Scrisoarea sfântului apostol Paul către Filipeni

Prezentare:

Scrisoarea către Filipeni este atribuită sfântului Paul fără nici un dubiu.

Cetatea Filipi a fost fondată de Filip al II-lea Macedonul, tatăl lui Alexandru cel Mare, în 358 î.C. În timpul apostolului Paul, Filipi era o colonie romană, populată de veterani italieni şi avea aceleaşi drepturi ca şi oraşul Roma. Avea un senat propriu, iar cetăţenii aveau cetăţenie romană. Filipi era considerat o mică Romă în Macedonia.

Comunitatea creştină de la Filipi a fost fondată de Paul în timpul celei de-a doua călătorii misionare (50-51) şi a fost prima comunitate creştină pe pământ european. Ajunge la Filipi în urma unei viziuni pe care a avut-o, în care a fost invitat să vină în Macedonia. La Filipi, prima care se converteşte la creştinism este Lidia împreună cu întreaga sa familie. Lidia era o comerciantă de purpură, originară din Tiatira. În urma convertirii pune casa sa la dispoziţia apostolului Paul. Aici, la Filipi, în urma unei exorcizări, Paul şi Sila, însoţitorul său, sunt daţi pe mâna judecătorilor şi sunt bătuţi, apoi aruncaţi în închisoare, de unde, în timpul nopţii, în urma unui cutremur se deschid porţile închisorii, le cad lanţurile, dar ei nu fug. În urma acestui eveniment este botezat paznicul împreună cu toată familia sa. A doua zi, Paul cere din nou să fie judecat, ca un cetăţean roman şi este eliberat. După ce s-a rugat, Paul părăseşte cetatea, bucuros pentru cele suferite.

Creştinii din Filipi făcuseră o colectă în bani pentru necesităţile pastorale ale lui Paul. Drept recunoştinţă, Paul îl trimite la ei pe Epafrodit, prin care le trimite şi scrisoarea.

În ansamblu, scrisoarea este una dintre cele mai frumoase ale apostolului Paul. Este o scrisoare plină de afectivitate, familiaritate şi recunoştinţă.

Are 4 capitole, structurate astfel:

-1,1-11: introducerea;

-1,12-2,30: partea istorică:

-3,1-4,20: partea morală;

-4,21-23: încheierea.

În introducere, Paul uzează de stilul său obişnuit în a se prezenta, precum şi pe cei care îl însoţesc, ca şi cei cărora le expediază scrisoarea. O noutate în privinţa comunităţii din Filipi este că acolo sunt prezenţi deja episcopi şi diaconi. Urmează apoi o rugăciune de mulţumire din care transpare toată iubirea apostolului pentru comunitatea din Filipi.

După această introducere, Paul vorbeşte despre sine, lăsând să se înţeleagă că se află în lanţuri din cauza evangheliei, lanţuri care i-au încurajat pe mulţi să continue să predice vestea cea bună. Pentru el, după cum o va spune, este mai bine să moară, pentru a fi cu Isus Cristos, dar dacă Isus consideră, este mai bine ca el să rămână pentru a continua munca de răspândire a evangheliei. Ca urmare, îi îndeamnă pe filipeni la fidelitate faţă de evanghelia vestită cu atâta trudă, la umilinţă, la străduinţă pentru a se mântui, la comuniunea în Duh, la perfecţiune, la imitarea lui şi la bucurie. Nu uită să mulţumească pentru colecta de bani pe care o adunase şi pe care o oferise cu atâta dăruire.

În cuprinsul scrisorii, Paul strecoară şi un imn cristologic de o frumuseţe rară.

Obiectiv:

Statornicie în căutarea virtuţilor

Învăţătură:

La prima vedere, Scrisoarea sfântului apostol Paul către Filipeni pare o invitaţie continuă la căutarea şi rămânerea în virtute. Încă de la început, el mulţumeşte lui Dumnezeu pentru ceea ce a trăit la Filipi şi pentru comunitatea ca atare. Celelalte îndemnuri la fidelitate faţă de evanghelie, la umilinţă, la străduinţa pentru mântuire, la a căuta calea dreptăţii, la perfecţiune, la imitarea apostolului etc., sunt tot atâtea recomandări la a căuta virtutea şi prin ea, sfinţenia. Paul este un om plin de duhul sfinţeniei şi o doreşte comunităţilor prin care trece sau a trecut. Nu se sfieşte să se prezinte pe sine ca model. În sinceritatea inimii sale, el este convins că ceea ce face, face din iubire faţă de Cristos şi de evanghelia sa şi că nimic, nici chiar moartea, nu-l va despărţi de această iubire a sa. În acelaşi timp, găseşte şi la nivel de comunitate un răspuns. Deja colecta pe care o făcuseră era un astfel de răspuns. Faptul că această comunitate nu ridica probleme mari, şi acesta putea fi considerat un răspuns.

Modelul suprem la care îi îndeamnă să apeleze este Cristos. Imnul cristologic este din acest punct de vedere o bijuterie. El din iubire faţă de oameni a renunţat la strălucirea sa pentru a lua chipul sclavului, pentru oameni s-a umilit pe sine şi s-a făcut ascultător până la moartea pe cruce. De aceea Dumnezeu l-a înălţat şi i-a dat un nume de glorie. Pentru aceasta, în numele lui se pleacă toţi genunchii şi toate popoarele dau mărturie că el este Domnul.

Practic:

-În contextul în care astăzi mass-media pune la dispoziţie atâtea materiale compromiţătoare, mai poate un tânăr să meargă pe calea virtuţii? Cu ce sacrificii?

-Ce este virtutea din punctul de vedere al tânărului de astăzi? Dar sfinţenia?

-Daţi câteva exemple de oameni din zilele noastre care au trăit sau trăiesc într-o formă specială relaţia lor cu Dumnezeu.

-Faptul că apostolul Paul cere filipenilor fidelitate faţă de evanghelie, ce vă sugerează?

-În ce context al liturgiei apare imnul cristologic propus de apostolul Paul filipenilor?

-În ce măsură se potrivesc îndemnurile apostolului Paul din Scrisoarea către Filipeni cu îndemnurile pe care le fac astăzi preoţii?

-Colecta care se face astăzi în timpul Sfintei Liturghii de duminica şi în sărbătorile de poruncă are vreo legătură cu colecta făcută de Biserica din Filipi pentru a-l ajuta pe Paul în apostolatul său? Întrebaţi un preot care este semnificaţia colectei de la sfânta Liturghie.

Texte de referinţă:

"Paul şi Timotei, slujitori ai lui Cristos Isus, către toţi sfinţii în Cristos Isus, care sunt în Filipi, împreună cu episcopii şi diaconii: har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Cristos... Vreau să ştiţi, fraţilor, că cele ce mi se întâmplă au venit mai degrabă în folosul evangheliei, aşa încât este clar pentru tot pretoriul şi pentru toţi ceilalţi că lanţurile mele sunt datorită lui Cristos şi, întăriţi în Domnul de lanţurile mele, cei mai mulţi dintre fraţi, au îndrăznit şi mai mult să predice cuvântul fără frică. Unii, ce-i drept, îl predică pe Cristos din invidie sau din duh de ceartă, pe când alţii, din bunăvoinţă. Aceştia o fac din iubire, ştiind că eu stau aici pentru apărarea evangheliei, ceilalţi însă îl predică pe Cristos din gelozie, nu cu intenţii curate, ci cu intenţia de a-mi mări necazul lanţurilor mele" (Fil 1,1-2.12-17).

"Deci dacă este o încurajare în Cristos, dacă este o stimulare a iubirii, dacă este o comuniune în duh, dacă este o simţire şi îndurare, faceţi-mi bucuria deplină: să gândiţi la fel, să aveţi aceeaşi iubire, aceeaşi simţire, un singur cuget. Să nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din laudă deşartă, ci, cu umilinţă, fiecare să-l considere pe celălalt mai presus de sine, fără ca cineva dintre voi să caute numai ale sale, ci şi ale altora. Să aveţi în voi acea atitudine care este în Cristos Isus. El fiind din fire Dumnezeu, nu a considerat un beneficiu propriu egalitatea sa cu Dumnezeu, ci s-a despuiat pe sine luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor, iar după felul lui de a fi, a fost socotit ca un om..." (Fil 2,1-7).

"Ştiţi şi voi, filipenilor, că la începutul evangheliei, atunci când am plecat în Macedonia, nici o biserică nu m-a ajutat cu vreo donaţie în bani, decât numai voi" (Fil 4,15).

Rugăciune:

Doamne, Isuse Cristoase, izvorul sfinţeniei şi al harului, ajută-ne ca, trăind în viaţa noastră virtutea, să putem ajunge la sfinţenia la care ne chemi tu. Amin.

» înapoi la cuprins «