Evanghelia după sfântul Luca

Prezentare:

Sfântul Luca este autorul celui de-al treilea text evanghelic. Provine dintr-o familie păgână din Antiohia Siriei. Probabil se converteşte la creştinism în urma predicării evangheliei de către primii ucenici ajunşi în Antiohia. După cum ştim din una dintre scrierile sfântului apostol Paul (Col 4,14), Luca era medic.

Luca este fascinat de mesajul lui Isus Cristos predicat de primii ucenici, în mod special de Paul, de aceea îl va însoţi pe acesta din urmă în timpul celei de-a doua călătorii misionare până la Filipi, după care, în timpul celei de-a treia călătorii, va reveni de la Filipi şi îl va însoţi pe Paul la Ierusalim. Despre Luca sunt informaţii sigure doar până la moartea lui Paul. Ulterior, tradiţia îl localizează la Ahaia, unde scrie evanghelia şi Faptele Apostolilor.

Pentru a nu dezinforma, în elaborarea evangheliei sale, Luca ţine cont de tot ceea ce era deja scris despre Isus până la acea dată. Se presupune că evanghelia care îi poartă numele a fost redactată între anii 60-85, în sudul Greciei sau, după alţii, chiar la Roma sau Antiohia Siriei.

Simbolul cu care este reprezentat în iconografia creştină este boul.

Motivul pentru care Luca scrie evanghelia este acela de a dovedi cititorilor siguranţa credinţei şi a vieţii creştine, redând cu exactitate, în urma materialelor consultate, date foarte importante despre Isus Cristos, născut la Betleem, crescut la Nazaret, fiul lui Abraham, fiul lui Adam, Fiul lui Dumnezeu. Se pare că destinatarul direct, după cum reiese din prologul evangheliei, este Teofil, însă, după o analiză atentă a textului, se poate dovedi că destinatarii sunt creştinii proveniţi din păgânism.

Evanghelia după sfântul Luca este formată din 24 de capitole, structurate astfel:

- 1-2: copilăria lui Isus;

- 3,1-9,50: pregătirea şi activitatea publică a lui Isus în Galileea;

- 9,51-19,27: drumul lui Isus din Cezareea lui Filip la Ierusalim;

- 19,28-21,37: activitatea lui Isus la Ierusalim;

- 22-24: patima, moartea şi învierea lui Isus.

Din Evanghelia după sfântul Luca rezultă că întreaga activitate a lui Isus se îndreaptă spre Ierusalim. Tot ceea ce face, face în vederea desăvârşirii prezenţei lui pe pământ, prin patima, moartea şi învierea sa de la Ierusalim. Pentru a arăta legătura lui Isus cu Vechiul Testament, Luca începe evanghelia sa cu vestea naşterii lui Ioan Botezătorul. Ne surprind apoi datele referitoare la momentul în care Maria, fecioara din Nazaret primeşte vestea îngerului Gabriel că îl va naşte pe Isus, Fiul Celui Preaînalt. Naşterea lui Isus la Betleem ne trimite cu gândul la atmosfera plină de farmec şi de imprevizibil a lumii deşertului, a lumii arabe. Singular este şi momentul prezentării la templu, ca şi pierderea lui Isus de la templu, totul scris în aşa fel încât să arate că Isus este Fiul lui Dumnezeu.

O dată cu începerea activităţii publice, prin botezul lui Isus de la râul Iordan, Luca încearcă să se asemene cu ceilalţi evanghelişti în prezentarea mesajului evanghelic. Ceea ce pare diferit este prezentarea genealogiei imediat după botez, genealogie care, spre deosebire de cea a lui Matei, merge până la Adam, terminând cu Dumnezeu. Ca atare, Isus este Fiul lui Dumnezeu.

Obiectiv:

Intrarea în misterul lui Isus prin meditarea atentă a evangheliei.

Învăţătură:

Scopul evangheliilor este acela de a ne convinge că Isus este Fiul lui Dumnezeu şi că nu greşeşte cel care îşi pune încrederea în el. Cu toate că, în esenţă, mesajul propus de către evanghelişti este asemănător, în ceea ce priveşte anumite detalii, el este divers. Astfel găsim la sfântul Luca o pagină extraordinară a naşterii şi copilăriei lui Isus. Universalitatea pe care o imprimă mesajului său, ne trimite cu gândul că Isus Cristos a venit pentru toată lumea, indiferent dacă face parte din poporul ales sau nu. La naşterea lui Isus, îngerii cântă: "Mărire în cer lui Dumnezeu şi pace pe pământ oamenilor pe care îi iubeşte!" (2,14). Bătrânul Simeon îl numeşte pe Isus: "lumina neamurilor" (2,30-32). Insistă ca ucenicii să meargă şi la păgâni, arătând că Dumnezeu vrea mântuirea tuturor.

Una dintre ideile forte ale Evangheliei după Luca este şi aceea că Dumnezeu este un Tată milostiv, plin de iubire şi bunătate, cu o răbdare de neînvins. În acest sens parabola tatălui îndurător şi a fiului risipitor este o pagină greu de egalat în toată istoria scrierilor.

Evanghelia după sfântul Luca are un suflet al ei. Cititorul simte imediat simplitatea cu care Luca prezintă mistere destul de complicate, iar rezultatul este de fiecare dată acelaşi: trezirea credinţei în Isus Cristos, care este Fiul lui Dumnezeu. La sfântul Luca, meditaţia este uşor de făcut. Descrierea simplă şi totuşi plină de detalii a evenimentelor, ne uşurează foarte mult efortul. La sfântul Luca nu ne rămâne decât, citind textul, să spunem: "L-am întâlnit cu adevărat pe Isus, fiul Mariei, fiul lui David, fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu".

Practic:

- Care credeţi că sunt particularităţile sfântului Luca în prezentarea faptelor lui Isus?

- Se simte în scrierea sfântului Luca influenţa meseriei sale de medic? Unde?

- Care este textul forte al Evangheliei după Luca din care să reiasă milostivirea lui Dumnezeu?

- Sunt în Evanghelia după sfântul Luca două imnuri pe care Biserica le-a preluat şi le-a introdus în Liturgia orelor, respectiv la Laude şi Vespere. Care sunt aceste imnuri, în ce context sunt pronunţate şi de cine?

- Conform Evangheliei după Luca, precizaţi care este atitudinea lui Isus faţă de bogăţii? Găsiţi textele de bază din care să reiasă acest aspect.

- Ce v-a plăcut în mod deosebit în Evanghelia după sfântul Luca şi în ce măsură fragmente ilustrative din ea pot deveni normă de viaţă la nivelul grupului în care vă aflaţi?

Texte de referinţă:

"Însă îngerul i-a spus: «Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu. Vei primi în sân şi vei naşte un fiu şi-l vei numi Isus. Acesta va fi mare: va fi numit Fiul Celui Preaînalt şi Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său şi va domni peste casa lui Iacob în veci, iar domnia lui nu va avea sfârşit»... Maria a spus: «Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul şi duhul meu se bucură în Dumnezeu, Mântuitorul meu, pentru că a privit umilinţa slujitoarei sale; iată, de acum toate generaţiile mă vor numi fericită»" (Lc 1,30-33.46-48).

"A venit la Nazaret, unde fusese crescut, şi a intrat în sinagogă, după obiceiul lui, în zi de sâmbătă, şi s-a ridicat ca să citească. I s-a dat cartea profetului Isaia şi, deschizând cartea, a găsit locul în care era scris: «Duhul Domnului este asupra mea: pentru aceasta m-a uns să duc săracilor vestea cea bună; m-a trimis să proclam celor închişi eliberarea şi celor orbi recăpătarea vederii, să redau libertatea celor asupriţi; să vestesc un an de îndurare al Domnului». A închis apoi cartea, a dat-o slujitorului şi s-a aşezat" (Lc 4,14-20).

"Apoi le spunea tuturor: «Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să mă urmeze. Căci cine vrea să-şi salveze viaţa o va pierde, cine însă îşi va pierde viaţa pentru mine acela o va salva»" (Lc 9,23-24).

"...Însă Dumnezeu i-a zis: «Nebunule, chiar în noaptea aceasta ţi se va cere sufletul; iar cele pe care le-ai pregătit ale cui vor fi?» Aşa se întâmplă cu acela care adună comori pentru sine, dar nu este bogat înaintea lui Dumnezeu" (Lc 12,20-21).

"Atunci fiul i-a spus tatălui: «Tată, am păcătuit înaintea cerului şi înaintea ta; nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău»" (Lc 15,21).

Rugăciune:

Doamne, Isuse Cristoase, Fiul Mariei şi Fiul lui Dumnezeu, ajută-ne ca pătrunzând cu răbdare cuvântul tău, să-l transformăm în viaţă prin viaţa noastră. Amin.

» înapoi la cuprins «