Scrisoarea către Evrei

Prezentare:

Deşi este inclusă în rândul scrierilor sfântului apostol Paul, nu există nici o precizare exactă că Scrisoarea către Evrei ar aparţine acestui apostol. Modalitatea de exprimare este mai degrabă specifică şcolilor rabinice, ca şi tema preoţiei lui Cristos, care este tratată şi din punct de vedere al preoţiei Vechiului Testament. Pentru că în centrul scrierii este vorba despre persoana lui Isus Cristos, Scrisoarea către Evrei a fost inclusă în rândul scrierilor cu caracter creştin, şi ca atare acceptată în canonul Sfintei Scripturi. Pe de altă parte scrierea nici nu are elementele specifice unei scrisori: salutul de început, cuprins şi încheiere.

Vechile tradiţii atribuie această scriere apostolului Paul, pentru că la un moment dat, în cuprinsul ei se face referire la Timotei, apropiatul lui Paul. Se presupune că numai Paul ar fi putut scrie: "Aflaţi că fratele vostru Timotei a fost eliberat. Dacă va veni curând, vă voi vedea împreună cu el" (Evr 13,23).

Destinatarii sunt cu siguranţă creştinii proveniţi din iudaism, destul de numeroşi în Biserica primară. Scrisoarea se vrea un îndemn şi o încurajare pentru ei. Că scrierea este adresată creştinilor preveniţi din iudaism se verifică şi din faptul că autorul face dese trimiteri la Vechiul Testament, o parte a Sfintei Scripturi atât de cunoscută evreilor. Se presupune că ar fi fost scrisă şi expediată din Italia, probabil de la Roma, imediat după momentul distrugerii Ierusalimului de către armatele romane, dorind să-i asigure pe creştinii proveniţi din iudaism că Isus Cristos este adevăratul şi Marele Preot care înlocuieşte templul şi pe preoţii de la templu.

Scrisoarea are în componenţă 13 capitole, structurate astfel:

- 1,1-4: prologul;

- 1,5-2,18: Isus este superior îngerilor şi ca atare trebuie să aderăm lui;

- 3,1-5,10: Cristos, Marele Preot este demn de încredere pentru fidelitatea lui;

- 5,11-10,39: Isus Cristos este prezentat ca Mare Preot "după rânduiala lui Melchisedec", devenind astfel cauză de mântuire veşnică;

- 11,1-12,13: având un astfel de Mare Preot, creştinii trebuie să-şi conformeze viaţa lui şi să trăiască asemenea marilor personalităţi ale Sfintei Scripturi;

- 13,18-25: epilogul.

Începutul prezintă în sinteză misterul lui Isus Cristos: Cristos este ultimul şi definitivul cuvânt al lui Dumnezeu.

După un anunţ cu caracter general în care se afirmă că Isus Cristos, pentru a deveni Mare Preot, s-a făcut în toate asemenea oamenilor, afară de păcat, sunt descrise calităţile sacerdotale ale lui Isus: mult mai fidel decât Moise; slujitor al casei lui Dumnezeu; mai demn de crezut decât Moise; plin de milostivire; constituit preot pentru binele oamenilor în ceea ce priveşte harurile lui Dumnezeu; asimilat nu lui Aron, ci lui Melchisedec, pentru că are o preoţie veşnică.

Noutatea preoţiei lui Isus Cristos constă în faptul că el nu este descendent din nici o familie sacerdotală. Nu a fost fiu de preot. Preoţia lui Isus Cristos este din veşnicie, după cea a lui Melchisedec, fără un tată omenesc, fără genealogie, fără început şi sfârşit, preot pentru totdeauna.

Autorul dă apoi ca exemple mari figuri ale Vechiului Testament care au învins prin credinţă, o invitaţie făcută şi creştinilor de a trăi credinţa cu iubire şi curaj, nu asemenea evreilor în pustiu.

În final sunt făcute câteva îndemnuri pentru a trăi iubirea fraternă şi a primi scrisoarea cu bucurie.

Obiectiv:

Respect faţă de preoţia lui Isus Cristos prezentă astăzi în episcopi, preoţi şi diaconi.

Învăţătură:

Preoţia lui Isus Cristos a trecut de la apostoli la episcopi, de la episcopi la preoţi şi la diaconi, aceştia din urmă primind preoţia în prima treaptă, în vederea slujirii.

Episcopii, preoţii şi diaconii nu au o preoţie a lor, ci participă la preoţia lui Isus Cristos, care este singurul Mare Preot. În acest caz, preoţia nu este asemenea unei meserii care se învaţă şi se practică timp de opt ore în fiecare zi. Preoţia lui Isus Cristos este o demnitate acordată aleşilor săi printr-o vocaţie specială, pentru totdeauna. Preoţia nu se exercită doar opt ore pe zi, ci în fiecare moment, toată viaţa şi în veşnicie, tocmai pentru că este împărtăşire a preoţiei lui Cristos, care este veşnică.

Autorul Scrisorii către Evrei aduce suficiente argumente în favoarea preoţiei lui Isus Cristos, luate în special din Vechiul Testament, tocmai pentru a arăta că preoţia veche nu mai este valabilă şi că ea a fost în vederea adevăratei şi veşnicei preoţii a lui Isus Cristos. Pentru a nu crea confuzie, autorul apelează la imaginea preotului Melchisedec apărut în Vechiul Testament fără ca cineva să ştie de unde. Marele Preot, Isus Cristos apare din veşnicie, fără ca cineva să fie în stare să explice ce înseamnă cu adevărat veşnicia. El nu are început şi nici nu va avea sfârşit.

Episcopii, preoţii şi diaconii trebuie respectaţi pentru că poartă în sine preoţia veşnică a lui Isus Cristos.

Practic:

- Ajutaţi de preot, faceţi un tablou al preoţiei Vechiului Testament, al preoţiei lui Isus Cristos şi al preoţiei episcopilor, preoţilor şi diaconilor de astăzi. Observaţi asemănările, deosebirile şi finalitatea!

- Ce vă sugerează sintagma "Isus Cristos, Marele Preot"?

- Indicaţi câteva din caracteristicile care îi deosebesc pe preoţi de laici.

- Există două tipuri de preoţie: ministerială şi comună. Cum se dobândeşte una, cum se dobândeşte cealaltă? Cum se exercită amândouă?

- Din punct de vedere liturgic, sfânta Liturghie este celebrată de toţi cei care participă, în frunte cu preotul care celebrează "în persoana lui Isus Cristos". Nu este celebrată doar de preotul singur. Ce implică o astfel de celebrare?

- Cum vi se pare Scrisoarea către Evrei în comparaţie cu celelalte scrieri ale apostolului Paul? Comentaţi! Ce aduce nou faţă de celelalte scrieri?

Texte de referinţă:

"După ce în trecut a vorbit în multe rânduri şi în multe moduri părinţilor noştri prin profeţi, Dumnezeu, în aceste zile din urmă, ne-a vorbit nouă prin Fiul, pe care l-a pus moştenitor a toate, prin care a făcut şi veacurile. Acesta fiind strălucirea gloriei şi chipul fiinţei sale, şi ţinând toate prin cuvântul puterii sale, după ce a săvârşit purificarea păcatelor, s-a aşezat la dreapta maiestăţii, în ceruri, devenind cu atât mai presus decât îngerii, cu cât a moştenit un nume mai deosebit decât al lor" (Evr 1,1-4).

"Prin urmare, fraţilor sfinţi, părtaşi ai chemării cereşti, priviţi-l cu atenţie pe Isus, apostolul şi marele preot al mărturisirii noastre, care este credincios faţă de cel care l-a instituit, aşa cum a fost şi Moise în toată casa lui. Dar acesta este vrednic de o mărire mai mare decât Moise, după cum cel care construieşte are o cinste mai mare decât casa" (Evr 3,1-3).

"Căci cuvântul lui Dumnezeu este viu, plin de putere şi mai ascuţit decât o sabie cu două tăişuri; el pătrunde până la despărţitura sufletului şi a duhului, a încheieturilor şi a măduvei şi judecă sentimentele şi gândurile inimii. Şi nu este nici o creatură ascunsă înaintea lui, ci toate sunt goale şi descoperite pentru ochii aceluia în faţa căruia vom da cont" (Evr 4, 12-13).

"... el, oferind o singură jertfă pentru păcate, s-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu, aşteptând de acum ca duşmanii lui să fie puşi sub picioarele sale, pentru că el, printr-o singură jertfă, i-a dus la desăvârşire pentru totdeauna pe cei care sunt sfinţiţi" (Evr 10,12-14).

Rugăciune:

Doamne, Isuse Cristoase, Marele şi Veşnicul Preot, ajută-ne să trăim preoţia ministerială şi cea comună conform cu demnitatea specifică fiecăreia. Amin.

» înapoi la cuprins «