresează şi oamenilor adulţi, nu numai copiilor!

5. "Să nu ucizi".

6. "Să nu faci fapte necurate".

7. "Să nu furi".

8. "Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău".

9. "Să nu doreşti femeia aproapelui tău".

10. "Să nu doreşti casa aproapelui tău şi nici un lucru ce nu este al tău".

Activitate

Cele zece porunci şi păcate împotriva lor

Am putea face o listă cu Poruncile, nucleul central al Legii, iar alături de fiecare poruncă, păcatele şi comportamentul uman care contrazic porunca. Vom descoperi că multe din urâţeniile şi suferinţele lumii sunt consecinţele unei lipse de respect faţă de Legea lui Dumnezeu.

Discutaţi-le, analizându-le şi la modul practic!

Aşteptarea Mântuitorului

Obiective

1. Să constate că Dumnezeu intervine în istorie pentru a-l ajuta pe om

2. Să ştie că darul cel mai mare pe care l-a făcut Dumnezeu oamenilor este Isus, Fiul său

3. Să conştientizeze că numai cel care caută cu umilinţă voinţa lui Dumnezeu îl poate cunoaşte pe Isus

4. Să cunoască date esenţiale din viaţa lui Isus

5. Să povestească patima, moartea şi învierea lui Isus

6. Să înţeleagă de ce a murit Isus

7. Să înţeleagă importanţa fundamentală a învierii lui Isus pentru credinţa creştină

8. Să indice raportul dintre Isus şi misterul Sfintei Treimi.

Introducere

În faţa tuturor trădărilor şi infidelităţilor omului, Dumnezeu răspunde cu iubire, iertare şi răbdare.

De aceea:

- oferă legea,

- trimite mesageri care să vestească al său cuvânt,

- promite un Mesia salvator, un eliberator.

Pentru noi, creştinii, Isus este Mesia, trimisul lui Dumnezeu. El se propune ca un om de pace, eliberatorul de răutate şi de egoism.

Promisiunea lui Mesia

Dumnezeu nu încetează să iubească. În toate modurile caută să corijeze şi să salveze poporul. Chiar şi atunci când poporul este infidel, el trimite mesageri care să-i vestească voinţa. Promite un Mesia (cel uns, trimis, consacrat) care să aducă salvarea, mântuirea.

"Unşii Domnului"

Cuvântul Mesia vine din evreiescul "mashah" care înseamnă a unge cu ulei. La evrei, trei categorii de persoane primesc "ungerea": regii, preoţii şi profeţii.

Un Mesia preot

Ungerea preoţilor însemna consacrarea lor lui Dumnezeu: ei aparţineau lui Dumnezeu.

Un Mesia profet

Şi profeţii erau "reprezentaţii" lui Dumnezeu. Erau oameni care au primit o revelaţie de la Dumnezeu şi, la lumina ei, interpretau semnificaţia evenimentelor istorice. Ei "predicau" consecinţele comportamentelor greşite oamenilor şi vesteau voinţa lui Dumnezeu. Profetul era cu totul în slujba lui Dumnezeu, era "slujitorul lui Dumnezeu".

Un Mesia rege

Adevăratul rege al poporului evreu era Dumnezeu: regii pământeni erau aleşi de el, consacraţi lui ca să pună în practică voinţa sa. Ungerea regală exprima o semnificaţie religioasă. Aşa cum uleiul îmbibă haina celui uns, tot la fel Duhul divin îl consacra prin ungere pe rege, adică omul ce trebuia să organizeze împărăţia poporului ales.

De când se afirma convingerea că Mesia ar fi trebuit să vină din descendenţa lui David, toţi urmaşii lui David erau consideraţi unşi. Dar mulţi regi au dezamăgit această aşteptare.

Pentru noi, creştinii, Mesia vestit şi atât de mult aşteptat este Isus din Nazaret, Cristos (cel uns).

El este expresia iubirii incredibile a lui Dumnezeu care zice omului "Te-am iubit cu o iubire veşnică" (Ier 31,3). "Ungerea", consacrarea lui Isus, se petrece la botez, pe când Ioan Botezătorul îl scufundă în râul Iordan.

Naşterea sa a fost vestită ca a lui Mesia promis: "Astăzi, în oraşul lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Cristos Domnul" (Lc 2,11).

Isus este centrul mesajului biblic: pornind de la el totul se explică, totul are sens.

Activitate

Discuţii

Dacă astăzi ar veni Dumnezeu pe pământ, cum ar fi şi ce ar face?

Propunere

Pentru a experimenta bucuria dăruirii, faptul că se gândeşte cineva la tine, că te iubeşte, fiecare copil, pentru data viitoare, ar putea aduce un mic cadou pentru un alt coleg din grupă. Acesta se poate constitui într-un joc, numit "De-a îngeraşul păzitor".

Ceea ce-i dă Cristos omului

"Ştii tu ce te face cel mai mult să suferi? Sunt oare insatisfacţiile, ezitările, conflictele în tine însuţi, dintre ceea ce doreşti şi ceea ce ai, ceea ce ai vrea să fii şi ceea ce eşti?

Ceea ce te face să suferi este imperfecţiunea ta, faptul că eşti incomplet.

Să nu crezi că îndeplinirea aspiraţiilor tale profunde vine din afară: numai cineva care e în inima ta te poate satisface complet.

Ştii tu ce doreşti cel mai mult? Este infinitul; şi infinitul te depăşeşte, depăşeşte toţi oamenii. Infinitul are un singur nume: Dumnezeu.

Setea ta de infinit nu e altceva decât o singură sete: setea de Isus Cristos, deoarece Isus este puritatea, adevărul, iubirea, viaţa...

Dumnezeu se gândeşte la tine, dintotdeauna, nu numai ca fiind om, ci un om divinizat.

Nu te mulţumi să fii om, fiu al omului, atunci când Cristos îţi oferă să devii realmente fiul lui Dumnezeu. Apa nu ar mai putea curge dacă ar refuza izvorul.

Lumina nu ar mai putea străluci dacă ar refuza soarele.

Tu nu poţi trăi din plin dacă refuzi pe Cristos, tu ai nevoie ca viaţa învingătoare care circulă în el, să treacă şi în tine; această viaţă se cheamă har" (Michel Quoist).

Naşterea şi viaţa lui Isus

Ca să înţelegem mai multe despre Isus trebuie să verificăm dacă el a existat cu adevărat. Dacă mama v-ar povesti despre o rudă îndepărtată, cu siguranţă, v-ar zice şi unde a locuit, ce făcea.

Familia lui Isus

Se citeşte în Evanghelia după sfântul Luca (1,26-27) că îngerul Gabriel a fost trimis la Maria, o tânără din popor, care era logodită cu Iosif din casa lui David. Iosif şi Maria trăiau la Nazaret. Iosif, om drept şi bun, era tâmplar. Maria a fost aleasă pentru o misiune excepţională: să devină Mama lui Isus, Fiul lui Dumnezeu.

Documente care vorbesc despre Isus

- Documente necreştine

1. Iosif Flavius

Evreu din naştere, a fost luat prizonier de către romani după distrugerea Ierusalimului din anii 70 d.C. În scrierile sale vorbeşte despre Ioan Botezătorul, de Iacob, "fratele" lui Isus, şi astfel, vorbeşte şi despre Isus.

2. "Mishna" şi "Talmud"

Mishna este o colecţie de legi şi tradiţii, ce provine din şcolile fariseilor şi datează din secolul al II-lea d.C.

Talmudul este o carte care comentează Mishna. În ea se vorbeşte şi despre răstignirea lui Isus în ajunul Paştelui şi de ucenicii care se dedicau faptelor bune.

3. Păgânii

a. Plinius cel Tânăr comunică împăratului roman că s-a împrăştiat cultul lui Cristos ca şi cum ar fi a lui Dumnezeu.

b. Tacit susţine că Isus a fost judecat de Ponţiu Pilat şi îi acuză pe creştini că au incendiat Roma în anul 64 d.C.

Documente creştine

a. Canonice: scrieri inspirate de Dumnezeu şi inserate în lista canonului biblic:

1. scrisorile apostolice: scrisorile scrise de apostoli sau atribuite lor;

2. evangheliile: după sfântul Matei, după sfântul Luca, după sfântul Marcu, după sfântul Ioan;

3. Faptele Apostolilor.

b. necanonice

1. apocrife: e vorba de scrieri neinspirate, uneori legendare.

2. "agrafa": sunt fraze scurte care nu se găsesc în evanghelie, dar care au fost inserate în alte texte. De exemplu: "E mai bine să dai decât să primeşti", o zicală atribuită lui Isus în Fap 20,35.

Numele şi naşterea lui Isus

Isus înseamnă Dumnezeu salvează.

Dar de ce s-a născut Isus la Betleem, de vreme ce părinţii lui locuiau la Nazaret? Ne răspunde chiar Evanghelia lui Luca (2,1-4). Apoi trăieşte marea majoritate a copilăriei, adolescenţei şi tinereţii la Nazaret. Din această perioadă cunoaştem foarte puţin, mai exact vizita lui la templu împreună cu părinţii la vârsta de 12 ani.

Legea prescria că de trei ori pe an trebuia mers în pelerinaj la templul din Ierusalim. Erau obligaţi bărbaţii, începând de la vârsta de 12 ani.

Timp de 30 de ani ştim că Isus l-a ajutat pe Iosif în munca sa de tâmplar.

Îşi începe viaţa publică o dată cu botezul pe care l-a primit de la Ioan Botezătorul la vârsta de 30 de ani. Nu caută aplauze şi cinstire. E un "rabbi" special. Alege ucenici pe care îi formează. De obicei erau ucenicii cei care cereau să intre în grupul vreunui maestru. Aici însă totul e altfel: Isus este cel care îi alege pe ucenicii săi. Îi cheamă să ia parte la misiunea sa. Alege un număr de 12 ucenici. Acest număr aminteşte de numărul triburilor lui Israel. Ei sunt numiţi şi apostoli.

Parabolele sunt povestiri scurte care au o forţă evocatoare particulară, deoarece fac aluzie, trimit la un mesaj profund care se află dincolo de povestire. Nu sunt exemple simple sau asemănări care să ajute înţelegerea; ele trebuie, mai degrabă, să ajute la înţelegerea realităţii misterioase care se ascunde. Ele ating în mod profund pe ascultător.

Cuvintele lui Isus nu ne lasă indiferenţi, ci luminează, provoacă, solicită răspunsuri.

Minunile sunt semne extraordinare prin care Isus face să se întrevadă o lume nouă în care Dumnezeu este prezent şi lucrează pentru mântuire. Minunile pe care le face Isus sunt fapte constatate de toţi, dar numai cei care cred le înţeleg semnificaţia şi primesc mesajul în viaţa proprie.

În evanghelie, minunile sunt mereu legate de actul de credinţă. Minunile deci nu sunt o "demonstraţie" sau o evidenţă în faţa căreia tu nu poţi spune decât da. Cine vrea să se îndoiască şi cine nu vrea să creadă, va putea de fiecare dată să fie sceptic: adevărul trebuie să-l vrei.

Sfântul Augustin distinge două tipuri de minuni:

- faptele comune, naturale, care ating doar pe cei care reuşesc să descopere acţiunea lui Dumnezeu în viaţa de toate zilele;

- faptele extraordinare, neexplicabile, ieşite din comun.

O faptă comună este atunci când Dumnezeu acţionează continuu în viaţa omului, în favoarea sa. O astfel de minune se înfăptuieşte atunci când omul observă în istoria sa intervenţia lui Dumnezeu.

Faptele extraordinare sunt acelea pe care Domnul nostru Isus Cristos le-a făcut şi sunt opere divine care învaţă mintea umană să se înalţe deasupra lucrurilor vizibile pentru a înţelege ceea ce Dumnezeu este. În marea sa milă, el şi-a rezervat câteva lucruri pe care să le facă la timpul potrivit în afară de lucrurile obişnuite din fiecare zi, astfel încât să trezească mirarea la vederea faptelor nu mai mari, ci neobişnuite. Cu siguranţă, este mult mai mare minunea să guvernezi o lume întreagă decât să înmulţeşti cinci pâini şi doi peşti. Şi totuşi nimeni nu se minunează, nu se umple de stupoare, pe când oamenii se minunează în faţa înmulţirii pâinilor, nu pentru că e mai mare, ci pentru că e mai rară (Sf. Augustin, Comentariu la Evanghelia după sfântul Ioan, 24, 1).

Chiar şi în viaţa sa publică, Isus demonstrează că este un om dintr-o bucată, care nu fuge dinaintea contradicţiei şi a clarificărilor care trebuie făcute (Lc 5,30-39). El e un om blând, dar nu delăsător. Atunci când trebuie să spună ceva nu se exprimă în termeni înjumătăţiţi.

Isus evaluează evenimentele, situaţiile care i se întâmplă şi caută să înţeleagă în ele voinţa lui Dumnezeu pe care nu vrea s-o trădeze chiar cu preţul vieţii. Moartea lui Isus pe cruce este un dat istoric de care nu ne mai îndoim. Evangheliile subliniază pe larg acest eveniment, chiar dacă pentru primele comunităţi era un eveniment "scandalos".

Analizând cuvintele lui Isus, examinându-i comportamentul, ne dăm seamă că el nu era ca nici un alt om din istorie. În el, în ceea ce el spunea, în ceea ce făcea, ne scapă câte ceva. De fapt, va rămâne pentru totdeauna o întrebare pe care fiecare om este invitat să şi-o pună: Isuse, cine eşti tu cu adevărat?

Unde îşi găseşte Isus forţa sa interioară care îl ajută să trăiască atât de bine evenimentele vieţii?

Activitate

Exerciţiu de cunoaştere

Acest exerciţiu ne poate ajuta să cunoaştem dacă noi suntem persoane coerente. Vom scrie valorile, adică acele calităţi pe care le considerăm necesare pentru viaţa noastră şi apoi reflectăm dacă faptele cotidiene sunt inspirate sau nu de aceste valori sau mai mult de instinct, de dorinţele imediate.

Joc de interacţiune: Valori şi simboluri

Participanţi: de la 12 ani

Timp: circa 60 minute

Materiale: Modulul "Valori şi simboluri"

Valori şi simboluri

VALOARE OBIECT MOTIVE DE ALEGERE

Frumuseţe

Iubire

Prietenie

Adevăr

Pace

Instrucţiuni

Căutaţi acum să reflectaţi asupra raportului vostru cu valorile cele mai importante, asupra a ceea ce este mai important pentru voi, asupra gândurilor şi simţămintelor pe care le stimulează în voi. Veţi lucra în grupuri a câte 4. Formaţi mai întâi grupurile...

Acum vă voi da un modul.

Precum vedeţi, sunt înregistrate aici 5 valori.

Datoria fiecărui grup va fi cea de a merge pe afară şi să găsească pentru fiecare valoare câte un obiect care să exprime, după judecata întregului grup, cel mai mult posibil, rolul pe care fiecare valoare o are sau ar trebui s-o aibă în viaţa noastră. Dacă este vorba de obiecte pe care le puteţi aduce aici, aduceţi-le. Dacă însă descoperiţi obiecte pe care nu le puteţi transporta, notaţi-le, pur şi simplu, în a doua coloană. Completaţi modulul vostru de-a lungul plimbării şi scrieţi şi motivele pentru care acel obiect are o legătură cu o anumită valoare. Puneţi-vă de acord în grupuleţul vostru asupra obiectelor simbolice alese. Aveţi la dispoziţie o oră.

Întoarceţi-vă apoi punctual, pentru ca să ne schimbăm părerile asupra experienţelor pe care le faceţi.

Aprofundare

Mi-a plăcut jocul?

Cât de uşor a fost să vă puneţi de-acord?

Ce obiecte aş fi ales dacă eram eu singur?

Care este diversitatea obiectelor aduse pentru aceeaşi valoare?

Am învăţat ceva nou despre mine şi despre ceilalţi?

Care ar fi valorile de care m-aş ocupa dacă ar trebui să repet jocul?

Ce aş vrea să mai adaug?

Observaţii

Acest joc în natură stimulează foarte mult imaginaţia copiilor şi a

adolescenţilor şi se adaptează la orice vârstă.

Activitate

Joc de interacţiune: Şaizeci de secunde

Participanţi: pentru orice vârstă

Timp: circa 60 minute

Obiective

Participanţii pot clarifica unele valori şi obiective, pentru ei foarte importante, pe care ei ar dori să le vadă realizate chiar şi în societate. În acelaşi timp, au ocazia să lucreze şi să colaboreze strâns în grup.

Instrucţiuni

Vă propun un joc prin care vă puteţi concentra împreună cu câţiva membri ai grupului asupra a ceea ce voi consideraţi astăzi important în viaţă, atât de mult încât aţi vrea să convingeţi şi pe alţii.

De la început alegeţi-vă persoanele cu care aţi vrea să lucraţi şi formaţi grupuri a câte şase persoane.

Acum vă explic ce trebuie să faceţi.

Închipuiţi-vă că vi s-a oferit de la televiziune un minut de transmisiune, pentru a comunica publicului un mesaj ca suport al alegerii voastre. Costurile pentru imaginile publicitare vi se vor restitui. Datoria voastră este să structuraţi acest minut şi să stabiliţi în mod precis ce vreţi să spuneţi publicului şi cum aţi vrea să comunicaţi mesajul vostru. Poate vreţi să spuneţi publicului vostru să construiască mai multe terenuri de joacă sau poate să vedeţi un anumit film pe care îl consideraţi important. În orice caz, mesajul vostru trebuie să exprime concepţia voastră asupra valorilor.

Aveţi la dispoziţie 30 de minute pentru ca să vă gândiţi la ceea ce aţi vrea să transmiteţi...

(Celor mai mari li se poate da mai mult timp).

Acum ne readunăm în cerc să ne povestim ce am vrea să punem în undă.

Aprofundare

Mi-a plăcut jocul?

Ce aş transmite eu dacă aş decide singur?

Ne-am pus de acord cu uşurinţă în grupul nostru?

Care este concepţia cea mai importantă de valori din ideea noastră?

Cum ar reacţiona publicul?

Patima - moartea - învierea

Patima. Înainte de moartea sa, Isus a intrat în Ierusalim călare pe un măgăruş. Prin acest gest simbolic Isus se prezintă ca Mesia, trimisul lui Dumnezeu. În ajunul morţii sale, în timpul sărbătorii Azimelor, Isus îi adună pe apostolii săi în Cenacol. În sărbătoarea Paştelui, evreii mâncau azimă (pâine nedospită) şi miel amintind şi retrăind marele eveniment al eliberării din sclavia egipteană şi de Legământul cu Dumnezeu.

Cina se desfăşura urmând unele rituri speciale: frângerea pâinii şi trecerea potirului la care Isus adaugă ceva nou şi anume cuvintele care însoţesc gestul (Lc 22,19-20).

În această "cină specială" Isus înfiinţează sfânta Euharistie.

La terminarea Cinei, Isus şi apostolii merg în Grădina Măslinilor. Se desprinde de grup şi se roagă. Apostolii adorm, deşi fuseseră invitaţi să vegheze. Somnul lor revelează incapacitatea lor de a înţelege momentul dramatic pe care îl trăia Învăţătorul. Cine doarme nu poate participa la acţiune.

Rugăciunea sa e minunată: spune toată suferinţa şi lupta unui om care, pentru a realiza planul lui Dumnezeu, nu se lasă bătut de durere şi de moarte. Intensitatea rugăciunii face să-i picure pe frunte picături de sudoare de sânge...

Isus a învins ispita! Pacea îl învăluie. Este gata să înfrunte proba finală.

Este arestat, vândut de unul dintre apostoli şi dus la judecată.

Probabil apariţia sa în faţa sinedriului nu e un adevărat proces, ci un interogatoriu pentru a formula un cap de acuză "politică", pentru a fi denunţat apoi romanilor. Acuza e bazată pe afirmaţia că el este Mesia, adică regele iudeilor. În acest caz el ameninţa suveranitatea împăratului.

Este dus la Pilat, procurorul roman, care emite condamnarea. După judecata din faţa lui Pilat, este condamnat la moartea pe cruce, instrument de condamnare pentru rebelii politici.

După biciuire, pălmuire şi scuipări, Isus este dus pe Calvar unde este răstignit. Înainte de a muri, el pronunţă următoarele cuvinte: "Eli, Eli, lama sabactani" (Mc 15,34). Nici în momentul morţii, Isus nu uită de raportul său cu Dumnezeu Tatăl căruia îi încredinţează ultima respiraţie: "Tată, în mâinile tale încredinţez sufletul meu" (Lc 23,48).

Moartea lui Isus nu e o moarte oarecare, sfârşitul comun al oricărui om. Pentru că el este Mesia, trimisul lui Dumnezeu, Mântuitorul, Fiul lui Dumnezeu. Moartea sa este plină de semnificaţie.

Aşa cum au făcut profeţii din Vechiul Testament şi Isus plăteşte cu suferinţa şi cu viaţa fidelitatea sa faţă de Dumnezeu. Dar el ştie că moartea sa va salva întreaga lume şi universul. Ca om el nu cunoaşte viitorul, nu vede defilând evenimentul înaintea ochilor, dar se lasă condus de Duhul Sfânt. Lucrarea pe care o face este opera lui Dumnezeu.

Isus moare pentru ca toţi oamenii să se poată converti. Moartea sa este lumină pentru toţi oamenii. Moartea sa permite "relansarea" legământului dintre Dumnezeu şi oameni, ruptă prin trădări şi infidelitate.

Învierea este o victorie asupra morţii, marele duşman al omului, al vieţii, rod al păcatului şi dar al diavolului.

După moarte, Isus apare femeilor, ucenicilor, dar nu apare nici marelui preot, nici lui Pilat, care îl condamnaseră. Ei nu ar fi putut face "experienţa" lui Isus, pentru că nu credeau în el.

Învierea ne demonstrează cine este Isus: Isus este Dumnezeu.

Isus nu a falimentat, nu e un învins. În viaţa sa pământească, Isus pronunţa cuvinte şi făcea gesturi care lăsau să transpară egalitatea sa cu Dumnezeu.

El îl revelează pe Dumnezeu unic şi Treime de iubire.

Privind la Isus, credinţa descoperă că Dumnezeu este unul, dar în trei persoane egale şi distincte: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

Tatăl este cel care a intervenit în istorie, dialogând cu israeliţii. Este cel care conduce lumea potrivit planului său de iubire.

Fiul este Isus Cristos, şi el Dumnezeu, trimis de Tatăl care se revelează în el.

Raportul care leagă cele trei persoane între ele este Iubirea.

Ca să explicăm realitatea Treimii putem apela şi la numere: 1 + 1 + 1 = 1. Tot la fel şi Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt sunt trei persoane distincte, dar, în acelaşi timp, sunt un singur Dumnezeu.

Cel care nu crede în învierea lui Isus, îl poate crede pe Isus un mincinos. Cine crede însă în înviere, îl recunoaşte ca Fiu al lui Dumnezeu, cel care dă sens vieţii, istoriei, lumii.

Haideţi să ne imaginăm civilizaţia noastră fără Isus. Cum am putea să ne explicăm aceşti 2005 ani de istorie "după Cristos", că milioane şi milioane de oameni au crezut în el considerându-l ca fiind singurul pentru care se merită să trăieşti? Credinţa în Isus Cristos a semnat istoria, a plăsmuit o întreagă civilizaţie.

» înapoi la cuprins «