Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Corinteni

Prezentare

După activitatea apostolică de la Efes, Paul îşi propune să viziteze comunităţile pe care le înfiinţase şi cu scopul de a aduna ajutoare pentru Biserica de la Ierusalim, care trecea prin momente dificile. În vederea pregătirii acestor vizite l-a trimis pe Tit înaintea sa. În timp ce era în comunitatea din Macedonia, apostolul primeşte câteva informaţii de la Biserica din Corint. Aceasta se întâmpla în anul 57, spre sfârşitul celei de-a treia călătorii misionare prin Asia şi Europa. Paul vorbeşte şi de o altă scrisoare scrisă cu multă tristeţe celor din Corint, pentru că nu fusese primit cu bucurie, scrisoare care nu ajunsese însă la destinaţie. Întorcându-se după pregătirea făcută, Tit îi prezintă lui Paul problemele existente. De data aceasta Paul fusese acuzat că uzează în mod abuziv de titlul de apostol, pentru că nu fusese ales direct de Isus, evanghelia predicată de el nu era autentică pentru că nu fusese martor al evenimentelor, era acuzat că predică din interes şi nu din zel apostolic. În realitate, Paul era învinuit de toate acestea pentru că nu era de acord cu tăierea împrejur pentru convertiţii la creştinism dintre păgâni şi cu impunerea uzanţelor iudaice.

Intenţia cu care apostolul Paul scrie această a doua Scrisoare către Corinteni este aceea de a se apăra de acuzele aduse în mod nejustificat şi de a-i sfătui să fie generoşi faţă de Biserica de la Ierusalim.

Scrisoarea are 13 capitole structurate astfel:

- 1,1-11: salutul obişnuit şi o rugăciune de mulţumire;

- 1,12-7,16: explică de ce nu a venit personal la Corint. Subliniază totodată şi măreţia apostolatului său în comparaţie cu slujirile din Vechiul Testament;

- 8-9: dorinţa de a face o colectă pentru Biserica din Ierusalim, motivând necesitatea ei;

- 10,1-13,10: polemica cu adversarii său numiţi şi "pseudo-apostoli";

- 13,11-13: un salut călduros şi o amplă formulare liturgică.

Încă de la început, Paul îi salută pe corinteni în calitate de adevărat apostol. După ce mulţumeşte pentru că Dumnezeu îl ferise de un posibil pericol de moarte, aminteşte corintenilor că a fost nevoit să schimbe planul călătoriei din cauza învinuirilor care i se aduceau din partea unor aşa-zişi păstori din comunitatea din Corint. Pentru a nu se întrista din nou, aşa cum o făcuse altă dată, Paul refuză să meargă încă o dată la Corint. Ba mai mult, îi iartă şi pe cei care l-au ofensat.

Pentru a arăta veridicitatea apostolatului său, face apel la alianţa veche şi la noua alianţă, precizând că apostolatul său este net superior slujirii din Vechiul Testament. Credinţa pe care o presupune noua alianţă este ca o comoară într-un vas de lut, arătând prin acesta slăbiciunea firii umane înclinată spre păcat. Creştinul este templul lui Dumnezeu, de aceea nu trebuie să se coboare la comportamente care sunt specifice păgânilor. Acesta este un argument în plus pentru a fi generoşi faţă de alte Biserici, mai ales pentru cea de la Ierusalim, care trecea prin momente dificile. Pentru cei care l-au acuzat că slujeşte din interes, Paul argumentează mai întâi autoritatea slujirii sale, prezentând apoi suferinţele prin care a trecut pentru a duce la împlinire voinţa lui Dumnezeu.

Scrisoarea se încheie cu un îndemn la a căuta desăvârşirea şi cu exprimarea dorinţei de a le face o nouă vizită.

Obiectiv:

Prudenţă în a-i critica pe alţii.

Învăţătură:

Ceea ce aude Paul despre sine din partea comunităţii din Corint îl întristează. Faptul că era învinuit de neautenticitatea apostolatului său şi a mesajului evangheliei pe care o propovăduia, nu l-a putut lăsa indiferent. Erau acuze grave care trebuiau clarificate. De fapt, Paul realizează că toate aceste acuze sunt rodul invidiei unor sus-puşi din comunitatea din Corint, deoarece el nu era de acord ca noii creştini, care proveneau din numărul păgânilor să fie tăiaţi împrejur aşa cum erau tăiaţi evreii. Prin aceasta, Paul recunoştea superioritatea noii alianţe şi îi invita pe corinteni să trăiască în conformitate cu această nouă alianţă, încheiate de data aceasta în sângele lui Isus Cristos. Necunoscând prea bine dorinţa sinceră a apostolului de a vesti evanghelia lui Cristos, aceşti "pseudo-apostoli" îl critică în mod nejustificat.

Este practica multora care nu reuşesc să-şi recunoască limitele, având impresia că pot mai mult, dar de fapt, se mulţumesc să critice ceea ce fac alţii cu sinceritate şi cu mare efort. Lumea de astăzi nu este străină de lumea apostolului Paul. De multe ori comportamentul este acelaşi. Nici astăzi nu este recunoscut în totalitate efortul sincer şi intenţia dreaptă. Paul este mâhnit de ceea ce aude, dar nu dezamăgit. El ştie că poate să facă şi din aceste acuze nejustificate o ocazie în care să triumfe evanghelia lui Isus Cristos. Ca răspuns scrie această scrisoare care, deşi pare dură, este o adevărată lecţie de teologie.

Morala acestei cărţi trebuie să rămână una singură: nu judeca pe alţii atâta timp cât nu cunoşti bine realitatea, iar dacă o cunoşti şi există într-adevăr greşeli, corectează-le cu prudenţă.

Practic:

- Cum reacţionaţi atunci când sunteţi vorbiţi de rău?

- În urma datelor prezentate, se simte o anumită greutate pentru cetatea Corintului în a primi credinţa sau sunt doar mici grupuri de interese cărora le place să producă disensiuni? Detaliaţi!

- Care este logica pentru care Paul a ales ca cetatea Corintului să se numere printre primele cetăţi în care a predicat creştinismul?

- Cum vi se pare răspunsul apostolului Paul la acuzele aduse de către cei din Corint?

- Faceţi un portret al apostolului Paul în lumina celei de-a doua Scrisori către Corinteni.

- Citiţi 2Cor 4 şi comentaţi imaginea pe care Paul o foloseşte pentru a prezenta capacitatea noastră de a crede.

Texte de referinţă:

"Căci nu vreau, fraţilor, ca voi să rămâneţi în ignoranţă cu privire la necazul care a venit asupra noastră în Asia, cum am fost copleşiţi peste măsură şi peste puterile noastre, aşa încât ne pierdusem speranţa de a mai trăi. Ba chiar ne-am socotit în noi înşine nişte condamnaţi la moarte ca să nu ne punem încrederea în noi înşine, ci în Dumnezeu, cel care îi învie pe cei morţi" (2Cor 1,8-9).

"Mi-am luat hotărârea să nu vin din nou la voi întristat, căci dacă eu vă întristez pe voi, cine poate să-mi dea bucurie, dacă nu cel care a fost întristat de mine?... V-am scris în adâncă mâhnire, cu strângere de inimă, şi cu multe lacrimi, nu ca să vă întristaţi, ci ca să cunoaşteţi iubirea nemărginită pe care o am pentru voi" (2Cor 2,1-2.4).

"Căci nu ne predicăm pe noi înşine, ci pe Isus Cristos Domnul, iar noi suntem servitori ai voştri de dragul lui Isus. Într-adevăr, Dumnezeu, care a zis: «Să strălucească lumina din întuneric», el însuşi a strălucit în inimile noastre pentru luminarea cunoaşterii gloriei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Cristos. Dar noi avem această comoară în vase de lut pentru ca puterea imensă să fie de la Dumnezeu, şi nu de la noi. Suntem apăsaţi de necazuri din toate părţile, dar nu striviţi, suntem în cumpănă, dar nu disperaţi; persecutaţi, dar nu abandonaţi; doborâţi, dar nu ucişi. Pretutindeni purtăm în trupul nostru moartea lui Isus ca să se arate şi viaţa lui Isus în trupul nostru. Căci noi care trăim suntem mereu daţi la moarte pentru Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor. Aşa încât în noi lucrează moartea, iar în voi viaţa" (2Cor 4,5-12).

"În rest, fraţilor, bucuraţi-vă! Căutaţi desăvârşirea! Îmbărbătaţi-vă! Să fiţi uniţi în acelaşi cuget, să trăiţi în pace şi Dumnezeul iubirii şi al păcii va fi cu voi. Salutaţi-vă unii pe alţii cu sărutul păcii. Vă salută toţi sfinţii" (2Cor 13,11-12).

Rugăciune:

Doamne Isuse Cristoase, care îi alegi pe apostoli şi îi trimiţi în lume pentru a predica evanghelia, prin mesajul lor, ajută-ne să te descoperim pe tine. Amin.

» înapoi la cuprins «