Cartea profetului Iona

Prezentare:

Cartea profetului Iona este singulară în felul său deoarece profetul, în loc să îmbrăţişeze cu bucurie misiunea profetică, fuge de ea, iar Dumnezeu, din acest motiv, îl pedepseşte.

Sfânta Scriptură vorbeşte de un profet cu numele Iona, fiul lui Amitai, care a trăit în timpul domniei lui Ieroboam al II-lea (783-743 î.C.), perioadă în care au activat şi profeţii Amos şi Osea. Pentru că Iona este personajul principal al cărţii, aceasta îi poartă numele. Cu toate acestea, nu a fost scrisă de el. Conţinutul şi stilul ne arată că a fost scrisă după exilul din Babilon, undeva în secolul al V-lea î.C., deoarece atunci evreii erau în contact cu popoarele păgâne.

Autorul Cărţii lui Iona prezintă drama unui om, dramă care provine din nesiguranţa că este un ales şi greutatea la care este supus dacă acceptă această misiune, precum şi dorinţa lui Dumnezeu de a mântui chiar şi popoarele păgâne.

În privinţa Cărţii lui Iona trebuie evitată interpretarea istorică, făcând loc mai degrabă unei interpretări libere, bazate pe trei considerente: mai întâi e vorba de o relatare în mod intenţionat cu aspecte de umor, apoi, conţinutul şi fundamentul ei este atitudinea faţă de naţiunile străine şi nu minunea care a salvat profetul şi, în final, relatarea cărţii care prezintă zelul religios care caracterizează profeţia.

Cartea are 4 capitole, structurate astfel:

-1: Iona nu ascultă de Domnul;

-2: rugăciunea profetului şi eliberarea sa;

-3: convertirea ninivitenilor şi iertarea lui Dumnezeu;

-4: nemulţumirea profetului şi lecţia pe care i-o dă Dumnezeu.

Din porunca lui Dumnezeu, Iona va trebui să meargă la Ninive, capitala Asiriei, popor duşman pentru Israel, pentru a vesti judecata lui asupra oraşului. Iona însă refuză planul lui Dumnezeu şi fuge îmbarcându-se pe un vapor care mergea spre Tars. Pe vapor intervin tot felul de momente neprevăzute care culminează cu aruncarea lui Iona în apele mării, de unde un peşte îl va înghiţi şi îl va ţine trei zile. Iona recunoaşte că a fugit de voinţa lui Dumnezeu, este aruncat pe malul mării, de unde va merge la Ninive pentru a predica oraşului cuvântul profetic al lui Dumnezeu. Pentru că Ninive, în frunte cu regele, se converteşte, Dumnezeu renunţă la pedeapsa cu care ameninţa oraşul, ceea ce nu este pe placul profetului Iona. El nu înţelege gestul de iubire şi îndurare al lui Dumnezeu şi doreşte pedepsirea oraşului. Mai mult, recunoaşte că acesta este motivul pentru care a dorit să fugă de misiunea încredinţată, că Dumnezeu va ierta oraşul şi că astfel îşi va arăta milostivirea. Atunci Dumnezeu îi dă lecţia cu vrejul care creşte pentru a-i face umbră, trezind astfel mulţumirea sufletească a lui Iona, dar care apoi se usucă, lăsându-l în razele arzătoare ale soarelui, ceea ce îi provoacă mânia şi dorinţa de a nu mai trăi.

Cartea lui Iona are pentru evrei un scop mai mult pedagogic decât istoric. Rolul ei este acela de a arăta că Dumnezeu este plin de milostivire şi că este gata să ierte pe toţi cei care, cu suflet căit se întorc la el. În acelaşi timp, mântuirea nu este numai pentru Israel, ci pentru toţi cei care corespund Legilor sale.

Obiectiv:

Să fim convinşi că toţi sunt chemaţi la mântuire, chiar şi cei mai înverşunaţi păcătoşi.

Învăţătură:

Profetul Iona s-a supărat pentru că Dumnezeu nu a mai distrus oraşul Ninive, deşi a promis atât de solemn că o va face prin gura profetului. Şi altădată Dumnezeu a promis mari pedepse care nu s-au întâmplat niciodată. În acest caz, mai este Dumnezeu credibil? Efortul lui Iona, din punctul lui de vedere era zădărnicit, pentru că Dumnezeu a refuzat să mai pedepsească oraşul. Acesta este un mod uman în a privi planurile lui Dumnezeu. De fapt Dumnezeu a însoţit dintotdeauna promisiunea de pedeapsă cu o condiţie, aceea a convertirii. Orice ameninţare din partea lui este condiţionată. Cu alte cuvinte, Dumnezeu lasă mereu o şansă.

Pe de altă parte, greutatea misiunii profetice este aceea că profetul trebuie să vestească, pe lângă ideea de convertire, şi o pedeapsă, iar dacă nu se realizează convertirea, Dumnezeu face să vină pedeapsa. În acest caz, profetul este nevoit să meargă împotriva curentului. Dacă toţi oamenii se închină la idoli, el trebuie să se închine lui Dumnezeu şi să arate nebunia închinării la idoli. Dacă oamenii comit nedreptăţi, dacă nu respectă Legea lui Dumnezeu, profetul trebuie să fie un exemplu şi în astfel de cazuri.

Ceea ce scoate în evidenţă Cartea profetului Iona este că, indiferent de mesajul pe care trebuie să-l transmită, profetul trebuie să rămână la dispoziţia planului lui Dumnezeu. Sub nici o formă nu trebuie să fugă de acesta.

Isus se va folosi în mesajul său de mântuire de experienţa profetului Iona.

Practic:

-Cum vi se pare dorinţa de a fugi a profetului Iona, în contextul în care împlinirea misiunii sale profetice ar fi dus la salvarea întregului oraş Ninive, ceea ce s-a şi întâmplat?

-Iona este simbolul celor care din motivaţii personale refuză să răspundă unei chemări speciale pe care o oferă Dumnezeu. În ce măsură astfel de persoane se fac vinovate de lipsa lor de răspuns?

-În ce context aminteşte Isus în evanghelii despre experienţa profetului Iona?

-Iona are şi multe părţi bune care trebuie apreciate. Care ar fi acestea?

-În ce măsură poate deveni Iona un exemplu negativ, în general? Dar unul pozitiv?

-Povestiţi din viaţa voastră un exemplu în care v-aţi bucurat de binele cuiva.

Texte de referinţă:

"Şi a fost cuvântul Domnului către Iona, fiul lui Amitai, zicând: «Ridică-te şi mergi în cetatea mare a Ninivei şi propovăduieşte acolo, căci fărădelegile lor au ajuns înaintea feţei mele». Şi s-a sculat Iona să fugă la Tars, departe de Domnul. Şi s-a coborât la Iope, unde a găsit o corabie, care mergea la Tars şi, plătind preţul călătoriei, a urcat în ea să meargă la Tars împreună cu toţi cei de acolo, el fugind din faţa Domnului. Dar Domnul a făcut să înceapă un vânt puternic pe mare şi o furtună mare s-a stârnit, încât, corabia era gata să se sfărâme. Cei din corabie s-au înspăimântat şi au început să strige fiecare la zeii lor şi au aruncat în mare încărcătura corabiei ca să se uşureze. Iona însă era la fundul corabiei, se culcase şi adormise. Atunci s-a apropiat de el comandantul corabiei şi i-a zis: «Pentru ce dormi? Scoală-te şi strigă către Dumnezeul tău, poate el îşi va aduce aminte de noi, ca să nu murim». Şi au zis unul către altul: «Hai să aruncăm sorţii ca să ştim din vina cui a venit peste noi această nenorocire». Şi au aruncat sorţii, iar sorţii au căzut pe Iona. Şi l-au întrebat pe el: «Spune-ne din cauza cui s-a abătut asupra noastră această nenorocire? Ce lucrezi tu, din ce ţară vii şi din ce popor eşti?» Atunci el le-a zis: «Sunt evreu şi Domnului Dumnezeului cerului mă închin, cel care a făcut marea şi uscatul». Şi toţi oamenii s-a înfricoşat şi i-au spus: «Pentru ce ai făcut una ca asta?» Căci ei ştiau că el fuge din faţa Domnului, căci le spusese. Şi i-au zis: «Ce să-ţi facem ca să se potolească marea?» Căci marea se ridica din ce în ce mai mult. Atunci el a răspuns: «Luaţi-mă şi aruncaţi-mă în mare şi ea se va potoli, căci ştiu bine că din cauza mea a venit peste voi această nenorocire». Şi l-au luat pe Iona şi l-au aruncat în mare, iar marea s-a potolit. Iar oamenii s-au temut de Dumnezeu şi i-au adus jertfă şi i-au făcut promisiuni" (Iona 1,1-12.15-16).

"Şi a fost cuvântul Domnului către Iona, pentru a doua oară şi i-a zis: «Scoală-te şi mergi către cetatea cea mare a Ninivei şi spune-le ceea ce îţi voi porunci». Şi s-a sculat Iona şi a mers în Ninive, după cuvântul Domnului... Atunci ninivitenii au crezut în Dumnezeu, au ţinut post şi s-au îmbrăcat în sac, de la cei mai mari, până la cei mai mici" (Iona 3,1-3.5).

Rugăciune:

Doamne, Dumnezeule, îndurarea ta nu cunoaşte margini, deşi noi, oamenii, nu înţelegem aceasta. Fii îndurător şi iartă-ne mereu fărădelegile. Amin.

» înapoi la cuprins «