Cartea Exodului

Prezentare:

Este a doua carte a Sfintei Scripturi. Se numeşte astfel pentru că prezintă în mod deosebit evenimentul ieşirii poporului israelit din robia Egiptului. Mai exact, începe cu prezentarea momentelor de suferinţă îndurate de popor în robie şi se termină cu sfinţirea cortului alianţei pe care Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să-l facă.

Are un număr de 40 de capitole, împărţite după cum urmează:

- 1,1-15,21: eliberarea din Egipt;

- 15,22-18: drumul prin pustiu până la muntele Sinai;

- 19-24: alianţa pe care Dumnezeu o încheie cu poporul;

- 25-31: legi privind sanctuarul şi preoţia;

- 32-34: ruperea şi reînnoirea alianţei;

- 35-40: construirea şi sfinţirea cortului alianţei.

Nu se ştie cu exactitate autorul, însă nu trebuie ignorat aportul pe care l-a adus Moise, precum şi cele patru mari tradiţii: iahvistă, elohistă, sacerdotală şi deuteronomistă. Specialiştii fixează redactarea în forma actuală undeva în sec. al V-lea î.C.

Este scrisă sub formă de epopee religioasă, fapt destul de evident din faptele istorice reale pe care le conţine. Uneori apar pe parcursul cărţii două tendinţe. Pe de-o parte se verifică o dorinţă de exaltare a măreţiei poporului israelit, iar pe de alta o evidenţiere a demnităţii lui.

Fără îndoială, cartea se adresează în primul rând poporului evreu pentru a nu uita experienţa trăită în Egipt, dar şi pentru a trezi credinţa în Dumnezeu care a intervenit pentru eliberarea lui.

Pentru Sfânta Scriptură în general, Cartea Exodului este deosebit de importantă deoarece poate fi considerată momentul culminant al naşterii poporului ales. Cu această ocazie poporul face experienţa prezenţei lui Dumnezeu-Iahve, Dumnezeu care s-a manifestat prin atotputernicia sa, în cazul celor zece plăgi, prin prezenţa sa în norul de fum ziua, iar noaptea în norul de foc, îl aud în tunete şi-i simt din nou atotputernicia atunci când distruge carele şi armata lui faraon. În Exod îşi găsesc originile sărbătorile Paştelui, Azimelor, oferirea primilor născuţi şi răscumpărarea lor.

În tot acest periplu, Dumnezeu se foloseşte de Moise, ca personaj principal, şi de Aron, fratele lui Moise, ca personaj secundar. Pentru a nu fi ucis, aşa cum era prescrierea la egipteni ca orice copil de parte bărbătească al evreilor să fie aruncat în Nil, mama lui, imediat după naştere îl aşază într-un coş de nuiele şi îl lasă între trestii pentru a fi găsit de cineva. Din întâmplare a trecut pe acolo fiica faraonului, care l-a luat şi l-a crescut. Crescând mare, Moise este marcat de suferinţele la care era supus neamul său şi într-o zi l-a ucis pe unul dintre paznicii care îi supravegheau pe evrei. Atunci a fost nevoit să fugă departe de ţara Egiptului, de unde, după ce i s-a arătat într-un rug aprins dezvăluindu-i numele: "Eu sunt cele ce sunt", Dumnezeu avea să-l trimită pentru a-l scoate pe Israel din robie. După multe şi grele încercări, Moise obţine de la faraon posibilitatea ca poporul să iasă în pustiu pentru a aduce jertfe lui Dumnezeu. În acest moment începe propriu-zis exodul poporului ales în pustiu, exod care durează patruzeci de ani, un timp de mari încercări, de bucurii, dar şi de multe amintiri pe care evreii le vor povesti generaţie după generaţie. Este şi timpul manei din pustiu, a apei din stâncă, dar şi al celor zece porunci.

Obiectiv:

Înţelegerea exodului, nu doar ca pe un eveniment specific poporului israelit, ci ca un moment care ne priveşte şi pe noi, creştinii.

Învăţătură:

În sens strict Cartea Exodului se referă la ieşirea poporului israelit din robia Egiptului. În sens larg, ea devine simbolul oricărei intervenţii din partea lui Dumnezeu în favoarea tuturor persoanelor. Intervenţia prin excelenţă este cea realizată prin venirea lui Isus Cristos în lume. Ceea ce reprezintă exodul pentru evrei, reprezintă venirea lui Isus Cristos în lume pentru creştini. Dacă exodul a fost acela care l-a născut pe poporul israelit, venirea lui Isus Cristos dă naştere noului popor, Biserica. Şi astăzi, precum odinioară în Egipt, Dumnezeu intervine pentru a-i salva pe aleşii săi.

Multe elemente din cele prezente în Cartea Exodului le regăsim astăzi în mediul creştin liturgic. Astfel, mana şi pâinea azimă devin prefigurare a Euharistiei. Trecerea Mării Roşii şi apa din stâncă devin simboluri ale Botezului. Experienţa drumului prin pustiu cu greutăţile existente devin simbolul penitenţei, al purificării de sub robia păcatului. Cele zece porunci sunt expresia largă a celor două proclamate de Cristos: iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Exodul ca atare devine simbol pentru exodul fiecărui om prin această lume spre casa lui Dumnezeu.

Practic:

- Faceţi o paralelă între exodul poporului israelit prin pustiu şi trecerea omului prin viaţă spre împărăţia lui Dumnezeu. Discutaţi la nivel de grup asemănările şi deosebirile.

- Alcătuiţi un portret al fiicei faraonului având în vedere milostivirea sa faţă de copilul Moise aflat între trestiile de pe malul Nilului.

- Găsiţi în contextul social de astăzi evenimente relativ similare dorinţei faraonului ca toţi copiii de parte bărbătească ai evreilor să fie ucişi.

- Există vreo legătură între plăgile din Egipt şi calamităţile naturale de astăzi? Dacă da, care, dacă nu, de ce?

- Împărtăşiţi la nivel de grup câteva din greutăţile inerente vieţii de creştin încercând să faceţi o corelaţie cu cele din timpul peregrinării prin pustiu a poporul ales.

- Citiţi din cap. 16 despre mană şi împreună cu animatorii găsiţi asemănările care există între această pâine şi Euharistie.

- Amintiţi-vă cele zece porunci şi încercaţi să redescoperiţi valoarea şi necesitatea respectării lor.

- Citind fragmentul în care se vorbeşte despre viţelul de aur, descoperiţi împreună care sunt astăzi idolii cărora li se închină oamenii.

- Faceţi câteva bilete pe care să fie scrise câte una dintre cele zece porunci, după care prin tragere la sorţi, fiecare să se verifice mai mult asupra poruncii care i-a revenit, fără a le neglija şi pe celelalte.

Texte de referinţă:

"Atunci faraonul a poruncit la tot poporul său şi a zis: «Tot copilul de parte bărbătească, ce se va naşte evreilor, să-l aruncaţi în Nil, iar fetele să le lăsaţi pe toate să trăiască»" (Ex 1,22).

"Atunci s-a coborât fiica faraonului la râu ca să se scalde, iar slujitoarele sale au însoţit-o până pe malul râului. Văzând copilul în păpuriş, ea a trimit pe una dintre slujitoare ca să-l aducă" (Ex 2,5).

"Atunci Moise şi fiii lui Israel au cântat Domnului cântarea aceasta zicând: «Să cântăm Domnului, căci cu slavă s-a preamărit. Cal şi călăreţ a aruncat în mare... Acesta este Dumnezeul meu şi îl voi preamări»" (Ex 15,1-2).

"Şi, văzând fiii lui Israel, au zis unii către alţii: «Ce este aceasta?» Căci nu ştiau ce este. Şi Moise le-a zis: «Aceasta este pâinea pe care Dumnezeu v-o dă ca s-o mâncaţi»" (Ex 16,15).

"Atunci a zis Domnul înaintea lui Moise toate cuvintele acestea şi a zis: «Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te-a scos din pământul Egiptului şi din casa robiei. Să nu ai alţi dumnezei afară de mine...»" (Ex 20,1-3).

Rugăciune:

Doamne, Dumnezeule, ajută-ne ca, reflectând la ieşirea poporului israelit din Egipt, să ne amintim de ieşirea noastră prin Botez de la întunericul păcatului la adevărata lumină a mântuirii. Amin.

» înapoi la cuprins «