Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Tesaloniceni

Prezentare:

Cele două scrisori către tesaloniceni sunt primele scrieri ale Noului Testament şi primele scrieri ale sfântului Paul. Au o valoare inestimabilă din punct de vedere istoric şi religios pentru că sunt primele mărturii scrise cât priveşte viaţa Bisericii de la început. În ele sunt schiţate primele succese ale predicii apostolice pe pământ grec, credinţa entuziastă a primelor comunităţi, dar şi problemele unei Biserici tinere pe pământ păgân, de multe ori ostil noutăţii aduse de creştinism.

Tesalonicul era o cetate întemeiată de regele Casandru, unul dintre succesorii lui Alexandru cel Mare, în 319 î.C. Era capitala provinciei romane din Macedonia. Datorită aşezării sale, cetatea era un puternic centru comercial, un drum de legătură între Orient şi Occident.

Paul ajunge la Tesalonic în timpul celei de-a doua călătorii misionare (50-53), venind de la Troas şi de la Filipi. El a predicat timp de trei săptămâni într-o sinagogă a evreilor, dar a fost nevoit să renunţe din cauza intervenţiei brutale a evreilor. Au fost acuzaţi că acceptându-l pe Cristos, îl înlocuiesc astfel pe cezar, ceea ce constituia un delict deosebit de grav. Pentru a fi salvaţi, au plecat noaptea în grabă la Bereea, unde au găsit mai multă înţelegere. Dar şi aici au fost descoperiţi de către iudeii din Tesalonic şi au fost nevoiţi să părăsească şi această localitate, plecând spre Atena. De la Atena, Paul a plecat la Corint aşteptându-l cu veşti noi pe Timotei, care rămăsese la Tesalonic. După câteva zile, Timotei a ajuns cu informaţiile atât de mult aşteptate şi dorite. Bucurându-se de cele auzite, Paul hotărăşte să le scrie o scrisoare pentru a-i încuraja în efortul lor pentru evanghelie şi pentru Cristos.

Motivul pentru care le adresează această scrisoare, afară de încurajarea pe care le-o transmite, este şi acela de a-i avertiza în faţa pericolelor credinţelor păgâne, pentru a le completa învăţătura despre Cristos şi despre cei care muriseră deja şi acum aşteptau în mormânt a doua venire lui Isus.

Scrisoarea are 5 capitole, structurate astfel:

- 1,1: salutul adresat tesalonicenilor;

- 1,12-3,13: mulţumirea adusă de Paul pentru credinţa, speranţa şi iubirea celor din Tesalonic, precum şi pentru veştile bune aduse de către Timotei;

- 4,1-5,22: diverse îndemnuri, încurajări, admonestări şi instrucţiuni;

- 5,23-28: încheiere.

Scrisoarea începe cu salutul obişnuit, specific apostolului Paul, continuă cu mulţumirea adresată lui Dumnezeu pentru credinţa tesalonicenilor şi cu amintirea celor petrecute în timp ce erau la Tesalonic pentru a vesti evanghelia. Paul ştia că cei din Tesalonic au nevoie de încurajarea sa, de aceea nu încetează să-i încurajeze, asigurându-i că ar dori să-i revadă din nou. Urmează câteva îndemnuri privitoare la sfinţenie, castitate, caritate, muncă, pentru viaţa comunitară, precum şi câteva date despre învierea morţilor şi aşteptarea venirii Domnului.

În încheiere, Paul cere ca cei din Tesalonic să se roage pentru el şi pentru însoţitorii săi şi-i roagă să transmită salutările sale tuturor creştinilor care vor asculta această scrisoare.

Obiectiv:

Statornicie în credinţă prin trăirea unei vieţi de sfinţenie.

Învăţătură:

Paul nu a avut prea mult timp la dispoziţie ca să facă cunoscut celor din Tesalonic credinţa în Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Pentru a-i feri de persecuţii, după ce lasă totuşi o mică sămânţă a credinţei, se retrage şi aşteaptă. Speră că mica sămânţă va da roade, iar roadele nu întârzie să apară. Timotei îi dă veşti bune. El vrea însă mai mult. Vrea să-i încurajeze pe tesaloniceni în trăirea credinţei, vrea să se asigure că ceea ce cred este ceea ce trebuie să creadă, şi vrea ceva mai mult, vrea ca acea comunitate din Tesalonic să trăiască o viaţă de sfinţenie.

Dorinţa lui Paul este şi dorinţa Bisericii pentru fiecare creştin în parte. Biserica susţinută de Dumnezeu, sfinţenia prin excelenţă, vrea ca orice membru al ei să ducă o viaţă de sfinţenie.

În favoarea tesalonicenilor, cât priveşte viaţa de sfinţenie, apostolul Paul vine cu câteva precizări concrete: fuga de desfrânare, stăpânirea propriului trup, să nu-l asuprească sau să-l înşele cineva pe fratele său, iubire reciprocă, trăirea în linişte şi pace, fiecare să-şi vadă de treburile lui, să muncească cu mâinile proprii, comportamentul să fie demn faţă de fraţi, să fie respectaţi cei care muncesc în favoarea altora, cei care conduc comunitatea şi societatea, să fie bucurie în loc de tristeţe, să fie sprijiniţi cei slabi, răbdare faţă de toţi, facerea de bine în orice circumstanţă, rugăciune neîncetată, menţinerea Duhului viu printre ei şi fuga de orice rău.

Din punct de vedere al modalităţilor de sfinţire a vieţii, Scrisoarea către Tesaloniceni este o veritabilă cateheză, suficientă pentru cel care-l caută cu sinceritate pe Dumnezeu.

Practic:

- Notaţi pe o listă toate propunerile pe care le face apostolul Paul de-a lungul scrisorii sale în ceea ce priveşte dobândirea sfinţeniei. La nivel de grup discutaţi despre cele mai uşor de împlinit şi ce posibilităţi ar fi pentru trăirea tuturor.

- Este posibil ca o persoană să trăiască toate îndemnurile apostolului Paul sau ele sunt o propunere pentru întreaga comunitate, pentru ca fiecare membru să aleagă ceea ce poate să trăiască? Analizaţi!

- Cum vedeţi fuga apostolului din Tesalonic, în contextul în care, în urma sa, a rămas o mică prigoană a comunităţii creştinilor? A fost o soluţie potrivită? Se potriveşte aici zicala: "Fuga e ruşinoasă, dar e sănătoasă?" A se avea în vedere şi paşii pozitivi făcuţi în urma plecării lui.

- În sensul provocării de mai sus, cum consideraţi "fuga" de la sfârşitul săptămânii sau de sărbători a multor creştini de astăzi, în detrimentul sfintei Liturghii de duminică sau din zilele de sărbătoare de poruncă?

- Ce ar avea creştinii de astăzi de învăţat de la comunitatea din Tesalonic? Dar preoţii din exemplul lui Timotei?

Texte de referinţă:

"Paul, Silvan şi Timotei către biserica tesalonicenilor, care este în Dumnezeu Tatăl şi în Domnul Isus Cristos: har vouă şi pace. Îi mulţumim mereu lui Dumnezeu pentru voi toţi, pomenindu-vă fără încetare în rugăciunile noastre, aducându-ne aminte de lucrarea credinţei voastre, de strădania iubirii şi de perseverenţa speranţei voastre în Isus Cristos înaintea lui Dumnezeu Tatăl nostru" (1Tes 1,1-3).

"Atât de ataşaţi eram de voi încât eram gata să vă dăm nu numai evanghelia lui Dumnezeu, ci şi sufletele noastre pentru că ne deveniserăţi dragi. De fapt, vă aduceţi aminte, fraţilor, de munca şi osteneala noastră: noaptea şi ziua lucram pentru ca să nu devenim o povară pentru nici unul dintre voi şi vă predicam evanghelia lui Dumnezeu... Şi, de aceea, noi îi mulţumim lui Dumnezeu fără încetare pentru că, primind cuvântul lui Dumnezeu pe care l-aţi auzit de la noi, l-aţi primit nu ca pe un cuvânt al oamenilor, ci aşa cum este într-adevăr, ca pe un cuvânt al lui Dumnezeu, care acţionează cu putere în voi, cei ce credeţi" (1Tes 2,8-9.13).

"De fapt, aceasta este voinţa lui Dumnezeu: sfinţirea voastră. Să vă feriţi de desfrânare! Fiecare să ştie să-şi stăpânească propriul trup în sfinţenie şi cinste, nu în patima poftei ca păgânii, care nu-l cunosc pe Dumnezeu. Nimeni să nu-l asuprească sau să-l înşele pe fratele său, pentru că Domnul răzbună toate acestea, după cum v-am spus şi v-am arătat mai înainte. Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie, ci la sfinţenie. De aceea, cine dispreţuieşte acestea nu dispreţuieşte un om, ci pe Dumnezeu, care vi-l dă pe Duhul Sfânt" (1Tes 4,3-8).

Rugăciune:

Doamne, Isuse Cristoase, tu ai rămas cu statornicie în ascultare faţă de voinţa Tatălui. Ajută-ne să perseverăm în trăirea vieţii creştine, trăind chemarea la sfinţenie. Amin.

» înapoi la cuprins «