Scrisoarea întâi a sfântului apostol Petru

Prezentare:

Noul Testament ne-a transmis două scrisori aparţinând apostolului Petru, foarte diferite între ele din punct de vedere al stilului şi al conţinutului. Prima a fost acceptată cu uşurinţă ca aparţinând apostolului Petru, asupra celei de-a doua planează incertitudinea.

Destinatarii primei scrisori sunt creştinii care trăiesc în Pont, Galaţia, Capadocia, Asia şi Bitinia. Se vorbeşte despre cinci regiuni ale Asiei Minore care au fost câmpul de misiune pentru apostolul Petru şi însoţitorul său, Silvan. Nu se ştie exact dacă Petru a mai vizitat comunităţile prin care a trecut o dată. Dacă nu le-a vizitat însemnă că a fost nevoit să treacă şi pe la alte comunităţi, în calitate de cap al colegiului apostolilor.

Se presupune că data scrierii este anterioară anilor 64-67, perioada în care a fost martirizat la Roma.

Din punct de vedere formal, Scrisoarea întâi a sfântului Petru are toate caracteristicile unei scrisori cu adresă exactă: o introducere, un conţinut bogat şi o concluzie, acelaşi stil folosit şi de apostolul Paul. Însă nenumăratele îndemnuri morale care se succed, aparent fără o ordine, i-au determinat pe unii specialişti să creadă că avem de-a face cu o omilie sau cu o cateheză pregătitoare la botez. Însă nu se vorbeşte în mod explicit de botez sau de liturgia baptismală. Scrisoarea conţine anumite îndemnuri morale, specifice trăirii vieţii de credinţă într-un mod corect.

Scrisoarea are 4 capitole, structurate astfel:

- 1,1-2: introducerea;

- 1,3-12: principii fundamentale ale vieţii creştine;

- 1,13-2,10: exigenţele vieţii noi, trăită în sfinţenie;

- 2,11-4,6: datoriile creştinilor faţă de aproapele;

- 4,7-5,11: recomandări generale pentru tot poporul lui Dumnezeu;

- 5,12-14: salutul final.

Introducerea conţine numele celui care trimite, Petru, şi al destinatarilor, cărora li se adresează, precum şi o scurtă binecuvântare.

Conţinutul scrisorii este plin de îndemnuri motivate din punct de vedere teologic. Se pot individualiza mai multe categorii de astfel de îndemnuri. Bucuria pentru mântuirea garantată de Isus Cristos chiar şi în timpul persecuţiilor, bucurie motivată de garanţia că Isus Cristos va purta la mântuire pe toţi cei care dau mărturie despre el şi despre evanghelia sa. Viaţa fiilor lui Dumnezeu trebuie să fie una sfântă, trebuie să fie conformă cu demnitatea primită şi cu speranţa aşteptată. Creştinii trebuie să ştie că nu au fost cumpăraţi cu aur, dar cu sângele preţios al lui Cristos. Sunt numiţi temple vii ale lui Dumnezeu pentru o preoţie sfântă. Trebuie să se comporte fără vreo răutate şi fără ipocrizie. Noua lege a sfinţeniei recere creştinilor să se comporte ca şi pelerini pe pământ, să fie diferiţi de păgâni; sclavii să-i respecte pe stăpâni, iar în familie soţii să aibă un comportament exemplar. În aşteptarea zilei Domnului, creştinii trebuie să lupte cu păcatul şi să-l slujească pe Dumnezeu. În ceea ce îi priveşte pe preoţi, trebuie să îngrijească de turma încredinţată lor cu responsabilitate şi iubire. Tinerii să fie respectuoşi faţă de cei în vârstă.

În final, Petru prezintă salutările sale destinatarilor, ca şi salutările comunităţii din Babilon, probabil denumirea codificată a oraşului Roma.

Obiectiv:

Trăirea cu responsabilitate a credinţei pentru a fi creştini integri.

Învăţătură:

Se verifică la nivel de scrisoare rolul apostolului în rândul celorlalţi apostoli, dar şi la nivel de comunitate. Multitudinea îndemnurilor pe care le dă, arată un Petru care ştie cui a crezut şi pentru ce îndeamnă şi pe alţii să creadă.

Pornind de la importanţa speranţei creştine care trebuie să fie probată printr-o viaţă sfântă, apostolul Petru se îndreaptă spre iubirea fraternă dintre membrii comunităţii. Numai construită pe iubire, comunitatea va fi într-adevăr o construcţie spirituală şi un popor sacerdotal.

Petru era şi un om practic. După ce termină cu îndemnurile legate de viaţa spirituală, continuă cu cele legate de viaţa socială, învăţându-i pe creştini care trebuie să fie atitudinea lor faţă de autorităţi, a sclavilor faţă de stăpânii lor. Viaţa de familie nu este uitată nici ea. Atât bărbaţii cât şi femeile au în apostolul Petru un sfătuitor bun. Pentru o bună reuşită a familiei lor, apostolul îi îndeamnă să fie supuşi unul altuia, să se înţeleagă şi să se respecte. Iubirea faţă de aproapele să fie bazată pe compătimirea plină de iubire, pe umilinţă şi înţelegere. Dacă apar persecuţii la nivel de comunitate, să fie suportate aşa cum a îndurat şi Cristos suferinţele pentru mântuirea lumii. Cât despre cei care administrează darurile lui Dumnezeu, să o rupă cu păcatul.

Sunt îndemnuri pe care Biserica, prin glasul ei autorizat, le-a propus şi le va propune ori de câte ori va simţi nevoie să o facă.

Practic:

- Scoateţi pe o foaie de hârtie toate îndemnurile pe care le dă apostolul Petru în prima sa scrisoare. Număraţi-le şi încercaţi să vedeţi câte se observă la nivel de comunitatea din care faceţi parte.

- Citiţi 1Pt 1,22-25. Ce vă sugerează?

- Cum consideraţi că ar trebui să arate familia astăzi din punctul de vedere al Scrisorii întâi a sfântului Petru?

- În ce măsură mai este persecutată Biserica astăzi?

- Cum vi se pare diferenţa dintre Petru care scrie această scrisoare şi Petru, apostolul prezentat în evanghelii?

- Cu consideraţi aparenta lipsă a apostolului Petru (la nivel de scrieri) în comparaţie cu apostolul Paul de pe prima scenă a Bisericii de la început?

Texte de referinţă:

"Petru, apostol al lui Isus Cristos, către cei care trăiesc ca străini în diaspora: în Pont, Galaţia, Capadocia, Asia şi Bitinia, aleşi după preştiinţa lui Dumnezeu Tatăl, prin sfinţirea Duhului, pentru a asculta de Isus Cristos şi a fi stropiţi cu sângele lui, har vouă şi pace din belşug... De aceea, fiţi cu mintea clară, sobri în toate; puneţi-vă toată speranţa în harul care va fi dat când se va arăta Isus Cristos. Ca nişte copii ascultători, nu vă lăsaţi duşi de poftele de mai înainte, când eraţi în ignoranţă, ci, aşa cum este sfânt cel care v-a chemat, deveniţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră, pentru că este scris: «Fiţi sfinţi, pentru că eu sunt sfânt»" (1Pt 1-2.13-16).

"Aşadar, lăsând la o partea toată răutatea şi orice înşelăciune, ipocrizie, invidie şi orice vorbire de rău, ca nişte copii de curând născuţi, să doriţi laptele spiritual, curat, ca să creşteţi prin el spre mântuire dacă într-adevăr aţi gustat cât de bun este Domnul. Apropiaţi-vă de el, piatra cea vie, aruncată de oameni, dar aleasă şi preţuită de Dumnezeu. Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi într-o casă spirituală pentru o preoţie sfântă ca să aduceţi jertfe spirituale plăcute lui Dumnezeu prin Isus Cristos"(1Pt 2,1-5).

"În sfârşit, fiţi toţi într-un gând, compătimitori, plini de iubire faţă de fraţi, milostivi şi smeriţi. Nu întoarceţi rău pentru rău, nici insultă pentru insultă, dimpotrivă, binecuvântaţi, pentru că la aceasta aţi fost chemaţi, ca să moşteniţi binecuvântarea" (1Pt 3,8-9).

"Aşadar, pe prezbiterii care sunt între voi, eu care sunt prezbiter ca şi ei şi martor al suferinţelor lui Cristos şi părtaş al gloriei care se va arăta, îi îndemn: Păstoriţi turma lui Dumnezeu care v-a fost încredinţată, nu cu silă, ci de bunăvoie, aşa cum vrea Dumnezeu..." (1Pt 5,1-2).

Rugăciune:

Doamne, Isuse Cristoase, învăţătorul apostolilor, fă ca ascultându-i pe preoţii tăi să simţim glasul tău care ne vorbeşte. Amin.

» înapoi la cuprins «