Scrisorile sfântului apostol Ioan

Prezentare:

Canonul Sfintei Scripturi a fixat trei scrisori sub numele de Scrisorile sfântului apostol Ioan. E mai puţin probabil că a doua şi a treia să aparţină direct sfântului Ioan, însă sunt atribuite lui deoarece par a fi rezultatul aceleiaşi şcoli de gândire, numită "şcoala ioaniană", localizată la Efes.

Prima scrisoare este mult mai lungă decât celelalte, dar nu se prezintă asemenea unei scrisori, lipsindu-i introducerea şi încheierea, specifice stilului epistolar. Spre deosebire de prima, celelalte două au formă de scrisoare. De fapt, par mai degrabă un bileţel prin care se transmite un mesaj scurt, dar concis. La nivel de conţinut, acestea sunt în multe aspecte asemănătoare între ele, iar unele idei se regăsesc şi prima scrisoare. Drept consecinţă, specialiştii în Sfânta Scriptură cred că toate trei provin de la aceeaşi şcoală, "şcoala ioaniană".

Prima scrisoare este formată din 5 capitole, structurate astfel:

-1,1-4: prologul;

-1,5-2,29: a umbla în lumină;

-3,1-24: iubirea este semn al fiilor lui Dumnezeu;

-4,1-5,12: porunca de a iubi şi de a crede;

-5,13-21: epilogul, îndemn la rugăciune, încredere şi paza de idoli.

A doua scrisoare este formată din 13 versete, structurate astfel:

- 1-3: introducerea

- 4-6: porunca iubirii fraterne;

- 7-11: pericolul ereziei care nu admite întruparea lui Isus Cristos;

- 12-13: încheierea.

A treia scrisoare este formată din 15 versete, structurate astfel:

- 1-2: introducere;

- 3-8: apostolul laudă ospitalitatea lui Gaius;

- 9-11: condamnarea aroganţei lui Diotref;

- 12: mărturie în favoarea lui Demetrius;

- 13-15: încheiere.

În esenţă prima scrisoare evidenţiază trei teme mari: Dumnezeu este lumină, Dumnezeu este drept şi Dumnezeu este iubire.

Dacă Dumnezeu este lumină înseamnă că omul nu trebuie să trăiască în întuneric, ci trebuie să trăiască în lumină. Pentru acesta trebuie să-şi mărturisească păcatele, să respecte poruncile, să-l iubească pe aproapele, să lupte împotriva tentaţiilor lumii şi împotriva lui Anticrist. Pentru a evidenţia dreptatea lui Dumnezeu, apostolul Ioan aminteşte celor cărora le scrie că nu trebuie să păcătuiască, trebuie să se iubească unii pe alţii, să se încreadă în Dumnezeu, să-l mărturisească pe Isus şi să asculte de apostolii săi. Fiind Dumnezeu iubire, este şi credinţa adevărată. Cine are credinţa adevărată învinge lumea, iar prin credinţă primeşte şi viaţa.

Concluzia primei scrisori e simplă: "V-am scris acestea... ca să ştiţi că aveţi viaţa veşnică" (1In 5,13).

Conţinutul celorlalte scrisori are la bază aprecierile pe care apostolul le face faţă de comunitatea căreia i se adresează sau faţă de anumite persoane, pe care le şi nominalizează.

Obiectiv:

Trăirea iubirii autentice.

Învăţătură:

Iubirea carnală se bazează îndeosebi pe instinct, pe când cea creştină, evanghelică, pe mesajul lui Isus Cristos. Model pentru această iubire este însuşi Dumnezeu care este iubire, care creează lumea din iubire, o răscumpără şi o sfinţeşte tot din iubire.

Iubirea întrupată a lui Dumnezeu este Isus Cristos. El a venit din iubire ca să-i înveţe pe oameni iubirea. A face parte din împărăţia lui presupune împlinirea poruncii iubirii. Pentru a fi mai concret, la timpul cuvenit acceptă să ia trup omenesc, să fie arestat, bătut, condamnat la moarte şi răstignit. Nu există iubire mai mare decât ca cineva să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru ceilalţi. Iar Isus îşi dă de bunăvoie viaţa pentru toţi oamenii, pentru întreaga creaţie. Iubirea lui devine model pentru Biserică. Nu există poruncă mai mare de împlinit pe pământ, decât porunca iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Toată logica existenţei lui Dumnezeu, a răscumpărării oamenilor, a existenţei Bisericii, a sfinţirii permanente în Duhul Sfânt, îşi au justificarea numai în împlinirea poruncii iubirii.

De-a lungul timpului, Biserica, preluând de la apostoli tezaurul iubirii şi al credinţei, a învăţat să iubească. Numărul mare al sfinţilor, multele iniţiative sociale sau spirituale, toate îşi au izvorul în porunca iubirii.

Practic:

-Care este diferenţa dintre iubirea pe care o propune "lumea" şi iubirea pe care o propune Dumnezeu, prin glasul cuvântului său, exprimat prin Biserică?

-Care este motivaţia pentru care apostolul Ioan dă atâta importanţă poruncii iubirii?

-Cum se pot propune tinerilor de astăzi ideile despre iubire ale sfântului Ioan?

-În ce măsură trăirea dezordonată a iubirii este efectul lipsei credinţei?

-Care este motivul pentru care mulţi tineri de astăzi confundă iubirea-virtute cu iubirea-plăcere?

-Cum comentaţi sintagma: "Este viaţa mea, fac ce vreau cu ea!"

-Discutaţi la nivel de grup modalităţile prin care Isus Cristos şi-a arătat iubirea sa faţă de noi.

Texte de referinţă:

"Ceea ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit, cu privire la Cuvântul vieţii, căci viaţa s-a arătat: noi am văzut-o şi dăm mărturie şi vă vestim viaţa cea veşnică ce era la Tatăl şi care ni s-a arătat, ce am văzut şi am auzit vă vestim şi vouă pentru ca şi voi să aveţi comuniune cu noi, iar comuniunea noastră este cu Tatăl şi cu Fiul său Isus Cristos" (1In 1,1-3).

"Totuşi vă scriu o poruncă nouă, care este adeverită în el şi în voi pentru că întunericul trece, iar lumina cea adevărată străluceşte deja. Cine spune că este în lumină, dar îl urăşte pe fratele său, este în întuneric până acum. Cine îl iubeşte pe fratele său rămâne în lumină şi nu este motiv de scandal în el. Însă cine îl urăşte pe fratele său este în întuneric, umblă în întuneric şi nu ştie încotro merge pentru că întunericul i-a orbit ochii" (1In 2,8-11).

"Iubiţilor, să ne iubim unii pe alţii pentru că iubirea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi-l cunoaşte pe Dumnezeu. Cine nu iubeşte nu l-a cunoscut pe Dumnezeu că Dumnezeu este iubire. Prin aceasta s-a arătat iubirea lui Dumnezeu în noi: Dumnezeu l-a trimis în lume pe Fiul său, unicul născut, ca să trăim prin el" (1In 4,7-9).

"M-am bucurat mult că am găsit printre copiii tăi pe unii care umblă în adevăr, aşa cum am primit poruncă de la Tatăl. Şi acum, Doamnă, te rog, nu ca şi cum ţi-aş scrie o poruncă nouă, ci pe aceea pe care o aveam de la început, să ne iubim unii pe alţii. Iar iubirea, aceasta este: să trăim după legile lui. Aceasta este porunca: aşa cum aţi auzit de la început, să trăiţi în ea" (2In 4-6).

"... tu arăţi credinţă în tot ceea ce faci pentru fraţi şi chiar pentru străini. Aceştia au dat mărturie despre iubirea ta în faţa Bisericii. Vei face bine ajutându-i în călătoria lor într-un mod vrednic de Dumnezeu" (3In 5-6).

Rugăciune:

Doamne, Isuse Cristoase, iubirea Tatălui, tu i-ai învăţat pe apostoli să trăiască porunca iubirii faţă de tine şi faţă de aproapele. Ajută-ne să fim şi noi martori ai iubirii tale. Amin.

» înapoi la cuprins «