Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani

Prezentare:

În ordine, după cartea Faptele Apostolilor, urmează Scrisoarea sfântului Paul către Romani. La origine, Paul era un rabin evreu care avea şi cetăţenie romană, născut la Tars în Cilicia, convertit la creştinism pe drumul spre Damasc, în timp ce mergea pentru a-i pune în lanţuri pe creştinii de acolo.

În privinţa atribuirii scrisorii apostolului Paul, nu au existat prea multe dubii, având în vedere stilul folosit şi în alte scrieri atribuite aceluiaşi autor. Se presupune că atunci când a scris-o, Paul se afla la Corint, în urma celei de-a treia călătorii misionare. Scrisoarea se caracterizează printr-un stil concis, plină de îndemnuri specifice stilului epistolar, dar şi rabinic.

Scrisoarea a fost redactată undeva după anul 54, dar nu după anul 59, mai exact luna martie a anului 58.

Când Paul scrie această scrisoare încă nu ajunsese la Roma, ca atare, nu cunoştea acest oraş. Ceea ce cunoştea erau doar câteva informaţii date de soţii Aquila şi Priscilla, care se aflau la acea dată la Corint.

Scrisoarea către Romani este formată din 16 capitole, structurate astfel:

- 1,1-17: prologul în care Paul se prezintă pe sine;

- 1,18-4,25: faptul doctrinar că toţi oamenii sunt marcaţi de păcat;

- 5,1-6,23: de la moartea păcatului la viaţa harului se trece prin credinţa în Isus Cristos;

- 7,1-8,39: această schimbare înseamnă trecerea de la sclavia legii iudaice la viaţa Duhului;

- 9,1-11,36: taina lui Dumnezeu cu privire la mântuirea Israelului;

- 12,1-15,13: Paul insistă asupra folosirii corecte a carismelor şi trăirea după exemplul lui Cristos;

- 15,14-16,27: epilogul foarte lung, unde Paul se prezintă ca apostol şi îşi exprimă dorinţa de a-i întâlni pe credincioşii din Roma.

Marele apostol al neamurilor, deşi avea cetăţenie romană, nu ştia prea multe despre oraşul Roma. Ceea ce ştia, aflase de la alţii. Un singur lucru îl interesa în mod deosebit. Aflase că acolo există un mic nucleu de creştini. Paul mulţumeşte lui Dumnezeu pentru ei şi îşi exprimă dorinţa de a-i vizita. Înainte de a o face, vrea să le transmită câteva din datele credinţei. Pentru aceasta, încă de la început îi asigură că primirea evangheliei este puterea lui Dumnezeu şi că ea aduce mântuirea.

Paul se foloseşte de cunoştinţele sale dobândite prin studiul Vechiului Testament, precum şi de revelaţia pe care o primise despre misterul lui Isus Cristos şi scrie romanilor o scrisoare mai mult doctrinară, decât parenetică, prin care să dea anumite sfaturi. Astfel le vorbeşte romanilor despre păcatul oamenilor, despre judecata dreaptă a lui Dumnezeu, despre păcatul iudeilor, despre faptul că nimeni în această lume nu este drept, despre justificarea care are loc prin credinţă. După ce le vorbeşte despre roadele justificării, face o paralelă între Adam şi Cristos, între sclavia păcatului şi viaţa în Duh. Israelul, spune Paul, deşi fusese ales pentru a moşteni binecuvântarea, a fost respins din cauza refuzului său vinovat. Totuşi, nu este o respingere definitivă din partea lui Dumnezeu, ci mântuirea celor care doresc din acest popor, este posibilă.

După ce le vorbeşte de buna folosire a carismelor, Paul le exprimă mai explicit intenţia de a merge la Roma.

Obiectiv:

Descoperirea misterului păcatului în lumina Scrisorii către Romani.

Învăţătură:

În Scrisoarea către Romani Paul nu dă dovadă de nici o reţinere. Deşi nu-i cunoştea încă, are curajul să vorbească romanilor despre doctrina credinţei şi a păcatului. Premisa este clară: toţi oamenii sunt păcătoşi. Părăsindu-l pe Dumnezeul adevărat pentru chipurile cioplite, poporul israelit, dar şi celelalte popoare în general, au ales necurăţia, poftele inimii, minciuna, homosexualitatea, răutatea, lăcomia, invidia, crima, cearta, viclenia, înşelătoria, bârfa, defăimarea, jignirile, îngâmfarea, lauda deşartă, neascultarea de părinţi, lipsa milei, lipsa cuvântului, lipsa inimii. Mai mult, aceştia, deşi cunosc că aceste practici sunt un mare păcat, nu-i opresc pe cei care le comit, ci îi susţin. Astfel de oameni, chiar dacă, văzând aceste păcate în alţii, le judecă, uită să privească la ei şi să se judece pe sine, de aceea judecata lor de către Dumnezeu va fi mai aspră.

Paul aminteşte faptul că păcatul este prezent acolo unde este încălcată legea. Dacă nu există lege, nu este cunoscut nici păcatul. Ca atare, au păcătuit şi păcătuiesc cei care, deşi cunosc legea, o încalcă.

Noutatea adusă de Paul este că nu faptele legii îl mântuiesc pe om, ci faptele făcute din credinţă. Legea are rolul de a scoate la iveală păcatul. Credinţa ajutată de harul lui Dumnezeu îl iartă, iar cel iertat este astfel justificat înaintea lui Dumnezeu. Credinţa în Isus Cristos îl justifică pe om şi îl pregăteşte pentru viaţa veşnică. Cu alte cuvinte, îl pune pe linia harului. Dacă va păcătui va avea mereu posibilitatea convertirii pentru că Duhul Sfânt îl va inspira mereu să-l aleagă pe Dumnezeu.

Practic:

- Scrieţi pe o listă toate păcatele de care vă amintiţi şi pe o alta toate virtuţile pe care le ştiţi. La sfârşit faceţi un portret al omului păcătos şi unul al omului virtuos. Este inutil de întrebat pe care l-aţi alege!

- În Biserica lui Isus Cristos, pot fi iertate toate păcatele? De ce? În ce fel?

- În urma unei priviri generale asupra Scrisorii către Romani, care este ideea forte care se poate desprinde?

- Căutaţi într-un material ajutător mai multe date despre doctrina justificării.

- Clarificaţi termenul "carismă" şi încercaţi să găsiţi modalităţi concrete pentru a trăi iubirea faţă de aproapele.

Texte de referinţă:

"Paul, slujitor al lui Cristos Isus, chemat să fie apostol, ales ca să vestească evanghelia lui Dumnezeu, pe care o promisese de mai înainte prin profeţii săi în Sfintele Scripturi, despre Fiul său născut după trup din descendenţa lui David, rânduit Fiu al lui Dumnezeu cu putere, după Duhul sfinţeniei prin învierea din morţi... De fapt, eu nu mă ruşinez de evanghelie, căci ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea oricărui om care crede, mai întâi a iudeului şi apoi a grecului. Căci dreptatea lui Dumnezeu este revelată în ea din credinţă spre credinţă, după cum este scris: Cel drept va trăi din credinţă" (Rom 1,1-4.16-17).

"Acum însă, dreptatea lui Dumnezeu s-a revelat în afara Legii fiind mărturisită de Lege şi de Profeţi, acea dreptate a lui Dumnezeu care vine prin credinţa în Isus Cristos pentru toţi aceia care cred, căci nu este deosebire. De fapt, toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de gloria lui Dumnezeu, dar sunt justificaţi în mod gratuit de harul lui, prin răscumpărarea în Cristos Isus" (Rom 3,21-24).

"Prin harul care mi-a fost dat, spun fiecăruia dintre voi să nu vă consideraţi mai mult decât trebuie să vă consideraţi, ci fiecare să aibă despre sine o apreciere corectă, fiecare după măsura credinţei pe care i-a dat-o Dumnezeu. Căci, după cum într-un singur trup avem multe membre, însă nu toate membrele au aceeaşi funcţie, tot aşa noi, care suntem mulţi, suntem un singur trup în Cristos şi mădulare unii altora. Dar avem haruri diferite după harul care ne-a fost dat: dacă cineva are darul profeţiei, să profeţească după măsura credinţei, dacă are darul slujirii, să stăruie în slujire, dacă este învăţător, să-i înveţe pe alţii, dacă are darul de a îndemna, să îndemne. Cine dă să dea cu simplitate, cine conduce să o facă cu zel, cine face milostenie s-o facă cu bucurie" (Rom 12,3-8).

Rugăciune:

Doamne Isuse, de la tine vine tot harul. Ajută-ne să folosim bine darurile tale şi să fugim mereu de păcat şi de ocaziile care ne duc la el. Amin.

» înapoi la cuprins «