Scrisoarea a doua a sfântului apostol Petru

Prezentare:

În privinţa acestei a doua scrisori, atribuirea ei sfântului Petru încă este discutabilă. Dacă prima a fost scrisă de Silvan şi dictată de Petru, aceasta probabil că are un alt scriitor, un ucenic de-al lui Petru. Scrisoarea nu prezintă date suficiente pentru a i se individualiza destinatarul. La prima vedere se pare că destinatarii sunt aceiaşi ca şi la prima scrisoare, în realitate însă, conţinutul ne orientează spre iudeii elenişti şi păgânii convertiţi la creştinism, care cunosc literatura apocaliptică iudaică, oameni care se simt derutaţi în credinţa lor de anumiţi învăţători falşi, ceea ce îi determină să revină la practicile lor păgâne.

Cât priveşte apariţia, şi aici sunt doua mari opinii: pe de-o parte ar fi anii 64-67, înainte de martiriul apostolului la Roma; pe de altă parte, dacă scrisoarea îl are la bază pe un autor anonim, ea apare între anii 70-125, când ereziile gnostice nu erau atât de bine definite. După anul 95, sfântul Clement Romanul aminteşte această scrisoare într-una dintre scrierile sale.

Scrisoarea are doar 3 capitole, structurate astfel:

- 1,1-2: salutul iniţial;

- 1,3-21: îndemn la o viaţă sfântă;

- 2,1-22: condamnarea învăţătorilor falşi;

- 3,1-16: întârzierea venirii Domnului;

- 3,17-18: un nou îndemn la o viaţă sfântă şi doxologia finală.

Şi această scrisoare conţine o serie de îndemnuri morale, greu de aranjat într-o ordine. În general, ideea care transpare este aceea ca cei cărora le este adresată să se înrădăcineze mai mult în credinţa primită şi să se ferească de învăţătorii falşi care învăţau imoralitatea şi negau revenirea Domnului.

Adresa cu care se deschide scrisoarea conţine complet şi misiunea celui care o expediază: "Simon Petru, slujitor şi apostol al lui Isus Cristos" (2Pt 1,1), iar destinatarii sunt numiţi în mod generic: "celor care au primit o credinţă tot aşa de preţioasă ca a noastră" (2Pt 1,1). Este o introducere specific scrisorilor pauline.

Cuprinsul scrisorii conţine trei mari grupuri de îndemnuri:

Primul este un îndemn la fidelitatea faţă de doctrina apostolică. Creştinii sunt îndemnaţi ca, primind darul evangheliei cu toate urmările pe care le presupune, să rămână fideli acestui mare dar, iar fidelitatea se va verifica atunci când ei vor traduce în viaţă ceea ce au auzit ca mesaj. În acelaşi timp trebuie să fie siguri că mesajul primit este unul autentic, deoarece apostolii au fost martori, au văzut cu ochii lor şi au auzit cu urechile lor, mai ales că mesajul lor este confirmat şi de atâtea cuvinte profetice ale Vechiului Testament.

Al doilea îndemn se referă la atenţia faţă de maeştrii falşi. Erau printre ei diverşi învăţători care propuneau o învăţătură eronată faţă de învăţătura autentică. Prin ceea ce învăţau ei, unii creştini erau derutaţi, ajungeau la rătăcire în credinţă, iar unii terminau prin a-l renega pe Isus Cristos. La adresa lor autorul are cuvinte destul de dure.

Ultimul grup de îndemnuri se referă la aşteptarea Zilei Domnului. Sunt avertismente precum că vor veni falşi învăţători care vor lua în râs aşteptarea creştinilor. Să nu fie luaţi în seamă.

În concluzie se reamintesc câteva din atitudinile care trebuie avute în vedere în aşteptarea zilei Domnului şi se încheie cu o doxologie finală.

Obiectiv:

O mai mare atenţie la învăţăturile false.

Învăţătură:

Din totdeauna, pe lângă învăţătorii care au învăţat la bine au fost şi alţi aşa-zişi învăţători care au căutat să deruteze oamenii prin învăţăturile lor greşite. Au fost şi în timpul lui Isus şi în perioada de început a Bisericii, au fost pe parcursul istoriei Bisericii şi sunt şi astăzi.

Aparent aceştia par bine ancoraţi în mesajul pe care vor să-l transmită. Greşeala lor este că nu ţin cont de adevărata învăţătură, de autoritatea Bisericii în domeniu, devenind astfel instrumente în mâna diavolului, care este numit de Isus "tatăl minciunii".

Ereziile şi schismele au la bază asemenea învăţători cu învăţăturile lor. În încăpăţânarea minţii lor nu au ţinut cont de autoritatea Bisericii şi au continuat să înveţe poporul în mod greşit. În consecinţă, întreaga parte de popor care s-a supus acestei învăţături a fost exclusă o dată cu aşa-zisul învăţător. Din acest motiv, mai ales în perioada de început, Biserica a fost nevoită să se întâlnească în concilii pentru a clarifica tezaurul credinţei; ce trebuie crezut şi ce nu trebuie. Din acest motiv au fost mari rupturi în Biserica şi de la început, din evul mediu şi de astăzi.

Cu toate acestea, Biserica, rânduită de Cristos pe temelia lui Petru, poartă în sine învăţătura lui Cristos, o aprofundează, o trăieşte şi o împarte prin miniştrii săi şi altora.

Pentru a nu greşi în credinţa noastră este nevoie să avem mereu în vedere legătura cu Biserica. Când mergem împotriva comuniunii Bisericii, înseamnă că rătăcim în credinţă. Trebuie menţinută mereu legătura cu papa, episcopul, preotul şi prin ei cu Biserica întreagă.

Practic:

- Dintr-o carte de istorie a Bisericii încercaţi să clarificaţi următorii termeni: nestorianism, monofizism, arianism, schismă, erezie, protestantism, calvinism, anglicanism şi iehovism.

- Ce credeţi că i-a dus pe oameni la rătăcirea în credinţă în general?

- Notaţi pe o hârtie toate confesiunile sau religiile care se află în satul sau oraşul din care faceţi parte. Care ar fi cele mai apropiate de credinţa catolică? Încercaţi să vedeţi ce le diferenţiază de credinţa catolică.

- Care credeţi că sunt cele mai apropiate confesiuni creştine?

- Care este relaţia grupului din care faceţi parte cu persoane de altă confesiune?

- Ce iniţiative se pot lua la nivel de grup pentru a menţine mereu legătura cu învăţătura autentică a Bisericii?

Texte de referinţă:

"Simon Petru, slujitor şi apostol al lui Isus Cristos, celor care au primit o credinţă tot aşa de preţioasă ca a noastră prin dreptatea Dumnezeului nostru şi a Mântuitorului Isus Cristos, har vouă şi pace din belşug, prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a lui Isus, Domnul nostru!... Tocmai de aceea, daţi-vă silinţa să adăugaţi la credinţa voastră virtutea; la virtute, cunoaşterea; la cunoaştere, stăpânirea de sine; la stăpânirea de sine, statornicia; la statornicie, evlavia; la evlavie, iubirea de aproapele, la iubirea de aproapele, dragostea. Într-adevăr, dacă aceste lucruri sunt în voi şi se dezvoltă, nu veţi rămâne inactivi şi fără rod în cunoaşterea Domnului nostru Isus Cristos" (2Pt 1,1-2.5-8).

"De fapt, în popor au fost profeţi falşi; tot aşa şi între voi vor fi învăţători falşi care vor răspândi erezii distrugătoare şi, negândindu-l pe Stăpânul care i-a răscumpărat, îşi vor trage o pieire neîntârziată. Mulţi se vor lua după desfrânările lor şi, din cauza lor, calea adevărului va fi defăimată. Din lăcomie vor căuta să profite de voi prin discursuri înşelătoare, dar condamnarea îi aşteaptă de mult, iar pieirea lor stă la pândă" (2Pt 2,1-3).

"De aceea, iubiţilor, întrucât aşteptaţi acestea, străduiţi-vă să fiţi găsiţi în pace, fără cusur şi fără prihană. Să consideraţi ca o mântuire îndelunga răbdare a Domnului nostru, aşa cum v-a scris şi iubitul nostru Paul, după înţelepciunea care i s-a dat, precum o face în toate scrisorile în care vorbeşte despre acestea" (2Pt 3,14-16).

Rugăciune:

Doamne, Isuse Cristoase, tu eşti garant pentru învăţătura adevărată. Trimite-l pe Duhul tău Sfânt ca să ne lumineze mintea în orice moment în care te căutăm. Amin.

» înapoi la cuprins «