Evanghelia după sfântul Ioan

Prezentare:

Ioan a fost unul dintre primii ucenici ai lui Isus. A ajuns la el prin Ioan Botezătorul. Trăind în Palestina, Ioan cunoaşte bine locurile în care Isus îşi desfăşoară activitatea. Este fiul lui Zebedeu şi frate cu Iacob. Ioan este "ucenicul pe care îl iubea Isus". După Rusalii, activează mai întâi la Ierusalim, apoi în mijlocul evreilor elenişti. Conform tradiţiei, în anul 60 se mută la Efes. Între timp suferă anumite persecuţii, este exilat în insula Patmos, unde are viziunile prezentate în Cartea Apocalipsului. Evanghelia o va redacta în jurul anului 100. Stilul pe care îl foloseşte, deşi este fascinant, este destul de greoi. În iconografia creştină, din cauza stilului înalt folosit în prezentarea misterului lui Isus Cristos, este reprezentat cu un vultur.

Mesajul principal al evangheliei sale este acesta: Isus din Nazaret este Mesia, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat şi om adevărat. Destinatarii direcţi sunt creştinii din Asia proveniţi dintre păgâni.

Evanghelia după sfântul Ioan este diferită de a celorlalţi trei evanghelişti. Dorinţa sa a fost aceea de a atinge şi alte teme decât cele prezentate deja. Isus Cristos, personajul principal al Evangheliei după Ioan, pare să fie mijlocul prin care Dumnezeu-Tatăl îşi dezvăluie iubirea faţă de oameni şi oferă posibilitatea mântuirii. Vorbind de trei ori despre sărbători diferite ale Paştelui, Ioan demonstrează că activitatea publică a lui Isus s-a desfăşurat doar pe parcursul a trei ani.

Evanghelia după sfântul Ioan are 21 de capitole, structurate astfel:

- 1,1-18: prologul în care este prezentat misterul naşterii lui Isus, precum şi toate temele care vor fi prezentate pe parcursul scrierii;

- 1,19-12: "cartea semnelor" - pornind de la anumite "semne", fapte minunate, Ioan prezintă misterul lui Isus, om şi Dumnezeu;

- 13-20: "cartea gloriei" - prezintă pătimirea, moartea şi învierea lui Isus, ca fiind momentul împlinirii absolute a voinţei Tatălui;

- 21: apariţia lui Isus înviat, al cărei martor ocular este şi Ioan.

Ioan începe evanghelia prezentându-l pe Isus ca fiind Cuvântul Tatălui, Cuvânt care, la un moment dat intră în istorie luând trup omenesc din Fecioara Maria.

Partea a doua supranumită şi "cartea semnelor" derulează mai multe evenimente minunate, în urma cărora evanghelistul vrea să demonstreze că numai Fiul lui Dumnezeu poate să le facă, nu orice om obişnuit. Ca atare, Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu. Rând pe rând, Isus este pâinea vieţii veşnice, lumina lumii, dătătorul vieţii veşnice, păstorul cel bun, calea, adevărul şi viaţa, viţa cea adevărată. Faptul că Isus vine de la Tatăl, Ioan îl confirmă prin cinci argumente: mărturia lui Isus însuşi, mărturia lui Ioan Botezătorul, mărturia Tatălui, mărturia semnelor şi mărturia Scripturilor. Isus, dorit sau nu, este una cu Tatăl, de aceea el a venit să facă voia Tatălui.

Conştient că momentul împlinirii operei mântuirii este aproape, Isus se retrage de la Ierusalim în Betania şi aici dă ucenicilor ultimele învăţături şi îi încurajează.

"Cartea gloriei" sau ultima parte coincide cu Cina cea de Taină, cu ultimele învăţături date apostolilor, cu moartea şi învierea sa. Apariţiile lui Isus înviat au rolul de a parafa ideea că Isus este Fiul lui Dumnezeu, de a reface moralul ucenicilor şi de a-i pregăti pentru plecarea în misiune, după ce îl vor fi primit pe Duhul Sfânt, la Rusalii.

Obiectiv:

Folosindu-ne de multele imagini prezentate de evanghelistul Ioan, să devenim conştienţi că şi noi suntem o imagine a lui Isus.

Învăţătură:

Prin evanghelia sa, Ioan vrea să schimbe modalitatea de prezentare a istoriei. Pentru el, istoria nu este numai prezentarea faptelor omului, ci devine o îmbinare a faptelor omului făcute sub directa inspiraţie a lui Dumnezeu. Astfel, Cuvântul lui Dumnezeu se află la Dumnezeu încă din veşnicie, iar acest Cuvânt, alături de Tatăl şi de Duhul Sfânt, este prezent în întreaga creaţie încă de la începutul ei. Dumnezeu-Tatăl, prin cuvânt creează lumea, prin cuvânt o cârmuieşte şi tot prin cuvânt o mântuieşte.

Isus Cristos, omul întrupat din Fecioara Maria, Cuvântul Tatălui din veşnicie este Mesia, unsul lui Dumnezeu, Mântuitorul. Minunile pe care le-a făcut, cuvântul său şi al tuturor profeţilor confirmă acest aspect.

Din perspectiva Evangheliei după Ioan, Isus este omul căruia îi este foame, care plânge la moartea lui Lazăr, care se roagă Tatălui în clipa grea a Calvarului, dar tot el este pâinea vieţii, calea, adevărul şi viaţa, mlădiţa sau păstorul cel bun. Porunca iubirii pe care o dă Isus şi pe care o iniţiază cu spălarea picioarelor ucenicilor, apoi prin patima şi moartea sa pentru mântuirea noastră, în virtutea acestui grăitor exemplu, nu mai are nevoie de nici o altă confirmare.

Sunt tot atâtea imagini pe care le foloseşte evanghelistul pentru a arăta că şi omul, creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, împlinind voinţa lui Dumnezeu, este o imagine, o icoană vie a lui Isus Cristos.

Practic:

- Care este motivul pentru care evanghelistul Ioan este reprezentat în iconografia creştină cu un vultur?

- Definiţi câteva teme sau termeni despre care vorbeşte evanghelistul Ioan şi pe care nu-i găsim şi la ceilalţi trei evanghelişti.

- În ce măsură rezultă din Evanghelia după Ioan că el este "ucenicul pe care îl iubea Isus"?

- Împărţiţi la nivel de grup câte o imagine a lui Isus, după cum reiese din Evanghelia după sfântul Ioan, apoi vorbiţi despre ea (de exemplu, păstorul cel bun, viţa etc.).

- Ce v-a impresionat mai mult la evanghelistul Ioan şi nu aţi găsit la ceilalţi evanghelişti?

- Citiţi începutul capitolului 13 şi găsiţi la nivel de grup diferite metode pentru a concretiza iubirea faţă de aproapele.

Texte de referinţă:

"La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu. Acesta era la început la Dumnezeu. Toate au luat fiinţă prin el şi fără el nu a luat fiinţă nimic din ceea ce există... Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi, iar noi am văzut gloria lui, glorie ca a unicului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr" (In 1,1-3.14).

"Aceasta a făcut-o Isus ca început al semnelor, în Cana Galileii. Şi-a arătat gloria, iar discipolii au crezut în el" (In 2,11).

"...Dar Isus le-a răspuns: «Tatăl meu lucrează până acum; lucrez şi eu!» Pentru aceasta, iudeii căutau şi mai mult ca să-l ucidă, căci nu numai că nu ţinea sâmbăta, ci spunea că Dumnezeu era Tatăl său, făcându-se egal cu Dumnezeu" (In 5,17-18).

"Adevăr, adevăr vă spun: dacă nu mâncaţi trupul Fiului Omului şi nu beţi sângele lui, nu aveţi viaţă în voi. Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţă veşnică şi eu îl voi învia în ziua de pe urmă. Pentru că trupul meu este adevărată hrană, iar sângele meu este adevărată băutură. Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu rămâne în mine şi eu în el" (In 6,53-56).

"După ce le-a spălat picioarele, şi-a luat hainele, s-a aşezat iarăşi la masă şi le-a spus: «Înţelegeţi ce am făcut pentru voi? Voi mă numiţi Învăţătorul şi Domnul şi bine spuneţi, pentru că sunt. Aşadar, dacă eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat picioarele, şi voi trebuie să vă spălaţi picioarele unii altora. Căci v-am dat exemplu ca şi voi să faceţi aşa cum v-am făcut eu»" (In 13,12-15).

Rugăciune:

Doamne, Isuse Cristoase, Cuvântul Tatălui, pâinea coborâtă din cer, calea, adevărul şi viaţa, poarta oilor, păstorul cel bun, mântuirea noastră, fă să fim şi noi o imagine a ta. Amin.

» înapoi la cuprins «