Scrisoarea sfântului apostol Paul către Filemon

Prezentare:

Este singura scrisoare pe care Paul o adresează unei persoane private. Filemon era originar din Colose. Fusese convertit la creştinism de către Paul şi a devenit colaboratorul său la Efes şi Colose. Filemon era căsătorit cu Apfia şi avea un fiu, numit Arhip, care a devenit preot şi şi-a desfăşurat ministerul pastoral la Colose. Fiind bogat, Filemon organiza întâlnirile creştinilor la el acasă.

Nu există dubii în a atribui această scrisoare lui Paul, deoarece se verifică stilul său direct, familiar şi plin de expansivitate. Este o scrisoare plină de afecţiune, dovadă prietenia dintre cei doi. Este mai degrabă o scrisoare de recomandare şi de însoţire a lui Onesim, un sclav aparţinând lui Filemon, fugit de acasă, deoarece furase nişte bani pentru a supravieţui. Conform legilor vremii, Onesim ar fi trebui să fie ucis pentru delictul comis. Onesim, cunoscând ce l-ar putea aştepta, apelează la apostolul Paul, ştiindu-l bun prieten cu stăpânul său. În acest timp, Paul era în închisoare. Onesim l-a găsit, a rămas un timp cu el în închisoare, i-a ascultat mesajul evanghelic, a cerut să fie botezat, iar acum era creştin ca şi stăpânul său. Deşi ar fi putut să-l ţină în serviciul său, Paul decise să-l trimită înapoi la Filemon, stăpânul său. A scris, aşadar, Scrisoarea către Filemon, i-a dat-o lui Onesim şi l-a trimis la Colose. Această scrisoare a devenit oarecum manifestul creştin împotriva sclaviei.

Cei mai mulţi specialişti afirmă că scrisoarea a fost scrisă pe când Paul era în închisoare la Roma.

Scrisoarea are doar 25 de versete, structurate astfel:

- 1-7: prolog;

- 8-21: partea centrală;

- 22-25: concluzia.

Un argument în plus că scrisoarea aparţine apostolului Paul este obiceiul folosit deja în toate scrisorile de a preciza numele celui care expediază scrisoarea, ca şi al celor care îl însoţesc, precum şi al celui căruia îi este adresată. De data aceasta, numelui lui Filemon, Paul îi asociază întreaga Biserică domestică, adunată în casa sa, ca şi pe soţia Apfia şi pe Arhip, slujitorul harului lui Dumnezeu, fiul lui Filemon.

Partea centrală este motivată de favoarea pe care o cere pentru sclavul Onesim. Paul nu precizează motivul pentru care Onesim fugise de acasă, dă doar de înţeles că ar fi vorba de o sumă de bani. Ceea ce îi cere Paul prietenului său Filemon întrece orice aşteptare. Îi cere să-l primească pe Onesim, nu ca pe un sclav, nici ca pe un prieten, ci ca pe un frate. De unde acest curaj şi de unde această justificare? Credinţa în Isus Cristos îi face pe toţi fraţi. Nu mai există sclav, nici om liber, nu mai există oameni de diferite naţiuni, toţi sunt fraţi în Cristos. Paul îi cere lui Filemon să-l primească pe Onesim ca pe un frate în Domnul şi să-l preţuiască şi să-l respecte ca atare. În ceea ce-l priveşte pe Onesim şi el se întoarce acum complet schimbat. Nu mai era un sclav, ci, în Cristos, era un om liber. Paul îl recomandă ca pe unul dintre persoanele dragi lui. Dacă îl va considera dator cu ceva, Paul îi aminteşte lui Filemon că el îi este dator pentru darul inestimabil al credinţei pe care i l-a oferit. Paul arată o mare încredere în prietenul său Filemon şi ştie că îl va primi cum se cuvine pe Onesim, în ciuda tuturor celor întâmplate.

În încheiere, Paul îşi exprimă speranţa că va fi eliberat şi că va face o vizită lui Filemon.

Obiectiv:

Respectarea aproapelui din credinţă.

Învăţătură:

Înainte să fie un sclav, Onesim este un om. Ca om şi el are dreptul la supravieţuire, la libertate şi mai ales la credinţă. Împrejurările îl determină să facă un gest necugetat, care însă îi va aduce cel mai mare dar: credinţa. În Cristos cu toţii suntem egali. El a venit pentru ca toţi oamenii să aibă viaţă şi încă s-o aibă din plin. Prin el, cu toţii suntem chemaţi la libertate, la libertatea fiilor lui Dumnezeu. Credinţa dă la o parte toate barierele de rasă, de sex, de condiţie socială etc. Cristos este acelaşi pentru toţi. Onesim se poate considera un luminat, deoarece a ştiut unde să fugă şi ce să îmbrăţişeze. Căutarea lui Paul însemna pentru el căutarea credinţei. Găsirea lui Paul a însemnat găsirea mântuirii. Dumnezeu îl răsplăteşte cu darul credinţei şi al libertăţii. Ca răspuns, Onesim, nu numai că îmbrăţişează cu sinceritate credinţa, ci se întoarce la casa stăpânului său, iar stăpânul său, nu numai că îl iartă, ci îl primeşte şi îl respectă ca pe un frate. Credinţa în Cristos le-a schimbat inimile celor doi şi le-a transformat în două inimi iubitoare.

Este atitudinea pe care trebuie s-o aibă orice creştin faţă de aproapele său, pe care trebuie să-l considere ca pe un frate sau ca pe o soră în Cristos. În faţa credinţei, orice barieră trebuie să cadă. Ceea ce trebuie să primeze este respectul bazat pe iubirea lui Cristos faţă de noi.

Apostolul Paul, prin Scrisoarea către Filemon ne dă o lecţie nu numai de curaj, ci şi de credinţă. Îl trimite pe Onesim înapoi la stăpânul său, dovedind un mare act de curaj, dar şi o mare doză de credinţă. E convins că nu i se va mai întâmpla nimic.

Practic:

- În contextul sclavagismului care a dominat omenirea o mare parte din timp, cum consideraţi gestul sclavului Onesim de a fura o sumă de bani şi de a fugi? Există vreo legătură între fuga lui Onesim şi plecarea fiului risipitor? Dar între întoarcerea unuia şi a celuilalt?

- Cum vă explicaţi faptul că Onesim, un sclav fugit de la stăpânul său, cu însemne specifice, a venit la apostolul Paul în închisoare şi a stat un timp cu el, a primit Botezul şi nu a fost arestat de către şefii închisorii? Care este rolul credinţei în toată întâmplarea?

- Cum aţi fi reacţionat dacă eraţi în locul lui Filemon? Cum reacţionaţi atunci când drepturile nu vă sunt respectate?

- Ce înseamnă pentru tinerii de astăzi respectul?

- Ce aduce nou credinţa în privinţa respectului pe care trebuie să-l datorăm aproapelui nostru?

- Cum arăta Biserica primară privită din punctul de vedere al Scrisorii către Filemon?

Texte de referinţă:

"Paul, prizonierul lui Cristos Isus, şi fratele Timotei, către Filemon, iubitul nostru colaborator şi către sora noastră Apfia, către Arhip, fratele nostru de luptă, şi comunitatea care se află în casa ta: har vouă şi pace de la Dumnezeu Tatăl nostru şi de la Domnul Isus Cristos... De aceea, chiar dacă am, în Cristos, tot dreptul să-ţi poruncesc ceea ce se cuvine să faci, mai degrabă te îndemn, din iubire, aşa cum sunt eu, Paul, acum bătrân şi prizonier al lui Cristos Isus, te rog pentru copilul meu, pentru Onesim, pe care l-am născut în lanţuri. Odinioară el îşi era nefolositor, dar acum e de folos atât pentru tine, cât şi pentru mine. Ţi l-am trimis înapoi, pe el, care este inima mea. Aş fi voit să-l ţin pentru mine ca, în locul tău, să-mi slujească mie, celui care sunt în lanţuri pentru evanghelie, dar n-am vrut să fac nimic fără consimţământul tău, pentru ca binele tău să nu fie silit, ci de bunăvoie. Poate tocmai de aceea a fost despărţit de tine pentru un timp ca să-l primeşti înapoi pentru veşnicie, dar nu ca pe un sclav, ci mult mai mult decât un sclav, ca pe un frate iubit mai ales pentru mine, dar cu atât mai mult pentru tine, atât ca om, cât şi ca frate în Domnul. Deci dacă mă consideri părtaş cu tine în credinţă, primeşte-l ca pe mine însumi. Dacă te-a nedreptăţit cu ceva sau îţi datorează ceva, trece aceasta în contul meu. Eu, Paul, am scris-o cu mâna mea, eu îţi voi plăti, ca să nu spun că îmi eşti dator cu tine însuţi: da, frate, să am şi eu o favoare de la tine în Domnul! Linişteşte-mi inima în Cristos! Ţi-am scris convins de ascultarea ta, ştiind că vei face chiar mai mult decât îţi spun. Totodată, pregăteşte-mi loc de cazare căci sper să vă fiu dăruit datorită rugăciunilor voastre" (Flm 1-3.88-22).

Rugăciune:

Doamne, Isuse Cristoase, tu ai murit şi ai înviat pentru mântuirea tuturor. Ajută-ne să ne descoperim şi să ne respectăm ca fraţi în credinţă. Amin.

» înapoi la cuprins «