Cartea Leviticului

Prezentare:

Ca şi conţinut, Cartea Leviticului este o continuare firească a Cărţii Exodului. Mai exact ea este un tip de "cod liturgic", care răspunde noii exigenţe apărute după ieşirea din Egipt, şi anume necesitatea de a aduce cult lui Dumnezeu, eliberatorul, creatorul, atotputernicul. Dacă până acum, Cartea Exodului relata despre ieşirea şi peregrinarea poporului ales prin pustiu, Cartea Leviticului întrerupe această povestire, axându-se în mod deosebit pe cultul adus lui Dumnezeu. Trebuie ţinut cont că Dumnezeu nu mai vorbea poporului de pe muntele Sinai, nu se mai folosea de fenomene naturale, ci prezenţa lui se manifestă în mod deosebit în cortul aşa-zis al întâlnirii sau cortul alianţei. Dumnezeu a fost cel care a dorit construirea acestui cort, el a dictat dimensiunile, materialele din care trebuia construit, forma şi ceea ce trebuia să conţină. Tot Dumnezeu a stabilit şi felul jertfelor, precum şi modalitatea în care acestea trebuiau aduse. El a dorit ca tribul lui Levi, singurul care nu s-a închinat viţelului de aur, să se dedice în totalitate cultului de la cortul întâlnirii, apoi de la templul din Ierusalim, ajutându-i pe preoţi.

Ca şi cărţile anterioare, nici Cartea Leviticului nu are un autor anume. Şi aici se poate vorbi de aportul lui Moise, el fiind intermediarul direct prin care Dumnezeu a colaborat cu poporul ales în această etapă a exodului. Cu siguranţă cartea aparţine tradiţiei sacerdotale, mai ales pentru faptul că se observă tendinţa spre organizarea cultului, tendinţă specifică acestei tradiţii. Pe lângă aceasta, specific acestei tradiţii mai sunt detaliile privitoare la organizarea jertfelor, a sărbătorilor, a slujirii la sanctuar, textele legislative, genealogiile, dar şi relatările detaliate. Este tradiţia care s-a format în timpul exilului din Babilon şi s-a impus după acest exil (538 d.C.).

Pentru a nu exista inadvertenţe în organizarea cultului, Cartea Leviticului oferă o colecţie de legi şi ritualuri foarte bine precizate. Astfel cele 27 de capitole sunt structurate după cum urmează:

- 1-7: diferite categorii de jertfe;

- 8-10: ceremonia consacrării lui Aron şi a fiilor lui;

- 11-16: o listă a impurităţilor care îl împiedică pe om să aducă cult lui Dumnezeu;

- 17-26: condiţii pentru împlinirea legii sfinţeniei;

- 27: un adaos care prezintă modalităţile de răscumpărare a persoanelor, animalelor şi lucrurilor consacrate lui Dumnezeu.

Cartea ia naştere din necesitatea de a aduce un cult autentic lui Dumnezeu, o dorinţă exprimată direct de Dumnezeu: "Fiţi sfinţi, căci eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt" (Lev 19,2). Împlinindu-şi datoriile liturgice, omul înaintează pe calea sfinţeniei.

Obiectiv:

O participare autentică la cultul liturgic creştin şi la sfinţenie prin sfânta Liturghie, precum şi celelalte sacramente şi devoţiuni.

Învăţătură:

Relaţia cu omului cu Dumnezeu se realizează prin cult. Acesta presupune anumite rituri prin care credinciosul urmăreşte preamărirea lui Dumnezeu şi sfinţirea proprie. Cartea Leviticului ne învaţă că tot cultul trebuie să exprime şi să realizeze împăcarea omului cu Dumnezeu care este sfânt.

Participarea la cult este de cele mai multe ori comunitară, de aici necesitatea cortului întâlnirii şi, mai târziu, templul, sărbătorile şi jertfele. Toate acestea presupuneau o participare comunitară.

În acelaşi timp, Dumnezeu alege din mijlocul poporului preoţi care aduc jertfele în numele poporului şi au rolul de mijlocitori. Tot ei trebuie să instruiască poporul în legea Domnului, să descopere voinţa lui Dumnezeu pentru ca poporul să o poată împlini şi să vegheze asupra problemelor legate de căsătorie şi de disciplina familială. Toate acestea se realizau în mod deosebit la templu.

În general cultul de la templu era ritmat de existenţa anumitor sărbători, perioada de după exil fiind una dintre cele mai prolifice în fixarea acestora. Astfel apar: Paştele, Sărbătoarea Corturilor, Sărbătoarea Săptămânilor (a Cincizecimii sau a Rusaliilor), Ziua Ispăşirii şi Sabatul, ca sărbătoare care se repeta săptămânal.

În esenţă, Cartea Leviticului reprezintă pentru creştinism pregătirea pentru întâmpinarea adevăratului şi unicului mare preot, Isus Cristos, şi a jertfei sale de pe Calvar.

Practic:

- Căutaţi în Cartea Leviticului câteva din aspectele pe care le preia creştinismul şi le foloseşte în cultul liturgic.

- Ce legătură există între jertfele Vechiului Testament, cu precădere cele indicate în Cartea Leviticului, şi jertfa unică a lui Isus Cristos din Noul Testament? Găsiţi asemănări şi deosebiri.

- Având în vedere dorinţa lui Dumnezeu exprimată în (Lev 19,2): "Fiţi sfinţi, căci eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt", descoperiţi la nivel de grup câteva din mijloacele de sfinţire pe care Biserica le pune astăzi la dispoziţie.

- Care este conţinutul sărbătorii Paştelui la evrei? Dar la creştini?

- Care sunt motivaţiile pentru care a fost nevoie de un "cod liturgic" în ceea ce priveşte cultul adus lui Dumnezeu?

- Pe o scară de la 1 la 10, unde aş situa participarea mea la sacramente. De ce?

Texte de referinţă:

"În acel timp, chemând Domnul pe Moise, i-a vorbit astfel: «Vorbeşte fiilor lui Israel şi spune-le: Dacă cineva dintre voi aduce jertfă Domnului din animalele sale, să aducă jertfă din cireada sa de vite şi din turma sa de oi»" (Lev 1,1-2).

"După aceea a turnat Moise untdelemn pe capul lui Aron şi l-a uns şi l-a sfinţit" (Lev 8,12).

"A vorbit Domnul cu Moise şi a zis: «Vorbeşte întregului popor al lui Israel şi spune-i: Fiţi sfinţi, căci eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt»" (Lev 19,1-2).

"A vorbit Domnul cu Moise şi i-a spus: «Vorbeşte fiilor lui Israel şi spune-le care sunt sărbătorile Domnului în care se vor face adunările sfinte. Sărbătorile mele sunt acestea: Şase zile să lucraţi, iar ziua a şaptea este ziua odihnei, adunare sfântă a Domnului: să nu faceţi nici o muncă; aceasta este odihna de la Domnul în toate casele voastre. Iată şi celelalte sărbători ale Domnului, adunările sfinte pe care trebuie să le ţineţi la vremea lor: În luna întâi, în ziua a patrusprezecea a lunii, către seară este Paştele Domnului. Iar în ziua a cincisprezecea a aceleiaşi luni este sărbătoarea azimei Domnului: şapte zile să mâncaţi azime... Şi în ziua a zecea a lunii a şaptea, care este ziua curăţirii, să aveţi adunare sfântă; să postiţi şi să aduceţi ardere de tot Domnului. Nici o muncă să nu faceţi în ziua aceea, căci aceasta este ziua curăţirii, ca să vă curăţaţi înaintea feţei Domnului Dumnezeului vostru»" (Lev 23,1-6.27-28).

Rugăciune:

Doamne, tu ne-ai îndemnat să fim sfinţi asemenea ţie. Ştim că faptele noastre nu sunt mereu conforme cu dorinţa ta. Ştim că de atâtea ori tindem să zădărnicim jertfa ta de pe Calvar. Purifică-ne sufletul de orice întinare a păcatului pentru ca să-ţi fim pe plac în orice moment. Amin.

» înapoi la cuprins «